Mandatory auto liability insurance claim barred from cassation review under Art. 483(2) C. proc. civ.

Şedinţa publică din data de 28 mai 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti sub nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi intervenientul forţat C., plata sumei de 222.462 RON, cu titlu de despăgubiri morale, pentru prejudiciul suferit de reclamantă ca urmare a accidentului rutier din data de 08.01.2022, plata cheltuielilor reprezentând taxă judiciară de timbru, onorarii de avocaţi şi consultanţă, eventualele cheltuieli de legalizare, deplasare şi orice alte cheltuieli de judecată, plata cheltuielilor privind serviciile medicale, bonuri de benzină, bonuri medicamente.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 132/2017.

Prin sentinţa civilă nr. 8098/11.11.2022, Judecătoria Ploieşti, având în vedere faptul că obiectul cererii prezente nu se regăseşte în enumerarea prevăzută de art. 94 din noul C. proc. civ., iar acesta este evaluabil în bani, având o valoare ce depăşeşte pragul valoric de 200.000 de RON, astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată, a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de către pârâta B. S.A. şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Prahova.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 25.11.2022.

La termenul de judecată din data de 07.03.2023, reclamanta a cuantificat daunele materiale la suma de 5.000 RON, iar prin încheierea de la acest termen de judecată instanţa a luat act că pârâta nu mai susţine cererea de suspendare formulată, având în vedere că s-a soluţionat dosarul penal.

1. Sentinţa pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 145/04.07.2023, Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi intervenientul forţat C., obligând pârâta la plata despăgubirilor în cuantum de 5.000 RON şi la plata daunelor morale în cuantum de 100.000 RON.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamanta A., cât şi pârâta B. S.A.

2. Decizia pronunţată în apel

Prin decizia nr. 375/09.11.2023, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de către reclamanta A., împotriva sentinţei civile nr. 145 din data de 4 iulie 2023, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

A admis apelul declarat de pârâta B. S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe şi a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a redus cuantumul daunelor materiale la suma de 2.407 RON şi a daunelor morale la 55.000 RON.

3. Recursul formulat în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, în ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia pe aspecte care nu au valoarea de izvor de drept în legislaţia română (cum este cazul legii sau uzanţelor) şi, totodată, s-a făcut trimitere la un mijloc de probă (declaraţia dată de recurentă la organele de urmărire penală la 19.07.2022), care nici măcar nu a fost administrat în faţa instanţei, încălcându-se principiul nemijlocirii.

Pe de altă parte, a arătat că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 1385 C. civ., care stabilesc că prejudiciul trebuie reparat integral, prin faptul că nu a ţinut cont de circumstanţele concrete ale speţei, stabilind un cuantum al daunelor care nu acoperă nici pe departe prejudiciul produs.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că hotărârea pronunţată de instanţa de apel nu este motivată cu privire la motivele de apel formulate de pârâta B. S.A.

Intimata-pârâtă B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta a depus răspuns la întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte, luând în examinare cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., admisibilitatea căii extraordinare de atac declarate, urmează să respingă recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Unul dintre principiile fundamentale care guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, de alte mijloace procedurale în afară de cele prevăzute de lege.

Principiul enunţat este consacrat în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, în art. 457.

Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

În conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

În speţă, instanţele judecătoreşti au fost învestite cu soluţionarea unei acţiuni întemeiate pe dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, prin care reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu intimata-pârâtă şi intimatul intervenient forţat, obligarea pârâtei, în calitate de asigurător de răspundere civilă, la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul material şi moral suferit ca urmare a accidentului rutier din data de 08.01.2022.

Recursul are ca obiect decizia nr. 375/09.11.2023, prin care Curtea de Apel Ploieşti a soluţionat, cu caracter definitiv, acţiunea promovată de recurenta A. având ca obiect pretenţii izvorâte dintr-un contract de asigurare, fiind astfel dedus judecăţii o cerere privitoare la despăgubiri în materie de asigurări.

Aşadar, prin Legea nr. 310/2018, care a intrat în vigoare la data de 21 decembrie 2018, anterior înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv 1 august 2022, legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului în ceea ce priveşte anumite categorii de litigii, printre care se regăsesc şi cele din materia asigurărilor.

Prin urmare, raportat la dispoziţiile legale citate mai sus, decizia atacată este una definitivă de la pronunţare, în accepţiunea art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I din C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Instanţa nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părţi netemeinică sau nelegală, ci are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ stabilite de lege.

Dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. arată că:

"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."

Faţă de cele anterior expuse, Înalta Curte, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 375 din 9 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 375 din 9 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2024.