Transfer of case based on legitimate suspicion: Supreme Court lacks jurisdiction over first-instance and tribunal cases under Art. 142(1) CPC
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted its own lack of material jurisdiction and declined to hear the case, directing it to the Court of Appeal of Constanta; the dispute concerned a motion to transfer a civil case pending before the Tulcea Court of First Instance due to legitimate suspicion of bias; applying Article 142(1) of the Code of Civil Procedure, the court held that motions for transfer based on legitimate suspicion involving lower courts (courts of first instance or county courts) fall within the exclusive jurisdiction of the appellate court in whose jurisdiction the lower court is located, rather than the Supreme Court, which is competent only for transfers requested from appellate courts.
Legislator headnote
AI generatedart. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 142 alin. (1) din C. proc. civ, art. 129 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ; Transfer of case based on legitimate suspicion: Supreme Court lacks jurisdiction over first-instance and tribunal cases under Art. 142(1) CPC: Potrivit dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din C. proc. civ., "cererea de strămutare întemeiată pe motiv de bănuială legitimă este de competenţa curţii de apel, dacă instanţa de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripţia acesteia. Dacă strămutarea se cere de la curtea de apel, competenţa revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie".
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2024
Asupra cererii de strămutare, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei supreme la data de 11 octombrie 2024, petenta A. S.R.L. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2024 al Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
La termenul de judecată din 24 septembrie 2024, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia necompetenţei sale materiale în soluţionarea cererii privind strămutarea judecării procesului aflat pe rolul Tribunalului Tulcea.
Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu, Înalta Curte o găseşte întemeiată, pentru următoarele considerente:
Petenta A. S.R.L. a solicitat strămutarea judecării dosarului nr. x/2024 aflat pe rolul Tribunalului Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal, invocând motive de bănuială legitimă.
Potrivit dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din C. proc. civ., "cererea de strămutare întemeiată pe motiv de bănuială legitimă este de competenţa curţii de apel, dacă instanţa de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripţia acesteia. Dacă strămutarea se cere de la curtea de apel, competenţa revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie".
Aşadar, din norma evocată rezultă că Înaltei Curţi nu îi revine competenţa de a soluţiona cereri de strămutare întemeiate pe motiv de bănuială legitimă aflate pe rolul judecătoriilor sau tribunalelor, legiuitorul stabilind competenţa în favoarea instanţei supreme exclusiv pentru cazurile în care strămutarea pe motiv de bănuială legitimă se cere de la o curte de apel.
Reţinând că petenta A. S.R.L. a solicitat strămutarea judecării unei cauze aflate pe rolul Tribunalului Tulcea, invocând în susţinerea cererii motive de bănuială legitimă, Înalta Curte constată că aparţine Curţii de Apel Constanţa competenţa materială de soluţionare a cererii, instanţă în a cărei circumscripţie se află Tribunalul Tulcea.
Pentru considerentele expuse anterior şi în temeiul dispoziţiilor art. 132 şi art. 129 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia necompetenţei materiale şi va declina competenţa de soluţionare a cererii formulate de petenta A. S.R.L., privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2024 al Tribunalului Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în favoarea Curţii de Apel Constanţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.
Declină competenţa soluţionării cererii formulate de petenta A. S.R.L., privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2024, aflat pe rolul Tribunalului Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în favoarea Curţii de Apel Constanţa.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 noiembrie 2024.