Territorial competence for presidential ordinances based on real estate lease location versus generic contractual jurisdiction clause

Şedinţa publică din data de 30 octombrie 2024

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti la data de 23.09.2024, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., permiterea accesului neîngrădit şi repunerea provizorie în posesie a bunurilor şi utilajelor aparţinând A. S.R.L. astfel cum sunt acestea identificate în procesul-verbal nr. x/19.09.2024, situate în spaţiul închiriat din adresa comuna Păuleşti, sat Păuleştii Noi, judeţ Prahova, pentru a permite continuarea activităţii comerciale până la soluţionarea pe fond a litigiului dintre părţi, suspendarea provizorie a scadenţei facturilor de penalităţi CMT nr. 1708/10.09.2024 şi CMT nr. 109/11.09.2024, până la soluţionarea pe fond a acţiunii de drept comun, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 997 C. proc. civ.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

Prin sentinţa nr. 8758/27.09.2024, Judecătoria Ploieşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 5 Bucureşti.

A reţinut instanţa că, fiind vorba despre o acţiune prin care se solicită, pe cale de ordonanţă preşedinţială, repunerea provizorie în posesia bunurilor şi utilajelor aparţinând reclamantei în vederea desfăşurării în continuare a activităţii comerciale, precum şi suspendarea provizorie a scadenţei facturilor ce conţin penalităţi, competenţa teritorială este una relativă, iar excepţia de necompetenţă teritorială relativă - poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, lucru care s-a şi întâmplat în cauză, întrucât prin întâmpinarea formulată în termenul legal pârâta a invocat excepţia de necompetenţă teritorială şi a solicitat declinarea cauzei către Judecătoria Sector 5 Bucureşti.

În cuprinsul contractului de locaţiune nr. x/18.10.2023 încheiat între pârâtă, în calitate de locator, şi pârâtă, în calitate de locator, la art. 13.2 se prevede faptul că:

"orice divergenţă care va apărea din sau în legătură cu validitatea, interpretarea, executarea sau încetarea contractului va fi soluţionată pe cale amiabilă. În cazul în care acest lucru nu este posibil litigiile vor fi deduse spre soluţionare instanţelor române competente din Bucureşti",

Rezultă că părţile au stabilit o clauză atributivă de competenţă pentru soluţionarea eventualelor litigii către instanţele judecătoreşti din Bucureşti, reclamantului revenindu-i sarcina de a alege, în conformitate cu art. 116 din C. proc. civ. oricare instanţă judecătorească competentă, acesta alegând să introducă cererea la Judecătoria Ploieşti, deşi cererea de chemare în judecată, priveşte, în esenţă, notificarea de reziliere emisă de către pârâtă din data de 18.09.2024, o cauză de încetare a contractului.

Deşi prin convenţie nu a fost indicată, în mod expres, instanţa competentă din Municipiul Bucureşti, această cerinţă nu trebuie interpretată într-o manieră rigidă, criteriile instituite la art. 13.2 din contractul de locaţiune nr. x/18.10.2023 fiind suficiente pentru determinarea instanţei competente din punct de vedere teritorial care, în cauză, este Judecătoria Sector 5 Bucureşti.

Prin sentinţa nr. 9205/08.10.2024, Judecătoria Sector 5 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Ploieşti, a constatat conflictul negativ şi a înaintat dosarul pentru soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A reţinut instanţa că, deşi în contractul încheiat între părţi s-a inserat o clauză atributivă de competenţă, nu s-a specificat care anume instanţă de pe raza de competenţă a Municipiului Bucureşti ar fi competentă să judece. Pentru a fi valabilă o astfel de clauză trebuie îndeplinite mai multe condiţii, printre care şi aceea ca în convenţie să se determine instanţa aleasă. Or, în contractul ce face obiectul cauzei s-a menţionat cu titlu generic că sunt competente instanţele din Bucureşti, fără a se preciza în mod expres care anume instanţă. Această precizare era necesară, având în vedere că la nivel de judecătorie funcţionează 6 instanţe, aferente fiecărui sector al Municipiului Bucureşti.

Mai mult, chiar dacă s-ar considera valabilă clauza atributivă de competenţă inserată în contract, normele de procedură care reglementează chestiunile deduse judecăţii sunt norme de ordine privată, iar alegerea instanţei nu a fost făcută în interesul pârâtului, astfel că sunt în continuare incidente dispoziţiile prevăzute de art. 116 C. proc. civ., care prevăd dreptul reclamantului de a alege între mai multe instanţe deopotrivă competente, printre care şi instanţa iniţial sesizată de acesta, respectiv cea de la sediul pârâtului, conform art. 107 alin. (1) C. proc. civ., în speţă Judecătoria Ploieşti.

III. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti pentru considerentele expuse în continuare.

Desesizarea celor două instanţe aflate în conflict a fost determinată de interpretarea diferită a dispoziţiilor legale în temeiul cărora se stabileşte instanţa competentă a soluţiona prezentul litigiu.

Astfel, Judecătoria Ploieşti s-a raportat la dispoziţiile art. 126 din C. proc. civ. în considerarea clauzei atributive de competenţă, prevăzută la art. 13.2 din contractul de locaţiune nr. x/18.10.2023, pe când Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a reţinut ineficienţa acesteia, întrucât nu s-a specificat care anume instanţă de pe raza de competenţă a municipiului Bucureşti ar fi competentă să judece, precum şi că alegerea instanţei nu a fost făcută în interesul pârâtei, motiv pentru care a acordat prevalenţă prevederilor art. 116 C. proc. civ., faţă de normele de competenţă teritorială alternativă incidente în cauză.

Prin prezentul demers judiciar, reclamanta a solicitat emiterea unei ordonanţe preşedinţiale prin care să se dispună, până la soluţionarea litigiului de fond dintre părţi, permiterea accesului acesteia în spaţiul închiriat de la pârâtă pentru a continua activitatea, respectiv suspendarea provizorie a scadenţei facturilor de penalităţi CMT nr. 1708/10.09.2024 şi CMT nr. 109/11.09.2024.

Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 997 şi urm. C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 998 C. proc. civ., cererea de ordonanţă preşedinţială se va introduce la instanţa competentă să se pronunţe în primă instanţă asupra fondului dreptului.

Prin urmare, determinarea instanţei competente să soluţioneze cererea de ordonanţă preşedinţială se face prin identificarea instanţei competente să judece fondul dreptului raportat la obiectul cererii de ordonanţă preşedinţală.

Dând eficienţă acestor prevederi speciale, se constată că, prin dosarul nr. x/2024, înregistrat pe rolul Judecătoriei Ploieşti concomitent cu cererea de emitere ordonanţă preşedinţială, reclamanta a solicitat constatarea nulităţii absolute a notificării din 18.09.2024, de reziliere a contractului de locaţiune încheiat cu pârâta în 18.10.2023, obligarea pârâtei la permiterea accesului în spaţiul închiriat de la pârâtă pentru recuperarea bunurilor şi utilajelor sale, obligarea pârâtei la restituirea bunurilor şi utilajelor sale, precum plata de daune-interese pentru pierderile suferite ca urmare a imposibilităţii de a utiliza aceste bunuri, evaluate provizoriu la 10.000 RON, constatarea caracterului abuziv şi nelegal al clauzelor contractuale prevăzute la art. 8.2.1 (iii) şi 4.13, în baza cărora au fost emise facturile de penalităţi CMT nr. 1708/10.09.2024 şi CMT nr. 109/11.09.2024, iar în subsidiar reducerea penalităţilor excesive, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 17.202,31 RON, reprezentând garanţia de bună-execuţie achitată de aceasta la semnarea contractului de locaţiune şi obligarea pârâtei la plata sumei de 17.280,21 RON, cu titlu de despăgubiri aferente lucrărilor de îmbunătăţiri executate de către reclamantă asupra bunului dat în locaţiune.

Rezultă, aşadar, că cererea reclamantei izvorăşte dintr-un raport de locaţiune a imobilului, aspect care atrage incidenţa cazului de competenţă teritorială alternativă prevăzut de dispoziţiile art. 113 pct. 4 C. proc. civ., text de lege care prevede că, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112 din acelaşi cod, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un raport de locaţiune a imobilului mai este competentă şi instanţa locului unde se află imobilul.

Or, aplicând aceste norme la datele dosarului, se constată că raportul de locaţiune invocat de reclamantă priveşte un spaţiu comercial situat în sat Păuleştii Noi, comuna Păuleşti, judeţul Prahova, localitate aflată în circumscripţia Judecătoriei Ploieşti.

În speţă, se constată şi că această instanţă coincide cu cea în a cărei circumscripţie îşi are sediul pârâta, conform regulii generale prevăzute de art. 107 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că acesta este situat la aceeaşi adresă cu imobilul obiect al locaţiunii.

Totodată, aspectul inserării de către părţi, în cuprinsul contractului de locaţiune, a unei clauze atributive de competenţă, nu este apt a atrage eo ipso competenţa unei alte instanţe decât cea care ar fi competentă în acord cu normele de competenţă privată indicate, câtă vreme o astfel de clauză nu face posibilă, raportat la elementele pricinii, determinarea "instanţei judecătoreşti competente din Bucureşti".

Aceasta întrucât atât reclamanta, cât şi pârâta aveau, la data formulării acţiunii, sediul social la adresa din sat Păuleştii Noi, comuna Păuleşti, judeţul Prahova, adresă la care se află, de asemenea, şi imobilul obiect al locaţiunii.

Aşadar, niciunul dintre criteriile care pot funcţiona în determinarea competenţei teritoriale (sediul părţilor, respectiv locul unde se află imobilul obiect al unui contract de locaţiune) nu permite concluzia existenţei unei instanţe cu sediul în Bucureşti, căreia să-i poată fi atrasă competenţa de soluţionare a litigiului, pentru a se da eficienţă clauzei atributive de competenţă din contract (conform căreia "litigiile vor fi deduse spre soluţionare instanţelor judecătoreşti române competente din Bucureşti").

Mai mult, pe rolul Judecătoriei Ploieşti se află înregistrat inclusiv litigiul de fond dedus judecăţii de reclamantă, pe care se grefează situaţia de fapt prezentată în motivarea cererii de emitere a ordonanţei preşedinţiale şi până la soluţionarea căruia s-a solicitat dispunerea măsurilor solicitate în prezenta cauză.

Or, în acord cu prevederile art. 998 C. proc. civ., referite anterior, competenţa de soluţionare a ordonanţei preşedinţiale se stabileşte prin raportare la dispoziţiile corespunzătoare fondului dreptului, această normă specială de competenţă fiind edictată în scopul unei mai bune administrări a justiţiei.

În consecinţă, dată fiind lipsa unor elemente concrete care să permită fixarea competenţei în favoarea unei instanţe cu sediul în Bucureşti în sensul clauzei atributive de competenţă din contract, coroborat cu învestirea Judecătoriei Ploieşti cu soluţionarea fondului dreptului, se va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 30 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.