Garnishment Validation Jurisdiction: Competence of the Initial Executing Court Under the Uniqueness Principle
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedIn a ruling issued on September 26, 2024, the High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by establishing the competence of the Timișoara Court to hear the case, thereby overriding conflicting territorial competence claims between the Satu Mare and Buftea Courts. The dispute concerned a request to validate a garnishment for an outstanding debt and enforcement costs, where the initial court (Satu Mare) declined jurisdiction based on the debtor’s legal domicile, while the second court (Buftea) also declined, noting that the originating enforcement court retained competence. The Supreme Court held that under Article 790(1) and Article 651 of the Code of Civil Procedure, the "executing court" is fixed at the time the enforcement action was initially authorized; consequently, the principle of the uniqueness of the executing court requires that the same court that granted the initial enforcement order (in this instance, the Timișoara Court, as clarified to correct a material error in the lower court's records) retains exclusive jurisdiction over all subsequent incidents, including garnishment validation, for the entire duration of the procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 651 alin. (1) C. proc. civ, art. 651 C. proc. civ, art. 651 alin. (3) C. proc. civ, art. 135 alin. (4) C. proc. civ; Garnishment Validation Jurisdiction: Competence of the Initial Executing Court Under the Uniqueness Principle: Astfel, instanţa de executare în competenţa căreia sunt plasate toate litigiile privind executarea silită conform alin. (3) al art. 651 C. proc. civ. este determinată de dispoziţiile art. 651 alin. (1) din acelaşi Cod., iar competenţa de soluţionare a cererii de validare a popririi revine instanţei de executare.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Satu Mare, secţia Civilă la 26.10.2023, creditoarea A. S.A., în contradictoriu cu debitorul B. şi terţul poprit C. S.R.L., a solicitat instanţei să dispună pronunţarea unei hotărâri de validare a popririi pentru suma de 3.716,47 RON, reprezentând debit restant şi cheltuieli de executare.
Prin sentinţa civilă nr. 893/2024 din 06.03.2024, Judecătoria Satu Mare, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.
Pentru a hotărî astfel, a evocat art. 790 alin. (1) şi art. 651 alin. (1) C. proc. civ., reţinând că determinarea competenţei de soluţionare a cauzei se face în funcţie de situaţia particulară a speţei, respectiv domiciliul legal al debitorului, situat în localitatea Tunari, judeţul Ilfov.
Prin sentinţa nr. 7805/25.06.2024, Judecătoria Buftea, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut că obiectul sesizării constă într-o cerere de validare a popririi, înfiinţată la data de 22.09.2023 de executorul judecătoresc D., pentru recuperarea sumei de 3.716,47 RON, creanţă deţinută de creditoarea A. S.A. împotriva debitorului B., în dosarul de executare silită nr. x/2014; acest dosar a fost iniţiat la cererea creditoarei depusă la 14.04.2014, executarea silită fiind încuviinţată de Judecătoria Satu Mare prin încheierea nr. 5693/25.04.2014, instanţă care este competentă să soluţioneze şi cererea de validare a popririi.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 05.07.2024.
Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea litigiului, Înalta Curte reţine următoarele:
Obiectul prezentei cauze este reprezentat de cererea de validare a popririi instituită la data de 22.09.2023 de executorul judecătoresc D., pentru recuperarea sumei de 3.716,47 RON, creanţă deţinută de creditoarea A. S.A. împotriva debitorului B., în dosarul de executare silită nr. x/2014.
Determinarea instanţei competente pentru soluţionarea cererii de validare a popririi se face prin raportare la art. 790 alin. (1), coroborat cu art. 651 C. proc. civ., care prevăd că instanţa de executare poate fi sesizată de creditorul urmăritor, debitor sau executorul judecătoresc în vederea validării popririi, instanţa fiind judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel; conform art. 651 alin. (3) C. proc. civ., instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe sau organe.
Astfel, instanţa de executare în competenţa căreia sunt plasate toate litigiile privind executarea silită conform alin. (3) al art. 651 C. proc. civ. este determinată de dispoziţiile art. 651 alin. (1) din acelaşi Cod., iar competenţa de soluţionare a cererii de validare a popririi revine instanţei de executare.
Prin urmare, momentul determinant în stabilirea competenţei instanţei de executare îl reprezintă data sesizării instanţei cu cererea de încuviinţare a executării silite. De asemenea, trebuie aplicat principiul esenţial al unicităţii instanţei de executare, care presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererea de încuviinţare a executării silite, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.
În acest sens, a fost pronunţată şi decizia nr. 20/27.09.2021 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin care s-a statuat la paragraful 71 că "(...) ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea nu doar că este câştigată, dar şi rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanţă nu va putea fi apreciată drept instanţă de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestaţiei la titlu, spre exemplu - toate cererile şi incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competenţa aceleiaşi instanţe de executare".
În acest cadru, instanţa supremă observă că, faţă de considerentele sentinţei civile nr. 7805/25.06.2024, prin care este analizată excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Buftea, menţiunea din hotărâre privind încuviinţarea executării silite prin încheierea nr. 5693/2014 de către Judecătoria Satu Mare reprezintă o eroare materială, aceasta deoarece Judecătoria Timişoara este cea care a încuviinţat executarea silită.
Aşadar, în raport cu dispoziţiile legale evocate şi înscrisurile de la dosar, rezultă că, în cauză, instanţa de executare este Judecătoria Timişoara, instanţă căreia îi revine competenţa să soluţioneze cererea de validare a popririi.
Faţă de considerentele anterior expuse şi văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2024.