Inadmissibility of cassation appeal against final decision in direct action against insurer for transport loss
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's cassation appeal as inadmissible, thereby leaving the appellate court's decision, which had previously dismissed the claim on the merits, as final and binding. The dispute concerned a direct action for damages brought by a carrier against the insurer of a subcarrier for the total loss of goods during international road transport governed by the Convention on the Contract for the International Carriage of Goods by Road (CMR). The decisive legal basis was the principle of legality of appeals and the statutory exclusion of cassation review for matters of insurance under Article 483(2) of the Code of Civil Procedure; the court determined that the claim constituted a matter of insurance because the claimant, as a third-party victim, exercised a direct action against the insurer independently of the contractual relationship between the carrier and the insured, making the appellate decision final and immune from further appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 499 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 273 C. proc. civ, art. 494 C. proc. civ, art. 457 din C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ; Inadmissibility of cassation appeal against final decision in direct action against insurer for transport loss: În motivare, recurenta a susţinut că instanţa de apel a încălcat sau a aplicat greşit normele de drept material; a invocat, astfel, cazul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2024
Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare", reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 24.12.2020, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să o oblige la plata sumei de 108.430,23 euro, din care 87.443,73 euro reprezintă suma pe care a achitat-o către C.. pentru repararea prejudiciului cauzat prin pierderea în totalitate a mărfii în timpul efectuării transportului de către S.C. D. S.R.L., asigurat al pârâtei, iar 20.986,50 euro - penalităţi de întârziere, calculate potrivit art. 27 din Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele (în continuare, "Convenţia C.M.R."), în cuantum de 5% pe an din debitul principal; reclamanta a solicitat obligarea pârâtei şi la plata cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la intervenirea prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei, excepţie care a fost unită cu fondul, prin încheierea de la 17.06.2021.
Prin sentinţa civilă nr. 2841/18.11.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca neîntemeiate atât excepţia autorităţii de lucru judecat, cât şi cererea de chemare în judecată; totodată, a respins ca neîntemeiată cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentinţe, A. a declarat apel, iar S.C. B. S.A., apel incident; căile de atac au fost respinse ca nefondate prin decizia civilă nr. 1860/24.11.2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
A. a promovat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând casarea ei şi, în principal, trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, instanţei de apel, iar în subsidiar, în măsura reţinerii cauzei spre rejudecare, reformarea sentinţei primei instanţe, în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată şi acordarea cheltuielilor de judecată.
În motivare, recurenta a susţinut că instanţa de apel a încălcat sau a aplicat greşit normele de drept material; a invocat, astfel, cazul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Printr-o primă critică, a afirmat că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 17 şi art. 23 din Convenţia C.M.R., care nu permit limitarea, prin contractul de asigurare, a răspunderii asigurătorului transportatorului.
În continuare, autoarea căii de atac a susţinut că, atunci când i-a atribuit obligaţia de a dovedi condiţiile contractuale de asigurare, neglijând că nu era parte a respectivului raport juridic, instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit art. 249, art. 272 şi art. 273 C. proc. civ.
A afirmat că proba actelor juridice - reglementată de art. 272 şi art. 273 C. proc. civ. - revine celui care se prevalează de ele şi a criticat decizia instanţei de apel pentru că a dat eficienţă art. 3.1, art. 5.1, art. 5.2 şi art. 5.4 din condiţiile de asigurare E., deşi nu au fost asumate de asigurat.
Recurenta a susţinut că prevederile art. 1.384 alin. (1) şi art. 2.224 C. civ. au fost greşit aplicate, întrucât, independent de existenţa condiţiilor contractuale de asigurare, pârâta nu poate fi exonerată de obligaţia de despăgubire care îi incumbă, potrivit art. 17 şi art. 23 din Convenţia C.M.R.
Prin întâmpinarea înregistrată la 20.06.2024, intimata-pârâtă a invocat excepţia nulităţii cererii de recurs, iar în subsidiar, a solicitat respingerea căii de atac ca nefondată.
Astăzi, în şedinţă publică, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii recursului, asupra căreia, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:
Consacrat în art. 129 din Constituţie şi reglementat infraconstituţional în art. 457 din C. proc. civ., principiul legalităţii căilor de atac, regulă fundamentală a procesului civil, presupune că părţile pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, doar de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi, astfel, nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.
Convergent acestui principiu, admisibilitatea căii de atac va fi în continuare examinată raportat la obiectul şi natura pricinii, prin aplicarea art. 483 alin. (2) C. proc. civ., deoarece menţiunea din dispozitivul deciziei civile atacate - conform căreia hotărârea este susceptibilă de recurs - nu poate genera, în mod autonom, dreptul la această cale de atac, în absenţa unei prevederi legale exprese.
Dispunând că "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate (…) în cererile pronunţate în materia (…) asigurărilor (…)", art. 483 alin. (2) C. proc. civ. suprimă dreptul la recurs împotriva actelor jurisdicţionale pronunţate în materia amintită.
Hotărârile instanţelor de fond reflectă că recurenta-reclamantă s-a obligat să transporte bunurile expediate de C.., din Italia în Franţa; a subcontractat transportul unei societăţi de naţionalitate română, S.C. D. S.R.L., care a încheiat o poliţă de asigurare cu S.C. B. S.A., actuala intimata-pârâtă.
Marfa nu a ajuns la destinaţie, iar în faţa instanţelor italiene, neexecutarea contractului de transport a condus la un litigiu între expeditor şi transportatorul reclamant în cauza de faţă, care, căzând în pretenţii, l-a despăgubit pe cel dintâi.
Într-un proces derulat anterior în fata instanţelor române, înregistrat sub nr. x/2017, prevalându-se de Convenţia C.M.R., actuala reclamantă a chemat în judecată atât pe S.C. D. S.R.L., cât pe actuala intimată-pârâtă S.C. B. S.A., urmărind să recupereze despăgubirea plătită expeditorului. Prin sentinţa civilă nr. 463/19.12.2017 a Tribunalului Argeş , secţia Civilă, rămasă definitivă, acţiunea a fost respinsă ca prescrisă, în raport cu art. 32 pct. 1 lit. b) din Convenţia C.M.R. şi cu art. 2.521 alin. (2) C. civ.
Reiterându-şi pretenţia în cauza pendinte, reclamanta solicită, în temeiul art. 2.224 şi art. 2.226 C. civ., ca pârâta, asigurătorul transportatorului S.C. D. S.R.L., să fie obligată să îi plătească o sumă egală cu despăgubirea achitată către expeditor.
Or, câtă vreme autoarea demersului judiciar îşi afirmă calitatea de terţ păgubit şi exercită o acţiune directă împotriva asigurătorului, independent de raportul juridic ce a existat între reclamantă şi asiguratul pârâtei, procesul de faţă se plasează în categoria cererilor decurgând din executarea unui contract de asigurare şi se circumscrie, deci, materiei asigurărilor, în cazul cărora hotărârea pronunţată în primă instanţă este supusă numai apelului, cale de atac pe care recurenta a şi exercitat-o.
Trebuie conchis, aşadar, reţinând art. 457 alin. (2) teza I C. proc. civ. şi art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., că decizia civilă nr. 1860/24.11.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă este definitivă de la data pronunţării şi menţiunea din dispozitivul hotărârii privind posibilitatea exercitării recursului rămâne fără efect.
Aşa fiind, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 457 alin. (1), raportate la cele ale art. 483 alin. (2) C. proc. civ., va respinge, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., ca inadmisibil, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1860/24.11.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 octombrie 2024.