Insolvency action termination versus revision admissibility: "evocare a fondului" requirement for challenging procedural cessation under Art. 75 Insolvency Law

Şedinţa publică din data de 8 octombrie 2024

Deliberând asupra cererii de revizuire constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu, secţia Civilă la 18.02.2019 sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L., prin administrator special B. şi administrator judiciar C.., a chemat în judecată pârâta D. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta să-i plătească suma de 237.740,05 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate, a daunelor moratorii în cuantumul prevăzut de lege, calculate de la scadenţă până la plata debitului, precum şi cheltuieli de judecată.

La 22.03.2019, pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea în parte a pretenţiilor reclamantei şi compensarea valorii serviciilor prestate de aceasta cu contravaloarea stocului de marfă pe care îl deţine pârâta, urmând să achite reclamantei diferenţa rezultată în urma compensării; la termenul din 08.02.2021, pârâta a precizat că solicitarea sa privind compensarea are valenţele unei cereri reconvenţionale.

Prin sentinţa civilă nr. 7 din 16.02.2022, Tribunalul Giurgiu, secţia Civilă a admis acţiunea, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 237.740,05 RON, reprezentând valoarea serviciilor prestate şi dobânda legală penalizatoare, calculată de la scadenţa fiecărei facturi până la achitarea integrală a debitului şi a respins cererea reconvenţională ca neîntemeiată.

2. Apelul pârâtei D. S.R.L., a fost admis de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 185A din 10 februarie 2023.

Instanţa de apel a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a admis în parte acţiunea, a respins ca neîntemeiate pretenţiile reclamantei vizând obligarea pârâtei la plata sumei de 49.617,05 RON, reprezentând contravaloarea facturii nr. x/31.08.2018, precum şi a dobânzii legale aferente acestei facturi şi a menţinut, în rest, dispoziţiile sentinţei atacate; a obligat intimata-reclamantă să plătească apelantei-pârâte suma de 3.137,85 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, corespunzător pretenţiilor admise.

3. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta D. S.R.L., invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 2269 din 1 noiembrie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în temeiul prevederilor art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, a dispus încetarea judecăţii recursului dată fiind rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de insolvenţă a societăţii reclamante A. S.R.L.

4. Împotriva acestei decizii, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a formulat cerere de revizuire pârâta D. S.R.L., solicitând desfiinţarea hotărârii atacate şi soluţionarea recursului său, precum şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În susţinerea cererii de revizuire s-a arătat că textul art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 se referă numai la acele demersuri judiciare sau de executare silită începute anterior deschiderii procedurii de insolvenţă.

Revizuenta a învederat că, în cauză, acţiunea reclamantei A. S.R.L. şi cererea reconvenţională a D. S.R.L. au fost formulate după deschiderea procedurii de insolvenţă şi nu anterior acesteia, nefiind astfel incidente dispoziţiile art. 75 alin. (1) teza finală, cum greşit a reţinut instanţa de recurs.

În opinia titularei căii extraordinare de atac, analiza art. 75 trebuie privită în integralitatea textului de lege, întrucât acesta se referă la acţiunile şi executările deschise anterior deschiderii procedurii insolvenţei şi suspendate după deschiderea acesteia, numai acestea încetând la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii.

Făcând trimitere la prevederile art. 75 alin. (3) şi art. 90 din Legea nr. 85/2015, revizuenta a susţinut că pretenţiile reclamantei A. S.R.L. sunt născute ulterior deschiderii procedurii, iar invocarea compensării s-a făcut în raport cu aceste pretenţii conform contractului încheiat între părţi, aşa cum s-a arătat şi în fazele procesuale anterioare.

Potrivit revizuentei, sintagma "care evocă fondul" din cuprinsul art. 509 alin. (1) C. proc. civ. implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reţinută în fazele anterioare de judecată, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare dintre aceste ipoteze urmând a se da o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii.

S-a mai arătat că prin decizia atacată s-a creat o situaţie mai grea societăţii pârâte, instanţa de recurs nepronunţându-se asupra unui lucru cerut. De asemenea, a mai adăugat revizuenta că, dacă instanţele de fond au soluţionat cererea reconvenţională cu încălcarea competenţei judecătorului-sindic, ar fi fost incidentă o eventuală excepţie de necompetenţă materială.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 29 mai 2024 sub nr. x/2024, fiind fixat termen de judecată în şedinţă publică la 8 octombrie 2024, cu citarea părţilor.

Cererea de revizuire a fost comunicată intimatei A. S.R.L., prin lichidator judiciar E.., care nu a uzat de dreptul de a formula întâmpinare.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Cererea de revizuire este îndreptată împotriva deciziei nr. 2269 din 1 noiembrie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, prin care s-a dispus încetarea judecăţii recursului declarat de pârâta D. S.R.L.

Invocând dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., revizuenta a susţinut că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unui lucrului cerut, ci a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, deşi atât acţiunea reclamantei A. S.R.L., cât şi cererea reconvenţională a societăţii D. S.R.L. au fost formulate după deschiderea procedurii de insolvenţă a debitorei şi nu anterior acesteia, putând opera eventual o declinare a competenţei în favoarea judecătorului sindic.

Potrivit textului de lege evocat în susţinerea cererii de revizuire, pentru a se putea solicita retractarea unei hotărâri pronunţate de o instanţă de recurs, legiuitorul a impus condiţia ca această instanţă să fi evocat fondul.

Analizând decizia atacată, Înalta Curte constată că cerinţa impusă de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu este întrunită, deoarece prin hotărârea împotriva căreia s-a formulat cererea de revizuire nu s-a evocat fondul cauzei.

Astfel, prin decizia nr. 2269 din 1 noiembrie 2023 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 şi a dispus încetarea judecăţii recursului declarat de pârâtă împotriva dezlegării date de instanţa de apel cererii reconvenţionale, justificat de faptul că pretenţiile formulate pe calea cererii reconvenţionale erau îndreptate împotriva unei societăţi intrate în insolvenţă înainte de învestirea primei instanţe, dreptul de creanţă pretins urmând a fi valorificat în cadrul procedurii de insolvenţă, cu respectarea exigenţelor legii speciale.

Or, hotărârea prin care instanţa de judecată dispune, după rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de insolvenţă a unei societăţi, încetarea acţiunii judiciare îndreptate împotriva acesteia, nu este de natură să determine o reexaminare a cauzei pe fond, pentru se putea solicita revizuirea hotărârii.

Susţinerile revizuentei vizând evocarea fondului de către instanţa de recurs, care a aplicat alte dispoziţii legale privitoare la modalitatea de soluţionare a cererii reconvenţionale nu pot fi primite, de vreme ce instanţa de control judiciar a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor speciale şi imperative ale art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, care se aplică în mod automat în vederea asigurării unităţii, echităţii şi eficienţei procedurilor de insolvenţă, protejând patrimoniul debitorului şi interesele colective ale creditorilor.

Prin urmare, întrucât hotărârea instanţei de recurs nu a implicat o evocare a fondului, revizuirea exercitată împotriva acesteia nu întruneşte condiţia de admisibilitate impusă de art. 509 alin. (1) C. proc. civ. privind obiectul căii extraordinare de atac.

În aplicarea dispoziţiilor legale mai sus menţionate se constată că împotriva deciziei nr. 2269 din 1 noiembrie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, nu poate fi exercitată calea de atac a revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.. În caz contrar, ar fi încălcat principiul legalităţii căii de atac, prevăzut de art. 457 din acelaşi act normativ, potrivit căruia căile de atac pot fi exercitate doar dacă sunt prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 513 C. proc. civ. va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta D. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta D. S.R.L. împotriva deciziei nr. 2269 din 1 noiembrie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 octombrie 2024.