Inadmissibility of revision for contradiction regarding jurisdictional qualification of insolvency liquidator liability

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2024

Prin cererea înregistrată la data de 13.02.2024, sub nr. x/2012/a223, pe rolul Tribunalului Specializat Mureş, în cadrul procedurii de insolvenţă deschise împotriva debitoarei A. S.R.L., reclamanta B. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtelor C. şi D. la achitarea sumei de 11.645.631,9 RON, reprezentând prejudiciu material produs reclamantei prin faptele ilicite ale pârâtelor şi obligarea acestora la plata dobânzii legale aferente debitului principal, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din data de 16.05.2024, Tribunalul Specializat Mureş a respins excepţia necompetenţei materiale, respectiv funcţionale, a judecătorului sindic din procedura de insolvenţă a societăţii A. S.R.L., invocată din oficiu, şi a constatat că, potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, este competent general, material şi teritorial să judece prezenta cauză.

Împotriva acestei încheieri a formulat cerere de revizuire A. S.R.L., prin lichidatori judiciari C.. şi D.., solicitând admiterea cererii şi anularea hotărârii atacate, raportat la dispoziţiile art. 327 alin. (1) teza a doua din C. proc. civ. de la 1865.

În motivarea cererii sale, revizuenta a arătat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, fiind vorba despre două hotărâri judecătoreşti definitive potrivnice cu privire la temeiul de drept în baza căruia judecătorul sindic este competent să judece acţiunea în răspundere patrimonială a administratorului/lichidatorului judiciar.

Aceste două hotărâri judecătoreşti definitive sunt: încheierea de şedinţa din 16.05.2024 pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş în dosarul nr. x/2012, a cărei revizuire o solicită, şi sentinţa nr. 29 din data de 13.10.2014, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2014, în soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Consideră revizuenta că încheierea de şedinţă din 16.05.2024, deşi a reţinut în dispozitiv că este prevăzută cu "cale de atac odată cu fondul", este o hotărâre definitivă, conform dispoziţiilor art. 377 alin. (1) pct. 1 şi 4 şi alin. (2) pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865.

Prin încheierea atacată, instanţa de judecată a reţinut că cererea acesteia are un dublu temei de drept, respectiv atât art. 22 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţă, cât şi răspunderea civilă delictuală în temeiul dispoziţiilor art. 1349 şi următoarele din C. civ.

Prevederile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 85/2006 fac trimitere la dispoziţiile art. 1084 si 1085 din C. proc. civ. de la 1865, dispoziţii care prevăd că amenda şi despăgubirea se stabilesc prin încheiere executorie, împotriva căreia poate fi formulată numai cerere de reexaminare, cel interesat solicitând, motivat, să se revină asupra amenzii ori despăgubirii sau să se dispună reducerea acestora. În aceste condiţii, împotriva hotărârii prin care se va soluţiona fondul cauzei în dosarul nr. x/2012 cel obligat la amendă sau despăgubire va putea face numai cerere de reexaminare, nu şi calea de atac a recursului, prin derogare de la dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

În susţinerea acestui argument, revizuenta face trimitere atât la decizia nr. 424 din 16.06.2016, pronunţată de Curtea Constituţională cu referire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 85/2006, precum şi la decizia nr. 679 din 2 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş în dosarul nr. x/2012.

În condiţiile expuse, revizuenta consideră că încheierea de şedinţă a cărei revizuire o solicită este o hotărâre definitivă, nefiind posibilă exercitarea unei căi de atac nici împotriva acesteia şi nici împotriva hotărârii prin care se va soluţiona fondul cauzei.

Cu privire la sentinţa nr. 29 din data de 13.10.2014 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2014 privind soluţionarea conflictului negativ de competenta, revizuenta precizează că este o hotărâre definitiva având în vedere faptul că aceasta a fost pronunţată în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ. de la 1865.

Revizuenta a expus conţinutul hotărârii judecătoreşti în raport de care solicită revizuirea şi a învederat că, în ceea ce priveşte răspunderea materială a practicienilor în insolvenţă C.. şi D.. pentru prejudiciile cauzate creditorilor sau debitorului prin neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor legale sau judiciare în procedura de insolvenţă a debitoarei A. S.R.L., s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat faptul că temeiul răspunderii îl constituie prevederile art. 22 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, temei care atrage competenţa de soluţionare a judecătorului sindic desemnat.

Din punct de vedere procesual, dispoziţiile art. 11 alin. (2) şi cele ale art. 22 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 sunt total diferite, astfel încât:

- art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 prevede controlul judecătoresc al administratorului şi/sau lichidatorului judiciar, adică verificarea legalităţii măsurilor şi atribuţiilor îndeplinite/efectuate de lichidatorul judiciar. Calea de atac prevăzută de lege este recursul, conform dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 85/2006;

- art. 22 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 prevede obligarea administratorului/lichidatorului judiciar la acoperirea prejudiciului produs prin neîndeplinirea sau îndeplinirea cu întârziere a atribuţiilor prevăzute de lege sau stabilite de judecătorul sindic. Aceasta răspundere este condiţionată de existenţa culpei sau relei credinţe precum şi de existenta unei hotărâri judecătoreşti de aplicare a sancţiunii cu amendă. Calea de atac prevăzuta de lege este doar cererea de reexaminare, conform 1084 şi 1085 din C. proc. civ. raportat la art. 22 alin. (5) din Legea nr. 85/2006.

Cu privire la autoritatea de lucru judecat, se arată că în cauză este îndeplinită condiţia existentei triplei identităţi, respectiv aceleaşi părţi, acelaşi obiect şi aceeaşi cauza.

Astfel, în cadrul dosarului nr. x/2012, calitatea de reclamantă a avut-o B. S.R.L., prin lichidator judiciar, iar calitatea de pârâte au avut-o C. şi D., în calitate de lichidatori judiciari ai A. S.R.L., obiectul acţiunii fiind solicitarea de obligare a pârâtelor la plata unor despăgubiri pentru fapte ilicite săvârşite în calitate de lichidatori judiciari ai A. S.R.L., constând în tulburarea dreptului de proprietate în legătura cu E., cauza cererii de chemare în judecată fiind dispoziţiile art. 1357 din C. civ., iar cauza acţiunii, reprezentând scopul către care se îndreaptă voinţa juridică a celui care reclamă, a fost repararea unui prejudiciu produs de practicienii în insolvenţă prin faptele reclamate.

În cadrul dosarului nr. x/2012, calitatea de reclamantă o deţine B. S.R.L., prin lichidator judiciar, iar calitatea de pârâte o deţin C. şi D., în calitate de lichidatori judiciari ai A. S.R.L., obiectul acţiunii l-a reprezentat obligarea pârâtelor la plata unor despăgubiri pentru fapte ilicite săvârşite în calitate de lichidatori judiciari ai A. S.R.L., constând în tulburarea dreptului de proprietate în legătură cu E., cauza cererii de chemare în judecata fiind dispoziţiile art. 1357 din C. civ. iar cauza acţiunii, reprezentând scopul către care se îndreaptă voinţa juridică a celui care reclamă, a fost repararea unui prejudiciu produs de practicienii în insolventa prin faptele reclamate.

Astfel, în opinia revizuentei, în cauza este îndeplinită condiţia existenţei triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, situaţie în care cererea de revizuire este admisibilă.

Potrivit revizuentei, indicarea atât în considerente, cât şi în dispozitivul încheierii de şedinţă a cărei revizuire o solicită a dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, pentru a analiza activitatea lichidatorilor judiciari cu scopul atragerii competenţei judecătorului sindic, încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinţei nr. 29 din data de 13.10.2014, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2014, prin care s-a reţinut că aceeaşi cerere formulată de aceeaşi reclamanta împotriva aceloraşi pârâte, pentru acelaşi obiect şi cauză, este de competenţa judecătorului sindic în temeiul dispoziţiilor art. 22 alin. (4) din Legea nr. 85/2006.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 322 pct. 7 coroborat cu art. 323 alin. (2) teza a II-a din C. proc. civ. de la 1865.

În probaţiune, au fost depuse înscrisuri .

Intimata B. S.R.L., prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă F., a depus la dosar întâmpinare, comunicată revizuentei, prin care a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire.

Analizând admisibilitatea cererii de revizuire prin prisma motivului invocat, Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile legale care reglementează revizuirea, cale extraordinară de atac, sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 326 alin. (3) din C. proc. civ. de la 1865, se constată că dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază. Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

Prin revizuirea de faţă se invocă contrarietatea între încheierea din data de 16 mai 2024, pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş în dosarul nr. x/2012, şi sentinţa nr. 29 din data de 13.10.2014, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2014, în soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, temei de drept pe care revizuenta îşi întemeiază cererea, revizuirea unei hotărâri date de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere dacă este potrivnică unei alte hotărâri definitive date de o instanţă de acelaşi grad sau grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

Fundamentul motivului de revizuire înscris în art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865 îl reprezintă instituţia autorităţii de lucru judecat şi nu acela al îndreptării hotărârilor greşite prin anularea acestora şi pronunţarea altora.

Întrucât suportul prezentei cereri de revizuire îl constituie respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, pentru a statua asupra admisibilităţii unei cereri de revizuire trebuie îndeplinite următoarele condiţii: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, să fie vorba despre hotărâri pronunţate în acelaşi litigiu, hotărârile respective să nu fi fost pronunţate în acelaşi proces, ci în procese sau dosare diferite, iar în al doilea proces să nu fi fost invocată excepţia puterii lucrului judecat sau, chiar dacă a fost invocată, să nu fi fost analizată.

Pentru speţa dedusă judecăţii prezintă interes, pe de o parte, dacă hotărârea a cărei revizuire se solicită este definitivă şi, pe de altă parte, dacă în cauză este vorba despre hotărâri contradictorii.

Examinând încheierea din data de 16 mai 2024, pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş în dosarul nr. x/2012 (având ca obiect atragerea răspunderii delictuale a pârâtelor), se constată că instanţa a respins excepţia necompetenţei materiale, respectiv funcţionale a judecătorului sindic din procedura de insolvenţă a societăţii A. S.R.L., invocată din oficiu, şi a constatat că, potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, este competentă general, material şi teritorial să judece prezenta cauză.

În ceea ce priveşte dosarul nr. x/2014 (având ca obiect soluţionarea conflictului negativ de competenţă), prin sentinţa civilă nr. 29/2014 din 13 octombrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, a fost stabilită competenţa privind acţiunea formulată de reclamanta B. S.R.L., prin administrator G. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii C. şi D., în favoarea judecătorului-sindic desemnat în dosarul de insolvenţă.

Verificând respectarea cerinţei privind existenţa unor hotărâri definitive potrivnice, Înalta Curte reţine că încheierea din data de 16 mai 2024 pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş în dosarul nr. x/2012 nu a dobândit caracter definitiv. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 158 alin. (2) din C. proc. civ. de la 1865, dacă instanţa se declară competentă, va trece la judecarea pricinii, cel nemulţumit putând să facă, potrivit legii, apel sau recurs după darea hotărârii asupra fondului.

Prin urmare, în condiţiile în care instanţa găseşte excepţia de necompetenţă neîntemeiată, o va respinge prin încheiere interlocutorie, având ca efect rezolvarea în continuare a cauzei cu care a fost sesizată. Calea de atac împotriva acestei încheieri poate fi exercitată de către partea interesată odată cu fondul cauzei, soluţia având ca scop evitarea tergiversării nejustificate prin exercitarea separată a căii de atac. În aceste condiţii, odată cu exercitarea căii de atac împotriva hotărârii de fond, partea interesată va putea invoca toate motivele sale de nemulţumire în legătură cu modul de rezolvare a excepţiei de necompetenţă.

Or, astfel cum rezultă chiar din susţinerile revizuentei, există cel puţin o cale de atac ce poate fi exercitată în condiţiile legii, ce rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 85/2006.

Consecutiv, raportat la autoritatea de lucru judecat, partea din hotărâre care interesează această instituţie juridică este dispozitivul, care cuprinde soluţia şi se execută, neputându-se executa simultan dispozitive ce conţin prevederi de neconciliat.

Se impune a preciza că, sub imperiul reglementării C. proc. civ. de la 1865, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri îşi are suportul în respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, sub manifestarea sa negativă, singura care poate fi valorificată, ca motiv de revizuire.

În egală măsură, constată Înalta Curte că efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a dobândit consacrare legislativă abia de la data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., fiind reglementat de art. 431 alin. (2) din acest act normativ, iar revizuirea pentru contrarietatea considerentelor, ca expresie a nesocotirii efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, a fost recunoscută ca urmare a modificărilor aduse C. proc. civ., prin Legea nr. 310/2018.

Aşadar, în cauză, revizuenta are deschisă calea revizuirii, din perspectiva motivului invocat, doar pentru încălcarea autorităţii judecătoreşti în forma consacrată prin art. 163 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, care dispune, în mod expres, că nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi de aceeaşi parte înaintea mai multor instanţe.

Ceea ce omite, însă, revizuenta este că, în ipoteza de revizuire ce constituie obiectul prezentei pricini, remediul juridic recunoscut este stabilit de prevederile art. 327 C. proc. civ. de la 1865, care stabilesc că, în cazul hotărârilor definitive potrivnice, instanţa de revizuire va anula cea din urmă hotărâre, pentru caracterul ireconciliabil al dispozitivelor hotărârilor aflate în conflict, ceea ce presupune, aşadar, înlăturarea judecăţii înfăptuite în ultimul litigiu purtat între părţi.

Raţiunea unei astfel de reglementări presupune ca cea de-a doua instanţă, învestită cu soluţionarea aceluiaşi litigiu, să ignore faptul că acesta şi-a găsit deja dezlegare jurisdicţională şi să statueze în sens contrar primei judecăţi.

Drept urmare, ipoteza afirmată de către revizuentă prin cererea dedusă judecăţii, ce constă în pretinsa contrarietate a considerentelor încheierii atacate, în raport cu chestiuni litigioase dezlegate anterior, prin sentinţa civilă nr. 29 din data de 13.10.2014, se plasează în afara cadrului legal care guvernează litigiul pendinte - C. proc. civ. de la 1865.

Mai mult, a da curs cererii de revizuire formulate, în sensul aplicării unicului remediu prevăzut de dispoziţiile art. 327 C. proc. civ. de la 1865, respectiv anularea ultimei hotărâri, nedublată de posibilitatea rejudecării, ar echivala cu lăsarea nesoluţionată a celei din urmă pricini, fapt nu doar nepermis (având în vedere că aceasta vizează raporturi juridice distincte de cele care au făcut obiectul examinării în pricinile anterioare şi care reclamă, astfel, la rândul lor, existenţa unei dezlegări jurisdicţionale proprii), ci şi neurmărit de către revizuentă.

În concluzie, notează Înalta Curte, instituirea normei cuprinse în art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865 răspunde atât imperativului respectării autorităţii de lucru judecat, cât şi celui al asigurării securităţii raporturilor juridice, ceea ce presupune că o asemenea cale extraordinară de atac nu poate conduce la rejudecarea cauzei în care a fost pronunţată decizia atacată, astfel cum solicită revizuenta, ci doar la înlăturarea efectelor celei din urmă hotărâri judecătoreşti, al cărei dispozitiv este, prin esenţă, ireconciliabil cu cel al hotărârii judecătoreşti anterioare, care se bucura deja de autoritate de lucru (din perspectiva triplei identităţi - de părţi, obiect şi cauză) la momentul pronunţării actului jurisdicţional ulterior, căci legea nu recunoaşte posibilitatea ca acelaşi litigiu să fie soluţionat de două ori.

Observă instanţa supremă că, în realitate, nu se invocă o autoritate de lucru judecat, autoarea căii de atac fiind nemulţumită de modalitatea în care instanţa, în soluţionarea excepţiei necompetenţei materiale, respectiv funcţionale a judecătorului sindic din procedura de insolvenţă, a calificat acţiunea. Or, calificarea acţiunii nu poate face obiectul revizuirii, cu atât mai mult cu cât aceasta s-a realizat doar din perspectiva normelor privind competenţa.

Faţă de cele expuse în analiza condiţiei privind existenţa hotărârilor definitive contradictorii şi reţinând că fundamentul acestui motiv de revizuire presupune îndeplinirea cumulativă a mai multor condiţii, Înalta Curte constată că neîndeplinirea unei condiţii face de prisos analiza celorlalte.

În acest context, Înalta Curte constată că cererea de revizuire nu întruneşte cerinţele de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, ci se plasează în afara regimului juridic aplicabil prezentei cauze, sens în care va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L., prin lichidatori judiciari C.. şi D.., împotriva încheierii din 16 mai 2024, pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş în dosarul nr. x/2012.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L., prin lichidatori judiciari C.. şi D.., împotriva încheierii din 16 mai 2024, pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş în dosarul nr. x/2012.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 septembrie 2024.