Conflict of jurisdiction over flight delay compensation: exclusive territorial competence under Regulation 261/2004 versus relative competence of branch location
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania (ÎCCJ) resolved a negative conflict of jurisdiction in favor of the Court of Buftea, ordering the case to proceed before that instance. The dispute involved a civil claim for €250 compensation for flight delay under Regulation (EC) 261/2004, brought by a Romanian company (cessionary of the passenger's claim) against a foreign airline with a secondary seat in Romania. Although the Court of Cluj-Napoca initially accepted jurisdiction based on the flight's destination and Article 5(1)(b) of Regulation (EC) 44/2001, the Supreme Court ruled that the initial court (Buftea) was competent because the defendant's Romanian branch is located within its district and the claims arise from that branch's activity. The Court determined that these are rules of relative territorial jurisdiction (private order) under Articles 109 and 113 of the Civil Procedure Code, which cannot be invoked ex officio by the court; since the defendant failed to raise an exception of incompetence in the initial proceedings, the Buftea Court became competent by operation of law.
Legislator headnote
AI generatedart. 107 alin. (1) C. proc. civ, art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 109 C. proc. civ, art. 126 C. proc. civ, art. 130 alin. (3) C. proc. civ, art. 135 alin. (4) C. proc. civ; Conflict of jurisdiction over flight delay compensation: exclusive territorial competence under Regulation 261/2004 versus relative competence of branch location: , au fost invocate prevederile art. 5-7 din Regulamentul (CE) nr. 261/2004, Regulamentul nr. 1215/2012, art. 1.522, art. 1.566-1.586, art. 1.026-1.033 C. proc. civ., precum şi jurisprudenţa relevantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea, secţia Civilă la 16.03.2023, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâta B., solicitând instanţei ca, prin hotărârea care o va pronunţa, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 250 euro, cu titlu de compensaţie pentru întârzierea zborului, precum şi la plata dobânzii legale, cu cheltuieli de judecată.
Reclamanta a arătat că a devenit titulara creanţei, prin achiziţia acesteia de la C., în baza contractului de cesiune de creanţă nr. x, ataşat cererii.
În drept, au fost invocate prevederile art. 5-7 din Regulamentul (CE) nr. 261/2004, Regulamentul nr. 1215/2012, art. 1.522, art. 1.566-1.586, art. 1.026-1.033 C. proc. civ., precum şi jurisprudenţa relevantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
Prin sentinţa civilă nr. 6942/14.07.2023, Judecătoria Buftea, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut că, potrivit biletului de transport aerian care întemeiază cererea de despăgubire, zborul operat de pârâtă a avut ca punct de plecare Dortmund, Germania, iar ca punct de sosire Cluj-Napoca, România.
În determinarea competenţei, instanţa a avut în vedere jurisprudenţa relevantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, respectiv hotărârea din 09.07.2009, C-204/08 (Rehder împotriva D.), şi interpretarea art. 5 pct. 1 lit. b) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001, evidenţiind că în materia despăgubirilor întemeiate pe dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 261/2004 se instituie o competenţă exclusivă în favoarea instanţei de la locul de plecare sau de sosire a avionului.
Prin sentinţa civilă nr. 8980/12.06.2024, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, în speţă, competenţa teritorială este una relativă, de ordine privată, fiind aplicabile, după caz, art. 107 alin. (1) C. proc. civ. ori art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., astfel încât instanţa sesizată iniţial nu avea posibilitatea de a invoca din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale.
Totodată, instanţa a apreciat că art. 5 pct. 1 lit. b) din Regulamentul CE nr. 44/2001, invocat de Judecătoria Buftea, nu poate fi interpretat în sensul instituirii unui caz de competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei de la locul prestării serviciilor, ci faţă de obiectul cererii, acestea se impun a fi aplicate prin coroborare cu prevederile din dreptul intern, şi anume art. 107 alin. (1) şi art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., având în vedere că sunt de ordine privată.
În legătură cu interpretarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din cauza C-204/08, invocată de Judecătoria Buftea, privind competenţa instanţei în circumscripţia căreia se găseşte locul de plecare sau locul de sosire a avionului, instanţa a reţinut că aceasta se referă la Regulamentul CE nr. 261/2004, care stabileşte norme comune în materie de compensare şi asistenţă a pasagerilor în caz de refuz la îmbarcare, anulare sau întârziere prelungită a zborurilor. Domeniul de aplicare al acestui regulament se referă exclusiv la drepturile pasagerilor, conform art. 3 din acelaşi regulament. Astfel, interpretarea dată în cauza C-204/08 presupune deci aplicabilitatea acestui regulament, ori nu este cazul în speţă, deoarece părţile litigiului sunt reclamanta - o persoană juridică română, cesionar al creanţei valorificate împotriva pârâtei - operator aerian.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la 02.08.2024.
Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea litigiului, Înalta Curte reţine următoarele:
Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competenţă vizează cererea de valoare redusă introdusă de reclamantă - A. S.A. împotriva pârâtei - B. - Sucursala Otopeni, societate străină având naţionalitatea unui stat membru al Uniunii Europene şi un sediu secundar în România, pe rolul Judecătoriei Buftea, prin care se solicită obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 250 euro reprezentând compensaţie pentru întârzierea zborului W63362/31.07.2022, conform art. 7 alin. (1) lit. b) din Regulamentul CE 261/2004.
În raport de izvorul obligaţiei de plată solicitate, trebuie observat că dispoziţiile art. 7 pct. 5 din Regulamentul UE nr. 1215/2012, stabilesc că, "O persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acţionată în justiţie într-un alt stat membru: (...) în privinţa unei contestaţii rezultate din activitatea unei sucursale, a agenţii sau a unei alte unităţi, în faţa instanţelor de la locul unde se află sucursala, agenţia sau unitatea în cauză".
De asemenea, la considerentul nr. 11 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 se reţine că, "Normele de competenţă trebuie să prezinte un mare grad de previzibilitate şi să se întemeieze pe principiul conform căruia competenţa este determinată, în general, de domiciliul pârâtului şi, astfel, trebuie să fie întotdeauna disponibilă, cu excepţia câtorva situaţii bine definite în care materia litigiului sau autonomia părţilor justifică un alt factor de legătură. În cazul persoanelor juridice, domiciliul trebuie să fie definit în mod independent, în vederea ameliorării transparenţei normelor comune şi a evitării conflictelor de competenţă.".
Este adevărat că cererea este întemeiată pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004, iar prin hotărârea CJ.U.E. din 09.07.2009 pronunţată în cauza C-204/08, Peter Rehder împotriva D. s-a reţinut că, art. 5 pct. 1 lit. b) a doua liniuţă din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială trebuie interpretat în sensul că instanţa în circumscripţia căreia se găseşte locul de plecare sau locul de sosire a avionului, convenite în contractul de transport, este competentă să judece o cerere de compensaţii întemeiată pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 şi pe un contract de transport aerian de persoane efectuat dintr-un stat membru cu destinaţia într-un alt stat membru, în temeiul unui contract încheiat cu o singură companie aeriană, operator de transport efectiv.
Textul din regulamentul european care se referă la sintagmele - instanţa locului de plecare sau a locului de sosire a avionului - se interpretează în sensul că este competentă instanţa din statul unde se află locul de plecare sau instanţa din statul locului de sosire a avionului deoarece raţiunea regulamentului este de a stabili instanţa cărui stat membru al uniunii va fi competentă să soluţioneze un litigiu cu element de extraneitate intracomunitar. Odată stabilit statul al cărei instanţă este competentă a soluţiona cererea, determinarea competenţei materiale şi teritoriale a instanţei din statul respectiv se realizează potrivit regulilor de procedură ale acelui stat.
În cauză, pretenţia reclamantei priveşte activitatea unei sucursale situate în România a unei persoane juridice cu sediul într-un alt stat al Uniunii Europene; aceasta este situată în oraşul Otopeni, judeţul Ilfov, localitate aflată în circumscripţia Judecătoriei Buftea. Prin urmare, din punct de vedere teritorial sunt incidente prevederile art. 109 C. proc. civ., conform cărora "cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face şi la instanţa locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligaţiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârşite de acesta".
Pe de altă parte, întrucât cererea derivă dintr-un contract de transport este atrasă incidenţa art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112 din acelaşi cod, mai este competentă instanţa locului de plecare sau de sosire. Din această perspectivă, este adevărat că Judecătoria Cluj-Napoca ar fi putut fi competentă să judece litigiul.
Însă, fiind vorba despre o pricină referitoare la bunuri (plata unei sume de bani cu titlu de despăgubire), aceste norme de competenţă teritorială alternativă sunt, aşa cum rezultă din economia art. 126 C. proc. civ., norme de competenţă de ordine privată de la care părţile pot deroga, fie în scris, fie verbal în faţa instanţei de judecată, fie tacit prin sesizarea de către reclamant a unei alte instanţe decât cea competentă potrivit legii, urmată de neinvocarea de către pârât a excepţiei de necompetenţă teritorială de ordine privată în termenul limită stabilit de lege.
Cum necompetenţa de ordine privată a instanţei nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, aşa cum rezultă din prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., instanţa supremă constată că Judecătoria Buftea, sesizată de reclamantă, nu era îndreptăţită să invoce din oficiu excepţia de necompetenţă de ordine privată, devenind competentă a soluţiona pricina ca urmare a învestirii sale de reclamantă urmată de neinvocarea de către pârâtă a excepţiei de necompetenţă în termenul limită reglementat de lege.
Pentru aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art. 131 şi art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Judecătoriei Buftea, secţia Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2024.