Annulment of institutionalized arbitral award: failure to state place of pronouncement and admissibility of post-deadline new claims

Şedinţa publică din data de 11 iunie 2024

Asupra recursului, din actele dosarului, constată următoarele:

1. Prin cererea de arbitrare înregistrată la 26 februarie 2019 sub nr. de dosar x/2019 reclamantul Spitalul Orasenesc "Sfânta Filofteia" Mizil a solicitat să fie obligată pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului Prahova să anuleze concluziile şi măsurile dispuse prin Raportul de control nr. x/19.01.2016, să restituie suma de 1.384,96 RON, reţinută în anul 2016, respectiv suma de 539,41 RON, reţinută în cursul anului 2018, precum şi să plătească dobânda legală aferentă acestora.

Prin hotărârea arbitrală nr. 168 din 10 decembrie 2022 pronunţată de Comisia Centrală de Arbitraj din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate împreună cu Colegiul Medicilor din România, Colegiul Farmaciştilor din România şi Colegiul Medicilor Dentişti din România a fost respinsă cererea de arbitrare, ca nefondată.

2. Împotriva acestei hotărâri a formulat acţiune în anulare reclamantul Spitalul Orăşenesc "Sfânta Filofteia" Mizil.

Prin sentinţa civilă nr. 119/F din 24 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2023 a fost respinsă acţiunea în anulare, ca nefondată.

3. Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul Spitalul Orăşenesc "Sfânta Filofteia" Mizil, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii recurate şi trimirea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

Sub un prim aspect, recurentul-reclamant a criticat faptul că în mod greşit prima instanţă a reţinut că neindicarea în hotărârea arbitrală a locului pronunţării nu reprezintă motiv de anulare a hotărârii arbitrale, fiind încălcate normele de drept material şi procesual, cu consecinţa incidenţei dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a susţinut că indicarea sediului comisiei în cuprinsul Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei centrale de arbitraj nu înlătură posibilitatea ca lucrările comisiei să se desfăşoare în altă parte.

Potrivit părţii, art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ. prevede că hotărârea arbitrală trebuie să indice "locul pronunţării" iar cunoaşterea sediului Comisiei de arbitraj nu echivalează cu "locul pronunţării".

Prin urmare, în cauză este incidentă ipoteza nulităţii intrinseci condiţionate potrivit art. 175 alin. (2) C. proc. civ., respectiv o nulitate expresă, vătămarea fiind prezumată, prima instanţă analizând vătămarea numai din perspectiva competenţei teritoriale.

Sub un alt aspect, s-a imputat primei instanţe faptul că în mod greşit a reţinut că prin notele scrise înregistrate la dosarul arbitral la 04.11.2020 au fost invocate motive noi, relativ la faptul că partea adversă nu putea reţine sumele de 1.384,96 RON şi 539,41 RON, astfel încât instanţa arbitrală nu era ţinută să răspundă acestor motive, fiind incidente motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.

Reclamantul a argumentat că niciuna dintre instanţele anterioare nu a observat că s-a afirmat ilegalitatea unui astfel de demers al părţii adverse, susţinându-se că reprezintă un abuz, care a fost explicitat în cursul dezbaterii asupra fondului şi prin notele scrise.

S-a mai arătat că neinvocarea de către instanţa arbitrală a acestui temei de drept, în vederea punerii în discuţia părţilor, demonstrează că acest motiv nu a fost analizat, deşi se impunea a fi, potrivit art. 22 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

În final, s-a apreciat că, prin confirmarea operaţiunii ilicite de reţinere forţată a unor sume în absenţa unui titlu executoriu, au fost încalcate ordinea publică şi dispoziţiile imperative ale legii, fiind incident motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ.

La data de 26 martie 2024 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate Prahova.

La data de 23 aprilie 2024 a fost înregistrat răspunsul la întâmpinare formulat de recurentul-reclamant Spitalul Orăşenesc "Sfânta Filofteia" Mizil.

4. Înalta Curte, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., îl va respinge pentru următoarele considerente:

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., potrivit cu care, "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) când, prin hotărărea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii; (...) când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor de drept material.

Sub un prim aspect, recurentul-reclamant critică dezlegarea primei instanţei în sensul că, în cauză, neindicarea locului pronunţării în hotărârea arbitrală nu reprezintă motiv de anulare a acesteia, partea apreciind că sunt incidente dispoziţiile art. 175 alin. (2) C. proc. civ.

Critica privind neindicarea locului pronunţării hotărârii arbitrale, reiterată în recurs şi vizând pretinsa încălcare a unor dispoziţii de procedură, se circumscrie motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu şi ipotezei de casare prevăzute la pct. 8 al aceluiaşi articol, acest motiv de nelegalitate fiind invocat numai formal.

Prima instanţă a respins acest motiv al acţiunii în anulare, reţinând că, deşi indicarea locului pronunţării prezintă importanţă din perspectiva instanţei competente să judece calea de atac admisă de lege împotriva unei hotărâri arbitrale, în speţă, litigiul fiind supus arbitrajului instituţionalizat, sediul comisiei şi, implicit, locul pronunţării este prevăzut la art. 1 alin. (3) din Regulamentul din 2014 de organizare şi funcţionare al Comisiei centrale de arbitraj, respectiv municipiul Bucureşti, Calea x, Regulamentul neprevăzând posibilitatea ca lucrările comisiei să se desfăşoare şi în altă parte decât la sediul acesteia.

Curtea de apel a stabilit astfel că, în cauză, locul pronunţării nu poate fi decât sediul Comisiei, stabilit în Bucureşti, reţinând, totodată, că părţii nu i-a fost adusă nicio vătămare, câtă vreme aceasta nu a întâmpinat dificultăţi în a identifica instanţa competentă să soluţioneze acţiunea în anulare.

Înalta Curte reţine caracterul judios al acestor dezlegări, criticile părţii fiind neîntemeiate, urmând a fi respinse ca atare.

Arbitrajul instituţionalizat este, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 616 alin. (1) C. proc. civ., acea formă de jurisdicţie arbitrală care se constituie şi funcţionează în mod permanent pe lângă o organizaţie sau instituţie internă, pe baza unui regulament propriu aplicabil tuturor litigiilor ce îi sunt supuse spre soluţionare.

Potrivit art. 569 C. proc. civ., "Părţile stabilesc locul arbitrajului. În lipsa unei asemenea prevederi, locul arbitrajului se stabileşte de tribunalul arbitral. De asemenea, art. 575 alin. (1) din acelaşi cod prevede că judecata arbitrală se desfăşoară potrivit regulilor arbitrale stabilite la art. 576, text de lege care, în ceea ce priveşte arbitrajul instituţionalizat, face trimitere la dispoziţiile art. 619.

Astfel, conform art. 619 alin. (1) C. proc. civ., regulile de procedură ale arbitrajului instituţionalizat se adoptă de către conducerea acestuia potrivit normelor sale de funcţionare stabilite prin actul de înfiinţare iar, conform alin. (2) al aceluiaşi articol, prin desemnarea unui anumit arbitraj instituţionalizat ca fiind competent în soluţionarea unui anumit litigiu sau tip de litigii, părţile optează automat pentru aplicarea regulilor sale de procedură.

Prin sintagma "locul arbitrajului" se înţelege acel loc în care se desfăşoară, de regulă, procedura arbitrală şi în care sentinţa arbitrală urmează a fi pronunţată.

Locul arbitrajului se determină în mod diferit în funcţie de caracterul ad-hoc sau instituţionalizat al arbitrajului. În cazul arbitrajului ad-hoc acest loc este cel stabilit de părţi ori, în lipsa unei stipulaţii a acestora, cel stabilit de tribunalul arbitral, în timp ce, în cazul arbitrajului instituţionalizat, ipoteză incidentă în speţă, legea asociază locul pronunţării cu locul arbitrajului.

În cauză, arbitrajul a fost soluţionat de către Comisia centrală de arbitraj organizată pe lângă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, conform Regulamentului de organizare şi funcţionare al Comisiei centrale de arbitraj din 31.07.2014, parte integrantă a Hotărârii nr. 650/2014, care, la art. 1 alin. (3) prevede că sediul comisiei este în Bucureşti.

Litigiul fiind dedus judecării pe calea arbitrajului instituţionalizat, acesta nu putea fi soluţionat altfel decât pe baza Regulamentului şi cu respectarea prevederilor acestuia. Or, în lipsa unor prevederi contrare, care să dispună diferit sau care să lase loc de alternative, rezultă că sediul Comisiei este, în acelaşi timp, locul arbitrajului şi, implicit, cel al pronunţării hotărârii.

În continuare, aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă, locul pronunţării prezintă relevanţă, în special, din perspectiva determinării instanţei competente teritorial să soluţioneze acţiunea în anulare potrivit art. 610 C. proc. civ., în speţă altă vătămare procesuală cu excepţia necunoaşterii instanţei de competente nefiind posibilă.

Instanţa competentă să soluţioneze acţiunea în anulare formulată de recurentul-reclamant este Curtea de Apel Bucureşti, instanţă pe care partea a şi sesizat-o, de altfel, cu soluţionarea căii de atac împotriva hotărârii arbitrale.

Potrivit dispoziţiilor art. 175 alin. (2) C. proc. civ., "În cazul nulităţilor expres prevăzute de lege, vătămarea este prezumată, partea interesată putând face dovada contrară." iar conform art. 177 alin. (1) din acelaşi cod, "Ori de câte ori este posibilă înlăturarea vătămării fără anularea actului, judecătorul va dispune îndreptarea neregularităţilor actului de procedură."

Nulitatea vizată de textul art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ. este o nulitate expresă, fiind anume prevăzută de dispoziţiile legii şi intrinsecă hotărârii arbitrale, sancţionând nerespectarea condiţiilor proprii actului de procedură privitoare la conţinutul său, vătămarea fiind prezumată, însă, pentru anularea actului, se impune ca vătămarea să nu poată fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea acestuia.

Or, în cauză, nu este necesară anularea hotărârii arbitrale, neexistând vătămare, de vreme ce partea s-a adresat instanţei competente.

Prin urmare, în mod judicios s-a reţinut că, din moment ce recurentul-reclamant s-a adresat instanţei competente din punct de vedere teritorial să soluţioneze acţiunea în anulare, neindicarea în cuprinsul hotărârii arbitrale a locului pronunţării care, în speţă, nu poate fi decât sediul Comisiei, prevăzut de regulamentul său de organizare şi funcţionare, nu i-a cauzat părţii nicio vătămare, nejustificându-se anularea hotărârii.

Ca o consecinţă, este corectă argumentaţia primei instanţe potrivit căreia prezumţia de vătămare a fost răsturnată, întrucât partea nu a întâmpinat dificultăţi în a identifica instanţa competentă teritorial să judece calea de atac împotriva hotărârii arbitrale.

Sub un alt aspect, recurentul-reclamant critică faptul că în mod greşit curtea de apel a reţinut că cererea de arbitrare a fost completată cu motive noi prin notele scrise înregistrate la dosarul arbitral la 04.11.2020, stabilind eronat că instanţa arbitrală nu era ţinută să răspundă acestor motive.

Potrivit recurentului-reclamant, prin notele scrise au fost explicitate motivele invocate în cerere privitor la abuzul părţii adverse, astfel încât, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., instanţa arbitrală era obligată să le analizeze, în cauză fiind incidente motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.

Constatând că şi această critică reprezintă reiterarea în recurs a unuia dintre motivele acţiunii în anulare, Înalta Curte reţine caracterul judicios al considerentelor primei instanţe asupra limitelor legalei învestiri a Comisiei centrale de arbitraj, corect arătându-se că motivele formulate prin notele scrise înregistrate la 04.11.2020 sunt motive nou invocate, fiind formulate cu ignorarea dispoziţiilor art. 571 şi art. 572 C. proc. civ., astfel că instanţa arbitrală nu era ţinută să le analizeze.

Prin aceste note scrise recurentul-reclamant şi-a completat cererea de arbitrare, invocând caracterul nelegal al reţinerilor de sume efectuate de intimata-pârâtă, acestea nefiind restituite de bunăvoie şi nici încasate prin executare silită.

Potrivit art. 571 C. proc. civ., acţiunea arbitrală va cuprinde motivele de fapt şi de drept ale cererii, cerere care, conform art. 572 din acelaşi cod, se comunică părţii adverse. Totodată, art. 592 alin. (2) C. proc. civ. prevede că orice cereri şi orice înscrisuri vor fi depuse cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate.

De asemenea, conform art. 575 alin. (2) C. proc. civ., principiile fundamentale ale procesului civil prevăzute la art. 5 alin. (2), art. 8-10, art. 12-16, art. 19-21, art. 22 alin. (1), (2), (4), (5) şi (6) şi la art. 23 sunt aplicabile în mod corespunzător şi în procedura arbitrală.

Rezultă astfel că, şi în cadrul procedurii arbitrale, similar regulilor aplicabile procedurii de judecată de drept comun, părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege.

În cauză, cererea de arbitrare putea fi completată sau modificată numai până la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate, nu şi ulterior, motivele invocate cu ignorarea prevederilor aplicabile procedurii arbitrale neimpunându-se a mai fi puse în discuţia părţilor, în vederea asigurării contradictorialităţii procedurii şi a dreptului la apărare ori analizate pe fond.

Ca o consecinţă, constatând că motivele noi, în completarea cererii de arbitrare, au fost invocate în mod neprocedural, prima instanţă a reţinut în mod corect că, faţă de limitele legalei învestiri în arbitraj, nu poate proceda la examinarea criticilor privind pretinsa incidenţă a motivului de anulare prevăzut la art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., formulate de recurentul-reclamant în subsecvenţa celor referitoare la nemotivarea hotărârii arbitrale. Din aceleaşi raţiuni, atare critici nu pot face valabil nici obiectul analizei în recurs.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Spitalul Orăşenesc "Sfânta Filofteia" Mizil împotriva sentinţei civile nr. 119/F din 24 noiembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Spitalul Orăşenesc "Sfânta Filofteia" Mizil împotriva sentinţei civile nr. 119/F din 24 noiembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 iunie 2024.