Motion for revision over special working conditions inadmissible absent party identity with earlier judgments

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2024

Deliberând asupra cererii de revizuire, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, la data de 12.04.2022, sub nr. x/2022, (astfel cum a fost disjunsă, prin încheierea din 13.04.2022 pronunţată în dosarul principal nr. x/2022), reclamanţii C., D., E., F. şi G., în contradictoriu cu pârâta A., prin lichidator judiciar B. S.P.R.L., au solicitat instanţei să constate că reclamanţii şi-au desfăşurat activitatea în condiţii speciale de muncă, prin raportare la art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010 (astfel cum a fost modificat art. 30 prin Legea nr. 197/2021) şi, pe cale de consecinţă, să fie obligată pârâta la acordarea acestui beneficiu începând cu data de 01.04.2001 şi până la data de 01.01.2010 (data la care a încetat alimentarea permanentă cu combustibilul tip «cărbune» a capacităţii de producţie, prin retragerea din exploatare pe considerente de mediu, însoţită de expirarea pe acest considerent a avizelor nr. 18 şi nr. 19 privind încadrarea în condiţii deosebite a personalului) sau până la data încetării raportului de muncă, în cazul salariaţilor al căror contract individual de muncă a încetat anterior datei de 01.01.2010, conform perioadelor cuprinse în anexa cererii de chemare în judecată; să fie obligată pârâta, în temeiul art. 34 alin. (5) din Codul muncii, la eliberarea unei adeverinţe cu menţiunile cuprinse în dispozitivul hotărârii judecătoreşti.

Prin sentinţa civilă nr. 1546 din data de 4 octombrie 2023, Tribunalul Dâmboviţa a respins acţiunea promovată de reclamanţii C., D., E., F. şi G. în contradictoriu cu pârâta A., prin lichidatorul judiciar B. S.P.R.L.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, solicitând admiterea apelului, anularea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru stabilirea situaţiei de fapt şi pentru administrarea de probe în acest sens.

Prin decizia civilă nr. 569 din 17 aprilie 2024, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a respins apelul formulat, ca nefondat.

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 16 mai 2024, sub nr. x/2024, reclamanţii au solicitat admiterea cererii, anularea deciziei civile nr. 569 din 17 aprilie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În motivare, invocând motivul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., titularii căii de atac au susţinut încălcarea, prin decizia atacată, a efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat a deciziilor anterioare care au soluţionat aceeaşi problemă de drept, respectiv: decizia civilă nr. 336/07.03.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2022; decizia civilă nr. 225/14.02.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2022; decizia nr. 210/13.02.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2022; decizia nr. 1822/23.10.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022; decizia nr. 1818/23.10.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022; decizia nr. 1716/11.10.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022; decizia nr. 1807/19.10.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022.

Precizează revizuenţii că au făcut parte, alături de alţi reclamanţi, din dosarul nr. x/2022, înregistrat pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, care a dispus disjungerea cauzei şi formarea a 56 de dosare, pentru pretinsa mai bună administrare a justiţiei, cu rezultate în mod evident diametral opuse.

Susţin revizuenţii că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii formulate, fiind vorba despre decizii definitive, respectiv hotărâri pronunţate în materia litigiilor de muncă şi care, în apel, sunt definitive, despre hotărâri contradictorii, întrucât hotărârea a cărei revizuire o solicită cuprinde o soluţie contrară celor pronunţate anterior, hotărârea evocând fondul cauzei.

În continuare, revizuenţii au afirmat că este îndeplinită şi condiţia triplei identităţi de elemente: părţi, obiect şi cauză. Au evidenţiat că în litigiile indicate există identitate de obiect şi cauză, fiind vorba despre o acţiune în constatare a condiţiilor speciale de muncă, în temeiul art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010.

În ceea ce priveşte identitatea de părţi, revizuenţii au solicitat să se aibă în vedere că litigiul a fost iniţiat în considerarea dispoziţiilor art. 59 din C. proc. civ. şi numai măsura disjungerii şi formării de noi dosare a făcut ca părţile să nu fie aceleaşi. Au subliniat revizuenţii că disjungerea nu a avut la bază existenţa unor drepturi proprii ale fiecărui reclamant faţă de aceeaşi pârâtă.

În opinia revizuenţilor, identitatea părţilor trebuie privita prin prisma coparticipării procesuale active, soluţia contradictorie vizând încălcarea puterii de lucru judecat (sub aspect pozitiv) a deciziilor Curţii de Apel Ploieşti pronunţate în aceeaşi problema de drept, sentinţele apelate fiind identice.

În drept, au invocat dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Examinând cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin raportare la dispoziţiile art. 513 alin. (3) din acelaşi act normativ, Înalta Curte reţine următoarele:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie subliniază că în cazul revizuirii, care este o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., în cadrul acestei căi de atac de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, nefiind repuse în discuţie ori cercetate chestiuni ce ţin de fondul cauzei.

Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri definitive, care evocă sau nu fondul, poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

De asemenea, conform dispoziţiilor art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre şi, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Din interpretarea acestor dispoziţii legale se impune concluzia că raţiunea reglementării motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ce se constituie în temeiul juridic al căii extraordinare de atac promovate, o reprezintă necesitatea de a se înlătura acele situaţii în care se înfrânge autoritatea de lucru judecat

În cauză, revizuenţii pretind că soluţia pronunţată în decizia civilă nr. 569 din 17 aprilie 2024 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă contrazice cele stabilite cu autoritate de lucru judecat, sub aspect pozitiv, prin decizia civilă nr. 336/07.03.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2022; decizia civilă nr. 225/14.02.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2022; decizia civilă nr. 210/13.02.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2022; decizia civilă nr. 1822/23.10.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022; decizia civilă nr. 1818/23.10.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022; decizia civilă nr. 1716/11.10.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022; decizia civilă nr. 1807/19.10.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022.

Notează Înalta Curte că revizuirea întemeiată pe textul legal anterior citat, prin care se valorifică efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, este admisibilă doar dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, hotărârile judecătoreşti să fie potrivnice şi să existe identitate de părţi şi legătură între respectivele litigii. De asemenea, se mai cere ca în faţa celei din urmă instanţe să nu se fi invocat autoritatea de lucru judecat sau, dacă s-a invocat, instanţa să fi omis a se pronunţa asupra acesteia.

Se impune, totodată, a se sublinia că, indiferent dacă se invocă efectul negativ al autorităţii de lucru judecat ori, dimpotrivă, efectul pozitiv, acestea implică identitatea de părţi între cele două sau mai multe litigii. În caz contrar, nu se poate vorbi de autoritate de lucru judecat, în sensul art. 430 C. proc. civ., ci de principiul relativităţii şi de efectul de opozabilitate ale hotărârii judecătoreşti, instituite prin art. 435 C. proc. civ. care, însă, nu pot constitui temei pentru o cerere de revizuire.

Analizând deciziile în raport cu care s-a susţinut incidenţa motivului de revizuire de la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, deşi ele au fost date în procese prin care s-a urmărit valorificarea unor drepturi legale similare cu cele ale revizuenţilor, aceştia nu au avut calitatea de parte în dosarele respective. Faptul că, iniţial, a fost vorba de o coparticipare procesuală, nu poate conduce la concluzia identităţii de părţi, această condiţie pierzându-se odată cu măsura disjungerii, dispusă de instanţă. Este evident că revizuienţii din prezenta cauză nu au avut calitatea de parte în dosarele soluţionate prin hotărârile judecătoreşti invocate pe calea revizuirii.

Pretinzând că identitatea părţilor trebuie privită prin prisma coparticipării procesuale active prin raportare la cererea iniţială, anterior disjungerii, revizuenţii nesocotesc faptul că reclamanţii au fost diferiţi în procesele indicate şi, ca atare, fiecare a avut posibilitatea să-şi prezinte punctul de vedere şi să-şi facă propriile apărări, la a căror analiză instanţele au fost obligate.

În realitate, revizuenţii invocă hotărâri judecătoreşti pronunţate în cauze similare, care nu pot constitui temei pentru revizuire, nefiind înzestrate cu efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, prevăzut de art. 430 şi art. 431 alin. (2) C. proc. civ., ci caracterizate de principiul relativităţii efectelor şi al opozabilităţii, instituite prin art. 435 C. proc. civ.

Prin fundamentarea demersului judiciar pe motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autorii căii de atac îşi manifestă, în realitate, nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată în cauză, care, însă, nu poate fi remediată pe calea extraordinară de atac a revizuirii.

Prin urmare, nefiind invocată încălcarea unei hotărâri judecătoreşti definitive care să fi tranşat o chestiune litigioasă în legătură cu raportul juridic dintre revizuenţi şi intimată, instanţa supremă constată că, în cauză, cerinţa identităţii de părţi nu este întrunită, sens în care încălcarea autorităţii de lucru judecat în manifestarea sa pozitivă nu se mai impune a fi analizată.

Ca atare, dezbaterile fiind limitate, în sensul art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., la admisibilitatea revizuirii şi constatându-se că nu sunt întrunite condiţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pentru a se pretinde că a avut loc, prin decizia atacată, o încălcare a efectului pozitiv al lucrului judecat, cererea de revizuire va fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenţii C., D., E., F. şi G. împotriva deciziei civile nr. 569 din 17 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2022, ca inadmisibilă.

Cu recurs în termen de 30 de zile la comunicare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 septembrie 2024.