Jurisdictional conflict: Exclusion of consumer status for professional guarantor and impermissibility of ex officio declination in low-value civil claims

Şedinţa publică din data de 18 iunie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la 17 ianuarie 2023 şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova sub număr de dosar x/2023, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul B., a formulat cerere cu valoare redusă, solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1485,22 RON, reprezentând debit principal, la care se adaugă accesorii, cu cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru.

În motivare, reclamanta a arătat că a derulat relaţii comerciale cu debitoarea persoana juridică, iar în acest sens, s-a încheiat Contractul Cadru privind vânzarea cumpărarea de mărfuri între A. S.R.L. în calitate de vânzătoare şi debitoarea principală, în calitate de cumpărătoare, precum şi pârât în calitate de garant fidejusor al cumpărătoarei.

Arată că în baza contractului încheiat, reclamanta a livrat marfă şi societatea pârâtă avea obligaţia să efectueze plata facturilor conform termenului de plata stipulat pe fiecare factură în parte, dar cu toate acestea, debitoarea nu a înţeles să facă plata în termenul prevăzut în facturi şi de atunci refuză achitarea contravalorii mărfii livrate de către reclamantă.

Mai arată că pârâta persoană fizică s-a obligat prin contractul indicat să garanteze contravaloarea facturilor neachitate de debitoare renunţând la beneficiul de diviziune şi discuţiune.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1026 alin. (1), art. 1028 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 1270, art. 1164, art. 1516, art. 1530 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 2502 din 6 martie 2024, Judecătoria Craiova a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale exclusive, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, reţinând, în esenţă, aplicabilitatea prevederilor art. 121 C. proc. civ., conform cărora cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la domiciliul consumatorului.

Învestită prin declinare, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a reţinut, în esenţă, că, în cauză, nu există o competenţă teritorială exclusivă dată de calitatea de consumator a vreunei părţi, iar prin contractul încheiat părţile au convenit instanţa competentă cu soluţionarea litigiilor ivite ca fiind instanţa de la sediul vânzătoarei, astfel că Judecătoria Craiova, în circumscripţia căreia se află sediul vânzătoarei reclamante, este instanţa competentă cu soluţionarea cauzei.

Aşa fiind, prin sentinţa civilă nr. 412/2024 din 21 mai 2024 pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova. Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Craiova competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Se constată că prin cererea de valoare redusă formulată, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1485,22 RON, reprezentând debit principal, la care se adaugă accesorii.

Înalta Curte constată că problema care a generat ivirea prezentului conflict de competenţă vizează interpretarea diferită pe care instanţele de judecată aflate în conflict au dat-o noţiunii de consumator şi, implicit, incidenţei art. 121 C. proc. civ., conform căruia:

"cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanţa domiciliului consumatorului".

Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000:

"prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale".

În esenţă, pentru a ne afla în prezenţa unui consumator, trebuie pe de o parte, să fie vorba de o persoană fizică sau grup de persoane fizice, iar pe de altă parte, obiectul specific al contractului să fie utilizat în scop de consum.

Totodată, în conformitate cu art. 2 lit. b) din Directiva 93/13/CEE este consumator orice persoană fizică acţionând în scopuri ce se află în afara activităţii sale profesionale în cadrul contractelor reglementate de directivă.

În mod constant, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a analizat calitatea de consumator a persoanei fizice prin prisma legăturii funcţionale cu activitatea unui profesionist.

Astfel, la paragraful 36 din hotărârea pronunţată de CJUE în cauza C-410/11 s-a statuat că:

"numai contractele încheiate în afara şi independent de orice activitate sau finalitate de natură profesională, în scopul exclusiv de satisfacere a propriilor necesităţi de consum privat ale unui individ, fac parte din regimul particular prevăzut de convenţia menţionată în materie de protecţie a consumatorului, în timp ce o asemenea protecţie nu se justifică în cazul unui contract care are ca scop o activitate profesională".

În speţă, pârâtul B. nu are calitatea de consumator, întrucât contractul de vânzare-cumpărare din care derivă pretenţiile deduse judecăţii, semnat de pârât, atât în calitate de administrator al societăţii cumpărătoare, cât şi în calitate de fidejusor, nu poate fi considerat unul pentru nevoi personale, pârâtul acţionând în virtutea raportului funcţional cu societatea cumpărătoare, care a încheiat contractul în exercitarea activităţii sale profesionale, respectiv achiziţionarea de produse comercializate de către aceasta.

Prin urmare, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 121 C. proc. civ., conform cărora cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la domiciliul consumatorului.

Este de reţinut că în cazul cererilor de valoare redusă (cum este şi cererea de faţă) competenţa teritorială a instanţei nu este una exclusivă, de ordine publică, ci una relativă, de ordine privată.

Potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ.:

"Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".

Aşadar, potrivit textului legal evocat, instanţa judecătorească nu este îndreptăţită să îşi decline din oficiu competenţa, ci numai dacă o atare excepţie a fost invocată de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Or, în speţă, excepţia de necompetenţă teritorială a fost invocată în cauză din oficiu chiar de către Judecătoria Craiova, fără a fi invocată de către pârâtul B. printr-o eventuală întâmpinare, prin urmare, a fost invocată cu nerespectarea normei imperative prevăzute de textul art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Excepţia de necompetenţă teritorială fiind una de ordine privată şi cum o atare excepţie nu a fost invocată de către pârât prin întâmpinare, ci chiar de către instanţă din oficiu, se constată că Judecătoria Craiova în mod nelegal a invocat şi s-a considerat necompetentă.

Prin alegerea exprimată de reclamantă la momentul promovării acţiunii coroborată cu neinvocarea excepţiei de necompetenţă teritorială de către pârât în conformitate cu dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Judecătoria Craiova, iniţial învestită, a devenit în mod exclusiv competentă să judece prezentul litigiu.

În consecinţă, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că în speţă competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Craiova, aşa încât, cu aplicarea prevederilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2024.