Inadmissibility of recourse due to statutory exclusion for disputes concerning port activities and maintenance dredging

Şedinţa publică din data de 17 octombrie 2024

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă la 28 octombrie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NAŢIONALĂ ADMINISTRAŢIA PORTURILOR MARITIME S.A., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 848.356,45 USD, reprezentând despăgubiri cuvenite pentru prejudiciile produse societăţii reclamante prin neasigurarea adâncimilor prevăzute pentru Portul Midia, în intervalul 10 ianuarie 2015 - 10 mai 2015 şi a sumei de 1.741.873 USD, reprezentând costul efectiv achitat de reclamantă pentru operaţiunile de dragaj efectuate în perioada 30 aprilie 2015 - 11 mai 2015, pentru readucerea Portului Midia la adâncimile prevăzute, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 4 martie 2016, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a respins ca neîntemeiată excepţia necompetenţei funcţionale a completelor specializate în materie maritimă şi fluvială, a respins ca neîntemeiate excepţiile inadmisibilităţii acţiunii, prescripţiei dreptului material la acţiune, lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei şi a lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.

Prin sentinţa civilă nr. 882 din 19 mai 2017, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a admis în parte acţiunea, a obligat pârâta la plata către reclamantă, în echivalent în RON la cursul de schimb interbancar euro/leu stabilit de Banca Naţională a României în ziua plăţii, a sumei de 1.570.000 de euro, cu titlu de preţ achitata de reclamantă pentru serviciile de dragaj efectuate în perioada 30 aprilie 2015 - 11 mai 2015, precum şi a sumei de 78.673,27 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 73.173,27 de RON - taxă judiciară de timbru şi 5.500 de RON - onorariile experţilor judiciari.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. S.A. a declarat apel, iar pârâta COMPANIA NAŢIONALĂ ADMINISTRAŢIA PORTURILOR MARITIME S.A. a promovat apel împotriva încheierii din 4 martie 2016 şi a sentinţei civile sus-menţionate.

Prin decizia civilă nr. 822 din 27 decembrie 2017, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, a admis apelul pârâtei, a schimbat în parte hotărârea primei instanţe, în sensul că a respins ca nefondată acţiunea şi a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 37.620,48 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.A. a declarat recurs, solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată Curţii de Apel Constanta sau, constatând că interesele bunei administrări a justiţiei o cer, oricărei alte instanţe de acelaşi grad.

În susţinere, recurenta a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., arătând că instanţa de apel a încălcat regulile imperative de procedură prevăzute de art. 9, 22, 30, 36, 153, 389 si 397 C. proc. civ., aceasta pronunţându-se asupra unui lucru care nu a făcut obiectul judecăţii, în absenţa unei sesizări legale şi fără citarea părţii împotriva căreia se reţin unele responsabilităţi în cuprinsul hotărârii.

În acest sens, a afirmat că singurul motiv reţinut de instanţa de apel pentru pronunţarea deciziei recurate se referă la eventuala culpă a unui terţ, care nu a fost parte în proces.

În continuare, recurenta a precizat că normele şi principiile evocate în cuprinsul cererii de recurs au fost în mod grav încălcate prin hotărârea pronunţată care atribuie armatorilor navei o responsabilitate pentru toate cheltuielile cu dragajul, inclusiv pentru cele impuse de către pârâtă în acvatoriile portului, fără ca aceşti armatori să fi fost chemaţi în judecată de către cei care pretind astfel de concluzii, fără ca aceştia să fi fost aşadar parte a vreunei judecaţi şi fără să fi fost citaţi într-o asemenea procedură şi pentru o asemenea finalitate.

A mai susţinut că textele de lege invocate de recurentă şi reţinute chiar şi de către instanţa de apel - O.G. nr. 22/1999 şi H.G. nr. 517/1998-, stabileau responsabilităţi şi răspunderi primare ale pârâtei faţă de reclamantă, independente de existenţa unor incidente sau eventuale răspunderi ale terţilor.

Printr-o altă critică, recurenta a arătat că decizia instanţei de apel este nelegală, întrucât este în vădită contradicţie cu soluţia menţinută de către aceeaşi instanţă, de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.

Potrivit recurentei, în mod nelegal şi vădit contradictoriu, instanţa de apel a pronunţat şi motivat o hotărâre prin care a atribuit unor persoane străine de cauză responsabilităţi juridice, în măsura în care ambele instanţe de fond au confirmat calitatea procesuală pasive a pârâtei.

A mai arătat că situaţia expusă de către instanţa de apel, în sensul constatării calităţii procesuale pasive a pârâtei şi reţinerii vinovăţiei unor altor persoane, pentru alte considerente de fapt şi de drept decât cele invocate de către reclamantă în acţiunea sa, echivalează şi o motivare străină de cauză.

Autoarea căii de atac a afirmat că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material privind răspunderea civilă delictuală, întrucât fapta ilicită nu se referea la eşuarea navei "B.", ci viza nerespectarea de către pârâtă a prevederilor art. 5 alin. (1) şi art. 24 alin. (1) din O.G. nr. 22/1999 şi art. 12 din H.G. nr. 517/1997 - neasigurarea de către pârâtă a dragajului de întreţinere, a sumelor necesare pentru dragaj şi a adâncimii comunicate pentru portul Midia, cu consecinţa încălcării obligaţiei sale de punere la dispoziţie a portului în condiţiile legii.

În opinia recurentei, eşuarea unei nave nu era de natură să înlăture răspunderea pârâtei pentru reducerea pescajului, limitarea accesului şi necesitatea dragajului.

De asemenea, a precizat că în cauză nu s-a făcut dovada întreţinerii a adâncimilor prin dragaje sau a previzionării şi bugetării unor asemenea cheltuieli.

Prin urmare, hotărârea este nelegală, întrucât pretinsa culpă a unui terţ, dacă ar fi putut fi reţinută de către instanţă, ar privi doar situaţia serialului navigabil, respectiv a locului unde eşuase nava "B.", iar nu a întregului acvatoriu portului Midia.

În continuare, recurenta a afirmat că instanţa de prim control judiciar nu s-a pronunţat asupra acţiunii prin prisma temeiului juridic al gestiunii de afaceri, în cuprinsul hotărârii recurate neregăsindu-se nicio referire la acesta. Din această perspectivă, a apreciat că au fost încălcate regulile imperative de procedură prevăzute de art. 9, 22, 30, 36, 153. 389 si 397 C. proc. civ.

Recurenta a arătat că pronunţarea unei hotărâri contrare în apel constituie motiv de nelegalitate ce poate fi încadrat în una dintre ipotezele de la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din acelaşi Cod şi o încălcare a dreptului la un proces echitabil şi previzibil, ce se impune a fi sancţionată cu casarea hotărârii.

Prin întâmpinarea depusă la 2 octombrie 2018, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, în raport cu prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., întrucât litigiile privind activitatea în porturi nu sunt supuse recursului, În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea excepţiei pentru motivele indicate în cuprinsul memoriului de recurs. Totodată, a subliniat că, în cazul în care se va aprecia că aceste motive nu sunt suficiente pentru a releva caracterul admisibil al recursului, invocă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) Cod procedură ciivlă, în ceea ce priveşte sintagma "în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi". Pe fond, a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost promovat.

Prin încheierile din 28 mai 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis cererea recurentei din cauza de faţă şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ. şi a suspendat judecata recursului până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

Prin decizia nr. 21 din 30 ianuarie 2024, Curtea Constituţională a respins cererea de sesizare ca inadmisibilă.

Constatând că motivele care determinat măsura suspendării procesului în cauză nu mai subzistă, în considerarea dispoziţiilor art. 415 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să repună cauza pe rol.

În continuare, analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimată prin întâmpinare, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este cel al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional prin art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ., în cuprinsul art. 457, care prevede că "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în forma prevăzută de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 (a cărui incidenţă a fost prelungită succesiv prin O.U.G. nr. 62/2015 şi prin O.U.G. nr. 95/2016), aplicabile în speţă în temeiul art. 27 C. proc. civ., prevăd că nu sunt supuse recursului, inter alia, hotărârile pronunţate în cererile privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi.

Textul de lege reglementează litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunţată hotărârea instanţei de apel.

În speţă, reclamanta a învestit Tribunalul Constanţa cu o acţiune în răspundere civilă delictuală derivată din neasigurarea de către pârâtă a funcţionalităţii infrastructurii de transport naval prin neexecutarea de către aceasta a lucrărilor de dragaj pentru a menţine adâncimile minime a senalelor de navigaţie în Portul Midia la cotele de proiect. Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile C. civ., O.G. nr. 22/1999, H.G. nr. 517/1998 şi ale Legii nr. 21/1996.

Titulara acţiunii este o persoană juridică română, ce face parte din grupul de întreprinderi C.. în cadrul căruia reclamanta operează D., obiectul principal de activitate fiind producţia de produse petroliere, societatea E. S.R.L. asigură manipularea şi transbordarea produselor petroliere, iar F.. realizează activităţile de comerţ internaţional cu aceleaşi produse petroliere.

În vederea desfăşurării activităţii reclamanta a încheiat, în calitate de chiriaş, 4 operaţiuni juridice de închiriere cu pârâta COMPANIA NAŢIONALĂ ADMINISTRAŢIA PORTURILOR MARITIME S.A., nr. MMT1031/.1 din 11 februarie 2002, nr. RRC1031 din 29 decembrie 2004, nr. RRC1031.2 din 7 octombrie 2005 şi nr. RRC1031.3 din 1 iunie 2006, în temeiul cărora, societatea reclamantă beneficiază de dreptul de folosinţă a unor platforme şi terenuri situate în Portul Midia (Danele 1-4 şi 9), pentru încărcarea/descărcarea navelor şi a depozitarelor de produse.

Pârâta COMPANIA NAŢIONALĂ ADMINISTRAŢIA PORTURILOR MARITIME S.A. s-a înfiinţat prin preluarea tuturor drepturilor şi obligaţiilor Regiei Autonome "Administraţia Portului Constanţa", în baza H.G. nr. 517/1998, ca persoană juridică, sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, având ca obiect de activitate activităţi de interes public naţional, în calitate de autoritate portuară în porturile a căror infrastructură i-a fost concesionată de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.

Fapta ilicită imputată pârâtei vizează obligaţiile instituite în sarcina sa de legiuitor pentru asigurarea funcţionalităţii infrastructurii portuare - art. 5, art. 6, art. 7, art. 24 alin. (1) lit. d), art. 27 alin. (1) lit. c), alin. (2) şi alin. (3), art. 36-38 din O.G. nr. 22/1999 şi art. 12 alin. (1) lit. d) şi art. 11 alin. (1) şi alin. (11) din H.G. nr. 517/1998 -, prejudiciul reclamat fiind, potrivit reclamantei, consecinţa directă a nerespectării lor prin neefectuarea dragajului de întreţinere în Portul Midia.

Potrivit art. 2 din O.G. nr. 22/1999, actul normativ se aplică în porturi şi pe căile navigabile interioare, tuturor navelor şi tuturor activităţilor de transport naval şi conexe acestora care se desfăşoară în aceste zone.

În atare condiţii, raportând elementele concrete ale cauzei expuse anterior la cadrul legal ce fundamentează demersul judiciar al reclamantei, Înalta Curte apreciază că litigiul de faţă este în directă legătură cu activitatea portuară, dragajul de întreţinere pentru asigurarea adâncimilor în porturi şi pe căile navigabile interioare fiind inclusă în categoria activităţilor auxiliare activităţilor de transport naval, conform art. 19 alin. (1) lit. c) pct. 1 din O.G. nr. 22/1999.

Relevante sub acest aspect sunt şi precizările titularei acţiunii din primă etapă procesuală, când, în susţinerea competenţei materiale procesuale a instanţei civile maritim-fluviale, aceasta a indicat în mod expres că activitatea de dragaj de întreţinere, a cărei neexecutare îmbracă forma delictului civil în cauza de faţă, este o activitate auxiliară activităţilor de transport naval, conform normei legale enunţate anterior.

Cum toate aspecte relevate conduc indubitabil la concluzia că prezentul litigiu este în legătură cu activitatea din domeniul portuar, iar art. 483 alin. (2) C. proc. civ. exclude dreptul la recurs în litigiile privind activitatea în porturi, decizia instanţei de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., împotriva acesteia recurenta neavând deschisă calea de atac a recursului.

În consecinţă, constatând că decizia atacată nu este susceptibilă de a fi cenzurată pe calea recursului, Înalta Curte, cu respectarea principiului legalităţii căilor de atac, în temeiul art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în forma prevăzută de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, va respinge ca inadmisibil recursul în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Repune cauza pe rol.

Admite excepţia inadmisibilităţii recursului.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 822 din 27 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 octombrie 2024.