Inadmissibility of cassation appeal against final appellate decision in commercial registry registration dispute under Law No. 265/2022

Şedinţa publică din data de 6 noiembrie 2024

Analizând actele de la dosar şi decizia atacată, reţine următoarele:

Prin plângerea împotriva încheierii nr. 5320/22.02.2023 pronunţată în dosarul nr. x/17.02.2023 de intimatul ORC de pe lângă Tribunalul Cluj, înregistrată pe rolul instituţiei sub nr. x/06.03.2023, înaintată Tribunalului Specializat Cluj prin adresa nr. x/08.03.2023 şi înregistrată pe rolul acestui tribunal la 08.03.2023 sub nr. x/2023, petentul A., în calitate de asociat şi administrator al societăţii în curs de înregistrare B. S.R.L. a solicitat admiterea plângerii.

Prin sentinţa civilă nr. 959/23.05.2023,Tribunalul Specializat Cluj a respins plângerea.

Împotriva acestei sentinţe civile a formulat apel reclamanta S.C. B. S.R.L., solicitând anularea ca netemeinică şi nelegală, respectiv schimbarea în tot a sentinţei în sensul admiterii plângerii formulată împotriva încheierii nr. 5320/22.02.2023 emisă de ORC de pe lângă Tribunalul Cluj, în dosarul nr. x/17.02.2023, cu consecinţa admiterii dosarului de înmatriculare şi autorizarea funcţionării societăţii B. S.R.L. în ORC de pe lângă Tribunalul Cluj şi atribuirii datelor de identificare în registrul comerţului.

Prin decizia civilă nr. 133/25.03.2024, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a respins apelul şi a păstrat în întregime sentinţa apelată.

Împotriva deciziei civile menţionate a formulat recurs reclamanta S.C. B. S.R.L., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice, prin care să se dispună admiterea plângerii şi obligarea autorităţii competente la înmatricularea societăţii în registrul comerţului.

Prin cererea de recurs şi, ulterior, prin memoriul de recurs, titulara căii de atac, în esenţă, a susţinut că instanţa de apel a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti şi a încălcat principiul separaţiei puterilor în stat, întrucât a adăugat la lege şi a aplicat prin analogie dispoziţiile O.G. nr. 65/1994 la situaţia societăţii, deşi condiţiile de aplicabilitate a actului normativ nu erau întrunite în mod obiectiv, iar instanţa nu are competenţa de a crea norme juridice, ci doar de a aplica dispoziţiile legale în vigoare la situaţia de fapt dedusă judecăţii.

A apreciat că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura cauzei, deoarece instanţa de apel a invocat aspecte noi în susţinerea soluţiei de respingere a apelului şi care nu au format obiectul primei judecăţi, astfel că nu a avut posibilitatea de a formula apărări. Totodată, a afirmat că motivarea este contradictorie, de vreme ce, pe de o parte, se reţine că activitatea societăţii se circumscrie noţiunii de contabilitate primară, căreia îi sunt aplicabile dispoziţiile generale ale Legii contabilităţii nr. 82/1991, pentru ca ulterior să invoce necesitatea îndeplinirii condiţiilor speciale prevăzute de O.G. nr. 65/1994.

A reproşat instanţei de apel că a încălcat şi aplicat greşit normele de drept material, respectiv art. 10 C. civ., care interzice aplicarea prin analogie a dispoziţiilor cu caracter de excepţie, astfel cum sunt cuprinse în O.G. nr. 65/1994, şi a procedat la extinderea în mod nepermis a sferei de aplicabilitate a acestora, deşi activitatea societăţii nu se regăseşte în enumerarea expresă şi limitativă a operaţiunilor reglementate de actul normativ.

Totodată, a invocat şi o posibilă nulitate relativă a deciziei atacate, afirmând că, prin depăşirea limitelor învestirii sale şi prin reţinerea unor motive noi în susţinerea soluţiei, instanţa a nesocotit principiul disponibilităţii, limitele devolutive ale apelului şi interdicţia de a crea o situaţie mai grea apelantului în propria cale de atac, fiindu-i aduse grave atingeri dreptului la apărare şi la un proces echitabil, cu consecinţa vicierii hotărârii pronunţate.

Atât cererea de recurs cât şi memoriul au fost comunicate intimatului-pârât, fără ca acesta să uzeze de dreptul procesual de a formula întâmpinare.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 C. proc. civ., raportat la art. 482 şi la art. 248 din acelaşi cod, excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale care guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi semnifică faptul că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ. în art. 457, conform căruia "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta".

Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului numai hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi în condiţiile prevăzute de lege, alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile în primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Examinarea actelor dosarului relevă faptul că, la 17.02.2023, petentul A. a depus la ORC de pe lângă Tribunalul Cluj o cerere de înmatriculare a S.C. B. S.R.L. având cod CAEN 6920 (Activităţi de contabilitate şi audit financiar; consultanţă în domeniul fiscal); cererea a fost respinsă prin încheierea nr. 5320/22.02.2023 emisă de ORC de pe lângă Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/17.02.2023, iar plângerea formulată împotriva acestei încheieri a fost respinsă de Tribunalul Specializat Cluj prin sentinţa civilă nr. 959/23.05.2023, această din urmă hotărâre fiind menţinută de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă prin decizia civilă nr. 133/25.03.2024, definitivă.

Astfel, se constată că recursul pendinte are ca obiect o decizie cu caracter definitiv, prin care curtea de apel, apreciind nefondate criticile aduse de reclamantă sentinţei civile nr. 959/23.05.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2023 al Tribunalului Specializat Cluj, a respins apelul şi a păstrat în întregime hotărârea apelată.

Potrivit dispoziţiilor art. 118 alin. (1) din Legea nr. 265/2022 privind registrul comerţului, "Instanţa competentă să soluţioneze plângerile împotriva încheierii registratorului, precum şi orice alte cereri legate de activitatea de înregistrare în registrul comerţului ori introduse, potrivit legii, de ONRC sau de orice persoane interesate este judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are sediul profesional persoana fizică autorizată, întreprinderea individuală sau familială, respectiv tribunalul sau, după caz, tribunalul specializat în a cărui rază teritorială îşi are sediul social persoana juridică sau sucursala persoanei juridice".

Alin. (4) al acestui text de lege prevede că:

"Hotărârea prin care este soluţionată plângerea este executorie şi este supusă numai apelului. Termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii".

Acelaşi concluzie rezultă şi din cuprinsul art. 634 C. proc. civ., cu denumirea marginală "Hotărârile definitive", care, la alin. (1) pct. 4 teza I, prevede că "(1) Sunt hotărâri definitive: 4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs (...)".

Din coroborarea dispoziţiilor anterior enunţate rezultă că pentru acţiunile vizând activitatea de înregistrare în registrul comerţului, hotărârile curţii de apel sunt definitive.

Prin urmare, se constată că decizia civilă nr. 133/25.03.2024 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, împotriva căreia a fost declarat prezentul recurs, era definitivă încă de la pronunţare, context în care se reţine că nu este susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.

Altfel spus, hotărârea atacată nu se circumscrie categoriilor de hotărâri supuse recursului, conform art. 483 alin. (1) C. proc. civ., fiind o hotărâre definitivă, dată de instanţa de apel în unul din cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului, astfel că aceasta nu poate forma obiectul căii de atac formulate în cauză, întrucât, recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele reglementate de lege, constituie o încălcare a dispoziţiilor constituţionale şi legale citate mai sus, prin raportare la principiul legalităţii căii de atac reglementate de norma procesuală.

În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, văzând dispoziţiile art. 118 alin. (4) din Legea nr. 265/2022 privind registrul comerţului, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va admite excepţia inadmisibilităţii recursului, soluţionarea acesteia făcând de prisos examinarea altor cereri, şi va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 133/25.03.2024, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 133/25.03.2024, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 noiembrie 2024.