Agency commission penalty accrual upheld; appeal against enforcement title dismissed and costs awarded.

Şedinţa publică din data de 11 iunie 2024

Asupra recursului, din actele dosarului, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 17 ianuarie 2018 pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 295.759,92 RON, cu titlu de despăgubiri contractuale (diferenţe de preţ) evaluate provizoriu, compuse din: 222.986,15 RON, reprezentând diferenţă neachitată din comisionul de agenţie de 7% din bugetele media derulate, potrivit art. 2.3.1 din Contractul-cadru nr. ADE 001/07.05.2015; 62.773,77 RON, reprezentând tranşa 3 producţie spoturi TV B. (sistem termoizolant, adeziv), conform Anexa nr. 2 la contract; şi 10.000 RON, reprezentând dobânda legală penalizatoare, de la data scadenţei şi până la data plăţii efective, aferentă sumelor stabilite la pct. 1.1. şi 1.2.; precum şi obligarea pârâtei la încetarea folosirii fără drept a ambalajelor produsului C., creat de reclamantă, respectiv retragerea tuturor ambalajelor de C. din magazine şi din reţeaua de distribuţie, până la momentul plăţii diferenţelor de preţ şi a dobânzii evocate la pct. 1, sub sancţiunea de daune cominatorii de 2%/zi.

Prin sentinţa nr. 410/2020 din 10 iunie 2020 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă în parte cererea.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 194.214,10 RON la care se adaugă TVA, reprezentând diferenţă neachitată din comisionul de agenţie de 7 % din bugetele media derulate, potrivit art. 2.3.1 din Contractul cadru nr. ADE 001/07.05.2015 şi a sumei de 56.082,63 RON, reprezentând dobânda legală pentru perioada nr. 31.12.2016-26.08.2019.

A fost respinsă în rest acţiunea ca neîntemeiată.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, proporţional gradului de admitere al cererii formulate.

Prin sentinţa nr. 850/2020 din 8 septembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă cererea de completare a dispozitivului formulată de reclamantă.

A fost completat dispozitivul sentinţei civile nr. 410/10.06.2020 în sensul obligării pârâtei şi la încetarea folosirii fără drept a ambalajelor produsului C., creat de reclamantă, respectiv retragerea tuturor ambalajelor de C. din magazine şi din reţeaua de distribuţie, până la momentul plăţii diferenţelor de preţ şi a dobânzii la care a fost obligată, sub sancţiunea de daune cominatorii de 2%/zi.

2. Împotriva sentinţei nr. 410/2020 din 10 iunie 2020 pronunţate de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a formulat apel reclamanta A. S.R.L.

De asemenea, împotriva aceleiaşi sentinţe a formulat apel şi pârâta B. S.R.L.

Prin decizia nr. 250 din 23 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a fost respins apelul pârâtei.

A fost admis apelul reclamantei, fiind schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul obligării pârâtei să plătească reclamantei şi sumele de 62.773,77 RON, reprezentand debit şi 23.202,86 RON, reprezentând dobândă legală aferentă acestuia.

De asemenea, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 15.337,6 RON.

Au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei apelate.

Totodată, a fost obligată apelanta-pârâtă să platească apelantei-reclamante cheltuieli de judecată efectuate în apel în sumă de 8.190 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat.

3. Prin cererea înregistrată la 25 octombrie 2022 pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2022, contestatoarea A. S.R.L., în contradictoriu cu intimata B. S.R.L., a formulat contestaţie la titlu cu privire la înţelesul, întinderea şi aplicarea dispozitivului sentinţei civile nr. 410 din 10 iunie 2022, astfel cum a fost completată prin sentinţa civilă nr. 850 din 8 septembrie 2020, ambele pronunţate în dosarul nr. x/2018, solicitând instanţei să lămurească dispozitivul hotărârii în sensul de a preciza dacă penalitatea de 2%/zi, stabilită ca urmare a folosirii fără drept a ambalajelor produsului C., creat de contestatoare, curge de la momentul scadenţei obligaţiei de plată a diferenţei de preţ (15.12.2015) şi până la plata integrală a acestor diferenţe de preţ (13.04.2022) sau doar de la data rămânerii definitive a hotărârii-23.06.2021 până la plata integrală a acestor diferenţe de preţ-13.04.2022.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 712 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 714 alin. (3) şi art. 715 alin. (3) C. proc. civ.

Prin sentinţa nr. 378 din 14 decembrie 2022 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II-a, de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii.

A fost respinsă contestaţia la titlu, ca neîntemeiată.

Totodată, a fost obligată contestatoarea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 20.367,68 RON, reprezentând onorariu avocat.

4. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel contestatoarea A. S.R.L.

Prin încheierea din 27 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a fost admisă excepţia nulităţii motivelor de apel, invocată de intimată.

A fost constatată nulitatea motivelor de apel depuse de către contestatoare la curtea de apel.

Prin decizia nr. 230/2023 din 7 iunie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a fost admis apelul contestatoarei.

A fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul reducerii cuantumului cheltuielilor de judecată la care a fost obligată contestatoarea, de la suma de 20.367,68 RON la suma de 10.000 RON.

Au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei apelate.

De asemenea, a fost respinsă cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în apel, ca neîntemeiată.

5. Împotriva deciziei civile nr. 230/2023 din 7 iunie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, a formulat recurs contestatoarea A. S.R.L., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Mai întâi, recurenta a expus istoricul litigios între părţi şi a reiterat pe larg motivele promovării contestaţiei la titlu, susţinând, în esenţă, că, deşi a obţinut un titlu executoriu în anul 2021, se află în imposibilitatea de a-l pune în executare silită, întrucât, ca urmare a nemotivării respectiv motivării necorespunzătoare a hotărârilor pronunţate pe fondul cauzei, nu se poate deduce momentul de la care curge penalitatea de 2%/zi, stabilită ca urmare a folosirii de către intimată fără drept a ambalajelor produsului C..

În susţinerea motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a criticat, în esenţă, faptul că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, instanţa de apel mulţumindu-se doar să precizeze faptul că titlul executoriu nu cuprinde dispoziţii ambigue ce necesită a fi lămurite, fără însă a motiva în fapt şi în drept soluţia.

De asemenea, a arătat că instanţa de apel, contrar dispoziţiilor legale, a respins contestaţia la titlu, fără să facă trimitere la considerentele care lămuresc sau rezolvă chestiunea în discuţie.

În opinia recurentei, având în vedere că există mai multe litigii care privesc acelaşi aspect - perioada pentru care sunt datorate penalităţile de 2%/zi -, nu este suficientă o soluţie de respingere sau admitere a cererii, care să lase părţile în aceeaşi ambiguitate în care se aflau şi înainte, ci se impune a le oferi acestora o motivare, care să lămurească chestiunea dedusă judecăţii.

În caz contrar, titlul executoriu obţinut de recurentă ar fi iluzoriu şi golit de conţinut iar intimata care a folosit fără drept creaţia intelectuală a recurentei în perioada cuprinsă între momentul scadenţei - 2015 şi momentul plăţii restului de preţ - 2022 ar rămâne nesancţionată.

În dezvoltarea motivulelor de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ., s-a invocat încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Recurenta a arătat că se află în imposibilitatea de a pune în executare titlul executoriu, fiind de neconceput, în lipsa lămuririi acestuia, să se stabilească cuantumul penalităţilor. Or, în această situaţie, se încalcă autoritatea de lucru judecat a însuşi titlului executoriu care, practic, rămâne fără obiect, nefiind posibilă punerea în executare a penalităţilor de 2%/zi de întârziere.

De asemenea, au fost criticate considerentele instanţei de apel conform cărora contestaţia la titlu nu poate fi primită în cazul în care dispozitivul hotărârii nu este clar sau este echivoc, în raport cu dispoziţiile art. 712 alin. (2) C. proc. civ., sens în care a fost invocată decizia nr. 529 din 13 februarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

A mai relevat recurenta că prin contestaţia la titlu nu s-a urmărit să se modifice situaţia lămurită definitiv, cu putere de lucru judecat, ci s-a avut în vedere lămurirea, prin raportare la motivul pentru care s-au dispus aceste penalităţi de 2%/zi de întârziere, a perioadei corecte pe durata căreia intimata este obligată să le achite.

S-a argumentat că, deşi obligaţia de încetare a folosirii fără drept a ambalajelor produselor C. (inclusiv retragerea din magazine) şi de plată a penalităţilor de 2% pe zi de întârziere până la plata integrală a preţului a fost în mod definitiv stabilită, în cadrul contestaţiei la executare introduse de intimată, instanţa de executare a repus în discuţie conţinutul titlului executoriu, apreciind că penalitatea de 2%/zi nu ar fi putut fi acordată de prima instanţă în litigiul de fond, prin raportare la dispoziţiile art. 907 C. proc. civ.. De asemenea, s-a arătat că instanţa de executare a repus în discuţie şi întinderea titlului executoriu, cu consecinţa exonerării intimatei de la plata penalităţilor, în pofida faptului că din 2015 şi până în 2021 a folosit creaţia intelectuală a recurentei, fără a plăti preţul convenit.

Astfel, instanţa de executare a calificat obligaţia intimatei drept obligaţie de a nu face, apreciind că penalitatea de 2%/zi nu ar fi putut fi acordată de prima instanţă în litigiul de fond, prin raportare la dispoziţiile art. 907 C. proc. civ., lipsind astfel de efecte juridice însuşi titlul executoriu şi a reţinut că penalităţile nu pot curge decât de la data rămânerii definitive a hotărârii.

La data de 5 decembrie 2023 intimata B. S.R.L. a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat anularea recursului pentru nemotivare, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

De asemenea, intimata a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin rezoluţia din 10 noiembrie 2023 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 16 ianuarie 2024, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului către părţi, conform art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părţile nu au formulat punct de vedere.

Prin încheierea din 9 aprilie 2024, a fost admis în principiu recursul şi a fost stabilit termen de judecată la 11 iunie 2024, cu citarea părţilor, fiind prorogată discutarea excepţiei nulităţii recursului, invocată de intimată.

6. Înalta Curte, luând în examinare, cu prioritate excepţia nulităţii recursului şi, în subsidiar, recursul, în raport cu motivele invocate şi dispoziţiile legale incidente, reţine următoarele considerente:

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 7 C. proc. civ., potrivit cu care "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat".

Se reţine că, deşi a fost indicat şi cazul de casare prevăzut la punctul 8 al aceluiaşi articol, recurenta a precizat în faţa instanţei de recurs că nu a formulat critici circumscrise acestuia, motivul fiind indicat din eroare.

În consecintă, recursul va fi analizat numai din perspectiva cazurilor de casare prevăzute la punctele 6 şi 7 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Asupra excepţiei nulităţii recursului, instanţa supremă reţine că în cuprinsul memoriului de recurs au fost relevate şi critici de nelegalitate, apte să fie încadrate în motivele de casare în mod expres şi limitativ prevăzute de lege, astfel că va respinge excepţia nulităţii, urmând ca recursul să fie analizat în cele ce urmează.

Subsumat motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţine, în esenţă, că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, instanţa de apel rezumându-se doar să arate că titlul executoriu nu cuprinde dispoziţii ambigue ce necesită a fi lămurite, fără însă a motiva în fapt şi în drept soluţia.

Totodată, recurenta critică faptul că instanţa de apel, contrar dispoziţiilor legale, a respins contestaţia la titlu, fără să facă trimitere la considerentele care lămuresc sau rezolvă chestiunea în discuţie.

Înalta Curte notează, într-o primă observaţie, faptul că indicarea motivelor de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. presupune şi obligaţia părţii de a justifica punctual incidenţa ipotezelor de casare invocate, prin argumente concrete şi verificabile.

În cauză, recurenta critică în termeni generali şi vagi faptul că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, constatându-se că susţinerile formulate în dezvoltarea acestui motiv de nelegalitate urmăresc, preponderent, a se ilustra doctrina şi jurisprudenţa pe aspectul nemotivării hotărârii judecătoreşti, şi nu pretinsele deficienţe de motivare imputate propriu-zis instanţei de apel.

Pe de altă parte, critica este neîntemeiată, tot astfel cum este şi cea privind faptul că instanţa de apel ar fi validat soluţia de respingere a contestaţiei la titlu, fără să facă trimitere la considerentele a căror lămurire a fost solicitată.

Înalta Curte reţine că prin încheierea din 27 aprilie 2023 s-a constatat nulitatea motivelor de apel, ca urmare a depunerii acestora în mod neprocedural, direct la instanţa de apel, cu încălcarea dispoziţiilor art. 471 alin. (1) C. proc. civ.. Aşadar, instanţa de apel, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 476 alin. (2) din acelaşi cod, s-a pronunţat asupra legalităţii şi temeiniciei sentinţei de respingere a contestaţiei la titlu exclusiv din perspectiva motivelor şi apărărilor formulate în primă instanţă.

Prin contestaţia la titlu recurenta a solicitat instanţei să analizeze natura juridică şi scopul penalităţii de 2%/zi la care a fost obligată intimata, în calitate de debitoare, prin sentinţa nr. 410/10.06.2020, astfel cum a fost completată prin sentinţa nr. 850/08.09.2020, precum şi să stabilească perioada corectă pe durata căreia trebuie calculate penalităţile, respectiv de la momentul scadenţei obligaţiei de plată a diferenţei de preţ - 15.12.2015 şi până la plata integrală a acestor diferenţe de preţ - 13.04.2022.

De altfel, după cum însăşi partea a argumentat în cuprinsul cererii de recurs, motivul promovării contestaţiei la titlu rezidă în faptul că, în cadrul contestaţiei la executare propriu-zise introduse de intimată, ce face obiectul dosarului nr. x/2022, instanţa de executare a reţinut că, prin raportare la dispoziţiile art. 907 C. proc. civ., intimata nu putea fi obligată la plata daunelor cominatorii şi, mai mult, că penalităţile acordate nu pot curge decât de la data rămânerii definitive a hotărârii ce reprezintă titlul executoriu, şi nu începând din decembrie 2015, aşa cum, implicit, se înţelege că a pretins creditoarea să îi fie plătite aceste penalităţi pe cale silită.

Or, instanţa de apel, examinând titlul executoriu a cărui lămurire a fost solicitată, respectiv sentinţa nr. 410/10.06.2020, astfel cum a fost completată prin sentinţa nr. 850/08.09.2020, prin care intimata a fost obligată să plătească suma de 194.214,10 RON plus TVA, reprezentând diferenţă de preţ neachitată şi dobânda legală de 56.082,63 RON şi, suplimentar, să înceteze folosirea fără drept a ambalajelor produselor C. şi să le retragă de la vânzare, până la momentul plăţii diferenţei de preţ şi a dobânzii legale aferente la care a fost obligată, sub sancţiunea daunelor cominatorii de 2%/zi, a concluzionat că acesta este clar şi nu cuprinde dispoziţii ambigue ce necesită a fi lămurite.

Mai mult, a reţinut că scopul vizat de parte prin introducerea contestaţiei la titlu nu este lămurirea titlului executoriu, aşa cum în mod formal se susţine, ci schimbarea situaţiei juridice lămurite definitiv, în dosarul nr. x/2018, cererii părţii opunându-i-se, însă, principiul autorităţii de lucru judecat.

Prin aceste considerente, instanţa de apel a validat dezlegările primei instanţe în sensul că, pe calea contestaţiei la titlu, s-a urmărit, în realitate, să se stabilească natura juridică a penalităţii de 2%/zi, faţă de constatările instanţei de executare în sensul că nu se puteau acorda daune cominatorii, precum şi faptul că această penalitate curge începând din decembrie 2015 şi până la plata integrală a diferenţei de preţ neachitate, şi nu de la data rămânerii definitive a sentinţei nr. 410/10.06.2020, astfel cum a fost completată prin sentinţa nr. 850/08.09.2020, contrar a ceea ce reiese cu evidenţă din dispozitivul şi considerentele a acestor hotărâri, partea vizând, practic, revizuirea situaţiei stabilite cu putere de lucru judecat, în dosarul de fond, cu consecinţa modificării titlului executoriu.

Instanţa de apel, consolidând raţionamentul tribunalului, a accentuat astfel că natura juridică a penalităţii de 2%/zi nu poate fi repusă în discuţie în prezentul dosar, precum şi că titlul executoriu, prin care intimata a fost obligată, de la data rămânerii definitive a hotărârii pentru viitor, să înceteze a mai folosi şi să retragă de la vânzare produsele aparţinând recurentei iar, în cazul nerespectării acestor obligaţii, să plătească, evident, tot de la data rămânerii definitive, daune de 2%/zi, nu poate fi modificat în sensul obligării intimatei la plata penalităţii începând cu decembrie 2015, astfel cum urmăreşte creditoarea, în caz contrar, încălcându-se autoritatea de lucru judecat a hotărârilor din dosarul de fond şi, implicit, principiul securităţii raporturilor juridice.

Faţă de cele expuse, Înalta Curte impune concluzia că decizia recurată cuprinde motivele pe care instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia, motivarea, deşi succintă, este suficientă, clară şi inechivocă, respectând exigenţele art. 425 C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în raport cu natura cererii de contestaţie la titlu, cu motivele care au stat la baza acesteia, având în vedere şi constatarea nulităţii motivelor de apel depuse, precum şi cu toate circumstanţele cauzei.

Totodată, se constată că, prin invocarea acestui motiv de casare, recurenta vizează reevaluarea soluţiei de respingere a apelului şi de menţinere a sentinţei primei instanţe, fiind nemulţumită de dispoziţiile titlului executoriu pe care l-a obţinut împotriva intimatei, întrucât a întâmpinat piedici la executarea silită a hotărârii. Însă, aşa cum corect a argumentat şi instanţa de apel, pe calea lămuririi nu se pot invoca motive privitoare la raportul juridic fundamental, vizând drepturile şi obligaţiile părţilor, stabilite cu titlu definitiv, în scopul modificării acestora. Dimpotrivă, se poate apela la această procedură numai atunci când titlul executoriu este ambiguu, fiind necesare explicaţii, desluşiri ori lămuriri ale acestuia şi numai în limitele judecăţii care s-a soldat cu pronunţarea sa.

Prin urmare, nu se poate invoca cu succes nemotivarea atunci când se critică, de fapt, concluziile la care a ajuns instanţa de apel şi care au fundamentat soluţia de respingere a apelului.

Subsumat motivului prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta pretinde că decizia recurată, confirmând soluţia de respingere a contestaţiei la titlu, încalcă puterea de lucru judecat a titlului executoriu pe care îl deţine, fără însă a argumenta pretinsa contrarietate a acestor hotărâri.

Se reţine că sentinţa nr. 850/08.09.2020 a fost pronunţată cu privire la cererea formulată de recurentă, în vederea completării sentinţei anterioare nr. 410/10.06.2020, şi în ceea ce priveşte obligarea intimatei la încetarea folosirii şi la retragerea de la vânzare a produselor aparţinând recurentei, sub sancţiunea daunelor cominatorii de 2%/zi.

Or, în cadrul aceleiaşi cauze, nu se poate susţine valabil că, prin respingerea contestaţiei la titlu formulate în scopul lămuririi hotărârii s-ar aduce atingere per se autorităţii de lucru judecat a sentinţei a cărei lămurire a fost solicitată, cu atât mai mult cu cât aceasta din urmă a fost pronunţată într-o procedură de completare, cazul de casare fiind invocat formal.

În cele din urmă, se observă că, în rest, susţinerile recurentei, prin care sunt reiterate motivele contestaţiei la titlu sau sunt contrazise dezlegările primei instanţe, nu conturează critici de nelegalitate cu privire la decizia recurată.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 7 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 230/2023 din 7 iunie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Totodată, constatând culpa procesuală a recurentei, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., aplicabile şi în recurs, va obliga recurenta A. S.R.L. la plata către intimata-pârâtă B. S.R.L. a sumei de 31.347,05 RON, reprezentând onorariu de avocat, conform dovezilor aflate la dosarul de recurs, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 230/2023 din 7 iunie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă A. S.R.L. la plata către intimata-pârâtă B. S.R.L. a sumei de 31.347,05 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 iunie 2024.