Insurer's award appeal in road-accident damages held inadmissible due to insurance-matter bar
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the plaintiffs' appeal against the Bucharest Court of Appeal's decision of 13 December 2023, thereby leaving that appellate ruling in force. The appellate court had reduced the damages awarded by the trial court to the plaintiffs (relatives of road-accident victims) for moral and material harm, ordering the defendant insurer to pay specified euro amounts to each plaintiff. The plaintiffs challenged the quantum of damages, arguing that the appellate court violated procedural and substantive law (Articles 1,385 of the Civil Procedure Code, Article 1,350 of the Civil Code, and Articles 11(1) and 6(4)(b) of Law No. 132/2017) by assessing harm subjectively and granting insufficient compensation. The High Court held that, because the proceedings began after Law No. 310/2018 came into force, Article 483(2) of the Civil Procedure Code—which excludes appeals in insurance matters—applied, making the appellate decision final and not subject to further appeal; it also refused to consider the plaintiffs' belated constitutional challenge.
Legislator headnote
AI generatedart. 6 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 132/2017, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 494 C. proc. civ, art. 24 C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ; Insurer's award appeal in road-accident damages held inadmissible due to insurance-matter bar: Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ. în art. 457.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2024
Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 19.04.2021, reclamanţii A., B., C., D. şi E. au chemat în judecată pârâta F. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea care o va pronunţa, în contradictoriu cu intervenientul forţat G., să oblige pârâta să achite reclamantului A. suma de 150.000 euro, cu titlu de daune morale, reclamantei B. suma de 150.000 euro, reprezentând daune morale, reclamantului C. sumele de 5.000 euro, cu titlu de daune materiale şi de 100.000 euro, reprezentând daune morale, reclamantei D. suma de 30.000 euro, cu titlu de daune morale şi reclamantei E. suma de 30.000 euro, reprezentând daune morale, sume în echivalentul în RON la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului, precum şi actualizarea sumelor cu dobânda de referinţă B.N.R. de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la momentul plătii integrale şi efective.
Prin sentinţa civilă nr. 1402/2022 din 27.05.2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte acţiunea şi a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantului H. suma de 40.000 euro, reprezentând daune morale, reclamantei B. suma de 30.000 euro, cu titlu de daune morale, reclamantului C. sumele de 23.315 RON, cu titlu de daune materiale, şi de 30.000 euro, reprezentând daune morale, reclamantelor D. şi E. suma de 10.000 euro fiecare, cu titlu de daune morale, în echivalent RON la cursul B.N.R. de la data plăţii efective, precum şi dobânda legală aferentă, calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data plăţii efective; în rest, a respins cererea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe civile, toate părţile au declarat apel.
Prin decizia civilă nr. 1934/A/13.12.2023, Curtea de Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins apelul reclamanţilor şi a admis apelul pârâtei, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamanţii A. şi B. a sumei de 20.000 euro fiecare, către reclamantul C. a sumei de 15.000 euro, către D. şi E. a sumei de 5.000 euro fiecare, în echivalent RON la cursul B.N.R. de la data plăţii efective; a menţinut în rest dispoziţiile sentinţei apelate.
Împotriva acestei decizii civile, reclamanţii au declarat recurs, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.
În motivare, au susţinut că instanţa de apel a încălcat art. 1.385 alin. (1) C. proc. civ., raportat la caracterul pur subiectiv al deciziei pronunţate, ceea ce le-a încălcat dreptul la un proces echitabil.
Recurenţii au subliniat că, în materia despăgubirilor nepatrimoniale acordate terţelor persoane prejudiciate prin accidente rutiere, respectarea principiului reparării integrale a prejudiciului suferit impune o analiză detaliată a încălcării drepturilor nepatrimoniale suferite de victime; în acest sens, pentru a pronunţa o hotărâre legală şi temeinică, instanţa de judecată trebuie să aibă în vedere o serie de criterii obiective care se referă pe de o parte la cadrul legal aplicabil şi pe de altă parte, la vătămarea concretă suferită. În acest sens, consideră că prin hotărârea recurată s-a încălcat acest criteriu obiectiv, ce ar fi trebuit să primeze în analiza făcută, decizia fiind una pur subiectivă, fapt ce rezultă neechivoc din motivarea acesteia. Or, în condiţiile în care subiectivismul judecătorului a reprezentat principalul filtru prin care a fost evaluată suferinţa reclamanţilor, iar această abordare a condus la o soluţie arbitrară, care nu reflectă în mod adecvat prejudiciul real suferit, consideră că despăgubirea acordată este insuficientă, inechitabilă şi neproporţională cu gravitatea prejudiciului.
În continuare, au evidenţiat că instanţa de apel nu a analizat în mod efectiv trauma emoţională pe care au suferit-o, concentrându-se în schimb mai mult ca despăgubirile să nu fie împovărătoare pentru pârâtă.
Recurenţii au invocat şi încălcarea prevederilor art. 1.350 C. civ., art. 11 alin. (1) şi art. 6 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 132/2017, argumentând că instanţa de apel nu s-a raportat la dispoziţiile legii speciale, care primează în astfel de cauze, ci s-a raportat la dispoziţiile de ordin general inaplicabile. De asemenea, au subliniat că despăgubirile stabilite de instanţă nu respectă limitele minime impuse de legislaţia naţională şi europeană, ceea ce demonstrează existenţa unei încălcări vădite a regulilor de drept în materie civilă aplicabile cauzei.
În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Analizând în mod prioritar, potrivit art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:
Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.
Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ. în art. 457.
Potrivit art. 24 C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, iar conform art. 27 din acelaşi Cod, hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.
În speţă, reclamanţii au învestit Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 19.04.2021 cu o cerere în materia asigurărilor.
Având în vedere că procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin acest act normativ, potrivit cărora "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate (...) în cererile în materia asigurărilor".
Întrucât, obiectul recursului îl constituie o decizie pronunţată în apel, în cadrul unei cereri în materia asigurărilor, Înalta Curte constată că decizia atacată era definitivă încă de la pronunţare, în sensul art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.
Prin urmare, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că cererea recurentului referitoare la sesizarea Curţii Constituţionale a fost înaintată instanţei după terminarea şedinţei de judecată, astfel că nu mai poate fi luată în considerare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanţii B., C., D., E. şi A. împotriva deciziei civile nr. 1934/A/13.12.2023, pronunţată de Curtea de Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă F. S.A. şi intimatul-intervenient forţat G..
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2024.