Territorial jurisdiction for prosecutors in national anti-organized crime units: non-applicability of the special venue rule and application of the domicile principle under the Labor Code

Şedinţa publică din data de 6 noiembrie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă la 27.06.2023, reclamanţii A., procuror şef birou în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Dâmboviţa (în continuare, "D.I.I.C.O.T.") şi B., procuror în cadrul aceleiaşi unităţi de parchet, au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, cu citarea Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună:

- recunoaşterea stării de discriminare în care se află în raport cu magistraţii-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi cu ceilalţi magistraţi despre care face vorbire, cu privire la perioadele de vechime în alte profesii juridice asimilate profesiei de magistrat şi

- obligarea pârâţilor la plata, începând cu 28.06.2020 şi în continuare, a sportului de vechime continuă în magistratură prin raportare la dispoziţiile art. 86 din Legea nr. 303/2004 (stabilirea vechimii în funcţie prin luarea în considerare a perioadei în care reclamantul A. a exercitat funcţia de consilier juridic şi a profesat ca avocat, respectiv reclamantul B. a exercitat funcţia de consilier juridic şi a desfăşurat activitatea de auditor de justiţie), precum şi, implicit,

- obligarea pârâţilor la plata diferenţelor salariale dintre sumele încasate şi sumele rezultate în urma aplicării sporului de vechime continuă în magistratură (vechime în funcţie), sume actualizate cu indicele de inflaţie şi aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată, calculate începând cu data scadenţei plăţii sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate, până la plata efectivă a acestora.

Prin sentinţa civilă nr. 324/29.02.2024, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.

Pentru a pronunţa această sentinţă, a reţinut că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. conţin o derogare de la normele de competenţă şi reglementează un caz de prorogare pentru ipoteza în care un procuror este reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau de competenţa unei instanţe inferioare acesteia.

Constatând că reclamanţii au locul de muncă la biroul teritorial Dâmboviţa al D.I.I.C.O.T., unde activează ca procurori, a statuat că, potrivit regulilor de competenţă teritorială facultativă, litigiul nu se poate soluţiona de către Tribunalul Dâmboviţa, deoarece se opun regulile competenţei după calitatea părţilor.

Faţă de împrejurarea că raza de competenţă a Curţii de Apel Piteşti se învecinează cu raza de competenţă a Curţii de Apel Ploieşti, având în vedere şi prevederile art. 266 şi art. 269 Codul muncii şi art. 129 şi art. 132 C. proc. civ., a apreciat că se impune admiterea excepţiei necompetenţei teritoriale a Tribunalului Dâmboviţa şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.

Învestit prin declinare, prin sentinţa civilă nr. 3045/03.10.2024, Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a reţinut că D.I.I.C.O.T. are o structură specializată ce îşi exercită atribuţiile pe întreg teritoriul tării, iar subunităţile acesteia nu sunt arondate instanţelor, astfel că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

În raport de domiciliul reclamanţilor şi de prevederile art. 269 Codul muncii, care fixează competenţa teritorială de soluţionare a litigiilor la de muncă la instanţa de la domiciliul reclamantului, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Argeş, invocată de reclamanţi la termenul de judecată din 03.10.2024, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Dâmboviţa competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Obiectul cauzei cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competenţă vizează un litigiu de muncă privind solicitarea reclamanţilor, procurori în cadrul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Dâmboviţa, de recunoaştere a stării de discriminare în care se află din punct de vedere salarial în raport cu magistraţii despre care a făcut vorbire în cuprinsul acţiunii, obligarea pârâţilor la plata, pentru ultimii 3 ani şi în continuare, a sporului de vechime continuă în magistratură şi a diferenţelor salariale dintre sumele încasate şi cele rezultate în urma aplicării sporului de vechime, actualizate cu indicele de inflaţie şi aplicarea dobânzii legale penalizatoare de la data scadenţei sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate, până la plata efectivă a acestora.

Articolul 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, prevede că "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea".

Este adevărat că, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor, însă sintagma "se aplică în mod corespunzător" vizează desfăşurarea activităţii în cadrul unei unităţi de parchet ce funcţionează pe lângă instanţa arătată la art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1)-(3) din O.U.G. nr. 78/2016, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism este o structură specializată în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, care îşi exercită atribuţiile pe întreg teritoriul României, funcţionând în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi având sediul în municipiul Bucureşti.

Prin urmare, organizarea D.I.I.C.O.T. în structură centrală şi structuri teritoriale nu îngăduie concluzia că cele din urmă ar funcţiona pe lângă alte instanţe decât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel că ipoteza avută în vedere la instituirea art. 127 alin. (1) C. proc. civ. nu îşi găseşte aplicabilitatea în cauza de faţă, în care reclamanţii sunt procurori în cadrul unei structuri teritoriale.

Aşa fiind, competenţa teritorială trebuie stabilită conform dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii conform cărora "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) - conflictele individuale de muncă şi conflictele colective de muncă - se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă ori, după caz, sediul".

În raport de aceste argumente, concluzia ce se impune este aceea că revine instanţei de la domiciliul reclamanţilor competenţa de soluţionare a prezentului litigiu, adică Tribunalului Dâmboviţa.

Jurisprudenţa instanţei supreme este constantă în acest sens, existând mai multe decizii de speţă în care aceeaşi chestiune de drept, privind modul de dterminare a competenţei teritoriale, atunci când în cauză figurează în calitate de reclamanţi magistraţi-procurori din cadrul structurilor teritoriale ale D.I.I.C.O.T., a primit o dezlegare în sensul că aceste structuri de parchet nu sunt considerate a funcţiona pe lângă alte instanţe decât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie astfel că prevederile art. 127 din C. proc. civ. nu devin incidente în astfel de speţe, exemplificativ putând fi amintite Decizia nr. 187/31 ianuarie 2024, Decizia nr. 2554/2 decembrie 2023 sau Decizia nr. 2585/6 decembrie 2023, toate pronunţate de secţia a II-a Civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei va fi stabilită în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 noiembrie 2024.