Union's appeal in teacher hazardous-pay dispute inadmissible; lower award stands.

Şedinţa publică din data de 6 noiembrie 2024

Analizând actele de la dosar şi decizia atacată, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale la 22.12.2022 sub nr. x/2022, reclamantul Sindicatul Învăţământ Preuniversitar Argeşean Muntenia, în numele şi pentru membrul de sindicat A., a chemat în judecată pe pârâta Şcoala Gimnazială "Virgil Calotescu" Bascov solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei să calculeze şi să plătească membrului de sindicat, începând cu 31.01.2018, sporul de 15% din salariul de bază pentru condiţii vătămătoare sau periculoase, prevăzut de H.G. nr. 569/2017, actualizat cu indicele de inflaţie şi la care să se adauge dobânda legală aferentă, precum şi cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 4130/26.10.2023, Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, cu majoritate, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Şcolii Gimnaziale "Virgil Calotescu, Bascov, a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta să plătească membrului de sindicat, începând cu data de la care a atins nivelul maxim de salarizare pentru anul 2022 ca urmare a majorărilor salariale reglementate de art. 38 din Legea nr. 153/2017, sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă, sume actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă, calculată începând cu data scadenţei şi până la data plăţii efective, precum şi la plata către reclamant în parte a sumei de 500 de RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe civile a declarat apel reclamantul Sindicatul Învăţământ Preuniversitar Argeşean Muntenia, în numele şi pentru membrul de sindicat A., iar prin decizia civilă nr. 1872/04.04.2024, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins apelul ca nefondat.

Împotriva deciziei civile menţionate a declarat recurs Sindicatul Învăţământ Preuniversitar Argeşean Muntenia, în numele şi pentru membrul de sindicat A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului şi casarea deciziei atacate.

În motivare, în esenţă, a arătat că raţionamentul expus de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii prin decizia nr. 27/2020 - pentru clarificarea situatiei sporului pentru condiţii de muncă vătămătoare sau periculoase pentru personalul din instituţiile publice sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, unde a statuat ca de acest spor beneficiază personalul respectiv doar "de la data la care salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare devin egale sau mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022, ca urmare a majorărilor salariale reglementate" - nu se poate aplica şi în cazul personalului din învăţământ, întrucât situaţiile juridice ale celor două categorii de personal sunt diferite, în sensul că reclamantei i se recunoaşte dreptul la acest spor şi pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, în timp ce categoriei de personal vizată de decizia pronunţată în interesul legii, nu.

Potrivit recurentei, interpretarea per a contrario a considerentelor cuprinse la paragrafele 63 şi 68 în decizia pronunţată în interesul legii, relevă că pentru categoriile de salariaţi carora le-a fost recunoscut anterior acest spor, ca sume compensatorii incluse în salariile brute lunare, dreptul trebuie sa le fie recunoscut tocmai în virtutea stipulaţiilor legii privitoare la menţinerea ca drept salarial "rostogolit" în plată pe perioada trecerii etapizate de la vechiul sistem de salarizare la cel reglementat prin Legea nr. 153/2017.

Redând parte din statuările cuprinse în hotărârea nr. 797/2019 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, în decizia nr. 794/15.12.2016 a Curţii Constituţionale, respectiv în decizia 80/2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, recurentul a susţinut că personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.

Prin cererea înregistrată la dosar la 19.07.2024, recurentul a solicitat, în temeiul art. 406 C. proc. civ., a se lua act de renunţarea la recurs.

Cererea de recurs şi cererea de renunţare la calea de atac exercitată au fost comunicate intimatei-pârâte, fără ca partea să uzeze de dreptul procesual de a formula întâmpinare.

La termenul de judecată fixat pentru dezbaterea recursului Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 247 C. proc. civ., coroborat cu art. 457 şi art. 483 alin. (2) din acelaşi cod, precum şi art. 271 alin. (22) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii.

Analizând memoriul de recurs şi având în vedere dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte va examina cu prioritate, potrivit art. 494 C. proc. civ., raportat la art. 482 şi la art. 248 alin. (1) din acelaşi cod, excepţia inadmisibilităţii recursului invocată din oficiu:

Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Legalitatea căilor de atac presupune că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac reglementate de lege, în afară de acestea neputându-se folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României prevăzând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele stabilite de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

Totodată, posibilitatea părţilor de a pune capăt procesului prin efectuarea actelor procesuale de dispoziţie este evocată de art. 9 alin. (3) C. proc. civ.

Astfel, părţile au dreptul de a renunţa la exercitarea unei căi de atac, de a renunţa la judecata căii de atac exercitate, de a renunţa la executarea unei hotărâri judecătoreşti obţinute în cauză, precum şi dreptul să renunţe la orice alt drept procedural, dacă această posibilitate nu este îngrădită de lege.

Aşadar, principiul disponibilităţii în procesul civil îngăduie părţilor să dispună de drepturile subiective civile sau de drepturile lor procesuale, în măsura în care legea le permite să dispună de ele şi numai dacă aceste drepturi există în patrimoniul ori persoana lor.

Ca atare, pentru a se aprecia dacă recurentul putea renunţa la judecata căii de atac exercitate, se impune a se verifica dacă hotărârea pronunţată asupra fondului căii de atac este sau nu susceptibilă de a fi atacată iar recurenta avea posibilitatea de a renunţa la un drept procesual pe care îl avea.

Potrivit art. 24 C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, iar în conformitate cu art. 27 din acelaşi cod, hotărârile rămân supuse căilor de atac prevăzute de legea sub care a început procesul.

În speţă, reclamantul a învestit Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale la 22.12.2022 cu o cerere având ca obiect drepturi băneşti, acordarea sporului de 15% din salariul de bază pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, în temeiul H.G. nr. 569/2017, în vigoare începând cu 31.01.2018 şi pentru viitor.

Totodată, se reţine că, potrivit art. 1 lit. p) din Legea dialogului social nr. 62/2011, aplicabilă litigiului în raport de data introducerii cererii de chemare în judecată - 22.12.2022, este considerat "conflict individual de muncă - conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligaţii care decurg din contractele individuale şi colective de muncă ori din acordurile colective de muncă şi raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, precum şi din legi sau din alte acte normative".

Aşadar, reclamantul a învestit instanţa cu un conflict individual de muncă, în sensul art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011.

Potrivit art. 208 din Legea nr. 62/2011 republicată, "conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal", iar conform art. 214 din acelaşi act normativ, "hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului".

Totodată, Legea nr. 62/2011 republicată prevede la art. 216 că "dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ..".

Din analiza coroborată a textelor de lege anterior evocate, rezultă că hotărârile pronunţate în litigiile de muncă sunt supuse numai apelului.

Totodată, art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum acesta a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018:

"Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, (...). De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Având în vedere că, în speţă, recursul are ca obiect decizia civilă nr. 1872/04.04.2024, pronunţată într-o cerere în materia litigiilor de muncă, în raport de dispoziţiile legale mai sus citate, se constată că decizia atacată este una definitivă de la pronunţare, în accepţiunea art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte reţine că cererea de renunţare la recurs formulată de recurent în temeiul art. 406 C. proc. civ. nu poate fi valorificată, câtă vreme legiuitorul nu conferă posibilitatea ca o hotărâre pronunţată în materia litigiilor de muncă să poată fi atacată cu recurs astfel că recurentul nu este în măsură a renunţa la un drept procesual pe care nu l-a avut niciodată.

În raport de aceste argumente, se constată că legea nu deschide calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în materia litigiilor de muncă şi de asigurări sociale, astfel că, odată cu pronunţarea deciziei din apel, părţile nu au dobândit un drept la recurs deoarece această cale extraordinară de atac este suprimată expres de legiuitor prin dispoziţiile legale su-menţionate.

Dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate şi a considerentelor expuse, Înalta Curte, în temeiul 496 alin. (1) teza a II-a raportat la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va admite excepţia inadmisibilităţii recursului şi va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant Sindicatul Învăţământ Preuniversitar Argeşean "Muntenia" pentru membrul de sindicat A. împotriva deciziei civile nr. 1872/04.04.2024, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant Sindicatul Învăţământ Preuniversitar Argeşean "Muntenia" pentru membrul de sindicat A. împotriva deciziei civile nr. 1872/04.04.2024, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 noiembrie 2024.