Invalidity of cassation appeal for failure to formulate grounds of illegality regarding simulation and loan contract nullity

Şedinţa publică din data de 30 octombrie 2024

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă în data de 10.10.2017, sub nr. x/2017, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii C. şi D., au solicitat să se constate:

- nulitatea contractului de împrumut autentificat sub numărul x/07.12. 2009 de către BNP E. şi Asociaţii, încheiat între reclamanţii A. şi B. şi pârâta C.;

- nulitatea contractului de cesiune de creanţă cu titlu gratuit, act sub semnătură privată din 12.03.2015, prin care pârâta C. a cesionat cu titlu gratuit creanţa din contractul de împrumut autentificat, de către BNP E. şi Asociaţii, sub nr. 1999/07.12. 2009, către pârâtul D.;

- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În data de 30.01.2018 reclamanţii A. şi B. au formulat o cerere de modificare a acţiunii iniţiale, solicitând ca prin hotărârea ce urmează a se pronunţa în cauză să se constate:

- caracterul simulat în parte al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/07.12.2009 încheiat între S.C. F. S.R.L., în calitate de vânzătoare, şi reclamanţii A. şi B., în calitate de cumpărători, pentru imobilul compus din teren, în suprafaţă de 344 mp, şi construcţie, cu suprafaţă la sol de 97 mp, pentru preţul de 90.000 RON, în sensul că preţul de 90.000 RON reprezintă de fapt avansul pentru achiziţionarea imobilului;

- să se constate caracterul simulat al contractului de împrumut autentificat sub nr. x/07.12.2009, prin care C. împrumută reclamanţii cu suma de 140.000 EUR, care reprezintă, de fapt, un contract de vânzare-cumpărare/antrepriză şi viza restul de preţ, respectiv plata pentru achiziţionarea imobilului;

- să se constate nulitatea contractului de cesiune de creanţă cu titlu gratuit din 12.03.2015, prin care pârâta C. a cesionat cu titlu gratuit creanţa din contractul de împrumut autentificat de către BNP E. şi Asociaţii sub nr. x/07.12.2009, către pârâtul D.;

În subsidiar, pentru ipoteza în care s-ar aprecia că adevăratul contract încheiat între părţi a fost un contract de împrumut, a solicitat a se constata nulitatea contractului de împrumut autentificat sub nr. x/07.12.2009 de către BNP E. şi Asociaţii (în principal nulitatea totală, în subsidiar, nulitatea parţială), încheiat între reclamanţii A. şi B. şi pârâta C..

Totodată, a solicitat, ca pe capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterului simulat în parte al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/07.12.2009, să fie introdusă în cauză, în calitate de pârâtă, şi S.C. F. S.R.L..

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 205 C. proc. civ., art. 1.011, art. 1.573, art. 1.567 C. civ. şi O.G. nr. 9/2000.

Prin încheierea de şedinţă din 09.03.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei S.C. F. S.R.L..

2. Sentinţa pronunţată de către Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 1227 din 15.06.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins acţiunea modificată formulată de reclamanţi, ca neîntemeiată, şi a luat act că pârâţii solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia civilă nr. 1724 A din 22.11.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul reclamanţilor, a schimbat în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că a constatat nulitatea absolută a contractului de cesiune de creanţă cu titlu gratuit având încheierea de legalizare a semnăturii nr. 24/2015, dată de BNP G., a constatat nulitatea absolută parţială a contractului de împrumut autentificat sub nr. x/07.12.2009 de BNP E. şi Asociaţii, doar în ceea ce priveşte plata penalităţilor de întârziere care depăşeşte dobânda legală.

A respins, în rest, acţiunea modificată, ca neîntemeiată, şi a luat act că părţile şi-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 1724A din 22.11.2022, precum şi a încheierilor premergătoare, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2017, au declarat recurs reclamanţii A. şi B., solicitând casarea, în tot, a deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel.

Recurenţii şi-au întemeiat în drept recursul pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

- După prezentarea situaţiei de fapt, recurenţii au arătat că hotărârea atacată conţine doar considerente care indică aplicarea greşită a normelor de drept material.

Au susţinut şi că instanţa de apel a înlăturat toate probele care dovedesc simulaţia cu motivarea că "legea şi înţelegerea părţilor permitea acea convenţie".

Au mai arătat că simulaţia presupune contracte legale şi valabil încheiate, iar nu contracte ilegale sau nule.

Precizează că un contract simulat nu înseamnă un contract ilegal, sens în care invocă existenţa instituţiei simulaţiei, iar un contract simulat nu este un contract nul, cum în mod greşit a considerat Curtea de Apel Bucureşti.

În cauză au fost administrate foarte multe probe din care rezultă caracterul simulat, fiind eronată motivarea deciziei din apel, care s-a rezumat doar la a argumenta că legea nu interzice a se încheia astfel de contracte.

Precizează că primul motiv de recurs vizează grava neînţelegere, de către instanţa de apel, a instituţiei simulaţiei.

Acţiunea în simulaţie nu poate fi confundată cu acţiunea în nulitatea actului.

Astfel, simulaţia, prin ea însăşi, este, în principiu, valabilă.

- Printr-o altă critică, recurenţii arată din probele administrate, respectiv din prezumţiile judiciare care puteau fi reţinute reultă evidenţa caracterului simulat al celor două contracte contestate.

În acest sens, reiterează petitul acţiunii deduse judecăţii şi concluzionează, în legătura cu situaţia de fapt, că este evident că un imobil (teren şi construcţie), compus din teren, în suprafaţă de 344 mp, şi construcţie P+1E, cu suprafaţa la sol de 97 mp, situat în com. Dobroeşti, jud. Ilfov, nu poate costa 90.000 RON TVA inclus, adică un preţ net de 17.299 euro, aşa cum s-a stipulat, în mod simulat, în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/07.12.2009.

Afirmă că acest lucru era suficient pentru a dovedi caracterul simulat al actelor juridice.

În aceste condiţii, este evident că "suma împrumutată", de 140.000 euro, reprezintă restul de preţ pentru imobilul situat în com. Dobroeşti, jud. Ilfov.

Valoarea cumulată a celor doua contracte simulate, reprezintă aproape valoarea de circulaţie a imobilului.

Cele doua contracte au fost încheiate în acelaşi zi, unul după altul, de acelaşi notar public, având numere de autentificare succesive (1999 şi 2000), fiind încheiate între aceleaşi persoane, repectiv de C. şi de reclamanţii A. şi B..

Nu existau niciun fel de raporturi anterioare prin care C. (reprezentantul legal al S.C. F. SRL) să îi împrumute pe reclamanţi cu o sumă în cuantum de 140.000 euro.

Antamând probele, mai arată şi că, la o simplă lecturare a "contractului de împrumut" din anul 2009, se observă că data "restituirii împrumutului" din anul 2009 este 7 decembrie 2014.

Or, este evident că termenul de 5 ani a fost prevăzut ca fiind o plata în rate a imobilului, termen care includea şi durata de edificare/construire a casei.

Au mai arătat şi că simulaţia a fost impusă de către intimaţii-pârâţi.

Concluzionează că toate aceste prezumţii se coroborau cu celelalte probe şi conduceau la reţinerea caracterului simulat.

- Afirmă că este eronat considerentul instanţei de apel prin care s-a reţinut că "orice clauza contractuala este rezultatul negocierilor dintre parti si a acordului lor comun, aspect care se afla in deplina concordanta cu principiului libertăţii contractuale".

Învederează, în acest sens, că, în loc să analizeze dacă există elemente din care să rezulte caracterul simulat al contractelor, instanţa de apel introduce o noţiune generală care să justifice că acea clauză ar fi fost negociată de părţi.

Mai arată şi că respectivul caracter simulat rezultă inclusiv din faptul că S.C. F. S.R.L. intenţiona să edifice un cartier rezidenţial cu 20 de case, fiind construite, însă, doar 4 case.

Recurenţii fac trimitere la probatoriul administrat în cauză, respectiv la un alt contract de vânzare-cumpărare, prin care S.C. F. S.R.L. a înstrăinat către o terţă persoană un imobil compus din teren şi construcţie în schimbul unei sume de 171.000 RON, contract care face, în opinia acestora, dovada simulaţiei, având în vedere modul în care opera respectiva societate, în scopul neachitării obligaţiilor fiscale.

În continuare, recurenţii afirmă că este nejustificată motivarea instanţei de apel în sensul că declaraţia martorului "nu se coroborează cu menţiunile contractului de împrumut", din moment ce aceştia au afirmat că nu s-a încheiat, de fapt, un contract de împrumut.

Susţin şi că aspectul că "declaraţia martorului nu se coroborează cu contractul de împrumut" ar fi un argument tot în favoarea recurenţilor, în condiţiile în care toate probele administrate "nu se coroborează cu menţiunile contractului de împrumut", de unde rezultă caracterul simulat al acestora.

- Recurenţii mai critică şi soluţia de respingere, de către instanţa de apel, a tuturor dovezilor, probelor şi prezumţiilor pentru lipsa existenţei unor motive cu care să fie coroborate.

Astfel la fila x din decizia recurată, primul argument a fost respins pentru că nu se coroborează cu alte elemente, dar instanţa nici nu analizase alte elemente.

La fiecare considerent nu este adus niciun argument de combatere, decât acela că lipsesc alte elemente cu care să se coroboreze sau că nu se poate proba prin el însuşi.

Or, fiecare dintre aceste mijloace de probă formează un tot unitar care ajunge să se "coroboreze" şi care, deşi prin "el însuşi", nu poate fi dovedit caracterul simulat, aceste elemente coroborate converg spre caracterul simulat.

În acest sens, afirmă că "lipsa altor elemente cu care să se coroboreze" devine "un cumul de circumstanţe factuale".

Or, tocmai acest cumul de dovezi, de circumstanţe, de fapte, de prezumţii trebuia să conducă la admiterea cererii reclamanţilor, iar nu la respingerea acesteia.

- Mai susţin recurenţii şi că principalul motiv pentru care solicită casarea deciziei recurate şi trimiterea pricinii, spre rejudecare, se referă la necesitatea refacerii raportului de expertiză administrat în cauză, care a subevaluat bunul ce a format obiectul vânzării.

În acest sens, arată că este de neconceput şi contrar oricărei realităţi să se concluzioneze că un imobil compus din teren, în suprafaţă de 344 mp, şi o construcţie P+1E, cu suprafaţa la sol de 97 mp, care este practic în Bucureşti, valorează 64.000 euro.

Susţin că, în mod greşit a fost stabilită, de către expert, valoarea de circulaţie a imobilului, la nivelul anului 2009, doar în baza unui contract din anul 2009, care a fost încheiat şi depus la dosar chiar de către intimaţii-pârâţi, fiind evident că şi în acest caz situaţia era identică, respectiv de evitarea îndeplinirii obligaţiilor fiscale de către S.C. F. S.R.L..

De asemenea, în mod eronat a fost omologat raportul de expertiză întocmit în cauză, din moment ce expertul a invocat, prin acesta, Decretul Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România nr. 256/1984 (act abrogat încă din 21.10.1996), Catalogul nr. 124 pentru reevaluarea clădirilor de locuit şi administrative aprobat de Comisia Centrală pentru inventarierea şi reevaluarea fondurilor fixe, document din anul 1964, respectiv Decretului Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România nr. 93/1977, act normativ care stabilea preţurile de vânzare ale locuinţelor din fondul locativ de stat.

Mai arată şi că expertul nu a identificat nicio ofertă de vânzare pentru anul 2009, motiv pentru care nu putea realiza evaluarea imobilului prin metoda comparării vânzărilor, precum şi că expertul trebuia să identifice oferte de preţ de la nivelul anului 2019-2020, având în vedere că, în această perioadă, preţul imobilelor este situat la acelaşi nivel cu cel din anul 2009.

- În ceea ce priveşte contractul de împrumut autentificat sub nr. x/07.12.2009, arată că înţeleg să critice soluţia pronunţată, cu privire la acest capăt de cerere, pe motiv că nu au fost analizate cauzele de nulitate invocate, instanţa de apel mulţumindu-se să ia în considerare doar puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti, pronunţată în cadrul unei contestaţii la executare, în care se preciza că penalităţile nu trebuie să depăşească dobânda legală.

Precizează că acest contract de "imprumut" este nul absolut pentru lipsa obiectului - nefiind remisă nicio suma de bani (aspect dovedit prin probele administrate, inclusiv cu martor) - contractul de imprumut fiind un contract real.

De asemenea, arată şi că acesta este nul pentru lipsa cauzei - lipsa scopului imediat caracteristic tuturor contractelor de imprumut - adică lipsa predării sumelor de banii necesară formării valabile a contractului, dar şi pentru lipsa intenţiei împrumutătorului de a preda suma de bani, sens în care invocă prevederile art. 962 şi art. 966 şi urm. C. civ. de la 1864.

Astfel, agentul constatator (notarul public) nu a constatat personal niciodată remiterea sumei de bani.

Contractul de împrumut este nul şi pentru fraudă la lege, în sensul că în speţă este vorba despre un împrumut cu camătă, având în vedere că se solicită, între două persoane fizice, suma de 140.000 euro, cu titlu de împrumut, şi suma de 42.840 euro, reprezentând penalităţi de 0,03% pe zi de întârziere (pentru perioada 08.12.2014 -22.09.2017 şi în continuare, până la achitarea integrală a debitului).

Susţin recurenţii că niciunul dintre aceste motive nu a fost analizat de către instanţa de apel, ceea ce atrage casarea hotărârii atacate.

Mai arată recurenţii şi că orice interdicţie de a proba priveşte exclusiv constatările proprii ale agentului constatator (notarul public), care fac dovada până la înscrierea în fals.

Remiterea sumei de bani nu a fost constatată personal de către notar, astfel că împotriva menţiunii părţii poate fi făcută dovada contrară, care a şi avut loc în cauză, prin proba testimonială.

Probaţiunea testimonială solicitată vizează şi alte împrejurări de fapt anterioare şi ulterioare încheierii contractului în litigiu, decât cele reglementate prin clauzele contractuale, astfel că restricţia prevăzută de art. 1.191 alin. (2) C. civ. de la 1864 nu este operantă în speţă.

Pe de altă parte, proba cu martori este admisibilă chiar şi contra unui înscris autentic, atunci când se face dovada cauzei ilicite.

Împrumutul este un contract real si prin urmare, nu se considera perfectat decât in momentul primirii efective a bunului.

Faptul material al predării bunului poate fi dovedit cu orice mijloc de probă, indiferent de valoare, iar, prin derogare de la prevederile art. 1.191 alin. (2) C. civ. de la 1864, art. 1.203 din acelaşi cod permite orice dovadă, dacă se pune problema lipsei, falsităţii ori caracterului ilicit sau imoral al cauzei.

Astfel, arată că a solicitat inclusiv în susţinerea acestui capăt de cerere administrarea de probatoriu.

- Mai arată recurenţii şi că, în mod greşit, a fost respins capătul de cerere cu privire la caracterul parţial ilicit al contractului de împrumut generat de inserarea, în cuprinsul acestuia, a unei clauze referitoare la perceperea unor penalităţi de 0,03% pe zi de întâziere, deşi exista text de lege şi practică judecătorească în sensul admiterii acestei cereri.

În acest sens, afirmă că instanţa de apel nu a analizat motivul de anulare invocat cu referire la contractul de împrumut, respectiv că o clauză penală, prin care părţile stabilesc o anumită penalitate pentru neexecutarea obligaţiei la termen, este declarată nulă în mod expres prin art. 1 din Legea nr. 313/1879.

- De asemenea, instanţa de apel nu a adus in discuţie Decizia nr. XI/24.10.2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, deşi acţiunea se întemeia şi pe această decizie.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

5. Apărări formulate în cauză

- În data de 10.08.2023 (data poştei), în termen legal, intimatul-pârât D. a formulat întâmpinare, prin care a invocat caracterul nefondat al cererii de recurs, arătând că din conţinutul acestuia nu rezultă motivele care s-ar circumscrie prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 sau pct. 8 C. proc. civ.

De asemenea, a menţionat şi că, deşi se atacă încheierile premergătoare, recurenţii nu le indică şi nici nu au formulat argumentele pentru casarea acestora.

În ceea ce priveşte cel dintâi motiv de casare invocat, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a arătat că recurenţii, în faţa instanţei de apel, au critica soluţia primei instanţe, susţinând că prima instanţă nu a încuviinţat probele solicitate de aceştia în vederea dovedirii caracterului simulat al celor două contracte.

Or, rezultă din conţinutul încheierilor pronunţate de instanţa de apel că aceasta a încuviinţat toate probele solicitate de recurenţi în dovedirea caracterului simulat, respectiv înscrisuri, martori, expertiză evaluatoare, instanţa dispunând chiar şi din oficiu probe.

Totodată, a arătat că etapa cercetării judecătoreşti s-a întins pe parcursul a 18 termene de judecată, în care s-au discutat şi administrat, în contradictoriu, probele încuviinţate recurenţilor.

Ca atare, instanţa de apel a administrat un amplu probatoriu, sub aspectul dovedirii de către recurenţi a pretinsului caracter simulat al contractelor contestate, caracter care nu a fost, însă, dovedit.

Drept urmare, a concluzionat că, prin raportare la criticile formulate, instanţa de apel a pronunţat o decizie legală şi temeinică, efectuând o corectă coroborare şi apreciere a probelor precum şi o justă interpretare a dispoziţiilor legale.

Consideră ca fiind corectă soluţia instanţei de apel, prin care s-a respins capătul de cerere privind constatarea pretinsului caracter simulat al celor două contracte.

Astfel, în ceea ce priveşte cea dintâi condiţie a simulaţiei, arată că ambele contracte la care fac referire apelanţii sunt publice, contractele fiind distincte unul faţă de celălalt.

Mai mult, părţile care au încheiat aceste contracte sunt diferite.

Chiar şi în situaţia în care împrumutătorul persoana fizică, a fost administratorul persoanei juridice semnatare a contractului de vânzare cumpărare nr. x/07.12.2009, nu se poate reţine identitatea de persoane, persoana fizică neputând fi asimilată persoanei juridice.

De asemenea, nu este îndeplinită nici condiţia privind existenţa unui act secret.

Această susţinere este justificată de faptul că perfectarea contractelor a fost efectuată în faţa notarului public.

Or, forma autentică înlătura caracterul de act secret, aceasta fiind de natură să confere ambelor contracte caracter public, existenţă acestora putând fi cunoscută nu numai de părţile semnatare, ci şi de orice altă persoană interesată.

În final, se remarcă şi că nu este dovedită nici intenţia comună a pârtilor de a simula adevărata lor voinţă, întrucât, lipsind identitatea totală dintre părţile celor două contracte, voinţa comună a fiecăruia dintre ele are alte componente decât voinţa comună ce defineşte celălalt contract.

Ca atare, nu se poate considera că voinţa comună pe care o materializează contractul de vânzare-cumpărare este identică cu voinţa comună prin care se materializează contractul de împrumut.

Cele două acte invocate de recurenţi ca fiind doveditoare ale simulaţiei, sunt două înţelegeri distincte, încheiate între persoane diferite şi care produc efecte independent unul de celălalt.

Presupusele prezumţii invocate de către recurenţi în susţinerea presupusului caracter simulat al contractelor, în mod corect nu au fost reţinute de către instanţa de apel.

Astfel, nici presupusul preţul plătit al imobilului ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. x/07.12.2009, nu poate susţine caracterul simulat al acestui contract.

De asemenea, faptul încheierii celor două contracte, în aceeaşi zi şi la acelaşi notar nu poate susţine caracterul simulat al celor două contracte.

Mai arată şi că, în calitate de terţ dobânditor al creanţei cedate, s-a întemeiat cu bună-credinţă pe contractul de împrumut încheiat în faţa notarului public, preluând, prin cesiune, o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, pe care cedenta C. o avea împotriva recurenţilor, astfel încât, independent de existenţa sau nu a simulaţiei, efectele acestei nu îi pot fi opuse.

Totodată, critica privind faptul că în cauză s-ar impune refacerea raportului de expertiză nu se circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ce priveşte critica privitoare la pretinsa nemotivare a deciziei recurate, prin aceea că instanţa de apel nu ar fi analizat motivele de nulitate totală a contractului de împrumut, acest motiv de casare este incident când lipsesc cu desăvârşire considerentele deciziei instanţei de apel sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, ceea ce nu este cazul în speţă.

Sub acest aspect, arată că instanţa de apel, la pagina 13 din decizie, face o analiză a motivelor de nulitate invocate de recurenţi.

Astfel, din conţinutul acestei analize, rezultă că instanţa de apel nu a reţinut pretinsele motive de nulitate totală a împrumutului ce face obiectul contractului de împrumut nr. x/07.12.2009, întrucât, din probele administrate, respectiv declaraţia martorului, a rezultat că "acesta nu a fost prezent la perfectarea convenţiei, astfel că informaţiile furnizate instanţei de judecată le cunoştea din susţinerile apelanţilor".

Faptul că recurenţii-reclamanţi nu sunt de acord cu modalitatea de soluţionare a cauzei şi cu considerentele expuse de Curtea de Apel Bucureşti, nu echivalează cu o nemotivare sau cu o motivare contradictorie.

Mai mult, instanţa de apel a administrat probatorii suplimentare, administrând chiar şi două expertize tehnice, cu supliment şi cu răspuns la obiecţiuni, ambele expertize fiind dispuse la solicitarea recurenţilor.

- În data de 10.08.2023 (data poştei), în termen legal, intimata-pârâtă C. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia netimbrării recursului, excepţia nulităţii recursului pentru lipsa indicării încheierilor pe care recurenţii înţeleg să le conteste şi pentru lipsa motivelor de recurs în privinţa acestora, respectiv excepţia nulităţii recursului având în vedere că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata-pârâtă a arătat că în măsura în care taxa de timbru nu a fost depusă urmează să se anuleze recursul, ca netimbrat.

De asemenea, în dezvoltarea excepţiei nulităţii recursului pentru lipsa indicării încheierilor pe care recurenţii înţeleg să le conteste, a invocat prevederile art. 486 alin. (1) lit. c) şi d) C. proc. civ., respectiv alin. (3) al aceluiaşi articol, recursul fiind nul şi din perspectiva lipsei elementelor obligatorii cerute de lege, pe care trebuie să le conţină cererea de recurs.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., indicat de recurenţi, aceasta a arătat că nu se argumentează de ce ar fi incident acest motiv, hotărârea instanţei de fond fiind temeinic motivată, necuprinzând motive contradictorii sau străine de natura cauzei.

De asemenea, nu au fost aduse argumente care să susţină motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece se susţine fără temei că instanţa de apel ar fi înlăturat toate probele care dovedesc simulaţia, deşi instanţa de apel a administrat toate probele solicitate de către recurenţi.

Dacă probele solicitate de recurenţi nu au dovedit simulaţia, aceasta nu echivalează cu o interpretare greşită a normelor de drept material de către instanţa de judecată.

Arată şi că nici solicitarea recurenţilor de casarea hotărârii în vederea refacerii raportului de expertiză nu se circumscrie motivelor prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Dacă valorile din raportul de expertiză nu corespund aşteptărilor recurenţilor, aceasta nu înseamnă că hotărârea instanţei de apel este nelegală şi că instanţa nu a aplicat corect normele de drept material.

În ce priveşte caracterul simulat al contractului de împrumut autentificat sub nr. x/07.12.2009 şi al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/07.12.2009, arată că în mod corect a reţinut instanţa de apel că nu sunt îndeplinite condiţiile simulaţiei.

În ceea ce priveşte nulitatea contractului de împrumut, arată că nu se poate vorbi despre lipsa obiectului acestui, atât timp cât a fost încheiat în faţa notarului, deşi nu era necesară forma solemnă pentru validitatea acestuia, tocmai pentru a întări cele cuprinse în conţinutul înţelegerii.

Contractul deîmprumut a fost încheiat în faţa notarului, care a constatat acordul de voinţă şi îndeplinirea tuturor condiţiilor de valabilitate ale acestuia, iar, potrivit art. 969 C. civ. de la 1864, orice convenţie valabil încheiată are forţă obligatorie între părţile contractante.

Astfel, în contractul de împrumut se menţionează, în conformitate cu declaraţia dată de părţile contractante în faţa notarului, suma împrumutată şi respectiv, primită, precum şi obligaţia de restituire, din declaraţia părţilor rezultând ca aspectele cuprinse în contract exprimă voinţa lor.

În ceea ce priveşte cauza contractului de împrumut, potrivit art. 967 alin. (2) C. civ. de la 1864, "cauza este prezumată până la dovada contrarie", astfel încât până la răsturnarea acestei prezumţii, care operează în favoarea intimatei-pârâte, nu se poate susţine că lipseşte cauza contractului.

În ceea ce priveşte penalităţile, afirmă că a fost reţinută autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 2148/2019, pronunţată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2018.

Aşadar, în mod evident, curtea de apel nu avea cum să mai analizeze aspectul penalităţilor, care a fost deja tranşat anterior, de către o altă instanţă.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, care nu au formulat puncte de vedere, iar prin rezoluţie a fost stabilit termen de judecată în cameră de consiliu, fără citare părţi, la data de 30.10.2024.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prealabil, dat fiind că recurenţii-reclamanţi au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 5.104 RON, se va respinge excepţia netimbrării recursului, invocată de intimata-pârâtă C. prin întâmpinare.

Însă, analizând excepţia nulităţii recursului invocată de aceeaşi intimată-pârâtă prin întâmpinare, Înalta Curte constată caracterul fondat al acesteia pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

i. În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva încheierilor premergătoare deciziei recurate:

În conformitate cu dispoziţiile art. 233 alin. (1) C. proc. civ., "pentru fiecare şedinţă a instanţei se întocmeşte o încheiere care va cuprinde: k) calea de atac şi termenul de exercitare a acesteia, atunci când, potrivit legii, încheierea poate fi atacată separat".

Totodată, conform art. 466 alin. (4) C. proc. civ. (dispoziţii aplicabile şi în recurs în conformitate cu prevederile art. 494 din acelaşi cod), "împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel."

De asemenea, conform art. 486 alin. (1) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde: c) indicarea hotărârii atacate; d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", dispoziţii prevăzute sub sancţiunea nulităţii, conform alin. (3) al aceluiaşi text de lege.

Având în vedere că recurenţii au omis să indice, prin cererea de recurs, şi încheierile împotriva cărora au înţeles să formuleze prezenta cale extraordinară de atac, respectiv motivele de nelegalitate ale acestora, în conformitate cu exigenţele care rezidă din normele procedurale enunţate, se constată că instanţa de recurs nu a fost învestită şi cu verificarea legalităţii altor hotărâri judecătoreşti, în afara deciziei atacate.

Cu toate acestea, lipsurile memoriului de recurs în legătură cu neindicarea încheierilor premergătoare pe care recurenţii înţeleg să le atace şi cu lipsa formulării unor motive de nelegalitate în raport cu acestea (dată fiind excepţia nulităţii recursului pentru aceste considerente, invocată de intimata-pârâtă C., prin întâmpinare) nu sunt în măsură, în sine, să atragă nulitatea recursului în ansamblul său, ci doar să determine limitele în care este învestită instanţa de recurs şi care privesc, aşa cum s-a arătat, doar recursul declarat împotriva deciziei nr. 1724A din 22.11.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

ii. În ceea ce priveşte recursul formulat împotriva deciziei nr. 1724A din 22.11.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie:

Cât priveşte excepţia netimbrării căii de atac, invocată de intimata-pârâtă C., prin întâmpinare, se observă că aceasta nu poate fi reţinută, dat fiind că recurenţii-pârâţi au depus dovada achitării taxei judiciare de timbru datorate .

Însă, în opinia raportorului, recursul formulat împotriva deciziei nr. 1724A din 22.11.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie nu este susceptibil de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., fiind, astfel, întemeiată excepţia nulităţii recursului pentru aceste considerente, invocată de intimata-pârâtă C., prin întâmpinare.

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ.:

"recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca susţinerile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.

În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Astfel, deşi formal încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenţii au omis să formuleze critici de nelegalitate subsumabile motivelor de casare invocate.

- În ceea ce priveşte cea dintâi critică, prin care se invocă "grava şi evidenta neînţelegere a instituţiei fundamentale a simulaţiei", se constată că aceasta nu poate fi încadrată în motivul de recurs invocat de recurenţi (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), din moment ce aceştia nu indică textele de lege pe care instanţa de apel le-ar fi interpretat ori aplicat greşit, ci se limitează la a antama aspecte de temeinicie, referitoare la modalitatea de interpretare, de către instanţa devolutivă de control judiciar, a probatoriului.

În acest sens, recurenţii afirmă că din moment ce a fost administrată "o avalanşă de probe din care rezultă cu prisosinţă caracterul simulat", raţionamentul judiciar al instanţei de apel ar fi unul eronat.

Or, analizând susţinerile recurenţilor în legătură cu caracterul simulat al celor două contracte, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, analizând conţinutul respectivelor înscrisuri, că "orice clauză contractuală, deci şi fixarea termenului de rambursare a împrumutului se inserează în convenţie ca fiind rezultatul negocierilor dintre părţi şi a acordului lor comun, aspect care se află în deplină concordanţă cu principiul libertăţii contractuale."

A mai reţinut instanţa de apel, în legătură cu aceste aspecte, şi că "stabilirea unui termen de restituirea a împrumutului mai îndelungat, în absenţa altor elemente de fapt sau indicii care să dea naştere unei suspiciuni rezonabile şi relativ ancorate în realitate, nu este susceptibil să conducă la concluzia că respectiva operaţiune juridică ar avea o altă natură juridică", respectiv că "faptul că reclamanţii au achitat părţilor adverse suma de 50.000 de euro la nivelul anului 2007, ca preţ al imobilului nu duce prin el însuşi la o altă convingere, privind semnificaţia şi efectele juridice ale convenţiilor supuse analizei".

Totodată, instanţa de apel a reţinut şi că "perfectarea celor două contracte în aceeaşi zi, la acelaşi biroul notarial, în mod succesiv nu conţine nimic ilicit, cu precizarea că acest cumul de circumstanţe factuale nu poate duce la concluzia că în mod automat ar exista o legătură între cele două contracte, atâta timp cât nu sunt evidenţiate elemente de fapt care să probeze sau cel puţin indicii în favoarea unei astfel de conexiuni între cele două operaţiuni juridice", respectiv că "nici faptul că în ambele contracte figurează aceleaşi părţi nu poate conduce la ideea unei conivenţe privind mascarea modalităţii de plată a preţului imobilului şi a titlului cu care ar trebuie plătită suma de 140.000 de euro, neidentificându-se nicio restricţie sau interdicţie subiectivă sau obiectivă în privinţa cuantumului preţului înstrăinării imobilului sau al modului de plată al acestuia", pentru ca în final să concluzioneze în sensul că "materialul probator administrat nu oferă suport şi nici justificare pentru a se putea considera în mod rezonabil că preţul achitat de reclamanţi apare necesar a fi completat prin valoarea împrumutului, acordat de pârâţi".

Fără a se raporta la aceste considerente ale instanţei de apel şi fără a indica ce normă de drept material a fost greşit aplicată sau interpretată de către instanţa devolutivă, se constată că, în realitate, recurenţii urmăresc doar o nouă evaluare a elementelor de probatoriu, pentru ca, în acest mod, să obţină o soluţie favorabilă pretenţiilor formulate.

Or, instanţa de recurs nu are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua, în acest scop, probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii, prin raportare la cadrul factual care a fost constatat deja, deoarece modul în care instanţele de fond au interpretat probele administrate şi au stabilit, pe baza acestora, o anumită situaţie de fapt, nu constituie motiv de recurs în reglementarea art. 488 C. proc. civ.

Inclusiv criticile în sensul că "acţiunea în simulaţie nu poate fi confundată cu acţiunea în nulitatea actului" au un caracter formal, nededucând judecăţii critici concrete de nelegalitate în raport cu raţionamentul instanţei de apel, care a reţinut, în legătură cu aceste aspecte, că "deşi organul judiciar de primă instanţă nu a fost învestit cu o acţiune în nulitate, analiza tribunalului, sub aspectul substanţei raţionamentului expus, care s-a axat pe compararea preţului vânzării cu valoarea de piaţă a imobilului, este justificată, din moment ce acesta (disproporţia vădită şi accentuată de valoare dintre preţ şi valoarea de circulaţie) este unul argumentele reclamanţilor pentru care invocă şi susţin simulaţia, sub forma faptului că suma de 90.000 de RON nu poate constitui preţul real al imobilului, iar pentru clarificarea acestui aspect s-a încuviinţat şi s-a administrat proba cu expertiză evaluatoare."

În aceeaşi manieră inadecvată procedural, recurenţii au dedus, în continuare, critici referitoare la "evidenţa caracterului simulat al celor două contracte", care ar rezulta atât "din prezumţiile judiciare, pe care le puteau concluziona judecătorii din apel, dar şi din probele administrate".

Pe lângă faptul că şi aceste critici se rezumă la a indica doar aspecte de netemeinicie, în legătură cu modalitatea în care instanţa de apel a înţeles să valorifice probele administrate, se observă şi că aceste susţineri reprezintă simple reiterări ale motivelor de apel, formulate de aceleaşi părţi şi care au primit o dezlegare judiciară, prin decizia atacată, conform considerentelor anterior arătate.

Or, acestea nu sunt în măsură să permită verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, din moment ce recurenţii omit să formuleze o argumentaţie concretă, care să se raporteze la cele reţinute de către instanţa de apel şi care să fie de natură a permite cenzura instanţei de recurs.

În acest context, simpla invocare a caracterului eronat al considerentului instanţei de apel care a reţinut incidenţa principiului libertăţii contractuale (anterior indicat), nu este în măsură să imprime acesteia valenţa unui veritabil aspect de nelegalitate, cât timp aceasta nu este însoţită de critici subsumabile prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Din acest punct de vedere, afirmaţia potrivit căreia instanţa de apel nu ar fi analizat elementele din care ar rezulta caracterul simulat al celor două contracte expune doar nemulţumirea părţii cu privire la soluţia pronunţată şi contravine, în acelaşi timp, reţinerilor instanţei de apel potrivit cărora "sub aspect probatoriu, orice eventuale lipsuri s-ar putea identifica în etapa procesuală a judecăţii în primă instanţă au fost acoperite în apel, prin administrarea unui probatoriu complex, astfel cum a fost solicitat de reclamanţi, în vederea susţinerii pretenţiilor deduse judecăţii".

Cu ignorarea caracterului extraordinar al prezentei căi de atac, care supune analizei instanţei de recurs, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, au fost formulate şi susţinerile privitoare la nevalorificarea, de către instanţa de apel, în sensul pretins de către recurenţi, a unui înscris depus de aceştia (un contract de vânzare-cumpărare încheiat de aceeaşi vânzătoare cu un terţ, pentru a demonstra modul în care opera respectiva societate).

Or, astfel cum s-a arătat în precedent, aceste aspecte nu pot face obiectul cenzurii în prezenta cale extraordinară de atac, cât timp stabilirea situaţiei de fapt pe baza analizării probatoriului este atributul exclusiv al instanţelor devolutive, singurele îndrituite a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces, din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora.

Lipsite de relevanţă juridică, din perspectiva obiectului de analiză al instanţei de recurs, sunt şi susţinerile în sensul că "dovada caracterului simulat rezultă şi din achitarea sumei de 50.000 euro, reprezentând preţul pentru imobil", precum şi din "dovada cu un martor a acestor susţineri".

În legătură cu aceste chestiuni de fapt, instanţa de apel, valorificând concluziile celor două rapoarte de expertiză, a reţinut că "preţul imobilului plătit de reclamanţi: 50.000 euro, la care se adaugă cei 17.299 euro, ceea ce totalizează 67.299 euro, se dovedeşte a fi superior valorii de circulaţie a imobilului, stabilită de oricare din cele două lucrări tehnice dispuse în cauză şi indiferent cum s-ar considera imobilul în cauză, în sensul de a avea sau nu finisaje. În acest context, Curtea subliniază că materialul probator administrat nu oferă suport şi nici justificare pentru a se putea considera în mod rezonabil că preţul achitat de reclamanţi apare necesar a fi completat prin valoarea împrumutului, acordat de pârâţi."

De asemenea, instanţa devolutivă de control judiciar a calificat depoziţia martorului drept o mărturie indirectă (ca urmare a lipsei acestuia de la perfectarea contractului de împrumut), motiv pentru care, procedând la analiza ansamblului probatoriu a statuat în sensul că aceasta "nu poate fi reţinută, fiind în contradicţie cu realitatea atestată de clauzele contractuale", fiind formal invocată, din această perspectivă, critica în sensul lipsei unei "motivări în clar pentru care această probă a fost înlăturată".

Drept urmare, având în vedere că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv, aceste susţineri sunt formal invocate, recurenţii urmărind o nouă verificare şi interpretare a aspectelor de temeinicie susţinute în faţa instanţei de apel.

- Nici criticile prin care se invocă existenţa unei motivări "cu acelaşi motiv" a respingerii probelor, respectiv a unei "motivări anacronice" nu sunt subsumabile dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., din moment ce recurenţii învederează doar că anumite susţineri ale părţilor, ori concluzii ale instanţei de apel sunt greşite, fără a rezulta în ce ar consta lipsa motivării ori eventualele considerente străine de natura cauzei.

Totodată, se constată că recurenta a expus stări de fapt ce nu pot fi analizate în recurs, cadru procesual în care se deduc judecăţii exclusiv chestiuni de nelegalitate ale soluţiei pronunţate de către instanţa de apel, iar nu aspecte de netemeinicie, cum sunt cele privind stabilirea situaţiei de fapt ori evaluarea probatoriilor.

Prin urmare, recurenţii nu au învederat motive străine sau contradictorii şi nu a pretins că hotărârea recurată este nemotivată, ci au expus aprecieri proprii cu privire la stări de fapt şi probe, care nu pot fi subsumate vreunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În acelaşi mod procedează recurenţii şi atunci când, fără a invoca un viciu al motivării, se rezumă doar la a reda conţinutul considerentelor instanţei de apel în legătură cu reţinerea principiului libertăţii contractuale.

Prin urmare, şi această din urmă susţinere expune doar nemulţumirea recurenţilor în raport cu soluţia pronunţată, fără a fi însă în măsură să învestească legal instanţa de recurs.

- Inclusiv criticile prin care se solicită casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, pentru "absoluta necesitate a refacerii raportului de expertiză în cauză" nu sunt apte a fi deduse spre examinare în prezenta cale extraordinară de atac, fiind nesubsumabile prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, recurenţii s-au limitat, şi de această dată, la a formula susţineri referitoare la valorificarea, în cauză, a concluziilor raportului de expertiză tehnică judiciară, specialitatea evaluare bunuri, administrat în faţa instanţei de apel, aspecte străine de analiză în prezenta cale extraordinară de atac, conform celor anterior arătate.

- Formal invocată este şi critica în legătură cu soluţia de constatare a nulităţii absolute parţiale (iar nu totale) a contractului de împrumut autentificat sub nr. x/07.12.2009 de Biroul Notarilor Publici "E. şi Asociaţii".

În acest sens, se observă că deşi recurenţii au invocat că decizia atacată ar fi afectată de viciul unei nemotivări corespunzătoare, s-au limitat doar la a reitera întocmai motivele de apel şi la a susţine că respectivele susţineri, deduse judecăţii în calea ordinară de atac, nu ar fi fost analizate.

Şi prin aceste critici, recurenţii se rezumă la a-şi exprima dezacordul în raport cu soluţia pronunţată şi de a solicita o nouă evaluare asupra probei testimoniale administrate în faţa instanţei de prim control judiciar, aspecte ce nu permit legala învestire a instanţei de recurs.

Contrar celor afirmate, susţinerile invocate de către reclamanţii-apelanţi în cea dintâi cale de atac şi reiterate, ca atare, în memoriul de recurs au primit o dezlegare juridică, instanţa de apel reţinând că "motive de nulitate, constând în lipsa obiectului, respectiv a cauzei convenţiei de împrumut (ce formează capătul subsidiar de cerere din acţiunea introductivă) se grefează pe faptul nepredării sumei de bani pretins împrumutate, chestiune de fapt invocată în directă legătură cu capetele principale de cerere, privind simulaţia celor două contracte", în legătură cu care s-a procedat la audierea matorului propus de către apelanţii-reclamanţi, pentru ca ulterior să arate motivele pentru care nu a putut fi reţinută declaraţia acestuia.

În acest context, susţinerea recurenţilor-reclamanţi că ar fi făcut dovada, prin proba testimonială, a neremiterii sumei de bani -obiect al contractului de împrumut- ignoră dezlegările instanţei de apel, cărora aceştia nu le contrapun elemente concrete de nelegalitate.

Mai mult, preluând ad litteram susţinerile formulate pe calea memoriului de apel, recurenţii au dedus, spre examinare, prin cererea de recurs, şi aspecte care sunt străine de statuările instanţei de apel.

Astfel, preluând susţinerea de la pagina 12 din cererea de apel, în sensul că instanţa nu ar fi analizat motivul de anulare (cu referire la contractul de împrumut) constând în aceea că o clauză penală prin care părţile stabilesc o anumită prestaţie pentru neexecutarea la termen a obligaţiei este declarată nulă conform art. 1 din Legea nr. 313/1879, recurenţii au omis faptul că instanţa de apel a oferit o dezlegare juridică acestui aspect atunci când a reţinut că, "în ceea ce priveşte problematica nevalabilităţii contractului de împrumut, din susţinerile reclamanţilor, reiese că aceştia s-au prevalat în esenţă de lipsa obiectului, în sensul că nu s-a remis nicio sumă de bani, lipsa cauzei, semnificând că nu a existat intenţia împrumutătorului de a preda suma de bani reclamanţilor şi frauda la lege, constând stabilirea penalităţilor într-un cuantum exorbitant, ceea îl transformă într-un împrumut cămătăresc".

A mai reţinut instanţa de apel şi că "sancţionarea împrumutului de această factură vizează înlăturarea dobânzii, care îşi dovedeşte caracterul ilicit prin cuantum, o altă interpretare părând excesivă faţă de principiul libertăţii contractuale şi necesitatea respectării convenţiilor (pacta sunt servanda)", pentru ca ulterior să constate că "această chestiune a fost analizată şi tranşată cu autoritate de lucru judecat prin sentinţei civile nr. 1708/2018 al Judecătoriei Cornetu, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 2184/2019 a Tribunalului Ilfov, prin care s-a constatat nulitatea absolută parţială a clauzei penale pentru ceea ce depăşeşte nivelul dobânzii legale".

Prin urmare, inclusiv această afirmaţie se situează în afara exigenţelor legale de motivare a recursului.

O atare atitudine procesuală ignoră faptul că, prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului, partea interesată poate invoca doar aspecte de nelegalitate, în conformitate cu motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, care îşi au corespondent în considerentele deciziei atacate.

În egală măsură, nici afirmaţia în sensul că instanţa de apel "nu a adus în discuţie Decizia nr. XI/24.10.2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie" (conform căreia, în aplicarea dispoziţiilor art. 1, art. 2 şi ale art. 3 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 9/2000, cu referire la art. 969 alin. (1) C. civ. de la 1864, o clauza penală prin care se stabileşte obligaţia restituirii la scadenţă a sumei împrumutate sub sancţiunea penalităţilor de întârziere, pe lângă dobânda contractuală convenită sau pe lângă dobânda legală, contravine prevederilor legii) nu este aptă să învestească în mod legal instanţa de recurs, din moment ce, prin această critică, se tinde, în realitate, la infirmarea autorităţii de lucru judecat ataşate sentinţei civile nr. 1708/25.04.2018, pronunţată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr. x/2018 (astfel cum a fost modificată prin decizia nr. 2184/21.05.2019 a Tribunalului Ilfov, secţia civilă), care a fost reţinută, ca fiind incidentă în cauză, prin decizia atacată.

Or, prezenta fază procesuală este limitată, astfel cum s-a arătat, la verificarea conformităţii cu legea a deciziei atacate, iar nu de a cenzura judecata înfăptuită într-o altă pricină.

În legătură cu acest aspect se observă, inclusiv, că recurenţii nu au criticat modalitatea în care instanţa de apel a dat efect autorităţii de lucru judecat, în forma sa pozitivă, ci s-au limitat, în vederea justificării unei eventuale nemotivări, la a arăta doar că instanţa de apel "a luat în calcul doar puterea de lucru judecat dintr-o altă hotărâre, în care se precizează ca penalităţile să nu depăşească dobânda legală", fără însă a formula critici de nelegalitate apte a fi deduse spre examinare în prezenta cale extraordinară de atac.

Aceasta cu atât mai mult cu cât înşişi recurenţii sunt cei care au înţeles să se prevaleze, în calea ordinară de atac, de efectele ce decurg din judecata înfăptuită anterior, ocazie cu care au afirmat că "instanţa fondului a încălcat autoritatea şi puterea de lucru judecat provizorie ce rezultă din sentinţa nr. 1708/25.04.2018 a Judecătoriei Cornetu".

Însă, ceea ce omit recurenţii este că odată reţinut efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al unei chestiuni litigioase aflate în legătură cu soluţionarea celui din urmă litigiu, instanţa de recurs nu mai era ţinută să analizeze, la rândul său, aspectele care au fost dezlegate deja în pricina anterioară şi care se opun cu efecte depline în judecata ulterioară.

Procedând, astfel, recurenţii aleg să ignore, practic, dezlegările date de instanţa de apel în legătură cu aspectele formal criticate.

Prin urmare, deşi formal încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recursul nu conţine critici care să poată fi subsumate motivelor de casare prevăzute de lege, astfel încât, în cauză, devine incidentă sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 1724 A din 22 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi a încheierilor premergătoare.

Cât priveşte solicitarea intimatului-pârât D., de obligare a recurenţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată, se constată că, deşi a formulat respectiva cerere în cuprinsul întâmpinării, cuantumul acestora nu a fost precizat, iar la dosarul cauzei nu se regăseşte vreo dovadă în acest sens, astfel încât cererea va fi respinsă, nefiind îndeplinite cerinţele prevederilor art. 452 C. proc. civ., potrivit cărora partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 1724 A din 22 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi a încheierilor premergătoare.

Respinge cererea intimatului-pârât D., de obligare a recurenţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 octombrie 2024.