Jurisdictional competence for contestation of execution measures determined by debtor's domicile rather than enforcing court location

Şedinţa publică din data de 10 decembrie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cererii deduse judecăţii:

Prin cererea înregistrată la data de 19 ianuarie 2024 pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu, secţia civilă, sub nr. x/2024, contestatorul A., în contradictoriu cu intimata B. S.R.L., a formulat contestaţie la executare împotriva formelor de executare întocmite de Biroul Executorului Judecătoresc C. în dosarul de executare nr. 75/E/2016, ce i-au fost comunicate în data de 03 ianuarie 2023, la stăruinţa creditoarei B. S.R.L., solicitând anularea formelor de executare întocmite de executorul judecătoresc în dosarul de executare nr. 75/E/2016 îndreptate împotriva sa, iar în baza art. 453 C. proc. civ. a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 712 şi urm., art. 666 şi art. 706 C. proc. civ.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 4443 din 12 iunie 2024, Judecătoria Târgu Jiu, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că titlul executoriu ce stă la baza executării silite, reprezentat de contractul de credit nr. x/18.10.2007, a fost învestit cu formulă executorie de către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Totodată, a apreciat că cererea de învestire cu formulă executorie se soluţionează de către judecătoria care coincide cu instanţa de executare, sens în care sunt aplicabile, mutatis mutandis, prevederile Deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 din C. proc. civ.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 9977 din 18 noiembrie 2024, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi Judecătoria Târgu Jiu şi a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa în drept să hotărască asupra conflictului negativ de competenţă.

În fundamentarea acestei soluţii, instanţa a apreciat că împrejurarea că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a învestit cu formulă executorie contractul de credit care constituie titlu executoriu nu este de natură a conduce la concluzia că această instanţă este competentă să soluţioneze contestaţia la executare, de vreme ce competenţa instanţei de executare se determină prin raportare la domiciliul debitorului, nu la instanţa care a soluţionat cererea de învestire cu formulă executorie, fiind vorba de competenţe diferite.

II. Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu, secţia civilă, în considerarea argumentelor ce succed:

Potrivit actelor ce formează dosarul de executare nr. 75/E/2016 al Biroului Executorului Judecătoresc C., ataşat dosarului nr. x/2024 al Judecătoriei Târgu-Jiu, secţia civilă, prin încheierea din 26 august 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis cererea formulată de creditorul D., prin mandatar S.C. B. S.R.L. privind învestirea cu formulă executorie a contractul de credit nr. x din 18 octombrie 2007.

Prin încheierea din 27 ianuarie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016, executorul judecătoresc C. a admis cererea formulată de creditoarea S.C. B. S.R.L. împotriva debitorului A. şi, în consecinţă, a încuviinţat executarea silită în conformitate cu titlul executoriu constând în Contract credit nr. x din 18 octombrie 2007 dat de E. S.A. pentru recuperarea sumei de 4.535,65 RON reprezentând debit principal, dobânzi şi penalităţi de întârziere plus cheltuieli de judecată stabilite prin încheiere de către executorul judecătoresc, în oricare dintre modalităţile de executare prevăzute de lege.

Prin încheierea nr. 1 din 27 ianuarie 2016, acelaşi executor judecătoresc a stabilit suma de 688,28 RON cu titlu de cheltuieli de executare silită în dosarul execuţional nr. x/2016, în sarcina de plată a debitorului A..

Prin art. 1 pct. 20 din Legea nr. 138/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe, legiuitorul a reintrodus procedura învestirii cu formulă executorie, corelativ cu schimbarea competenţei în ceea ce priveşte încuviinţarea executării silite în favoarea executorului judecătoresc.

În ceea ce priveşte aplicarea legii în timp, art. XI din Legea nr. 138/2014, prevede faptul că "hotărârile arbitrale sau ale altor organe cu atribuţii jurisdicţionale, cu excepţia hotărârilor judecătoreşti, precum şi alte înscrisuri pronunţate sau, după caz, întocmite înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, pot fi puse în executare silită numai dacă au fost învestite cu formula executorie prevăzută de C. proc. civ.."

Corelativ acestei reglementări exprese privind învestirea cu formulă executorie trebuie avute în vedere şi dispoziţiile de drept comun ale C. proc. civ.. Astfel, potrivit art. 622 alin. (2) C. proc. civ., "în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispoziţiilor prezentei cărţi, dacă prin lege specială nu se prevede altfel", iar potrivit art. 25 alin. (1) C. proc. civ., "procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi".

Aşadar, odată începută executarea silită prin sesizarea executorului judecătoresc se determină legea aplicabilă, iar eventualele intervenţii legislative ulterioare nu produc efecte asupra executărilor în curs, cărora li se aplică legea veche, adică Legea nr. 138/2014, în ceea ce priveşte cererile de încuviinţare a executării silite înregistrate de către executorii judecătoreşti după data intrării în vigoare a actului normativ anterior menţionat.

Referitor la competenţa în materia executării silite, sunt avute în vedere următoarele dispoziţii legale din C. proc. civ.:

"Art. 6401 - (1) Titlurile executorii, altele decât hotărârile judecătoreşti, pot fi puse în executare numai dacă sunt învestite cu formulă executorie.

(2) Cererea de învestire cu formulă executorie se soluţionează de judecătoria în circumscripţia căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului, după caz, în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul creditorului se afla în străinătate, creditorul va putea depune cererea de învestire şi la judecătoria în circumscripţia căreia se află domiciliul său ales. (...)."

Art. 665 - (1) Cererea de executare silită se soluţionează în maximum 3 zile de la înregistrarea ei.

(2) Executorul judecătoresc se pronunţă asupra încuviinţării executării silite, prin încheiere, fără citarea părţilor. Motivarea încheierii se face în cel mult 7 zile de la pronunţare.

(3) Încheierea va cuprinde, în afara menţiunilor prevăzute la art. 656 alin. (1), arătarea titlului executoriu pe baza căruia se va face executarea, suma, atunci când aceasta este determinată sau determinabilă, cu toate accesoriile pentru care s-a încuviinţat urmărirea, când s-a încuviinţat urmărirea silită a bunurilor debitorului, şi modalitatea concretă de executare silită, atunci când s-a solicitat expres aceasta.

(. . . . . . . . . . . . . . . . . . . .)

(6) încheierea prin care s-a dispus încuviinţarea executării silite poate fi supusă controlului instanţei de executare pe calea contestaţiei la executare, în condiţiile legii. Încheierea prin care se respinge cererea de încuviinţare a executării silite poate fi contestată de către creditor, în termen de 15 zile de la comunicare, la instanţa de executare".

Art. 650 C. proc. civ. - "1) Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

(11) Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenţei instanţei de executare.

(2) Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe. (…)"

Aşadar, din analiza coroborată a dispoziţiile legale mai sus menţionate rezultă că la momentul formulării cererii de executare silită, legiuitorul stabilise competenţa de a soluţiona cererea de încuviinţare a executării silite în favoarea executorului judecătoresc, iar nu instanţei de executare.

Drept urmare, executarea silită şi implicit contestaţia la executare sunt supuse dispoziţiilor C. proc. civ. în forma în vigoare la data sesizării organului de executare, respectiv data înregistrării cererii de executare silită de către creditoarea S.C. B. S.R.L. - 18 ianuarie 2016.

După cum s-a arătat în cele ce preced, dispoziţiile art. 6401 alin. (2) C. proc. civ. stabilesc că instanţa competentă să soluţioneze cererea de învestire cu formulă executorie este judecătoria în circumscripţia căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului, după caz.

În schimb, instanţa de executare, conform dispoziţiilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ., este judecătoria în a cărei circumscripţia se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În concluzie, legiuitorul a stabilit în mod diferit instanţa competentă pentru învestirea cu formulă executorie, pe de o parte, şi instanţa de executare, pe de altă parte.

Consecinţa firească, în această situaţie, este aceea că instanţa care învesteşte titlul executoriu cu formulă executorie (de la sediul creditoarei) nu devine instanţă de executare (de la domiciliul debitorului) prin efectuarea acestei operaţiuni, chiar dacă ele pot coincide în aplicarea aceluiaşi criteriu de determinare, cele două instanţe fiind reglementate în mod distinct prin chiar prevederile art. 6401 şi art. 650 C. proc. civ.

În atare condiţii, reţinând că la data sesizării organului de executare, debitorul A. avea domiciliul în Turceni, judeţul Gorj (ca şi în prezent), astfel cum rezultă din actele ce compun dosarul de executare nr. 75/E/2016, rezultă că instanţa de executare este Judecătoria Târgu Jiu, secţia civilă, competentă teritorial a soluţiona contestaţia la executare dedusă judecăţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 650 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 decembrie 2024.