Nullity of cassation appeals for failure to articulate substantive legal critiques beyond reiteration of first-instance arguments

Şedinţa publică din data de 5 noiembrie 2024

Deliberând asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI

I.1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă la 02.11.2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L., reprezentantă prin administrator special B. şi administrator judiciar C. civ. C.., în contradictoriu cu pârâta D. S.R.L., a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 350.865,69 RON, reprezentând:

- 117.664,96 RON cu titlul de rezultat asociere an agricol 2013-2014;

- 203.318,15 RON cu titlul de rezultat asociere an agricol 2014-2015;

- 435,14 RON cu titlul de penalitate an agricol 2015-2016;

- 29.447,44 RON cu titlul de penalităţi calculate asupra obligaţiilor cunoscute până la 27.09.2017.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1350 cu raportare la art. 1164, art. 1170, art. 1270, art. 1272, art. 1516, art. 1530, art. 1521 C. civ.

La termenul din 30 ianuarie 2018, reclamanta a depus la dosar cererea de modificare a cererii de chemare în judecată, solicitând obligarea pârâtei şi la plata penalităţilor de 0,01% pe zi întârziere, în continuare, până la data îndeplinirii obligaţiei de plată.

I.2. Sentinţa primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 980/2022 din 20 septembrie 2022, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a admis acţiunea, astfel cum aceasta a fost precizată, formulată de reclamanta A. S.R.L., reprezentantă prin administrator special B. şi administrator judiciar C. civ. C.., în contradictoriu cu pârâta D. S.R.L. A obligat pârâta la plata în favoarea reclamantei a următoarelor sume:

- 45.646,46 RON cu titlul de rezultat asociere an agricol 2013-2014 şi 4.984 RON constând în penalităţi de întârziere calculate până la 27.09.2017;

- 203,84 RON cu titlul de penalităţi de întârziere datorate până la 27.09.2017 calculate asupra obligaţiilor principale aferente anului agricol 2014-2015, precum şi la plata în continuare a penalităţilor de întârziere de 0,01 % pe zi, până la data achitării în integralitate a debitului.

A respins în rest acţiunea, ca nefondată.

A luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

I.3. Decizia instanţei de apel

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar C. civ. C.., şi pârâta D. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 85 din 19 mai 2023, Curtea de apel Constanţa, secţia a II-a civilă de insolvenţă şi litigii cu profesioniştii şi societăţi a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar C. civ. C.., respectiv de apelanta-pârâtă D. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 980/20.09.2022 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă.

II. CERERILE DE RECURS. Motivele invocate şi dezvoltarea lor

II.1. Împotriva deciziei nr. 85 din 19 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă de insolvenţă şi litigii cu profesioniştii şi societăţi, reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar C. civ. C.., a declarat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei atacate, admiterea apelului, cu consecinţa admiterii acţiunii astfel cum aceasta a fost modificată.

Prin memoriul de recurs se susţine că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind pronunţată fără analizarea tuturor probelor administrate în cauză şi apărărilor formulate.

Titulara căii de atac procedează la expunerea situaţiei de fapt şi a modului în care s-au derulat raporturile juridice dintre părţi, arătând că din toate probele administrate rezultă faptul că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale pentru niciunul din cei 3 ani agricoli, 2013-2014, 2014-2015 şi 2015-2016.

Cu privire la raportul de expertiză mixtă agricolă şi contabilă întocmit în cauză, arată ca acesta a necesitat doi ani şi jumătate pentru finalizare, motivat de împrejurarea că pârâta nu a pus la dispoziţia experţilor documentele necesare întocmirii acestuia şi a fost întocmit în lipsa unor documente esenţiale, întocmite de pârâtă şi deţinute de aceasta.

În continuare, recurenta afirmă că societatea D. S.R.L. s-a folosit de actul adiţional nr. x/06.06.2014, de care înţelege acum să se dezică, în faţa autorităţilor în vederea obţinerii subvenţiilor de la A.P.I.A., efectele actului adiţional fiind însuşite doar în sensul obţinerii de beneficii, nu şi în sensul de îndeplinire a obligaţiilor ce rezultă din acesta.

Potrivit recurentei, chiar şi în aceste condiţii, pârâta a încheiat un act adiţional nr. x/02.05.2018, în care, la art. 1, se reţine că, "asociatul prim a înfiinţat culturi agricole pe suprafaţa ce face obiectul contractului de asociere în participaţiune, aşa cum a fost modificat prin actul adiţional nr. x/06.06.2014.".

Prin urmare, susţine că pârâta nu doar că recunoaşte în mod clar existenţa actului adiţional nr. x, ci chiar este de acord să prelungească contractul până la 31.12.2018, astfel cum se prevede la art. 1 din actul adiţional sus-menţionat.

Arată autoarea recursului că un argument în plus în susţinerea pretenţiilor îl reprezintă faptul ca societatea D. S.R.L. a achitat minimul pentru anii agricoli 2013-2014, 2014-2015, 2015-2016, conform art. 9 lit. f) coroborat cu art. 13 pct. ii din contract, deci recunoaşte existenta contractului şi a actului adiţional, însa nu înţelege să îşi îndeplinească obligaţiile aferente acestor documente, chiar dacă a fost notificată în acest sens.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 483 şi art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., precum şi pe cele ale art. 1530 prin raportare la art. 1164, art. 1170, art. 1270, art. 1272, art. 1516, art. 1521 C. civ.

II.2. Împotriva aceleiaşi decizii, pârâta D. S.R.L. a formulat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Constanţa.

Prin memoriul de recurs, după redarea situaţiei de fapt şi a parcursului procesual, recurenta-pârâtă a evocat normele de drept material cu privire la care susţine că au fost aplicate greşit, respectiv art. 1179, art. 1182, art. 1204, art. 1262, art. 1309, art. 1311, art. 1312, art. 1615, art. 1617, art. 1620 C. civ.

Arată recurenta-pârâtă că pretenţiile aferente cererii introductive au fost întemeiate pe dispoziţiile contractului de asociere în participaţiune pentru anii agricoli 2014-2017, astfel cum acesta ar fi fost modificat prin actul adiţional nr. x/06.06.2014.

Potrivit autoarei recursului, chiar dacă la momentul 06.06.2014 a avut doi administratori, acest lucru nu poate echivala cu prezumţia potrivit căreia actul adiţional nr. x ar fi fost semnat de administratorul ce nu apare menţionat în cuprinsul actului, respectiv de numitul E., şi nici cu aspectul potrivit căruia semnarea actului adiţional nr. x/02.05.2018 are efectul ratificării primului act adiţional.

În acest context, apreciază că au fost aplicate greşit normele de drept material cu privire la ratificarea şi la consecinţele mandatului aparent, în sensul că, fără a se verifica în mod expres dacă semnătura de pe actul adiţional nr. x aparţine celuilalt administrator decât cel menţionat în cuprinsul acestuia, operaţiunea ratificării nu se concretizează şi ar fi trebuit înlăturată.

Mai mult, pentru a demonstra că actul adiţional nr. x/06.06.2014 nu a fost însuşit de niciunul dintre administratorii societăţii D. S.R.L. de la acel moment, neexistând astfel un acord de voinţă cu privire la acesta, arată că, în apel, a opus probe noi, solicitând deopotrivă urmarea procedurii de scripte şi administrarea expertizei grafoscopice, de natură a se verifica o eventuală identitate între semnătura de pe actul adiţional nr. x şi semnătura administratorului E..

Întrucât proba a fost respinsă, deşi confirmarea actului adiţional trebuia să fie certă, iar ratificarea expresă, susţine că şi de această dată au fost aplicate greşit normele de drept material cu privire la lipsa sau depăşirea puterii de reprezentare, în sensul că nu s-a analizat dacă, prin comportamentul său, administratorul E., la momentul semnării actului adiţional nr. x, a determinat-o să creadă în mod rezonabil că are puterea de a ratifica şi confirma actul adiţional nr. 1.

Punctează faptul că, atât cele susţinute prin întâmpinare, cât şi încheierea de şedinţă din 03.04.2018, atestă faptul că a indicat în mod expres faptul că nu recunoaşte actul adiţional nr. x, în sensul că nu a fost asumat vreodată prin semnătură de administratorul societăţii menţionat în cuprinsul acestuia, numitul F..

Atare menţiuni şi proba cu expertiză grafoscopică au avut, potrivit recurentei, un singur scop, şi anume acela de a se verifica dacă administratorul F., în calitate de reprezentant legal al D. S.R.L., şi-a exprimat sau nu acordul de voinţă în sensul acceptării Actului adiţional nr. 1.

Subliniază faptul că expertiza grafoscopică a confirmat faptul că nu există identitate între semnături, singura concluzie ce se poate desprinde fiind aceea potrivit căreia actul adiţional nr. x/06.06.2016 nu este asumat şi nici acceptat de D. S.R.L. şi, implicit, nu poate produce efecte juridice.

Evidenţiază recurenta că asumarea de către administratorul E. a actului adiţional nr. x a fost realizată în contextul în care reclamanta, cu rea-credinţă, i-a opus actul adiţional nr. x, ce ar fi fost semnat de administratorul F., însă realitatea obiectivă era alta.

Prin urmare, susţine că doar la acest moment operează teoria mandatului aparent, întrucât, dând crezare reclamantei cum că actul adiţional nr. x a fost semnat de administratorul F., cu bună-credinţă, administratorul E. semnează actul adiţional nr. 2.

Pe cale de consecinţă, chiar dacă actul adiţional nr. x face trimitere la actul adiţional nr. x, acest lucru nu echivalează cu ratificarea acestuia, întrucât reclamanta l-a convins fraudulos pe administratorul E. să semneze un act subsecvent celui presupus semnat de administratorul F., normele de drept material cu privire la ratificare fiind aplicate greşit.

În contextul în care actul adiţional nr. x/06.06.2016 nu a fost asumat de societatea D. S.R.L., prin vreunul dintre reprezentanţii legali, susţine că acesta nu poate produce efect juridice şi nici nu poate fi apreciat ca fiind ratificat.

Drept urmare, se afirmă că ar deveni incidente calculele înscrise în prima variantă a expertizei, prin care s-a concluzionat că, pentru toată perioada asocierii, ar fi datorată cu titlu de cotă din profitul asocierii către A. S.R.L. suma în valoare totală de 96.030,43 RON, iar D. S.R.L. a achitat chiar suplimentar suma de 192.599,92 RON, penalităţile nefiind nici ele justificate.

În continuare, recurenta face vorbire despre adresa nr. x/22.11.2017, emisă de aceasta prin administrator E., precum şi despre concluziile raportului de expertiză mixtă întocmit în cauză, arătând că, în măsura în care ar fi existat restanţe ale debitului aferent anului agricol 2013-2014, acestea au fost acoperite parţial prin sumele achitate în plus pentru anii agricoli 2015-2016 şi 2016-2017, rămânând doar o diferenţă de plată în valoare de 17.173,43 RON, la care se adaugă penalităţi în valoare de 5.187,84 RON.

Aceasta deoarece datoriile mai vechi şi penalităţile aferente se sting cu prioritate, în detrimentul datoriilor curente, cu respectarea normelor de drept material privind stingerea obligaţiilor, ce au fost aplicate greşit de instanţa de apel.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recursurile au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 17.01.2024, sub nr. x/2017.

III. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început la data de 02.11.2017, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, nefiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, care prevede că art. 493 se abrogă, faţă de conţinutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

IV. Procedura de filtrare a recursului

În temeiul art. 493 din C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 16 aprilie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus comunicarea raportului către părţi.

Părţile nu au formulat punct de vedere în scris la raport.

V. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Fiind luată în examinare, cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursurilor, invocată din oficiu, pentru neîndeplinirea cerinţei motivării căii de atac potrivit dispoziţiilor legale, deoarece nerespectarea acestei condiţii imperative atrage sancţiunea nulităţii şi exclude cercetarea oricăror alte aspecte, Înalta Curte urmează să o admită şi să anuleze recursurile, având în vedere următoarele considerente:

Recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele se vor depune printr-un memoriu separat. Lipsa acestor menţiuni este sancţionată cu nulitatea cererii, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol.

Totodată, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. prevede sancţiunea nulităţii recursului în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate. În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ.. Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate.

În speţă, se constată că recursurile declarate, deşi întemeiate în drept pe prevederile pct. 8 ale art. 488 C. proc. civ., nu conţin critici care să poată fi încadrabile în textul legal invocat şi nici în alte motive de recurs dintre cele de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. aceasta în condiţiile în care recurentele reiterează, în calea extraordinară de atac, aspectele sesizate în apel ori prin întâmpinare, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc decizia recurată.

Astfel, verificând încadrarea criticilor din cererea de recurs a recurentei-reclamante A. S.R.L., prin lichidator judiciar C. civ. C.., în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., se reţine că deşi autoarea recursului şi-a întemeiat demersul judiciar pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în realitate aceasta nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să se circumscrie cel puţin unui motiv de casare dintre cele limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Examinarea memoriului de recurs nu relevă greşita aplicare a normelor de drept material prin decizia atacată, nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care au fost încălcate sau aplicate greşit normele de drept material, recurenta-reclamantă limitându-se la a susţine că hotărârea a fost pronunţată fără analizarea tuturor probelor administrate în cauză şi a apărărilor afirmate, respectiv prin greşita stabilire a situaţiei de fapt.

Înalta Curte reţine că cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă A. S.R.L. nu reprezintă altceva decât o reproducere fidelă a celor menţionate în cuprinsul propriei cereri de apel, astfel încât nu se poate reţine existenţa unei motivări propriu-zise a cererii de recurs, în sensul exigenţelor/cerinţelor prevăzute de dispoziţiile art. 483 alin. (3) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Chiar dacă prin decizia instanţei de apel a fost menţinută soluţia primei instanţe de fond, în lipsa unor critici de nelegalitate care să vizeze efectiv considerentele instanţei de apel, instanţa de recurs nu se poate substitui recurentei, formulând în locul acesteia critici de nelegalitate care să vizeze în mod concret considerentele instanţei de apel.

Prin urmare, susţinerile recurentei-reclamante, prezentate drept motive de recurs, nu conţin critici în sens propriu asupra deciziei recurate, care să vizeze în mod special considerentele deciziei instanţei de apel, aşa cum, de altfel, este şi firesc într-o cale de atac, cu atât mai mult în calea de atac a recursului care, spre deosebire de calea ordinară de atac a apelului, este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă, în care instanţa de recurs examinează exclusiv conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ., fiind obligatoriu ca autorul acestuia să îşi exprime nemulţumirea în condiţiile stabilite de lege.

Aceeaşi concluzie se desprinde şi cu privirea la cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă D. S.R.L.

În esenţă, recurenta-pârâtă critică decizia instanţei de apel sub aspectul aplicării greşite a normelor de drept material referitoare la ratificarea şi la consecinţele mandatului aparent. Totodată, se susţine că au fost aplicate greşit normele de drept material cu privire la lipsa sau depăşirea puterii de reprezentare, în sensul că nu s-a analizat dacă, prin comportamentul său, la momentul semnării actului adiţional nr. x, administratorul E. a determinat-o să creadă în mod rezonabil că are puterea de a ratifica şi confirma actul adiţional nr. x, deşi, în acest sens, a solicitat a se administra procedura verificării de scripte şi expertiza grafoscopică, însă solicitarea a fost respinsă, în condiţiile în care confirmarea actului adiţional trebuia să fie certă, iar ratificarea expresă.

Nu în ultimul rând, recurenta critică reţinerea concluziilor celei de-a doua variante a raportului de expertiză tehnică mixtă agricolă şi contabilă, considerând că, în cauză, ar fi incidente calculele înscrise în prima variantă, instanţa de apel aplicând greşit normele de drept material privind stingerea obligaţiilor.

Înalta Curte constată invocarea pur formală a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., neputând fi reţinută existenţa unei motivări propriu-zise a cererii de recurs, în sensul exigenţelor/cerinţelor prevăzute de dispoziţiile art. 483 alin. (3) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Aceasta deoarece, pentru ca un astfel de demers judiciar să fie analizat din perspectiva motivului de nelegalitate invocat, este necesar nu numai ca autorul recursului să indice norma de drept material pretins a fi fost nesocotită/încălcată/interpretată eronat (în cauză art. 1179, art. 1182, art. 1204, art. 1262, art. 1309, art. 1311, art. 1312, art. 1615, art. 1617, art. 1620 C. civ.), ci acesta trebuie să arate, în concret, şi în ce mod instanţa de apel a nesocotit acea normă, dezvoltând critici de nelegalitate care să vizeze efectiv considerentele deciziei recurate.

De altfel, comparând cererea de recurs cu cererea de apel, se constată că o mare parte din aşa-zisele critici de nelegalitate nu reprezintă altceva decât o reluare a susţinerilor şi argumentelor formulate în calea de atac devolutivă a apelului declarat de pârâtă împotriva sentinţei primei instanţe, însă, chiar dacă ne aflăm în situaţia în care, prin decizia instanţei de apel, a fost menţinută soluţia primei instanţe, criticile de nelegalitate trebuiau să vizeze exclusiv considerentele instanţei de apel, fiind necesar ca autoarea recursului să arate, în concret, în ce au constat greşelile de judecată săvârşite de însăşi instanţa de apel.

Întrucât legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv, motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este formal invocat, recurenta urmărind, prin reluarea criticilor cenzurate de instanţa de apel, o nouă verificare şi interpretare a probatoriului şi a situaţiei de fapt, ceea ce nu poate fi, însă, primit în recurs.

Faţă de criticile deduse judecăţii în calea de atac a recursului, cât şi prin raportare la considerentele instanţei de apel, Înalta Curte constată, astfel, că recurenta-pârâtă readuce spre analiză instanţei de control judiciar probleme asupra cărora instanţa anterioară a răspuns prin hotărârea atacată, fără a combate, însă, dezlegările punctuale cuprinse în decizie, ceea ce pune problema imposibilităţii încadrării susţinerilor acesteia în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., câtă vreme nu se poate cenzura, în absenţa unor critici împotriva dezlegărilor deciziei din apel, soluţia acestei instanţe.

Astfel, pentru toate argumentele arătate, prezentarea din cererile de recurs de faţă nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., ce impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C .proc.civ, iar modul de redactare a cererilor de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestite cu verificarea legalităţii deciziei recurate.

Pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., se reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei în soluţionarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs, ceea ce, în speţă, nu se poate reţine.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecăţii, iar când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres şi limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ., intervine sancţiunea nulităţii recursului.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi Cod, va anula recursurile declarate de reclamantă şi de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar C. civ. C.. şi de recurenta-pârâtă D. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 85 din 19 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 noiembrie 2024.