Inability to invoke judge-party immunity under Art. 127(1) CPC after jurisdiction is fixed at the first hearing

Şedinţa publică din data de 30 octombrie 2024

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Hârlău în data de 06 iunie 2022, sub nr. x/2022, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C. şi D., ca prin hotărârea care se va pronunţa să se dispună partajarea averii succesorale rămase de pe urma defunctei E., precum şi lichidarea stării de indiviziune.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1.143 şi urm. C. civ., respectiv art. 980 şi urm. C. proc. civ.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

Prin sentinţa nr. 914 din 26 aprilie 2024, Judecătoria Hârlău a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu-Neamţ.

A reţinut instanţa că, potrivit înscrisului depus la dosar de către reclamantul A., adeverinţa nr. x/27.02.2024, reclamantul este încadrat în funcţia de judecător la Tribunalul Iaşi, instanţă de grad direct superior Judecătoriei Hârlău.

În acest sens, a mai reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea, motiv pentru care a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Hârlău, invocată de către reclamant, dat fiind că dispoziţia legală invocată de către acesta este una de ordine publică.

Prin sentinţa nr. 778 din 01 august 2024, Judecătoria Târgu-Neamţ a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Hârlău, a constatat conflictul negativ şi a înaintat dosarul, pentru soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A reţinut instanţa că la data introducerii cererii de chemare în judecată nu exista acest incident procedural, Judecătoria Hârlău devenind competentă să soluţioneze prezenta cauză, chiar dacă după doi ani de la introducerea cererii s-a ivit acesta.

Mai arată şi că dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. fac referire la un caz de competenţă facultativă, care nu poate fi invocat decât la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate şi pot pune concluzii, în speţă, acesta fiind cel din 16 noiembrie 2022, termen la care Judecătoria Hârlău s-a declarat competentă a soluţiona princina, prin încheiere interlocutorie pronunţată potrivit dispoziţiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ.

Dacă s-ar admite soluţia conform căreia instanţa ar putea în mod legal să îşi decline ulterior competenţa, ar însemna să se deroge de la norma de ordine publică ce stabileşte caracterul interlocutoriu al acestei încheieri fără a exista un text de lege expres în acest sens.

Însă, potrivit regulilor unanim admise în doctrină şi în jurisprudenţă, precum şi conform art. 10 C. civ., excepţiile (derogările) trebuie să fie expres şi limitativ prevăzute de lege, iar nu deduse pe cale de interpretare.

A reţinut, totodată, că Judecătoria Hârlău a revenit asupra competenţei teritoriale la solicitarea reclamantului, la cel de-al optulea termen, din data de 26 aprilie 2024.

Drept urmare, a apreciat că Judecătoria Hârlău a invocat excepţia necompetenţei teritoriale ulterior momentului prevăzut expres de art. 131 C. proc. civ., astfel că instanţa ulterior învestită îşi poate declina competenţa în favoarea primei instanţe, întrucât prima instanţă a devenit competentă să soluţioneze cauza, ca urmare a pronunţării unei încheieri interlocutorii prin care a reţinut că este competentă teritorial.

III. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Hârlău, pentru considerentele expuse în continuare.

Desesizarea celor două instanţe aflate în conflict a fost determinată de interpretarea diferită pe care au dat-o instanţele aflate în conflict textelor de lege referitoare la excepţia de necompetenţă teritorială pentru ipoteza reglementată de dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., respectiv a momentului până la care aceasta poate fi invocată.

Astfel, Judecătoria Hârlău a acordat prevalenţă prevederilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ. în raport cu aspectul încadrării reclamantului, pe parcursul litigiului, în funcţia de judecător la Tribunalul Iaşi, instanţă de grad direct superior Judecătoriei Hărlău.

Pe de altă parte, Judecătoria Târgu-Neamţ a reţinut că Judecătoria Hârlău a devenit competentă ca efect al stabilirii competenţei de soluţionare a pricinii, prin încheiere interlocutorie, la primul termen de judecată, excepţia necompetenţei fiind invocată, aşadar, ulterior momentului prevăzut de art. 131 C. proc. civ.

În speţă, se constată că, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Hârlău în data de 06 iunie 2022, sub nr. x/2022, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C. şi D., ca prin hotărârea care se va pronunţa să se dispună partajarea averii succesorale rămase de pe urma defunctei E., precum şi lichidarea stării de indiviziune, conform art. 1.143 şi urm. C. civ., respectiv a prevederilor art. 980 şi urm. C. proc. civ.

La cel dintâi termen de judecată, din 16 noiembrie 2022, Judecătoria Hârlău a stabilit, în conformitate cu prevederile art. 94 alin. (1) C. proc. civ., că este competentă general, material şi teritorial să soluţioneze pricina.

Ulterior, prin cererea depusă în data de 29 februarie 2024, reclamantul A. a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Hârlău în raport cu dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., arătând că deţine calitatea de judecător în cadrul Tribunalului Iaşi, sens în care a solicitat declinarea competenţei de soluţionare a cauzei la Judecătoria Târgu-Neamţ.

A mai arătat reclamantul că la momentul introducerii cererii de chemare în judecată nu îndeplinea funcţia de judecător la Tribunalul Iaşi, sens în care a anexat adeverinţa nr. x din 27 februarie 2024 a acestei instanţe, în cuprinsul căreia se menţionează că acesta îndeplineşte funcţia de judecător în cadrul Tribunalului Iaşi începând cu data de 01 mai 2023.

Drept urmare, la termenul de judecată din 12 aprilie 2024, cel de-al şaptelea acordat în cauză, Judecătoria Hârlău, ulterior punerii în discuţia părţilor a excepţiei necompetenţei sale teritoriale, invocată de către reclamant, a rămas în pronunţare asupra acestui incident procedural, excepţie admisă prin sentinţa nr. 914 din 26 aprilie 2024.

În acest context, se constată că, în speţă, primul termen de judecată, în sensul art. 130 alin. (2) C. proc. civ., cu procedura de citare legal îndeplinită, a fost cel din 16 noiembrie 2022, când Judecătoria Hârlău a reţinut competenţa sa de soluţionare a cauzei.

Potrivit dispoziţiilor art. 130 C. proc. civ., spre deosebire de necompetenţa generală a instanţelor judecătoreşti care poate fi invocată în orice stare a pricinii, necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică şi cea de ordine privată pot fi invocate cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, iar, în raport de prevederile art. 131 alin. (1) C. proc. civ., la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina.

Or, în speţă, Judecătoria Hârlău a reţinut competenţa sa teritorială de soluţionare a cauzei printr-o încheiere interlocutorie, de care este ţinută, conform art. 235 C. proc. civ., chestiune rămasă câştigată judecăţii şi asupra căreia nu mai putea reveni.

Nu este lipsit de relevanţă, din această perspectivă, nici aspectul că ulterior termenului prevăzut de art. 130 alin. (2) C. proc. civ. operează o consolidare definitivă a competenţei procesuale a instanţei pe rolul căreia a fost introdusă cererea, invocarea excepţiei de necompetenţă teritorială ulterior acestui moment procesual nemaifiind posibilă.

În consecinţă, ivirea ipotezei reglementate de prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. dincolo de termenul reglementat de art. 130 alin. (2) şi art. 131 alin. (1) C. proc. civ. pentru verificarea competenţei nu mai era aptă a produce consecinţele juridice reglementate de textul de lege referit, în sensul dezînvestirii instanţei, ca efect al admiterii excepţiei necompetenţei teritoriale absolute, invocate de către reclamant.

În acest sens, se observă şi că, prin Decizia nr. 7 din 16 mai 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul în legii, s-a stabilit că dispoziţiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. nu pot fi aplicate decât strict şi limitativ, având în vedere caracterul special al normei care face trimitere în mod expres la instanţa la care reclamantul îşi desfăşoară activitatea, sens în care s-a reţinut că prevederile art. 127 din C. proc. civ. au în vedere sesizarea primei instanţe, nu şi exercitarea căilor de atac (par. 67), respectiv că în situaţia în care reclamantul funcţionează la o instanţă superioară, iar calea de atac exercitată urmează să fie soluţionată de instanţa la care funcţionează, remediul procesual este strămutarea reglementată de art. 140 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. (par. 71).

Pentru aceste considerente, dată fiind fixarea, cu caracter definitiv, a competenţei teritoriale a Judecătoriei Hârlău prin încheierea din 16 noiembrie 2022, revine acesteia competenţa de soluţionare a pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Hârlău.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 30 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.