Recourse annulled for inadequate motivation: failure to substantiate incorrect application of contract prescription suspension and interruption in debt recovery

Şedinţa publică din data de 8 octombrie 2024

Deliberând asupra recursului constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 25.01.2023 pe rolul Tribunalului Sălaj, secţia Civilă sub nr. x/2023, reclamantul Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău a chemat în judecată pârâta Pază Obiective şi Intervenţie S.R.L., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 220.025 RON cu titlu de daune-interese - prejudiciu reprezentând contravaloarea serviciilor facturate, achitate dar neprestate; actualizarea sumei de 220.025 RON cu rata inflaţiei şi dobânda legala de la data plăţii facturilor până la data restiturii efective şi integrale a prejudiciului produs; obligarea la plata majorărilor de întârziere în cuantum de 0,1 % pentru fiecare zi, aferente debitului de 220.025 RON, începând cu data de 01.10.2020 (data redactării acţiunii), până la data plăţii integrale şi efective a debitului; cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 1350, art. 1530, art. 1169, art. 1270 alin. (1), art. 1322, art. 1538, art. 1635 alin. (1) C. civ.

Prin întâmpinare, pârâta Pază Obiective şi Intervenţie S.R.L. a invocat excepţia autorităţii lucrului judecat, excepţiei prescripţiei extinctive, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind nefondată.

La termenul din data de 15.06.2023, instanţa a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, iar prin încheierea de şedinţă din 10.07.2023 a admis în parte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâta Pază Obiective şi Intervenţie S.R.L. şi a respins ca prescrisă cererea reclamantului Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, de obligare a pârâtei la plata sumei de 38.614,60 RON reprezentând pretenţiile anterioare datei de 07.09.2017 şi a accesoriilor la această sumă (inflaţie, dobândă legală, penalităţi de întârziere).

Prin sentinţa civilă nr. 935 din 2.10.2023 Tribunalul Sălaj a admis în parte cererea reclamantului şi a obligat pârâta la plata sumei de 181.410,40 RON, actualizată cu dobânda legală şi rata inflaţiei de la data introducerii acţiunii - 25.01.2023 şi până la achitarea integrală.

Pârâta a mai fost obligată la plata către reclamantă a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere începând cu data introducerii acţiunii - 25.01.2023 şi până la achitarea integrală, calculate la debitul de 181.410,40 RON.

De asemenea, au fost respinse restul pretenţiilor.

2. Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii din data de 10.07.2023 au declarat apel ambele părţi, calea de atac fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, care, prin decizia civilă nr. 17/2024 din 11 ianuarie 2024 a admis ambele apeluri şi a anulat, în parte, hotărârile atacate.

Rejudecând, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei ianuarie 2017 - septembrie 2019; a admis în parte acţiunea promovată de reclamantul Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău în contradictoriu cu pârâta Pază Obiective şi Intervenţie S.R.L. şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 9.194 RON, cu titlu de despăgubiri, actualizată cu dobânda legală şi rata inflaţiei de la data introducerii acţiunii - 25.01.2023 şi până la achitarea integrală; a respins restul pretenţiilor şi a obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 2.949,45 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

3. La 7 februarie 2024 reclamantul Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău a declarat recurs împotriva acestei decizii, solicitând admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel pentru motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susţinerea memoriului de recurs, după expunerea situaţiei factuale şi a istoricului litigiului din etapele anterioare, recurentul-reclamant a învederat că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a normelor de drept cu privire la prescripţie, întreruperea şi suspendarea cursului acesteia.

Astfel, a arătat recurentul că instanţa de apel a apreciat în mod eronat că cererea de chemare în judecată a fost formulată şi depusă după împlinirea termenului de prescripţie, întrerupt de acţiunea care a făcut obiectul dosarului nr. x/2020 al Tribunalului Sălaj, care a fost soluţionat în mod definitiv la data de 02.03.2022 prin decizia civilă nr. 494 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În opinia titularului căii de atac, instanţa de apel nu a reţinut că decizia civilă nr. 494 din 02.03.2022 a fost comunicată părţilor în data de 04.08.2022, aşa cum reiese din actele depuse inclusiv de pârâtă, care, odată cu invocarea excepţiei prescripţiei nu a făcut referire la depunerea tardivă, în afara termenului de prescripţie a prezentei acţiuni prin raportare la decizia instanţei supreme.

Prin raportare la data pronunţării (02.03.2022) şi data comunicării (04.08.2022) deciziei nr. 494, recurentul-reclamant a apreciat ca fiindu-i îngrădit dreptul de acces la justiţie, întrucât la data comunicării hotărârii instanţei supreme termenul de 6 luni era aproape împlinit.

S-a mai susţinut că, faţă de data comunicării deciziei, formularea cererii de chemare în judecată ce formează obiectului litigiului pendinte (25.01.2023) se situează în interiorul termenului de prescripţie.

De asemenea, a mai invocat recurentul şi aplicarea necorespunzătoare a Decretelor nr. 195/2020 şi nr. 245/2020 cu privire la suspendarea termenului de prescripţie.

Potrivit recurentului, termenul de prescripţie pentru recuperarea în instanţă a prejudiciului produs prin nerespectarea contractului de către pârâtă în luna martie 2017 a fost suspendat începând cu data de 15.03.2020 până la 15.05.2020. Invocând prevederile art. 2534 alin. (2) C. civ., a susţinut recurentul că prescripţia dreptului la acţiune s-a împlinit aproximativ la data de 15.11.2020, acţiunea făcând obiectul dosarului nr. x/2020 fiind formulată la data de 13.10.2020, în interiorul termenului de prescripţie.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 20.05.2024, intimata-pârâtă Pază Obiective şi Intervenţie S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, precizând că prin criticile formulate recurentul a reluat susţinerile şi apărările formulate în faţa instanţelor anterioare.

Prin rezoluţia din 1 iulie 2024 a fost stabilit, pentru soluţionarea recursului, termen de judecată la 8 octombrie 2024 cu citarea părţilor în şedinţă publică.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, raportat la dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cu prioritate va analiza excepţia nulităţii recursului, excepţie care va fi admisă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recursul este o cale extraordinară de atac de reformare care, în concordanţă cu principiul legalităţii căilor de atac reglementat de art. 457 din C. proc. civ., poate fi exercitată în condiţiile prevăzute de lege. În privinţa recursului, una dintre condiţiile esenţiale stabilite de lege este aceea că poate fi exercitat pentru motivele strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aceasta înseamnă că titularul recursului este ţinut să îşi conformeze conduita procesuală acestor exigenţe legale, pentru a crea premisele necesare în vederea exercitării controlului de legalitate de către instanţa de recurs.

Obligaţia recurentului de a motiva recursul presupune nu numai evocarea criticilor sale în raport cu soluţia atacată, ci implică obligaţia de a arăta cazul sau cazurile de nelegalitate pe care se întemeiază, dintre cele reglementate limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., precum şi dezvoltarea lor în concret, respectiv raportarea motivului de casare invocat la procedura derulată în faţa instanţei anterioare şi/sau hotărârea recurată, criticându-se măsurile procedurale dispuse de instanţă sau raţionamentul logico-juridic expus în cuprinsul hotărârii atacate sub aspectul regulilor de drept interpretate ori aplicate greşit.

Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul legii de procedură anterioare sancţiunea nulităţii era reglementată şi devenea incidentă atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Cu privire la recursul reclamantului Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău instanţa supremă reţine că autorul căii de atac a indicat în mod formal motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât nu relevă greşita aplicare a normelor de drept material prin decizia recurată.

Teza încălcării sau aplicării greşite a normelor de drept material trebuie să fie argumentată în concret, neputând fi invocată prin enunţuri generice, lipsite de acoperire argumentativă.

Prin criticile formulate, recurentul invocă aplicarea greşită a calculului prescripţiei extinctive. Astfel, recurentul a contestat concluzia instanţei de apel cu privire la faptul că acţiunea a fost formulată după împlinirea termenului de prescripţie, argumentând că termenul ar fi fost întrerupt prin anteriorul demers judiciar ce a format obiectul dosarului nr. x/2020, soluţionat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 494 din 2 martie 2022. În opinia recurentului, termenul de 6 luni pentru formularea unei noi acţiuni trebuia calculat de la data comunicării deciziei definitive şi nu de la data pronunţării, cum în mod eronat a procedat instanţa de apel.

În această modalitate, în opinia recurentei, prezintă relevanţă şi suspendarea termenului de prescripţie pe perioada stării de urgenţă dispusă prin Decretele nr. 195/2020 şi nr. 240/2020.

Invocând calculul greşit al termenului de prescripţie, recurentul-reclamant nu se referă la modul concret în care normele legale au fost încălcate sau aplicate greşit prin decizia atacată. Criticile sale reprezintă o simplă reluare, în recurs, a susţinerilor formulate în faţa instanţelor devolutive, care au primit deja o dezlegare, prin soluţionarea apelului şi nu pot constitui, ca atare, motive de nelegalitate în sensul dispoziţiilor de strictă interpretare cuprinse în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Aşa cum rezultă din considerentele deciziei recurate, instanţa de prim control judiciar, analizând criticile formulate de cele două părţi, a reţinut, cu privire la prescripţia extinctivă a dreptului material la acţiune, incidenţa în cauză a regulii speciale instituite de art. 2526 C. civ., care stabileşte că, în ipoteza unor prestaţii contractuale succesive, prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă de la data la care fiecare prestaţie devine exigibilă.

A considerat instanţa de apel că somaţia nr. 22488 din 4 septembrie 2020 a întrerupt termenul de prescripţie numai în privinţa pretenţiilor având termen de exigibilitate începând cu data de 7 septembrie 2017, pentru cele anterioare acestei date, instanţa constatând împlinit termenul de prescripţie.

Totodată, s-a mai reţinut prin considerentele deciziei atacate că somaţia din 4 septembrie 2020 şi-a consumat efectul intreruptiv de prescripţie al dreptului la acţiune la momentul introducerii acţiunii ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2020 al Tribunalului Salaj, ulterior introducerii acestei acţiuni creditorul având posibilitatea să întrerupă din nou termenul de prescripţiei numai adoptând conduita impusă de art. 2.539 alin. (2) teza finală C. civ., respectiv să introducă o nouă cerere, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere sau de anulare a rămas definitivă, data rămânerii definitive fiind expres reglementată de lege.

Cum dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Sălaj a fost soluţionat în mod definitiv la data de 02.03.2022 prin decizia civilă nr. 494 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a considerat instanţa de control judiciar devolutiv că noul demers judiciar al reclamantului, iniţiat la data de 25.01.2023, nu se mai încadrează în termenul de 6 luni prevăzut de teza a II-a a art. 2539 alin. (2) C. civ. pentru ca reclamantul să poată invoca întreruperea cursului prescripţiei de la data înregistrării primei cereri de chemare în judecară.

Totodată, instanţa de apel a validat critica reclamantului privind suspendarea legală a termenului de prescripţie pe durata stării de urgenţă, stabilită prin Decretele nr. 195/2020 şi nr. 240/2020, statuând că efectul suspensiv s-a produs, însă numai în privinţa termenelor de prescripţie care nu erau împlinite la data de 16.03.2020.

Aşadar, întrucât în apel partea a avut susţineri similare, rezultă că, pentru formularea unui veritabil motiv de recurs referitor la aceleaşi aspecte, recurentul trebuia să se raporteze la modalitatea în care instanţa de apel a răspuns criticilor sale, prin urmare, de a invoca motive de nelegalitate prin raportare la judecata realizată de această instanţă, având în vedere că obiectul recursului îl constituie decizia dată în apel, iar instanţa de recurs se pronunţă exclusiv din perspectiva legalităţii acesteia.

Prin criticile expuse recurentul-reclamant îşi exprimă, în realitate, nemulţumirea cu privire la soluţia dată excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, concluziile instanţei de control judiciar devolutiv referitoare la calculul termenului şi cauzele de întrerupere ori suspendare fiind extrase în urma evaluării circumstanţelor concrete ale cauzei pe baza analizei probatoriului administrat şi aplicării dispoziţiilor legale incidente.

Prin reluarea pe calea memoriului de recurs a situaţiei particulare a litigiului şi prezentarea, din nou, a argumentelor expuse prin cererea de apel recurentul-reclamant tinde, în realitate, să obţină o nouă verificare a aceloraşi susţineri, fără a se identifica încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Simpla indicare a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este suficientă pentru a considera motivată în sens procedural calea de atac declarată, atât timp cât recurentul nu a formulat critici de nelegalitate în ceea ce priveşte considerentele deciziei atacate.

În consecinţă, întrucât în motivele expuse prin memoriul de recurs nu poate fi identificată nicio altă critică aptă să fie încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, intervine sancţiunea nulităţii recursului pentru motivarea necorespunzatoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului.

Aşadar, sunt întemeiate apărările de procedură formulate de intimata-pârâtă prin întâmpinare, privind nulitatea recursului.

În alţi termeni, faţă de considerentele precedente se poate reţine că accesul la justiţie presupune şi respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Prin urmare, Înalta Curte constată că recurentul nu a indicat în mod efectiv şi punctual în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi nu au fost identificate nici motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancţiunea nulităţii recursului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău împotriva deciziei civile nr. 17/2024 din 11 ianuarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Referitor la cererea intimatei-pârâte Pază Obiective şi Intervenţie S.R.L. privind obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că în conformitate cu dispoziţiile art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din acelaşi cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile şi în recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata-pârâtă a depus la dosarul cauzei dovezi care atestă efectuarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.000 RON, reprezentând onorariu avocaţial, respectiv extras de cont nr. 7 din 27.05.2024 emis de A. S.A. şi factura nr. x din 20.05.2024, aflate la dosarul de recurs.

Constatând culpa procesuală în promovarea recursului, urmează să fie admisă cererea intimatei-pârâte, în sensul obligării recurentului-reclamant Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău la plata sumei de 4.000 RON, cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău împotriva deciziei civile nr. 17/2024 din 11 ianuarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Obligă recurentul-reclamant Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău la plata către intimata- pârâtă Pază Obiective şi Intervenţie S.R.L. a sumei de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 octombrie 2024.