Jurisdiction for challenge to enforcement: unity of the enforcement court over debtor's domicile
Legislator summary
AI generatedIn a decision dated December 10, 2024, the High Court of Cassation and Justice (First Civil Section) resolved a negative conflict of jurisdiction by ruling that the Bucharest Sector 1 Court, Section II Civil, has the territorial competence to adjudicate the case, thereby reversing the initial declination by that court and upholding the subsequent declination by the Craiova Court. The dispute concerned a challenge to enforcement (contestare la executare) filed by a railway company subsidiary against enforcement actions conducted by a judicial enforcement officer for a debt of approximately 16,756 RON; the jurisdictional conflict arose because the Bucharest court initially claimed lack of competence based on the debtor's location, while the Craiova court asserted competence based on the rule that the court which authorized the enforcement is the exclusive "enforcement court" for all subsequent incidents. The High Court relied on Article 714 paragraph (1) in conjunction with Article 651 of the Civil Procedure Code and the binding interpretation from Decision No. 20/2021, establishing the principle of the unity of the enforcement court, which dictates that once a court authorizes forced enforcement, it retains jurisdiction over the execution and any related challenges throughout the entire procedure, regardless of the debtor’s domicile.
Legislator headnote
AI generatedart. 651 alin. (1) C. proc. civ, art. 651 C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 714 C. proc. civ, art. 714 alin. (1) C. proc. civ, art. 651 alin. (3) C. proc. civ; Jurisdiction for challenge to enforcement: unity of the enforcement court over debtor's domicile: Faptul că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti este cea care a încuviinţat executarea silită nu este de natură să atragă competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea acestei instanţe, întrucât o interpretare contrară ar lăsa fără aplicabilitate dispoziţiile art. 714 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) C. proc. civ.. În măsura în care legiuitorul ar fi intenţionat să atribuie competenţa de soluţionare a contestaţiilor la executare instanţei care a încuviinţat efectiv executarea silită, ar fi prevăzut acest lucru în mod expres.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 10 decembrie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă:
I. Circumstanţele cauzei:
1. Obiectul cererii deduse judecăţii:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 13 iunie 2023, sub nr. x/2023, contestatoarea Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova a formulat, în contradictoriu cu intimata A., contestaţia la executare în dosarul de executare nr. 620/2021 al B.E.J. B., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea raportului de expertiză, a încheierii de stabilire a cheltuielilor de judecată şi a tuturor actelor de executare subsecvente efectuate, pentru suma de 16.756,87 RON, din care 12.614 RON reprezintă debit şi 4.142,87 RON cheltuieli de executare, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 712 şi urm. C. proc. civ.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 8913 din 07 decembrie 2023, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.
În fundamentarea acestei soluţii, prin raportare la art. 714 alin. (1) coroborat cu art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a reţinut că executarea silită a fost îndreptate exclusiv împotriva debitoarei Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. S.A. - Sucursala CF Craiova, iar nu împotriva Companiei Naţionale de Căi Ferate C.F.R. S.A., aşa încât instanţa competentă să soluţioneze contestaţia la executare este judecătoria în a cărei circumscripţie de află Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. - Sucursala CF Craiova, aceasta fiind singura debitoare din dosarul de executare nr. 620/2021 al B.E.J. B., reţinând şi modalitatea în care a fost pronunţată sentinţa care reprezintă titlu executoriu, şi anume împotriva Companiei Naţionale de Căi Ferate "CFR" S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova, nu împotriva Companiei Naţionale de Căi Ferate "CFR" S.A., societate diferită faţă de cea obligată prin sentinţa civilă nr. 347/2021.
Faptul că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti este cea care a încuviinţat executarea silită nu este de natură să atragă competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea acestei instanţe, întrucât o interpretare contrară ar lăsa fără aplicabilitate dispoziţiile art. 714 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) C. proc. civ.. În măsura în care legiuitorul ar fi intenţionat să atribuie competenţa de soluţionare a contestaţiilor la executare instanţei care a încuviinţat efectiv executarea silită, ar fi prevăzut acest lucru în mod expres.
Prin urmare, încuviinţarea executării silite de către o instanţă necompetentă nu atrage competenţa de soluţionare a tuturor incidentelor din cursul executării în favoarea acesteia, întrucât nu există nicio prevedere legală în acest sens, fiind fără dubiu că stabilirea competenţei instanţei de executare se efectuează în raport de sediul/domiciliul debitorului sau, după caz, al creditorului/executorului judecătoresc, cu excepţiile prevăzute de lege.
Or, încuviinţarea executării silite de către o altă instanţă decât cea de executare nu reprezintă o excepţie de la regula stabilită de art. 651 C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, nu poate atrage competenţa asupra tuturor celorlalte incidente din cursul executării în favoarea acesteia.
Totodată, a apreciat că, în cauză, nu este aplicabilă decizia nr. 20/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind examinarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1083/11.11.2021, întrucât are în vedere situaţia pluralităţii de debitori (ceea ce nu este cazul în speţă), numai în acest caz punându-se problema incidenţei principiului unicităţii instanţei de executare (atunci când sunt mai multe instanţe deopotrivă competente în raport de domiciliul/sediul fiecărui debitor în parte).
Cu alte cuvinte, nu se poate considera, în virtutea acestui principiu, că orice instanţă devine instanţă de executare în momentul încuviinţării executării silite, această concluzie fiind lipsită de orice fundament juridic în raport de dispoziţiile legale anterior menţionate.
2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Craiova, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 11724 din 24 octombrie 2024, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Craiova şi Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti; a constatat suspendată de drept judecarea cauzei şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, având în vedere decizia nr. 20/2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea recursului în interesul legii, instanţa a apreciat că, în speţă, competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare revine Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, cea care a încuviinţat executarea silită, prin încheierea din 05 noiembrie 2021, în dosarul nr. x/2021, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 347 din 04 februarie 2021, pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2021.
II. Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, secţia a II-a civilă, în considerarea argumentelor ce succed:
Prin contestaţia la executare dedusă judecăţii, contestatoarea Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova a solicitat anularea actelor de executare efectuate în dosarul nr. x/2021 al Biroul Executorul Judecătoresc B..
Din cuprinsul actelor transmise de către executorul judecătoresc, la solicitarea instanţei, rezultă că sesizarea organului de executare pentru deschiderea dosarului de executare s-a realizat prin cererea depusă la data de 26 octombrie 2021, fiind deschis dosarul de executare nr. 620/2021 .
Înalta Curte constată că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi Judecătoria Craiova şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare, conflictul negativ de competenţă fiind generat de constatările diferite ale cele două instanţe cu privire la norma de procedură în temeiul căreia se stabileşte instanţa competentă a soluţiona litigiul.
Astfel, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a apreciat asupra competenţei teritoriale prin prisma dispoziţiilor art. 714 alin. (1) şi a celor ale art. 651 C. proc. civ., reţinând că instanţa de executare este cea de la sediul debitoarei Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova, la data sesizării executorului judecătoresc, pe când Judecătoria Craiova a reţinut că instanţa de executare este cea care a încuviinţat executarea silită, potrivit art. 714 C. proc. civ., raportându-se şi la decizia nr. 20/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.
Dreptul comun în stabilirea competenţei teritoriale în ceea ce priveşte soluţionarea contestaţiei la executare este reglementat de dispoziţiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora contestaţia se introduce la instanţa de executare.
Totodată, art. 651 alin. (1) din acelaşi act normativ defineşte instanţa de executare astfel:,,(1) Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."
Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ.
În speţă, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia a II-a civilă, prin încheierea din 05 noiembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, a admis cererea de încuviinţare a executării silite prin toate modalităţile de executare silită prevăzute de lege pentru realizarea creanţei determinate conform titlului executoriu şi a creanţei de 350 RON cheltuieli de judecată, precum şi a cheltuielilor de executare, la cererea creditoarei A., împotriva debitoarei Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. - Scursala CF Craiova în vederea executării obligaţiilor care rezultă din titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 347 din 04 februarie 2021, pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2021, şi decizia civilă nr. 2001 din 14 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2020 (dosarul nr. x/2023 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1083 din data de 11 noiembrie 2021, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 C. proc. civ., s-a statuat că:
"(...) încă din momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale) este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel (paragraful 70). Pe cale de consecinţă, ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea nu doar că este câştigată, dar şi rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale.
Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanţă nu va putea fi apreciată drept instanţă de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestaţiei la titlu, spre exemplu - toate cererile şi incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competenţa aceleiaşi instanţe de executare" (paragraful 71).
"Aşadar, principiul unicităţii instanţei de executare presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi cererile având ca obiect contestaţie la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., respectiva instanţă fiind calificată de legislator drept instanţă de executare" (paragraful 80).
Faţă de dezlegările obligatorii ale Deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, aplicabile mutatis mutandis în litigiul pendinte, rezultă că instanţa care a încuviinţat executarea silită, adică Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia a II-a civilă, a devenit instanţa de executare, în sensul prevederilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ., competentă să soluţioneze contestaţia la executare formulată de debitoarea Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova împotriva executării silite ce face obiectul dosarului nr. x/2021 al Biroului Executorului Judecătoresc B..
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia a II-a civilă este instanţa competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, secţia a II-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 decembrie 2024.