Negative jurisdictional conflict over exclusive territorial competence for judicial partition of real property

Şedinţa publică din data de 10 decembrie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă;

I. Circumstanţele cauzei:

1. Cererea de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la data de 12 iunie 2023 pe rolul Judecătoriei Făget sub nr. x/2023, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B., ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate că reclamanta a dobândit în timpul căsătoriei cu C., tatăl pârâtei, decedat la acest moment, următorul bun imobil (construcţie şi teren), şi anume: apartamentul situat în oraşul Buşteni, b-dul x, nr. 59, judeţul Prahova, la etajul construcţii Cl, cu număr cadastral x;1;6 compus din: exclusiv 1 camera de locuit şi bucătărie (Sc=20,92 mp) şi în indiviziune; culoar; wc; vestibul şi casa scării de la etaj (Sc=49,30mp) şi din terasa de la parter (Sc=8,08 mp cu nr cadastral x;0;6 şi cota indiviză de 7,3% din părţile şi dependintele de folosinţă comună ale imobilului precum şi terenul aferent apartamentului, de sub construcţie, în suprafaţă indiviză de 19, 20 mp.

Totodată, a solicitat să se constate că la dobândirea bunului comun în căsătorie, bun descris mai sus, a avut o contribuţie de 100%, deoarece reclamanta l-a cumpărat şi plătit integral în timp ce era despărţită în fapt de C. şi locuia la Buşteni, judeţul Prahova, cu 2 ani înainte de divorţul legal cu atribuirea către reclamantă a bunului imobil, fără obligaţia de a plăti sulta pârâtei fiica fostului său soţ, deoarece a suportat integral cheltuielile de dobândire şi numai aceasta l-a folosit.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 667-676 C. civ. şi art. 35 C. proc. civ.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 654 din 18 aprilie 2024, Judecătoria Făget a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sinaia.

În fundamentarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut că a fost învestită cu o cerere privind partajarea unui bun comun dobândit în timpul căsătoriei, de către doi soţi divorţaţi înainte de decesul unuia dintre aceştia, respectiv imobilul situat în oraşul Buşteni, b-dul x, nr. 59, judeţul Prahova situat în altă circumscripţie decât cea a instanţei sesizate, împrejurare în care devin incidente dispoziţiile art. 117 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Sinaia, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 814 din 14 octombrie 2024, a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Făget.

Totodată, a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Sinaia şi Judecătoria Făget şi a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului; a suspendat cauza până la soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, a constatat că instanţa iniţial învestită nu s-a aflat în situaţia de excepţie prevăzută de art. 131 alin. (2) C. proc. civ., de vreme ce la primul termen de judecată din 22 februarie 2024, la care părţile au fost legal citate şi puteau pune concluzii, a amânat judecata cauzei pentru ca reclamanta să depună copii lizibile a unor acte depuse la dosar, punând în vedere părţilor să depună concluzii scrise până la termenul următor cu privire la competenţa instanţei, nefăcând vreo menţiune cu privire la imposibilitatea de a verifica dacă este competentă în lipsa unor probe suplimentare sau lămuriri, context în care invocarea excepţiei necompetenţei teritoriale abia la termenul din 18 aprilie 2024, este tardivă, fiind făcută peste termenul procedural.

II. Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sinaia, secţia civilă, în considerarea argumentelor ce succed:

În litigiu pendinte, reclamanta A. a învestit Judecătoria Făget, la data de 12 iunie 2023, cu cererea de chemare în judecată prin care a solicitat să se constate că a dobândit în timpul căsătoriei cu C. (în prezent, decedat), imobilul (construcţie şi teren) situat în Buşteni, b-dul x, nr. 59, judeţul Prahova, contribuţia de 100% la achiziţionarea imobilului, precum şi atribuirea acestuia în exclusivitate reclamantei.

Prin sentinţa nr. 112 din 15 martie 2006, pronunţată de Judecătoria Făget, în dosarul nr. x/2006, a fost desfăcută căsătoria încheiată între reclamantă şi C., tatăl pârâtei B..

La primul termen de judecată din 22 februarie 2024, cu procedura de citare legal îndeplinită, Judecătoria Făget a dispus citarea reclamantei cu menţiunea de a depune concluzii scrise cu privire la competenţa instanţei, prin raportare la petitele cererii de chemare în judecată, în sensul de a preciza care este petitul principal al acesteia, în vederea discutării competenţei la termenul viitor, aceeaşi solicitare fiind adusă la cunoştinţa reprezentantului pârâtei, prezent la acel termen de judecată.

În plus, a dispus citarea reclamantei şi cu menţiunea de a depune, într-un format lizibil, înscrisurile aflate la dosar, la solicitarea reprezentantului pârâtei.

La data de 16 aprilie 2024, prin cererea depusă prin poştă electronică, cu privire la natura cererii de chemare în judecată, reclamanta a precizat că a înţeles să formuleze, în principal, o cerere de partaj bunuri dobândite în căsătoria cu fostul soţ C., şi, în subsidiar, să se constate că la achiziţionarea bunului contribuţia sa a fost de 95%, iar a fostului soţ de 5%.

Prin notele de şedinţă depuse la data de 17 aprilie 2024, prin poştă electronică, pârâta B. a susţinut că acţiunea promovată în cauză reprezintă o acţiune în constatare (petitele 1 şi 2) şi o ieşire în indiviziune (petitul 3).

Potrivit principiului disponibilităţii, care guvernează procesul civil, reglementat de dispoziţiile art. 9 alin. (2) C. proc. civ., obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor.

Conform art. 131 C. proc. civ., "(1) La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu. (2) În mod excepţional, în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop".

Faţă de prevederile legale mai sus citate şi succesiunea actelor astfel efectuate, Înalta Curte reţine că, în cauză, la primul termen de judecată (22 februarie 2024), cu părţile legal citate, Judecătoria Făget a considerat că sunt necesare lămuriri pentru stabilirea competenţei acestei instanţe, raportat la capetele de cerere formulate de reclamantă, sens în care a solicitat ca aceasta să-şi exprime poziţia procesuală în scris.

În atare condiţii, Înalta Curte constată că, în raport de prevederile art. 9 alin. (2) C. proc. civ. şi precizările formulate de reclamantă, partea vizată a dedus judecăţii o acţiune prin care a solicitat partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, de către cei 2 soţi divorţaţi înainte de decesul unuia dintre aceştia, nefiind astfel învestită cu o cerere în dezbaterea succesiunii soţului decedat.

După cum s-a arătat în cele ce preced, art. 131 alin. (2) C. proc. civ. prevede în mod explicit că, în ipoteza solicitării de lămuriri, se va acorda un singur termen în acest scop şi, fiind vorba despre o situaţie de excepţie, norma este de strictă interpretare şi aplicare, motiv pentru care prezenţa lămuririlor solicitate la termenul de judecată imediat următor celui la care chestiunea respectivă a fost pusă în discuţie în cauză, cel din 22 februarie 2024, au permis primei instanţe invocarea excepţiei necompetenţei teritoriale în soluţionarea cauzei la termenul din 18 aprilie 2024, la care părţile au fost legal citate şi au putut formula concluzii pe această excepţie, după clarificarea cadrului procesual obiectiv, cu respectarea termenului prescris de legiuitor care permite o singură amânare în acest scop.

Prin raportare la pretenţiile concret formulate de reclamantă şi la finalitatea demersului judiciar întreprins de aceasta, este lipsit de echivoc faptul că cererea dedusă judecăţii priveşte partajarea unui imobil dobândit în timpul căsătoriei, aceasta intrând în categoria cererilor reale imobiliare.

Or, categoriei de litigii care privesc drepturile reale imobiliare le sunt aplicabile prevederile speciale înscrise în art. 117 C. proc. civ., normă care reglementează competenţa privind judecarea cererilor privitoare la imobile în sensul că "(1) Cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanţa în a cărei circumscripţie este situat imobilul.

(2) Când imobilul este situat în circumscripţiile mai multor instanţe, cererea se va face la instanţa domiciliului sau reşedinţei pârâtului, dacă aceasta se află în vreuna dintre aceste circumscripţii, iar în caz contrar, la oricare dintre instanţele în circumscripţiile cărora se află imobilul.

(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică, prin asemănare, şi în cazul acţiunilor posesorii, acţiunilor în grăniţuire, acţiunilor privitoare la îngrădirile dreptului de proprietate imobiliară, precum şi în cazul celor de împărţeală judiciară a unui imobil, când indiviziunea nu rezultă din succesiune."

Aşadar, în ipoteza partajului bunurilor comune solicitat pe cale principală, în situaţia în care masa partajabilă cuprinde şi imobile, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine instanţei în circumscripţia căreia se află imobilul, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 117 alin. (1) C. proc. civ. şi că, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, atunci când imobilul este situat în circumscripţiile mai multor instanţe, cererea se va face la instanţa domiciliului sau reşedinţei pârâtului, dacă aceasta se află în vreuna dintre aceste circumscripţii, şi, în caz contrar, la oricare dintre instanţele în circumscripţiile cărora se află imobilul.

Întrucât imobilul (construcţie şi teren) supus împărţelii pe cale judiciară este situat în oraşul Buşteni, b-dul x nr. 59, judeţul Prahova, devine incident alin. (1) al art. 117 C. proc. civ., care reglementează competenţa teritorială exclusivă a instanţei în circumscripţia căreia se află imobilul, competenţă de ordine publică.

Prin urmare, din perspectiva prevederilor art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., reţinând că norma de competenţă aplicabilă în cauză este de ordine publică, iar potrivit art. 131 alin. (2) C. proc. civ., prima instanţă a acordat un singur termen pentru lămurirea chestiunii competenţei, încheierea din 22 februarie 2024 reflectând că aceasta a fost finalitatea amânării cauzei, Înalta Curte constată că Judecătoria Sinaia, secţia civilă este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea de chemare în judecată dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sinaia, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 decembrie 2024.