Exclusion of cassation appeal in insurance subrogation disputes under amended Civil Procedure Code

Şedinţa publică din data de 8 octombrie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 09.07.2019 pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat instanţei obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 91.044 lire sterline, respectiv 491.455,51 RON la cursul C. din ziua plăţii despăgubirii - 16.01.2019 (1 liră sterlină = 5,398 RON), conform art. 27 alin. (2) din Convenţia CMR, reprezentând despăgubirea achitată de către reclamantă asiguratului acesteia, proprietarul mărfurilor furate pe timpul transportului efectuat de către pârâtă, precum şi la plata dobânzii anuale de 5% aferentă sumei anterior menţionate conform art. 27 alin. (1) din Convenţia CMR, calculată din ziua reclamaţiei adresate în scris pârâtei până la data plăţii efective (estimată provizoriu pentru perioada 28.11.2018 - 09.07.2019 la 2.655,45 lire sterline (respectiv 13,995.82 RON la cursul B.N.R. din 08.07.2019 (1 liră sterlină = 5,2706 RON). A solicitat şi plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de şedinţă din data de 27.11.2019 prima instanţă a respins cererea pârâtei de administrare a probei testimoniale şi a probei cu expertiză judiciară evaluatorie.

Prin sentinţa civilă nr. 1588/2021 din 25.06.2021, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesual active invocată de pârâta B. S.R.L.

A admis acţiunea formulată de reclamanta A. şi a obligat pârâta B. S.R.L. să plătească reclamantei suma de 91.044 lire sterline, reprezentând despăgubirea achitată de reclamantă asiguratului său D. în baza poliţei de asigurare C530.383 precum şi la plata dobânzii anuale de 5%, care se va calcula asupra sumei de 91.044 lire sterline din ziua reclamaţiei adresate în scris pârâtei (08 mai 2019) până la data plăţii efective.

A constatat că reclamanta şi-a exprimat opţiunea de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

A respins ca fiind neîntemeiată cererea pârâtei B. S.R.L. de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

A respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta B. S.R.L. în contradictoriu cu E. S.A., ca fiind neîntemeiată şi a constatat că societatea chemată în garanţie nu a solicitat cheltuieli de judecată.

2. Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii de şedinţă din 27 noiembrie 2019 a formulat apel pârâta B. S.R.L.

Prin încheierea de şedinţă din data de 16.05.2022 Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă a admis cererea formulată de chemata în garanţie E. S.A., prin lichidator judiciar F.. şi a disjuns apelul formulat în contradictoriu cu această parte, suspendând totodată judecata în temeiul dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

De asemenea, instanţa de apel a respins cererea apelantei-pârâte de administrare a probei cu expertiză evaluatorie mobiliară şi de administrare a probei testimoniale ca fiind lipsite de concludenţă şi pertinenţă în soluţionarea litigiului.

Prin decizia civilă nr. 314/2022 din 27 iunie 2022 Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă a respins apelul pârâtei.

3. La data de 29.01.2024 pârâta B. S.R.L. a declarat recurs împotriva încheierii de şedinţă din 16.05.2022 şi a deciziei civile nr. 314/2022 din 27 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre soluţionare instanţei de apel.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 9 februarie 2024.

La 21 martie 2024, intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat, pe cale de excepţie, respingerea recursului ca inadmisibil în temeiul dispoziţiilor art. 457 alin. (1) prin raportare la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că litigiul izvorăşte din materia asigurărilor, instanţa de judecată fiind învestită cu o acţiune în regres formulată de societatea de asigurare împotriva persoanei răspunzătoare de producerea prejudiciului.

Intimata-reclamantă a mai invocat excepţia netimbrării recursului cu consecinţa anulării acestuia ca netimbrat potrivit art. 486 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 24 alin. (2) prin raportare la art. 3 alin. (1) lit. f), art. 32 şi art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

Pe fondul recursului a solicitat respingerea acestuia ca nefondat şi obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Prin rezoluţia din 30 mai 2024 a fost stabilit, pentru soluţionarea recursului, termen de judecată la 8 octombrie 2024 cu citarea părţilor în şedinţă publică.

Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte va examina cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 şi art. 248 alin. (1) din acelaşi cod, excepţia inadmisibilităţii recursului invocată prin întâmpinare.

Prin acţiunea promovată la data de 09.07.2019, reclamanta A. a solicitat instanţei obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata despăgubirii achitate de reclamantă asiguratului acesteia, societatea D., proprietarul mărfurilor furate pe timpul transportului efectuat de către pârâtă, precum şi la plata dobânzii anuale.

La data de 19.11.2018, între societatea G., în calitate de casă de expediţii, şi societatea D. a fost încheiată comanda de transport nr. x, având ca obiect transportul rutier de articole de papetărie, cu loc de încărcare în Anvers, Belgia şi loc de descărcare în H., Anglia. La data de 27.11.2018, G. a încredinţat transportul pârâtei B. S.R.L., printr-o comandă de transport cu aceleaşi coordonate, marfa fiind transportată în temeiul contractului de transport conţinut şi probat prin scrisoarea de trăsura CMR datată Praga, 27.11.2018, având ca părţi G. în calitate de expeditor, societatea D., beneficiar şi pârâta B. S.R.L., în calitate de transportator.

D. are calitatea de asigurat al reclamantei A. în ce priveşte marfa ce a făcut obiectul transportului efectuat de către pârâtă, contractarea poliţei de asigurare fiind făcută prin intermediul casei de expediţii G., în numele şi în contul expeditorului D..

Reclamanta A. a acţionat în cauza dedusă judecăţii în calitate de asigurător subrogat în toate drepturile şi acţiunile asiguratului său, societatea D., solicitând plata despăgubirilor achitate în baza poliţei de asigurare C530.383.

Astfel, contrar susţinerilor recurentei-pârâte, se observă că litigiul dedus judecăţii aparţine materiei asigurărilor, în condiţiile în care acţiunea în regres formulată de asigurător în vederea recuperării sumei de la pârâta din prezenta cauză îşi are izvorul în contractul de asigurare.

Aspectul existenţei răspunderii contractuale a asigurătorului (reclamanta-intimată) este avut în vedere şi cu ocazia analizării dreptului societăţii de asigurare de a recupera sumele plătite drept despăgubire de la persoana considerată răspunzătoare de producerea prejudiciului (pârâta-recurentă).

Prin urmare, natura şi obiectul litigiului intră sub incidenţa materiei asigurărilor, care este individualizată în mod expres în art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, neavând relevanţă apărările invocate în legătură cu competenţa materială procesuală a instanţei de fond.

Înalta Curte notează că, potrivit art. 24 C. proc. civ., "Dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", iar conform prevederilor art. 27 din acelaşi cod, "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."

Prin urmare, legiuitorul a stabilit regula potrivit căreia faza judecăţii, în întregul ei, este guvernată de dispoziţiile legii în vigoare la momentul pornirii procesului.

În cauză, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanţelor de judecată la 9 iulie 2019, fiind astfel aplicabile dispoziţiile Legii nr. 134 din 2010 privind C. proc. civ., astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 310/2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1074 din 18 decembrie 2018.

Prin modificările prevederilor art. 483 alin. (2) teza I C. proc. civ., aduse prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018, legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului în ceea ce priveşte hotărârile pronunţate în litigiile izvorând din materia asigurărilor.

De asemenea, potrivit art. 483 alin. (2) teza II-a din acelaşi cod, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate şi având în vedere data introducerii acţiunii (9 iulie 2019), rezultă că hotărârea prin care se soluţionează în primă instanţă o acţiune în materia asigurărilor este supusă numai apelului, fiind exclusă calea extraordinară de atac a recursului împotriva deciziei pronunţate în apel.

În consecinţă, întrucât dispoziţiile legale enunţate exclud dreptul la recurs în materia asigurărilor, rezultă că decizia recurată este o hotărâre definitivă de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Reglementarea condiţiilor şi a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituţie şi nu încalcă drepturile justiţiabililor, iar recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Înalta Curte constată că, deşi dispozitivul deciziei atacate cuprinde menţiunea "cu drept de recurs", aceasta nu îndreptăţeşte recurenta să declare calea de atac pe care legea nu o prevede, faţă de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ.

Cât priveşte recursul declarat împotriva încheierii de şedinţă din 16.05.2022, prin care instanţa de apel a respins cererea apelantei-pârâte de administrare a probei cu expertiză evaluatorie mobiliară şi a probei testimoniale, a admis cererea formulată de chemata în garanţie E. S.A., prin lichidator judiciar F.. şi a disjuns apelul formulat în contradictoriu cu această parte, suspendând totodată judecata în temeiul dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, Înalta Curte reţine că această încheiere este una premergătoare, în sensul prevederilor art. 235 C. proc. civ., ce precede hotărârea, având ca scop pregătirea soluţionării cauzei.

Potrivit art. 466 alin. (4) C. proc. civ. "împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel".

De asemenea, potrivit art. 494 din acelaşi cod "Dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă şi în apel se aplică în instanţa de recurs în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secţiune".

În consecinţă, ca regulă, încheierile de şedinţă premergătoare, indiferent de felul lor, preparatorii sau interlocutorii, pot fi atacate odată cu fondul, cu aceeaşi cale de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii judecătoreşti prin care cauza a fost soluţionată, aspect ce decurge din prevederile art. 466 alin. (4) C. proc. civ., aplicabile în recurs în temeiul art. 494 din aceaşi cod.

În raport cu prevederile legale evocate anterior în legătură cu recursul declarat împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, pentru identitate de raţiune, rezultă că nici încheierea premergătoare din 16 mai 2022 nu este supusă recursului.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva încheierii de şedinţă din 16.05.2022 şi a deciziei civile nr. 314/2022 din 27 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva încheierii din 16.05.2022 şi a deciziei civile nr. 314/2022 din 27 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 octombrie 2024.