Cassation appeal inadmissible for omisso medio in civil suit for corporate act nullity and damages

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2024

Asupra recursului, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alexandria la data de 27 decembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii B., notar public în cadrul Biroului Notarilor Publici Asociaţii B. şi C., D., Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Teleorman, E., solicitând să se dispună constatarea nulităţii absolute a hotărârii nr. 1/25.03.2011 a asociatului unic şi administrator al F. S.R.L., a contractului de cesiune încheiat în data de 13.05.2010 între A. şi G., a hotărârii nr. 1/13.05.2010 a asociatului unic al F. S.R.L. de numire în funcţia de administrator, a specimenului de semnătură nr. x/21.05.2010 a lui A., a actului constitutiv actualizat al societăţii F. S.R.L. din 07.11.2017 şi a rezoluţiei emise de către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Teleorman nr. 2108/25.05.2010, pronunţată în dosarul nr. x/2010, prin care s-a dispus înregistrarea menţiunilor cu privire la cesiunea de părţi sociale în cadrul societăţii F. S.R.L.; de asemenea, s-a solicitat obligarea pârâţilor, în solidar, la plata daunelor materiale în valoare de 2500 euro şi despăgubiri morale în valoare de 50.000 euro, precum şi obligarea pârâţilor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 385/22.12.2022, Tribunalul Teleorman (instanţă desemnată prin sentinţa civilă nr. 58F din 08.07.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2018) a admis cererea de chemare în judecată, a anulat hotărârea nr. 1/25.03.2011 a asociatului unic şi administrator al F. S.R.L., contractul de cesiune încheiat în data de 13.05.2010 între A. şi G., hotărârea nr. 1/13.05.2010 a asociatului unic al F. S.R.L. de numire în funcţia de administrator, specimenul de semnătură nr. x/21.05.2010 a lui A., actul constitutiv actualizat al societăţii F. S.R.L. din 7.11.2017 şi rezoluţia ORC de pe lângă Tribunalul Teleorman nr. 2108/25.05.2010 dată în dosarul nr. x/2010, prin care s-a dispus înregistrarea menţiunilor cu privire la cesiunea de părţi sociale în cadrul societăţii F. S.R.L., şi a obligat pârâţii în solidar la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale către reclamant.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta D. şi apel incident reclamantul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 07.07.2023, sub nr. x/2023, în urma declinării competenţei de soluţionare de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Prin decizia civilă nr. 1653 din 27 octombrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ambele apeluri, ca nefondate.

Prin cererea de recurs înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 11 aprilie 2024, sub nr. x/2023, recurentul-pârât Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în nume propriu şi pentru Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Teleorman, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin memoriul de recurs, recurentul-pârât a invocat atât încălcarea şi aplicarea greşită a normelor procedură, cât şi aplicarea greşită a normelor de drept material, prevalându-se, astfel, de motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat, în esenţă, că decizia instanţei de apel încalcă principiul disponibilităţii şi ordinea de soluţionare a incidentelor procedurale. În concret, reclamă faptul că nici instanţa de fond şi nici instanţa de apel nu s-au pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, încălcând astfel regulile de procedură.

Potrivit recurentei-pârâte, în mod eronat a reţinut instanţa de control judiciar că, pentru a putea invoca excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului trebuia să "formuleze apel în nume propriu", întrucât caracterul absolut şi peremptoriu al acesteia se întinde asupra tuturor actelor procedurale, putând fi invocată de partea care se consideră a fi lipsită de calitate procesuală prin orice act depus la dosarul cauzei (apel, recurs, întâmpinare, răspuns la întâmpinare etc.), deoarece normele de procedură nu impun invocarea excepţiilor sau identificarea unor incidente procedurale prin declararea căilor de atac.

Subsumat motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că au fost încălcate şi aplicate greşit prevederile art. 1373 din C. civ. şi cele ale art. 10 alin. (2) din O.U.G. nr. 116/2019 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerţului, aprobată cu modificări şi completări prin O.U.G. nr. 84/2010, şi art. 11 alin. (1) lit. b) pct. 2 din Normele metodologice privind modul de ţinere a registrelor comerţului, de efectuare a înregistrărilor şi de eliberare a informaţiilor, aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2594/C/2008, cu modificările şi completările ulterioare (acte normative în vigoare la data săvârşirii faptei), întrucât instanţa de apel a adus o argumentare care se îndepărtează de sensul şi voinţa juridică pe care partea reclamantă a înţeles să le atribuie pretenţiei deduse judecăţii.

În opinia recurentei-pârâte, instanţa de fond şi cea de apel aveau, faţă de prevederile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., obligaţia să lămurească orice aspecte pe care le-ar fi considerat neclare, inclusiv cele care ţineau de calificarea în drept a pretenţiilor reclamantului/apelantului, şi aveau obligaţia să verifice situaţia de fapt expusă potrivit actelor existente la dosarul cauzei şi să lămurească orice aspecte pe care le-ar fi apreciat neclare.

Reclamă recurenta-pârâtă că instanţa de apel nu a analizat raportul de prepuşenie, nu a identificat premisele de la care a pornit în verificarea legalităţii stabilirii cadrului procesual pasiv şi nici care este cauza juridică a acţiunii, astfel cum a fost determinată prin acţiunea introductivă.

În drept, au fost invocate dispoziţiile C. proc. civ., ale O.U.G. nr. 116/2009 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrarea în registrul comerţului, aprobată, cu modificări şi completări, prin Legea nr. 84/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 85/2010, Normele metodologice privind modul de ţinere a registrelor comerţului, de efectuare a înregistrărilor şi de eliberare a informaţiilor aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2594/C/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin întâmpinarea înregistrată în data de 20 aprilie 2024, intimata-pârâtă D. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei nr. 1653 din 27 octombrie 2023 şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-pârâtă a reiterat susţinerea potrivit căreia se impune admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Examinând cu prioritate, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de recurentul-pârât Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în nume propriu şi pentru Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Teleorman, Înalta Curte reţine următoarele:

În considerarea dispoziţiilor art. 483 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., observă Înalta Curte că recursul urmăreşte să supună instanţei de control examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile şi este, alături de contestaţia în anulare şi revizuirea, o cale extraordinară de atac.

Dată fiind natura caracterului lor extraordinar, în materia acestor căi de atac legiuitorul a stabilit reguli exclusive de admisibilitate, circumscrise fie la natura hotărârilor supuse acestor căi de atac, fie la categoria motivelor care pot fi formulate în aceste materii ori la modul în care ele pot fi invocate, specific reglementate, de regulă, sub sancţiunea inadmisibilităţii.

În mod particular, în materia recursului, prin dispoziţiile art. 459 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., legiuitorul a statuat că nu poate fi exercitat recursul dacă, fiind susceptibilă de apel, hotărârea nu a fost atacată cu apel; cu alte cuvinte, recursul nu poate fi exercitat omisso medio.

Prin urmare, în alegerea căilor de atac pe care le exercită, partea trebuie să respecte ordinea impusă de legiuitor. În caz contrar, partea care nu a declarat apel sau care, declarând apel nu a formulat o anumită critică prin intermediul acestei căi de atac împotriva sentinţei primei instanţe, nu are deschisă calea de atac a recursului pentru a invoca pentru prima dată susţineri şi apărări direct în această fază procesuală.

Cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale şi poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanţei anterioare.

Aceasta este una din aplicaţiile principiului legalităţii căilor de atac şi se explică prin aceea că efectul devolutiv al apelului presupune şi că judecata în apel se limitează la ceea ce a fost apelat, iar în recurs pot fi invocate doar critici care au fost aduse şi în apel. Numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicţie, deoarece în ipoteza contrară s-ar ajunge la situaţia ca anumite apărări sau susţineri ale părţilor să fie analizate pentru prima oară de instanţa învestită cu soluţionarea recursului.

În speţa supusă analizei, se observă că prin sentinţa civilă nr. 385 din data de 22.12.2022, Tribunalul Teleorman a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., a anulat Hotărârea nr. 1/25.03.2011 a asociatului unic şi administrator al F. S.R.L., contractul de cesiune încheiat în data de 13.05.2010 între A. şi G., Hotărârea nr. 1/13.05.2010 a asociatului unic al F. S.R.L. de numire în funcţia de administrator, specimenul de semnătură nr. x/21.05.2010 al lui A., actul constitutiv actualizat al societăţii F. S.R.L. din 7.11.2017 şi rezoluţia ORC de pe lângă Tribunalul Teleorman nr. 2108/25.05.2010 dată în dosarul nr. x/2010, prin care s-a dispus înregistrarea menţiunilor cu privire la cesiunea de părţi sociale în cadrul societăţii F. S.R.L., şi a obligat pârâţii în solidar la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale către reclamant.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel principal pârâta D. şi apel incident reclamantul A., ambele apeluri fiind respinse ca nefondate, prin decizia civilă nr. 1653 din 27 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Prin recursul formulat, recurentul-pârât Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în nume propriu şi pentru Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Teleorman, critică soluţia dată de curtea de apel sub aspectul fondului cererii de chemare în judecată, invocând aspecte legate de cadrul procesual, precum şi critici legate de fondul raportului juridic dedus judecăţii.

Astfel cum rezultă din circumstanţele cauzei expuse anterior, pârâtul Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în nume propriu şi pentru Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Teleorman, nu a declarat apel, deşi asupra elementelor sesizate omisso medio s-a statuat chiar din prima etapă procesuală şi nici nu a existat o împiedicare de natură procesuală pentru ca acesta să poată sesiza în apel toate aspectele supuse examinării prin memoriul de recurs.

Or, atât timp cât recurentul nu a promovat apel împotriva soluţiei care viza cererea de chemare în judecată rezultă că recursul său a fost declarat omisso medio, cu nerespectarea principiului ierarhiei în exercitarea căilor de atac, motiv pentru care instanţa de recurs va admite excepţia inadmisibilităţii căii de atac.

Înalta Curte nu poate reţine alegaţiile recurentului-pârât în sensul că instanţa de apel trebuia să analizeze excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de parte în prima etapă procesuală, în lipsa unui apel propriu. Efectul devolutiv al căii ordinare de atac, consacrat de art. 476 din C. proc. civ., cunoaşte o dublă limitare, potrivit dispoziţiilor art. 477 şi ale art. 478 din acelaşi act normativ, astfel încât interesează criticile concrete formulate la adresa hotărârii primei instanţe, instanţa de prim control judiciar fiind ţinută să judece cauza, pe de o parte, în limitele motivelor de apel, iar, pe de altă parte, în limitele a ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă.

Cu alte cuvinte, în măsura în care se aprecia că dezlegările primei instanţe contravin normelor legale, recurentul-pârât avea obligaţia să le invoce prin formularea unui apel propriu.

Prin urmare, în lipsa declarării căii de atac a apelului de către pârâtul Oficiul Naţional al Registrului Comerţului în nume propriu şi pentru Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Teleorman şi în măsura în care instanţa de prim control judiciar a respins apelurile pe baza criticilor formulate împotriva sentinţei şi nu şi-a întemeiat decizia pe aspecte nou sesizate din oficiu, rezultă că recursul a fost formulat omisso medio această parte

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de recurentul-pârât Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în nume propriu şi pentru Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Teleorman şi, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât OFICIUL NAŢIONAL AL REGISTRULUI COMERŢULUI, în nume propriu şi pentru OFICIUL REGISTRULUI COMERŢULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TELEORMAN, împotriva deciziei nr. 1653 din 27 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 septembrie 2024.