Recus nullity for failure to distinguish substantive law errors from factual re-evaluation and evidence appraisal in civil delictual liability claims

Şedinţa publică din data de 8 octombrie 2024

Deliberând asupra recursului constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 28 aprilie 2016 pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub numărul x/2016, reclamanta A. S.R.L., prin administrator special B., în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 5.954.735,84 RON, reprezentând prejudiciu cauzat.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 14, art. 15, art. 1.353, art. 1.357 C. civ.

Prin cererea înregistrată la 14 decembrie 2016 pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub numărul x/2016, reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar D.., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Judeţean Prahova şi E. S.R.L., a solicitat obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 5.954.735,84 RON, compuse din 2.454.297 RON, reprezentând pierderi materiale pentru perioada octombrie 2015 - iunie 2016 şi 3.500.438 RON, reprezentând beneficiu nerealizat.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 8 alin. (2) şi 10 din Legea nr. 554/2004 cu referire la contractul de furnizare nr. x din 20.11.2015 şi art. 1.350, art. 1.349, art. 1.357, art. 1.381, art. 1.382, art. 1.385 şi art. 1.386 C. civ.

Prin încheierea din 19 decembrie 2017 Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia conexităţii, fiind dispusă conexarea dosarului nr. x/2016 la dosarul nr. x/2016.

Prin sentinţa nr. 1213/2021 din 4 noiembrie 2021 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii formulării cererii introductive, ca nefondată.

A fost admisă în parte cererea, fiind obligată pârâta C. S.R.L. la plata către reclamantă a sumei în cuantum de 3.000.415,60 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat, respectiv pierderi efectiv produse şi beneficiul nerealizat.

A fost respinsă cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Judeţean Prahova, ca nefondată.

A fost respinsă cererea formulată în contradictoriu cu pârâta E. S.R.L., ca nefondată.

A fost obligată pârâta C. S.R.L. la plata către reclamantă a sumei în cuantum de 27.667,52 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Au fost respinse în rest cererile formulate de pârâţi privind plata cheltuielilor de judecată, ca nefondate.

2. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar D..

De asemenea, împotriva aceleiaşi sentinţe şi a încheierilor de şedinţă din data de 24 aprilie 2018, 25 mai 2018 şi 17 ianuarie 2020, a formulat apel pârâta C. S.R.L.

Prin decizia nr. 321 din 18 octombrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a fost respins apelul reclamantei, ca nefondat.

A fost admis apelul pârâtei, fiind schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul respingerii şi a acţiunii formulate împotriva pârâtei C. S.R.L., ca neîntemeiată. A fost înlăturată obligaţia acestei pârâte de a suporta cheltuielile de judecată.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 46.317,55 RON, cheltuieli de judecată în primă instanţă şi în apel, reprezentând onorariu avocat şi taxă judiciară de timbru.

3. Împotriva acestei decizii, la data de 18 decembrie 2023, a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar D.., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei recurate şi reţinerea cauzei spre rejudecare de către instanţa de recurs. A solicitat ca, în rejudecare, să se dispună admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei tribunalului, în sensul obligării, în solidar, şi a pârâţilor Consiliul Judeţean Prahova şi E. S.R.L., alături de C. S.R.L., la plata sumei de 5.954.735 RON, reprezentând pierderi produse efectiv şi beneficiu nerealizat, precum şi la plata cheltuielilor de judecată de 27.667,52 RON. De asemenea, a solicitat să se dispună respingerea apelului pârâtei, ca nefondat.

A solicitat obligarea pârâţilor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a susţinut că instanţa de apel nu a aplicat şi nu a dat o interpretare adecvată dispoziţiilor prevăzute de art. 1.357 şi 1.349 C. civ. privind răspunderea civilă delictuală.

Astfel, printr-o interpretare greşită a art. 1.349 şi art. 1.350 C. civ. şi fără a motiva, instanţa de apel a ajuns la concluzia că fapta ilicită imputată pârâtei C. S.R.L. nu există. Mai mult, eventuala inexistenţă a faptelor ilicite ale celorlalţi pârâţi nu este de natură a înlătura răspunderea civilă delictuală a pârâtei C. S.R.L.

Potrivit reclamantei, a fost probată îndeplinirea tuturor condiţiilor privind atragerea răspunderii civile delictuale a pârâţilor.

Ceea ce se critică este faptul că instanţa de apel a făcut o confuzie între răspunderea contractuală şi răspunderea delictuală, reţinând greşit că reclamanta nu a indicat în mod concret ce obligaţii contractuale au fost încălcate de pârâţi, însă, astfel cum a susţinut prin cererea de chemare în judecată şi prin apelul formulat, pretenţiile reclamantei se întemeiază pe răspunderea delictuală a pârâţilor, nefiind invocate temeiuri privind răspunderea contractuală.

Sub un alt aspect, s-a invocat aplicarea în mod eronat a dispoziţiilor art. 264 C. proc. civ., în mod greşit reţinându-se că expertiza de specialitate este o probă care nu are forţă juridică superioară celorlalte probe prevăzute de lege şi care poate fi înlăturată, întrucât judecătorul este suveran în aprecierea probatoriilor.

În opinia reclamantei, constatarea instanţei de apel în sensul că raportul de expertiză judiciară nu a fost omologat de prima instanţă este neîntemeiată, întrucât prima instanţă, la data aprecierii cauzei în stare de judecată, a stabilit că au fost administrate toate probele solicitate de părţi şi încuviinţate de instanţă.

Mai mult, prin sentinţa pronunţată, prima instanţă a luat în considerare proba cu expertiza de specialitate, astfel că cererea reclamantei a fost admisă în parte, cuantumul prejudiciului acordat fiind acela care a rezultat din raportul de expertiză.

A susţinut reclamanta, de asemenea, că sunt greşite reţinerile instanţei de apel în sensul că expertiza ar fi fost elocventă în ceea ce priveşte cuantumul prejudiciului numai după ce instanţa ar fi stabilit că sunt întrunite condiţiile pentru atragerea răspunderii.

În continuare, reclamanta a redat pe larg motivele de apel formulate împotriva sentinţei primei instanţe, arătând argumentele pentru care soluţia tribunalului este criticabilă, cu referire la situaţia de fapt dedusă judecăţii şi probele administrate.

A concluzionat că în mod greşit prima instanţă a limitat suma cuvenită reclamantei, cu titlu de prejudiciu, la 3.000.415,60 RON, în loc de 5.954.735 RON, astfel cum s-a solicitat şi cum s-a dovedit, precum şi că în mod greşit tribunalul a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Judeţean Prahova şi E. S.R.L., fiind reiterate toate argumentele în susţinerea răspunderii civile delictuale a pârâţilor.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 16 ianuarie 2024.

La data de 15 februarie 2024 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimatul Consiliul Judeţean Prahova prin care s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei părţi/excepţia inadmisibilităţii recursului în raport cu această parte, în raport cu decizia nr. 1956 din 5 aprilie 2021 pronunţată în recurs de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin care s-a stabilit că, potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, doar unitatea administrativ teritorială are calitate procesuală, având personalitate juridică, şi nu Consiliul Judeţean sau Primăria, care nu au personalitate juridică, fiind organe deliberative.

Totodată, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La data de 28 februarie 2024 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata E. S.R.L., prin care s-a invocat excepţia nulităţii recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.. În subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La data de 28 februarie 2024 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata C. S.R.L. prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

De asemenea, s-a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 29 martie 2024 a fost înregistrat răspunsul la întâmpinare formulat de recurenta A. S.R.L., prin lichidator judiciar D.., prin care s-a solicitat respingerea excepţiilor invocate prin întâmpinările depuse de intimate.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 21 mai 2024, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ., însă părţile nu s-au prevalat de acest drept.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la 8 octombrie 2024.

Constituită în completul de filtru, Înalta Curte, stabilind ordinea de soluţionare a excepţiilor, potrivit art. 248 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului invocată de intimata E. S.R.L. prin întâmpinare, reţinând următoarele:

Înalta Curte reţine că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare care, în concordanţă cu principiul legalităţii căilor de atac reglementat de art. 457 din C. proc. civ., poate fi exercitat în termenele şi condiţiile prevăzute de lege.

În privinţa recursului, una dintre condiţiile esenţiale stabilite de lege este aceea că poate fi exercitat pentru motivele strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aceasta înseamnă că titularul recursului este ţinut să îşi conformeze conduita procesuală acestor exigenţe legale pentru a crea premisele necesare pentru exercitarea controlului de legalitate de către instanţa de recurs.

Obligaţia recurentului de a motiva recursul presupune nu numai evocarea simplei sale nemulţumiri în raport cu soluţia atacată, ci implică obligaţia de a arăta cazul sau cazurile de casare pe care se întemeiază, dintre cele reglementate limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., precum şi dezvoltarea lor în concret, respectiv raportarea motivului de casare invocat la procedura derulată în faţa instanţei anterioare şi/sau hotărârea recurată, criticându-se măsurile procedurale dispuse de instanţă sau raţionamentul logico-juridic expus în cuprinsul hotărârii atacate.

Neindicarea unei teze de recurs ori indicarea greşită a unor motive de casare, dar susceptibile de încadrare de către instanţă în oricare dintre ipotezele de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., pe temeiul interpretării per a contrario a dispoziţiilor art. 489 alin. (2) din cod, nu vor fi sancţionate cu nulitatea recursului, însă, invocarea unor critici care nu se încadrează în mod real în motivul sau motivele de casare invocate şi nici într-un alt motiv de recurs prevăzut de lege, va atrage aplicarea sancţiunii nulităţii căii de atac, în conformitate cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Cu privire la recursul reclamantei A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar D.., instanţa supremă reţine că autoarea căii de atac a indicat în mod expres motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care vizează încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Înalta Curte apreciază însă că recurenta-reclamantă nu a formulat nicio critică de nelegalitate care să vizeze ipotezele legale prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. de strictă interpretare, care să privească obiectul căii de atac, respectiv decizia instanţei de apel.

Astfel, deşi a invocat încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material din perspectiva motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile dezvoltate prin memoriul de recurs nu relevă modul concret în care prin decizia atacată ar fi fost nesocotite normele de drept material.

Toate argumentele expuse în cadrul criticilor din recurs urmăresc o reevaluare a materialului probator şi a situaţiei de fapt reţinute de către instanţele devolutive cu privire la atragerea răspunderii civile delictuale a pârâţilor, deci netemeinicia deciziei recurate.

În dezvoltarea memoriului de recurs s-au formulat susţineri şi cu privire la nemotivarea hotărârii atacate în ceea ce priveşte concluzia la care a ajuns instanţa de apel, în sensul că fapta ilicită imputată pârâtei C. S.R.L. nu există, fiind făcute trimiteri la prevederile art. 425 C. proc. civ.

Întrucât se susţine nemotivarea hotărârii recurate, Înalta Curte reţine că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Or, în speţă, recurenta-reclamantă, deşi a invocat prevederile art. 425 C. proc. civ. şi a susţinut nemotivarea deciziei recurate, nu a arătat în concret care este critica relevantă în soluţionarea litigiului la care, în mod culpabil, instanţa de apel a omis să dea un răspuns, trimiterile sale fiind pur teoretice şi formale şi relevând nemulţumirea faţă de concluziile instanţei de apel

Prin urmare, aspectele privind nemotivarea deciziei recurate nu se circumscriu ipotezelor legale de strictă interpretare ale art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs din această perspectivă.

Încălcarea sau aplicarea greşită a legii la care se referă punctul 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocat ca temei al memoriului de recurs, presupune aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea unei norme juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia, interpretarea greşită a unui text de lege corespunzător situaţiei de fapt, etc.

Or, în cauză, recurenta nu a invocat şi nu a demonstrat niciuna dintre aceste ipoteze, ci s-a referit exclusiv la interpretarea şi reţinerea eronată a unor aspecte de fapt, în legătură cu pretinsa culpă a pârâtei şi răspunderea acesteia, ceea ce nu echivalează cu aplicarea greşită a legii în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apreciind că în mod greşit instanţa de apel a reţinut neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile şi prezentând împrejurările care, în opinia sa, ar justifica reţinerea unor concluzii contrare celei mai sus arătate, recurenta tinde la a readuce în discuţie situaţia de fapt şi probatoriul administrat, chestiuni ce nu pot forma obiect de analiză în coordonatele recursului, ele fiind incompatibile cu limitele imperativ stabilite pentru exercitarea acestei căi de atac extraordinare.

Cu toate că recurenta invocă interpretarea greşită a prevederilor art. 1357, art. 1349 şi art. 1350 C. civ., susţinerile acesteia relevă, de fapt, nemulţumirea exprimată cu privire la evaluarea eronată a probelor administrate cu privire la îndeplinirea condiţiilor privind atragerea răspunderii pârâtei C. S.R.L. şi a culpei acesteia privind existenţa faptei ilicite şi stabilirea naturii răspunderii.

Or, aceste chestiuni nu pot forma obiectul controlului judiciar în calea extraordinară de atac a recursului, întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate şi nu se subsumează cazurilor de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În dezvoltarea aceluiaşi motiv de recurs, recurenta, pe de altă parte, a criticat aplicarea greşită a art. 264 C. proc. civ. în ceea ce priveşte aprecierea probei cu expertiză de specialitate.

Înalta Curte, analizând criticile recurentei, constată că în susţinerea motivului de casare recurenta a invocat încălcarea normelor de procedură cu privire la operaţiunea de apreciere a probelor de către instanţa de apel, ceea ce nu este posibil pe calea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., neputând fi analizate criticile nici din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ce vizează neregularităţi de ordin procedural care sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 din acelaşi act normativ.

Regula liberei aprecieri a probelor instituită de art. 264 C. proc. civ. permite instanţei, ca în etapa deliberării, să stabilească, în scopul aflării adevărului, existenţa faptelor pentru dovedirea cărora au fost încuviinţate probele potrivit propriilor convingeri, fără a exista în privinţa acestora o ordine de prioritate stabilită.

Aprecierea instanţei devolutive asupra aptitudinii probelor de a conduce la soluţionarea procesului nu poate fi însă cenzurată pe calea recursului, întrucât această chestiune vizează netemeinicia şi nu nelegalitatea hotărârii atacate.

Prin urmare, criticile recurentei prin care se tinde la reaprecierea forţei probatorii a raportului de expertiză nu pot fi analizate, întrucât ele excedează cadrul restrictiv impus de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în limitele căruia poate fi exercitat controlul de legalitate al deciziei atacate.

Mai mult, Înalta Curte constată că, în cauză, recursul conţine o reluare a motivelor de apel cu privire la expunerea situaţiei de fapt privind raporturile juridice dintre părţi şi presupusele fapte ilicite ale pârâţilor care au produs un prejudiciu reclamantei.

Or, simpla reluare a situaţiei particulare a litigiului nu răspunde exigenţelor legale, care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar acest mod de redactare a recursului nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi învestite cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de fond şi nu a hotărârii pronunţate în apel.

Prin reiterarea motivelor de fond, recurenta-reclamantă tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv, cum este conceput memoriul de recurs al reclamantei.

Tocmai de aceea, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar şi nu doar reiterarea susţinerilor de la judecata din faţa instanţei de apel.

Prin urmare, examinarea memoriului de recurs conduce spre concluzia că recurenta-reclamantă nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, sunt întemeiate apărările de procedură formulate de intimata E. S.R.L. prin întâmpinare, privind nulitatea recursului.

În alţi termeni, faţă de considerentele precedente se poate reţine că accesul la justiţie presupune şi respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.

În calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel, prin prisma respectării regulilor de drept.

Prin urmare, având în vedere că motivele de recurs formulate de recurenta-reclamantă nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. şi cum în cauză nu pot fi reţinute nici motive de ordine publică pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod va constata nulitatea căii extraordinare de atac.

Solicitarea intimatei-pârâte C. S.R.L., privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, urmează a fi respinsă, întrucât nu s-a făcut dovada, în condiţiile art. 452 din C. proc. civ., a existenţei şi întinderii acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar D.. împotriva deciziei nr. 321 din 18 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Respinge cererea privind cheltuielile de judecată formulată de intimata-pârâtă C. S.R.L.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 octombrie 2024.