Construction contract rescission and nullity of annex due to unauthorized signature: scope of cassation review and absolute versus relative nullity.

Şedinţa publică din data de 22 mai 2024

Asupra recursurilor de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 17 martie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat să se dispună rezilierea contractului nr. x din 19 noiembrie 2015, încheiat între reclamantă şi pârâta B. S.R.L. în temeiul dispoziţiilor art. 15.4 din contract, ca urmare a suspendării lucrărilor obiect al contractului pentru o perioadă mai lungă de 45 de zile; obligarea pârâtei să preia, pe bază de proces-verbal, atât lucrările executate de reclamantă până la momentul suspendării lucrărilor de către Inspectoratul de Stat în Construcţii - Inspectoratul Regional în Construcţii Bucureşti - Ilfov - Inspectoratul în Construcţii al Municipiului Bucureşti, cât şi materialele livrate în şantier pentru edificarea lucrărilor contractate; obligarea pârâtei să-i elibereze suma de 132.794,06 RON, reprezentând 70% din garanţia de bună execuţie constituită de reclamantă potrivit dispoziţiilor contractului nr. x din 19 noiembrie 2015, împreună cu dobânda legală penalizatoare, calculată potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (2)1 din O.U.G. nr. 13/2011, pentru perioada dintre data înregistrării prezentei cereri de chemare în judecată şi data plăţii efective; obligarea pârâtei B.

S.R.L. la plata sumei de 85.870,30 euro, la cursul de schimb leu/euro din ziua plăţii, la care se adaugă cota legală de TVA de la momentul plăţii efective şi împreună cu dobânda legală penalizatoare, calculată potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (2)1 din O.U.G. nr. 13/2011, pentru perioada dintre data înregistrării prezentei cereri de chemare în judecată şi data plăţii efective, din care suma de 47.672 euro, la care se adaugă cota legală de TVA, reprezintă costurile de staţionare ale utilajelor de foraj BG24 şi C., împreună cu anexele acestora; suma de 19.762,10 euro, la care se adaugă cota legală de TVA de 20%, reprezintă costuri cu materialele achiziţionate, confecţionate, prelucrate şi livrate în şantier, dimensionate exclusiv pentru lucrările contractate, care nu pot fi folosite la altă lucrare şi care nu au mai putut fi puse în operă ca urmare a suspendării lucrărilor şi suma de 18.436,20 euro, la care se adaugă cota legală de TVA de 20%, reprezintă costul serviciilor operaţiunilor îndeplinite de reclamantă până la data demobilizării, inclusiv cele ocazionate de demobilizare, ca urmare a suspendării lucrărilor; cu cheltuieli de judecată.

Pârâta B. S.R.L. a formulat cerere reconvenţională şi întâmpinare la cererea de chemare în judecată, solicitând să se constate nulitatea absoluta a anexei nr. 2 prezentată de reclamantă la contractul nr. x din 19 noiembrie 2015, anexă denumită "Obiectiv consolidare şi extindere A.S.E. - Bucureşti ofertă buget execuţie lucrări speciale", iar pe calea întâmpinării a invocat excepţia netimbrării/insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată la valoarea pretenţiilor.

Pârâta B. S.R.L. a formulat cerere de chemare în garanţie în contradictoriu cu Academia de Studii Economice din Bucureşti solicitând ca, în cazul admiterii cererii principale formulate de A. S.R.L. împotriva pârâtei, să fie admisă cererea de chemare în garanţie şi să fie obligată chemata în garanţie Academia de Studii Economice să preia, pe bază de proces-verbal, atât lucrările executate de A. S.R.L. până la data suspendării lucrărilor de către Inspectoratul de Stat în Construcţii - Inspectoratul Regional în Construcţii Bucureşti - Ilfov - Inspectoratul în Construcţii al Municipiului Bucureşti (1 aprilie 2016), cât şi materialele livrate în şantier pentru executarea lucrărilor ce fac obiectul contractului de execuţie lucrări nr. x din 26 mai 2015 şi obligarea chematei în garanţie la plata către pârâta a următoarelor sume de bani: 13.360 euro + TVA cu titlu de costuri de staţionare a utilajului de forat piloţi D. în perioada 1 aprilie 2016 - 14 aprilie 2016; 11.600 euro + TVA cu titlu de costuri de staţionare a utilajului de forat minipiloti C. în perioada 1 aprilie 2016 - 14 aprilie 2016; 19.762,10 euro + TVA cu titlu de costuri cu materialele achiziţionate, confecţionate, prelucrate şi livrate în şantier, dimensionate exclusiv pentru lucrările ce fac obiectul contractului de execuţie lucrări nr. x din 26 mai 2015, care nu pot fi folosite la altă lucrare şi care nu au mai putut fi puse în operă ca urmare a suspendării lucrărilor la 1 aprilie 2016 de Inspectoratul de Stat în Construcţii; 18.436,12 euro + TVA reprezentând costuri demobilizare şantier solicitate de reclamantă, servicii prestate în vederea executării contractului de execuţie lucrări nr. x din 26 mai 2015, proiect tehnic de epuizmente; cu cheltuieli de judecată.

Cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta B. S.R.L. a fost respinsă ca inadmisibilă prin încheierea interlocutorie pronunţată la 18 decembrie 2017, soluţie menţinută de Curtea de Apel Bucureşti prin decizia civilă nr. 557 din 19 martie 2018.

Prin sentinţa civilă nr. 2530 din 9 decembrie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea principală şi cererea reconvenţională, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. şi cu chemata în garanţie Academia de Studii Economice, ca nefondate.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta pe aspectul respingerii cererii de chemare în judecată şi pârâta pe aspectul respingerii cererii reconvenţionale.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2021.

Prin decizia civilă nr. 1541/2022 din 26 octombrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta B. S.R.L., a admis apelul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2530 din 9 decembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată, a constatat rezilierea contractului nr. x din 19 noiembrie 2015 în temeiul art. 15.4., a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 17.368 euro, la care se adaugă TVA, reprezentând cost staţionare utilaj, 97.725,63 RON reprezentând contravaloarea materialelor şi 10.893,19 euro, la care se adaugă TVA, reprezentând costuri de mobilizare/demobilizare utilaje. A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 46.510,14 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei. A obligat pârâta B. S.R.L. să plătească reclamantei A. S.R.L. suma de 27.525,07 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Prin decizia civilă nr. 75A din 18 ianuarie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis cererea de completare a dispozitivului formulată de reclamanta A. S.R.L., a dispus completarea deciziei civile nr. 1541/2022 din 26 octombrie 2022, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei şi dobânda legală penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. (2)1 din O.G. nr. 13/2011, calculată la sumele acordate cu titlu de cost staţionare utilaj, contravaloare materiale şi costuri de mobilizare-demobilizare utilaje, începând cu 17 martie 2017 şi până la data plăţii efective.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâta B. S.R.L. şi reclamanta A. S.R.L.

Pârâta B. S.R.L. a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 75A din 18 ianuarie 2023, solicitând casarea acesteia.

Prin memoriul de recurs, recurenta-pârâta B. S.R.L. a solicitat admiterea căii de atac formulate şi casarea deciziei atacate.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Referitor la soluţia de respingere a apelului pârâtei, se arată că decizia atacată este nemotivată şi a fost pronunţată cu încălcarea normelor de procedură şi a normelor de drept material. Astfel, recurenta susţine că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra motivului de nulitate absolută prin care autoarea căii de atac a invocat lipsa semnăturii sale pe devizul prezentat de reclamantă. Mai susţine că nu au fost respectate dispoziţiile art. 1179 alin. (1) pct. 2 coroborat cu art. 1246 C. civ., ale art. 209 alin. (1) şi art. 218 alin. (1) C. civ., precum şi ale art. 55 alin. (1) şi art. 75 raportat la art. 197 alin. (3) din Legea societăţilor nr. 31/1990, în sensul că nu s-a constatat lipsa consimţământului pârâtei la încheierea devizului.

Recurenta-pârâtă apreciază că motivarea este străină de natura cauzei deoarece curtea de apel a invocat dispoziţiile art. 1247 C. civ., deşi autoarea căii de atac a indicat art. 1246 şi art. 1179 din acelaşi cod. Arată că instanţa nu s-a pronunţat asupra celorlalte norme de drept care au fost invocate şi că prevederile referitoare la depăşirea limitelor puterilor nu sunt incidente în cauză întrucât administratorul societăţii pârâte nu a semnat deloc actul în discuţie.

Susţine că interpretarea curţii de apel în sensul existenţei unei nulităţi relative constituie o încălcare a prevederilor art. 7 şi art. 22 alin. (4) C. proc. civ.

Autoarea căii de atac afirmă că statuările curţii de apel în sensul că anexa face parte integrantă din contractul însuşit de pârâtă şi existenţa semnăturii unor prepuşi ai societăţii pe devize reprezintă o motivare incompletă, contradictorie şi străină de natura cauzei. Precizează că au existat două variante de deviz şi că numai cel semnat de administratorul pârâtei şi de persoanele desemnate să reprezinte reclamanta face parte integrantă din contract.

Referitor la soluţia de admitere a apelului reclamantei, recurenta-pârâtă invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., arătând, în esenţă, că au fost încălcate prevederile art. 1270 alin. (1), art. 1266, art. 1267, art. 1267 şi art. 1272 C. civ. în sensul că instanţa de apel a ignorat forţa obligatorie a contractului şi a aplicat art. 15.4 din contract, care prevede rezilierea, interpretând în mod greşit noţiunea de "cererea antreprenorului". Susţine că a fost ignorat conţinutul adresei nr. x din 8 aprilie 2016, care menţiona expres intenţia părţilor şi că era aplicabil art. 19.1 din contract. Afirmă că nici dispoziţiile art. 1269 alin. (1) şi art. 1309 alin. (1) C. civ. nu au fost corect aplicate, devizul prezentat de reclamantă nefiind opozabil pârâtei şi neavând forţa probantă a unui înscris sub semnătură privată în sensul art. 268 alin. (1) şi art. 273 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă mai arată că instanţa de apel nu a motivat de ce nu a ţinut cont de devizul depus de pârâtă. Susţine că au fost ignorate clauzele contractuale de la art. 8.4, 8.7, 8.8, 8.9 şi 8.29 potrivit cărora obligaţiile privind organizarea şantierului şi a lucrărilor reveneau reclamantei, inclusiv aducerea sau ridicarea utilajelor din şantier. În opinia aceleiaşi părţi, soluţia de reziliere este greşită deoarece nu se poate reţine culpa pârâtei, cu obligarea acesteia la achitarea unor costuri care nu îi incumbau.

Autoarea căii de atac invocă încălcarea principiilor procesului civil, respectiv art. 5 - art. 7 C. proc. civ., art. 21 din Constituţie şi art. 6 din CEDO, apreciind că instanţa a constatat în mod greşit că se poate reţine culpa sa, dar chestiunile legate de culpa reclamantei depăşesc cadrul procesual.

Se arată că nu este corectă nici soluţia referitoare la capătul de cerere privind plata contravalorii materialelor, motivarea fiind străină de natura cauzei şi construită cu aplicarea greşită a normelor de drept material. Recurenta menţionează că suma la plata căreia a fost obligată a fost calculată eronat şi că nu au fost avute în vedere prevederile art. 1270 şi art. 1556 C. civ. privind invocarea culpei reclamantei. De asemenea, susţine că instanţa de apel nu a analizat motivele invocate referitor la nerespectarea clauzelor contractuale şi la probatoriul administrat (expertiză tehnică în construcţii, notificări, corespondenţă, alte înscrisuri). Afirmă că a achitat deja reclamantei mobilizarea utilajului C., astfel că nu poate fi obligată să plătească din nou.

Referitor la cheltuielile de judecată, autoarea căii de atac susţine că nu au fost respectate dispoziţiile art. 453 alin. (2) C. proc. civ. deoarece, deşi acţiunea reclamantei a fost admisă în parte, pârâta a fost obligată la plata integrală a taxelor datorate pentru capetele de cerere şi la o dublă plată a taxei din apel. De asemenea, arată că nu poate fi obligată la plata integrală a taxei de timbru achitate de reclamantă în apel deoarece nu toate motivele de apel au fost considerate fondate. Apreciază că valoarea onorariului de avocat este excesivă.

Recurenta-pârâtă a indicat în cererea de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Prin recursul formulat, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a solicitat admiterea căii de atac formulate şi casarea în parte a deciziei atacate.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Prin memoriul de recurs se arată că instanţa de apel a încălcat sau a aplicat greşit normele de drept material edictate de art. 1272, art. 1871 alin. (2) C. civ. şi art. 31 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 273/1994 atunci când a decis să respingă apelul reclamantei cu privire la petitul secund al cererii de chemare în judecată prin care aceasta a solicitat obligarea pârâtei să preia lucrările executate până la momentul suspendării activităţii în şantier de către Inspectoratul de Stat în Construcţii şi materialele livrate în şantier pentru edificarea lucrărilor contractate. Pentru a respinge acest capăt de cerere, curtea de apel a reţinut că art. 31 din Regulamentul de recepţie a lucrărilor s-ar aplica doar la solicitarea investitorului de a prelua parţial lucrarea, că art. 15.4 din contract nu justifică admiterea acestui capăt de cerere şi că acelaşi articol reglementează situaţia lucrărilor şi a costului materialelor fără a fi condiţionată de preluarea formală a lucrărilor.

Autoarea căii de atac consideră că această interpretare este greşită şi că motivarea curţii de apel este incompletă pe aspectul neaplicării art. 1272 alin. (1) C. civ. şi contradictorie pe aspectul preluării formale a lucrărilor şi restituirii garanţiei de bună execuţie.

În opinia aceleiaşi părţi, curtea de apel a reţinut că obligaţia pârâtei de a restitui garanţia de bună execuţie nu ar fi devenit scadentă la data cererii de chemare în judecată fără a arăta care este scadenţa acestei obligaţii, decizia fiind nemotivată sub acest aspect. Se arată că au fost greşit interpretate dispoziţiile art. 11 alin. (2) şi ale art. 8.20 din contract raportat la art. 1272 C. civ. întrucât pârâta nu avea dreptul de a reţine garanţia, chiar şi în lipsa unui proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, atât timp cât instanţa a constatat încetarea contractului. De asemenea, recurenta-reclamantă consideră că soluţia de respingere a cererii de acordare a dobânzii legale penalizatoare aferente eliberării cu întârziere a cotei de 70% din valoarea garanţiei este nelegală şi contradictorie cu soluţia de a dispune rezilierea contractului.

Referitor la capătul de cerere ce vizează obligarea intimatei la plata costurilor de staţionare ale utilajului de foraj BG24, admis doar în parte, autoarea căii de atac susţine că nu este corectă excluderea zilelor nelucrătoare şi a perioadei 9 aprilie - 14 aprilie 2016, fiind încălcate prevederile art. 1267 C. civ. raportat la art. 5.2 din contract.

Referitor la capătul de cerere ce vizează obligarea intimatei la plata costurilor de staţionare ale utilajului de foraj C., recurenta-reclamantă afirmă că soluţia de respingere este eronată deoarece reclamanta a prezentat dovezi pentru justificarea acestor costuri, sumele fiind reţinute şi în raportul de expertiză, dovezi pe care curtea de apel le-a ignorat, încălcând prevederile art. 265 şi urm., art. 330 şi urm. şi art. 264 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a indicat în cererea de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Prin recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 75/A din 18 ianuarie 2023, recurenta-pârâtă B. S.R.L. a solicitat admiterea căii de atac formulate şi casarea hotărârii atacate, invocând, în esenţă, următoarele:

Prin memoriul de recurs se arată că au fost încălcate dispoziţiile art. 444 C. proc. civ. deoarece curtea de apel s-a pronunţat prin decizia civilă nr. 1541 din 26 octombrie 2022 asupra aspectelor ce se cer completate. Astfel, prin dispozitiv, instanţa de apel a decis să menţină soluţia tribunalului cu privire la respingerea restului pretenţiilor reclamantei.

Recurenta-pârâtă a indicat în cererea de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinări prin care a invocat excepţia nulităţii recursurilor formulate de recurenta-pârâtă, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursurilor, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta-pârâtă B. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta-reclamantă ca nefondat, cu cheltuieli de judecată constând în taxa de timbru, cu menţiunea că va solicita onorariul de avocat pe cale separată.

Pe baza cererilor de recurs, a întâmpinărilor depuse şi a răspunsurilor la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reţinut că recursurile sunt admisibile în principiu.

Prin încheierile din 25 octombrie 2023 şi 17 ianuarie 2024 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului completat asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor declarate, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părţile au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 20 martie 2024 a fost respinsă excepţia nulităţii recursurilor declarate de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1541/2022 din 26 octombrie 2022 şi a deciziei civile nr. 75/A din 18 ianuarie 2023, invocată de recurenta-reclamantă prin întâmpinare, cu motivarea că prin cererile de recurs au fost dezvoltate critici de nelegalitate care pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Prin aceeaşi încheiere au fost admise în principiu recursurile declarate de recurenta-pârâtă B. S.R.L. şi de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1541/2022 din 26 octombrie 2022 şi recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 75/A din 18 ianuarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă. S-a fixat termen pentru judecarea acestora la 12 iunie 2024, cu citarea părţilor. Acest termen a fost preschimbat prin rezoluţia instanţei la 22 mai 2024.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Cu privire la recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1541/2022 din 26 octombrie 2022, instanţa supremă observă că această parte a criticat atât soluţia de respingere a apelului său, cât şi soluţia de admitere a apelului reclamantei.

Criticile referitoare la încălcarea art. 7 şi art. 22 alin. (4) C. proc. civ. vor fi înlăturate deoarece instanţa de apel a avut în vedere realizarea drepturilor părţilor din proces, astfel cum impune principiul legalităţii, şi a respectat calificarea juridică a faptelor şi actelor deduse judecăţii, aşa cum a fost indicată de parte în cererea reconvenţională. Astfel, curtea de apel a analizat susţinerile pârâtei în calea de atac şi a stabilit că aceasta nu a solicitat constatarea nulităţii contractului nr. x din 19 noiembrie 2015 şi nici nu a contestat existenţa anexei nr. 2 la acesta, ci numai conţinutul acestei anexe, susţinând că există diferenţe de conţinut între variantele prezentate de cele două părţi. Aprecierea curţii de apel, pe baza probelor din dosar, privind neîndeplinirea condiţiilor nulităţii absolute, nu echivalează cu o nerespectare a normelor de procedură, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă critică soluţia de respingere a apelului său şi din perspectiva motivării insuficiente, contradictorii şi străine de natura cauzei, iar Înalta Curte va înlătura aceste critici deoarece din considerentele deciziei atacate rezultă că instanţa de apel a construit un raţionament logico-juridic corect şi complet, pe baza temeiurilor de drept indicate de parte şi a dovezilor pe care aceasta le-a administrat în devoluţiunea procesului.

Astfel, curtea de apel a observat că pârâta a solicitat constatarea nulităţii absolute a anexei nr. 2 la contract pentru lipsa consimţământului, respectiv a semnăturii reprezentantului legal pe una dintre variantele acestei anexe. A constatat că din probele dosarului reiese că ambele devize emană de la prepuşi ai societăţii, ca urmare a concluzionat că este în discuţie un interes privat, şi nu unul public, care să justifice intervenirea nulităţii absolute. În susţinerea raţionamentului său, curtea de apel s-a referit la prevederile art. 1247 C. civ., potrivit căruia "Este nul contractul încheiat cu încălcarea unei dispoziţii legale instituite pentru ocrotirea unui interes general." Acest temei legal face superfluă analiza dispoziţiilor art. 1246 C. civ., indicat de parte, text de lege care reglementează regimul general al nulităţii şi faţă de care articolul subsecvent indicat de instanţă are caracter special.

Se constată astfel că sunt îndeplinire exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., iar nemulţumirea părţii faţă de soluţia adoptată de curtea de apel nu reprezintă un motiv de reformare a hotărârii, în sensul pct. 6 al art. 488 alin. (1) din acelaşi cod.

Nu vor fi analizate susţinerile prin care autoarea căii de atac contrazice cele reţinute de curtea de apel referitor la raportul dintre contract şi anexa în discuţie şi la calitate persoanelor care au semnat cele două variante de deviz deoarece acestea reprezintă aspecte de fapt care nu pot fi avute în vedere în cadrul controlului de nelegalitate exercitat de instanţa de recurs.

Înalta Curte va înlătura criticile recurentei-pârâte referitoare la soluţia de admitere a apelului reclamantei prin care autoarea căii de atac invocă încălcarea sancţiunea nulităţii hotărârii deoarece nu au fost încălcate norme de procedură. Art. 268 alin. (1) şi art. 273 C. proc. civ. reglementează forţa probatorie a înscrisurilor în procesul civil, iar recurenta-pârâtă le invocă pentru a justifica o presupusă nerespectare a principiilor procesului civil cauzată de modul în care instanţa de apel a stabilit sumele la plata cărora a fost obligată pârâta. Din analiza considerentelor deciziei recurate rezultă că instanţa de apel a avut în vedere dispoziţiile art. 15.4 din contract pe care le-a coroborat cu dovezile de plată şi cu corespondenţa dintre părţi şi astfel a stabilit care este valoarea probatorie a anexei la contract. În mod corect curtea de apel a acordat acele sume pe care reclamanta a dovedit că le-a achitat în mod efectiv, apelul acesteia fiind admis doar în parte.

Nu vor fi reţinute criticile referitoare la modul de acordare a cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru deoarece curtea de apel a aplicat corect art. 453 alin. (2) C. proc. civ. şi a stabilit măsura în care pârâta va fi obligată la plata sumelor reprezentând taxă judiciară de timbru pentru stadiile procesuale ale fondului şi apelului, raportat la capetele de cerere care au fost admise. Din paragrafele finale ale hotărârii atacate rezultă cu claritate care sunt sumele defalcate pe fiecare capăt de cerere, iar obligarea părţii care a căzut în pretenţii la plata cheltuielilor efectuate cu titlu de taxă de timbru în etapele procesuale anterioare nu echivalează cu o dublă plata a taxei datorate în apel.

Instanţa supremă va înlătura criticile prin care se invocă lipsa motivării, sub aspectul neanalizării de către curtea de apel a anumitor susţineri, şi motivarea străină de natura cauzei, subsumate pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Considerentele deciziei reflectă o analiză completă şi detaliată a susţinerilor părţilor, în limitele efectului devolutiv, particularizată la actele dosarului. Astfel, instanţa a constatat că reclamanta a învestit tribunalul cu o cerere de reziliere a contractului nr. x din 19 noiembrie 2015, în temeiul art. 15.4 din contract. Interpretarea diferită pe care acest articol a primit-o în apel, raportat la soluţia tribunalului şi la opinia părţii, nu reprezintă o motivare străină. De asemenea, nu poate fi considerată străină nici motivarea referitoare la capătul patru de cerere prin care reclamanta a solicitat plata contravalorii staţionării utilajelor şi a materialelor achiziţionate, precum şi a costurilor de mobilizare şi demobilizare a utilajelor. Curtea de apel a avut în vedere prevederile art. 15.4 din contract şi, ţinând cont de cazul special de reziliere care a intervenit, a stabilit că scopul clauzei este acela de a acoperi costurile subantreprenorului, respectiv acele sume pe care acesta a dovedit că le-a achitat. Astfel, devizul care a constituit anexa nr. 2 la contract are o valoare probatorie subsidiară, care completează cadrul factual rezultat ca urmare a interpretării clauzelor contractuale coroborat cu înscrisurile din dosar. Se constată, astfel, că au fost respectate exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., iar obligaţia de motivare a unei hotărâri nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci o expunere a argumentelor fundamentale, care, prin conţinutul lor sunt susceptibile să influenţeze soluţia.

Înalta Curte nu va analiza susţinerile privind aplicarea greşită a normelor de drept material edictate de art. 1179 alin. (1) pct. 2 coroborat cu art. 1246 C. civ., ale art. 209 alin. (1) şi art. 218 alin. (1) C. civ., precum şi ale art. 55 alin. (1) şi art. 75 raportat la art. 197 alin. (3) din Legea societăţilor nr. 31/1990, ale art. 1270 alin. (1), art. 1266, art. 1267 şi art. 1272 C. civ. şi ale art. 1269 alin. (1), art. 1309 alin. (1) şi art. 1556 C. civ. întrucât acestea nu constituie veritabile critici de nelegalitate.

Sub aparenţa invocării nerespectării normelor de drept material referitoare la intrepretarea contractelor, culpă, valabilitatea actelor juridice, partea îşi exprimă nemulţumirea faţă de interpretarea dată de curtea de apel prevederilor contractuale (în special art. 15.4) şi probelor din dosar (înscrisuri, raport de expertiză) în ceea ce priveşte stabilirea, în esenţă, a valabilităţii devizului prezentat de reclamantă din perspectiva existenţei consimţământului, a obligaţiei pârâtei de a achita contravaloarea materialelor, a costurilor de mobilizare a utilajelor, a stabilirii culpei şi a obligaţiilor privind organizarea şantierului şi a lucrărilor. Recurenta contestă şi modul de calcul al sumelor la plata cărora a fost obligată, cu trimitere la corespondenţa dintre părţi. Aceste chestiuni nu pot face obiectul examenului de nelegalitate din recurs deoarece reprezintă aspecte de fapt asupra cărora instanţelor devolutive deja s-au pronunţat şi care nu mai pot fi redefinite în calea extraordinară de atac.

De asemenea, nu pot fi avute în vedere susţinerile prin care recurenta-pârâtă contestă valoarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat la plata cărora a fost obligată prin decizia instanţei de apel.

Afirmaţiile referitoare la valoarea cheltuielilor de judecată prin care se invocă cuantumul excesiv al onorariului de avocat nu pot face obiectul analizei în prezenta cale extraordinară de atac deoarece, aşa cum a statuat instanţa supremă prin Decizia nr. 3/2020, pronunţată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.."

În ceea ce priveşte recursul declarat recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1541/2022 din 26 octombrie 2022, instanţa supremă va înlătura criticile prin care autoarea căii de atac invocă lipsa motivării, respectiv motivarea contradictorie pe aspectul preluării formale a lucrărilor, a restituirii garanţiei de bună execuţie şi a soluţiei de respingere a cererii de acordare a dobânzii legale penalizatoare aferente eliberării cu întârziere a cotei de 70% din valoarea garanţiei.

Conform prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

Din considerentele deciziei se constată că instanţa de apel a analizat temeiurile indicate de parte, respectiv art. 31 din Regulamentul de recepţie a lucrărilor de construcţii şi art. 15.4 din contract şi a concluzionat, în mod argumentat, că nu există un temei pentru ca pârâta, în calitate de antreprenor, să fie obligată la o preluare formală a lucrărilor deja executate. Faptul că instanţa de prim control judiciar nu a interpretat dispoziţiile legale astfel cum a dorit reclamanta nu echivalează cu o motivare deficitară.

Referitor la stabilirea datei de la care devenise scadentă obligaţia de restituire a garanţiei de bună-execuţie, respectiv la obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, Înalta Curte reţine că şi sub aceste aspecte soluţiile instanţei de apel sunt corect şi logic motivate, prin raportare la intenţia părţilor, materializată în art. 11 alin. (2) din contract. Curtea de apel nu a omis să stabilească data scadenţei obligaţiei de restituire a garanţiei, ci a considerat că, în lipsa încheierii procesului-verbal de recepţie a lucrărilor, această obligaţie nu a devenit scadentă, iar pârâta a restituit de bună-voie 70% din garanţie, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a fi acordată dobânda legală. Mai mult decât atât, soluţia de constatare a rezilierii contractului în temeiul art. 15.4, pe care curtea de apel a calificat-o ca o cauză specială de încetare a contractului, nu contrazice soluţia de respingere a capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare, calculată potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 13/2011, atât timp cât nu s-a stabilit o culpă a pârâtei referitor la nerestituirea garanţiei.

Instanţa supremă nu va analiza afirmaţiile recurentei-reclamante în sensul că instanţa de apel a încălcat sau a aplicat greşit normele de drept material edictate de art. 1272, art. 1871 alin. (2) C. civ. şi art. 31 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 273/1994 raportat la clauzele contractului întrucât autoarea căii de atac se referă la modul în care instanţa de apel a stabilit situaţia de fapt, inclusiv la reţinerea garanţiei de bună-execuţie, modul în care au fost calculate costurile pentru mobilizarea/demobilizarea utilajelor, cu sau fără luarea în considerare a zilelor nelucrătoare şi a perioadei 9 aprilie - 14 aprilie 2016 şi la interpretarea art. art. 8.20, art. 11 alin. (2) şi art. 15.4. Autoarea căii de atac aduce în discuţie regulile de interpretare a convenţiilor şi raportul de expertiză, fără a ţine seama de faptul că instanţa de recurs poate examina numai aspectele de nelegalitate, nu şi pe cele de netemeinicie referitoare la stabilirea contextului factual şi interpretarea probelor.

Analizând recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 75/A din 18 ianuarie 2023, instanţa supremă constată că susţinerile referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 444 C. proc. civ. pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din acelaşi cod şi că recurenta-pârâtă nu a dezvoltat critici care să poată fi examinate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 444 C. proc. civ., "dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii."

Textul de lege indicat mai sus prevede că încuviinţarea unei cereri de completare a hotărârii judecătoreşti este admisibilă numai atunci când instanţa nu s-a pronunţat asupra unui capăt de cerere, această procedură fiind stabilită pentru a se asigura respectarea principiului disponibilităţii în procesul civil, în sensul soluţionării tuturor capetelor de cerere formulate în cauză.

Înalta Curte va înlătura criticile potrivit cărora cererea de completare ar fi trebuit respinsă deoarece curtea de apel se pronunţase asupra capătului de cerere privind acordarea dobânzii legale aferente sumelor la plata cărora a fost obligată pârâta ca urmare a admiterii în parte a apelului reclamantei. Din considerentele şi dispozitivul deciziei recurate nu rezultă că instanţa ar fi analizat acest capăt de cerere accesoriu, deşi partea solicitase acest lucru. În mod corect curtea de apel a admis cererea şi a dispus completarea deciziei civile nr. 1541/2022 din 26 octombrie 2022, contrar opiniei recurentei care susţine că menţinerea restului dispoziţiilor sentinţei include şi soluţionarea acestui aspect.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenta-pârâtă B. S.R.L. şi de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1541/2022 din 26 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 75/A din 18 ianuarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenta-pârâtă B. S.R.L. şi de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1541/2022 din 26 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 75/A din 18 ianuarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 mai 2024.