Territorial jurisdiction in tort: exclusive competence of the court where the illicit act occurred versus defendant's domicile in uninsured vehicle liability claims.

Şedinţa publică din data de 06 noiembrie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tecuci, în data de 19 ianuarie 2023, sub nr. x/2023, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România şi intervenientul B., a solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii daunelor materiale produse la autoturismul marca BMW, cu nr. GL77VON, în cuantum de 22.394,79 RON; de asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata onorariul de avocat.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 1357, art. 1376, art. 1381 şi art. 1385 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 1206/2024 din 18 aprilie 2024, pronunţată de Judecătoria Tecuci, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârât şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

În motivare, această instanţă a apreciat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 115 C. proc. civ., care reglementează competenţa în cazul cererilor în materie de asigurări, în condiţiile în care BAAR (Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii) intervine în baza prevederilor legale, iar nu în baza unui contract de asigurare. Chiar lipsa unei asigurări a autovehiculului responsabil de producerea accidentului duce la posibilitatea reclamantei din prezenta cauză, ca în baza prevederilor legale, să se adreseze cu o astfel de cerere către BAAR.

Astfel, instanţa a apreciat că BAAR (FPVS) este chemat în judecat în baza prevederilor legale, iar nu în baza unui contract de asigurare, lipsa acestuia din urmă fiind chiar raţiunea pentru care pârâta are calitate procesuală în astfel de cauze şi îi conferă reclamantei posibilitatea să se adreseze cu o astfel de cerere către BAAR.

Pe cale de consecinţă, instanţa a reţinut că nu îşi găsesc aplicabilitatea dispoziţiile art. 115 C. proc. civ., ci cele ale art. 107 din cod care stabilesc regula generală în materia competenţei teritoriale, motiv pentru care a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 14145 din 03 octombrie 2024, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Tecuci, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi, suspendând din oficiu judecata cauzei, a trimis dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut că este incident un caz de competenţă alternativă prevăzut de art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., respectiv situaţia în care, în afara instanţelor prevăzute la art. 107-112, mai este competentă şi instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

În speţă, fapta ilicită şi prejudiciul s-au produs în circumscripţia Judecătoriei Tecuci, întrucât accidentul a avut loc în municipiul Tecuci, iar domiciliul reclamantei în patrimoniul căreia s-a produs prejudiciul se află situat în comuna Matca, jud. Galaţi, arondată Judecătoriei Tecuci.

Reclamanta a făcut alegerea între instanţele deopotrivă competente prin sesizarea unei instanţe competente teritorial, astfel că, prin alegerea făcută de reclamantă, Judecătoria Tecuci a devenit exclusiv competentă a judeca litigiul cu care a fost învestită, moment de la care orice altă instanţă posibil competentă alternativ a pierdut această prerogativă.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Înalta Curte constată că, în speţă, Judecătoria Tecuci şi Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei Judecătoria Tecuci reţinând că nu sunt incidente dispoziţiile art. 115 C. proc. civ., ci regula de drept comun prevăzută de art. 107 din cod, iar Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti reţinând că sunt incidente prevederile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

Prin cererea dedusă judecăţii, reclamanta a învestit Judecătoria Tecuci cu o acţiune în răspundere civilă delictuală, generată de fapta ilicită a persoanei vinovate de producerea accidentului, finalitatea litigiului fiind acoperirea prejudiciului produs prin fapta ilicită. Se reţine că, în cauză, nu sunt incidente prevederile art. 115 C. proc. civ. întrucât vehiculul care a produs accidentul nu era asigurat, neavând o poliţă valabilă de asigurare pentru răspundere civilă auto.

Prin urmare, raportat la obiectul acţiunii formulate, respectiv pretenţii întemeiate pe răspundere civilă delictuală, competenţa teritorială privind soluţionarea litigiului este una alternativă, fiind incidente dispoziţiile art. 107 şi 113 alin. (1) pct. 9 raportat la art. 116 C. proc. civ.

Art. 107 C. proc. civ. instituie regula generală de stabilire a competenţei teritoriale, prevederile alin. (1) statuând în sensul introducerii cererii de chemare în judecată la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Potrivit dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

Aceste ultime dispoziţii reprezintă norma ce reglementează competenţa teritorială în materia răspunderii civile delictuale, fiind aplicabile în mod alternativ cu prevederile art. 107 C. proc. civ., în funcţie de opţiunea reclamantului, exprimată prin introducerea cererii de chemare în judecată la una dintre instanţele competente teritorial.

În cauză, în raport cu temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, competenţa teritorială este alternativă, fiind deopotrivă competente să soluţioneze cauza instanţa de la locul săvârşirii faptei ilicite sau instanţa de la locul producerii prejudiciului şi instanţa de la domiciliul pârâtului.

În litigiul pendinte, Judecătoria Tecuci este instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit fapta ilicită şi s-a produs prejudiciul, iar Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti este instanţa de la domiciliul pârâtului, astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată.

Potrivit dispoziţiilor art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

În speţă, reclamanta a ales să sesizeze instanţa de la locul săvârşirii faptei ilicite şi producerii prejudiciului, şi, în consecinţă, prin alegerea făcută, în considerarea dispoziţiilor art. 116 C. proc. civ., anterior evocate, a învestit, în mod legal, Judecătoria Tecuci, fiind stabilită în mod definitiv competenţa teritorială în favoarea acestei instanţe.

Pentru aceste considerente, în raport cu cele anterior reţinute şi cu dispoziţiile legale evocate, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tecuci.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tecuci.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 06 noiembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.