Cassation appeal null for lacking specific illegality critiques regarding priority of special public service liability over general delictual law

Şedinţa publică din data de 30 octombrie 2024

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud, secţia I civilă în data de 18.03.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa-Năsăud şi B., a solicitat obligarea acestora la plata sumei de 5.900 RON reprezentând despăgubiri materiale, constând în contravaloare medicamente şi controale medicale, respectiv a sumei de 80.000 euro reprezentând despăgubiri morale, precum şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul dosar.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 194, art. 451 C. proc. civ., art. 1.349, art. 1.381-1.382, art. 1.391, art. 1.357, art. 1.373 şi urm. C. civ.

Pârâta B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată, excepţia necompetenţei materiale funcţionale a secţiei specializate a soluţiona litigii de muncă, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B. în ceea ce priveşte presupusele prejudicii suferite de reclamantă, iar în subsidiar a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa-Năsăud a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia netimbrării cererii, iar în subsidiar a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

În data de 13.09.2021, reclamanta, raportat la dispoziţiile instanţei de la şedinţa de judecată din data de 08.06.2021, a formulat precizări, prin care a arătat, faţă de pârâta B., că solicită ca aceasta să fie obligată la achitarea întregii sume care reprezintă daune materiale (petitul nr. 1 al acţiunii), iar pentru cel de-al doilea petit, referitor la daunele morale, solicită obligarea în solidar a celor două pârâte, B. şi Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa-Năsăud, iar în ceea ce priveşte temeiul juridic, a arătat că şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 1.357 şi art. 1.349 C. civ. faţă de pârâta B., iar faţă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa-Năsăud pe dispoziţiile art. 1.373 C. civ.. În ceea ce priveşte modalitatea de tragere la răspundere a celor două pârâte pentru plata daunelor morale pretinse, a solicitat să se aibă în vedere dispoziţiile art. 1.382 C. civ.

În data de 03.11.2021, reclamanta, raportat la dispoziţiile instanţei de la şedinţa de judecată din data de 14.09.2021, a formulat precizări, prin care a menţionat că înţelege să majoreze cuantumul daunelor materiale cu suma de 3.956 RON, astfel că solicită obligarea pârâtei B. la achitarea sumei totale de 9.856 RON.

În data de 17.01.2022, pârâta B. a depus la dosarul cauzei note de şedinţă, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii întemeiate pe răspunderea civilă delictuală, excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive cu privire la toate faptele relevate şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru prejudicii rezultate din fapte pretins săvârşite de pârâtă cu mai mult de trei ani înainte de înregistrarea cererii de chemare în judecată, iar pe fond a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud

Prin sentinţa nr. 375/F/06.04.2023, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia I civilă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune; a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Cluj

Prin decizia nr. 65/A/27.02.2024, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul principal formulat de către reclamantă împotriva sentinţei; a admis apelul incident declarat de pârâta B. şi a schimbat sentinţa, în sensul că a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă în contradictoriu cu pârâtele B. şi Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa-Năsăud.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 7 C. proc. civ., reclamanta.

- Printr-o primă critică, recurenta-reclamantă invocă faptul că instanţa de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat, prin aceea că a anulat în mod nepermis încheierea civilă nr. 65/CC/2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, definitivă, prin care Tribunalul Bistriţa-Năsăud a statuat că acţiunea din litigiul pendinte este una în răspundere civilă delictuală, acţiune deschisă împotriva Casei Judeţene de Pensii Bistriţa, cu care reclamanta a avut raport de serviciu până în data de 21.09.2020, când a fost nevoită să îşi depună demisia, cât şi împotriva numitei B., care a refuzat pe parcursul raportului de serviciu al reclamantei să pună în executare 7 decizii civile definitive şi care nu a respectat sănătatea şi securitatea în câmpul muncii.

Din aceste considerente, Tribunalul Bistriţa-Năsăud a stabilit obligaţia reclamantei de a achita suma de 100 RON, cu titlu de taxă judiciară de timbru, cât şi obiectul cauzei, constând în răspundere civilă delictuală.

Ulterior redării, sub forma citării, a considerentelor încheierii nr. 65/CC/2021, recurenta-reclamantă arată şi că, urmare a pronunţării acesteia, acţiunea sa a rămas formulată în temeiul dispoziţiilor art. 1.357 şi art. 1.349 C. civ. faţă de pârâta B., respectiv în temeiul prevederilor art. 1.373 C. civ. faţă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa-Năsăud, curtea de apel având obligaţia de a se pronunţa asupra tuturor considerentelor şi probelor din dosar.

Potrivit legii, soluţionând cauza pe fond, instanţa ulterioară este ţinută, strict în ceea ce priveşte identitatea de chestiune litigioasă, de cele statuate în hotărârea anterioară, acesta fiind punctul de pornire de la care îşi dezvoltă în continuare raţionamentul juridic, în funcţie de circumstanţele concrete ale noii pricini deduse judecăţii, ceea ce curtea de apel nu a efectuat.

În acest sens, a mai arătat şi că principiul autorităţii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces finalizat având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi fiind purtat între aceleaşi părţi, ci şi contrazicerea între două hotărâri judecătoreşti, adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă, printr-o hotărâre judecătorească posterioară, pronunţată în alt proces.

Sub un alt aspect, recurenta-reclamantă a arătat că este necesară şi punerea în discuţie, cât şi tranşarea excepţiei de neconstituţionalitate a hotărârii atacate, dat fiind că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 430 alin. (1)-(2) şi art. 431 C. proc. civ. ca urmare a anulării unei sentinţe civile definitive.

Recurenta-reclamantă a mai arătat şi că instanţa de contencios constituţional a reţinut, în jurisprudenţa sa, că principiul potrivit căruia, după pronunţarea hotărârii, judecătorii nu mai pot reveni asupra deciziei luate reprezintă o componentă esenţială a ideii de justiţie, a asigurării autorităţii de lucru judecat şi a ocrotirii drepturilor procesuale ale părţilor, ca element fundamental al statului de drept, principiu încălcat de către instanţa de apel alături de dreptul reclamantei la un proces echitabil.

- Printr-o altă susţinere, recurenta-reclamantă a invocat faptul că instanţa de apel a soluţionat cauza printr-o aplicare şi interpretare greşită a normelor de procedură.

Astfel, a precizat că, dat fiind obiectul cauzei, reprezentat de dispoziţiile art. 1.357 şi art. 1.349 C. civ. în raport cu pârâta B., respectiv art. 1.373 C. civ. în raport cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa-Năsăud, aceste texte de lege nu puteau fi înlăturate, considerându-se prioritară, în mod greşit, răspunderea civilă contractuală.

Mai arată şi că răspunderea civilă este o instituţie unică, atât cea delictuală, cât şi cea contractuală având ca fundament principii de reparare a prejudiciului produs ca urmare a săvârşirii unui fapt ilicit.

- Printr-o altă critică, recurenta-reclamantă invocă încălcarea dreptului său la un proces echitabil.

Admiterea apelului incident de către curtea de apel, apel incident pe care pârâta B. nu l-a declarat niciodată şi nici nu l-a depus în termenul prevăzut de lege, favorizare realizată prin sugerarea achitării, de către aceasta, a unei taxe de 50 RON, apelul incident fiind în fapt întâmpinarea acesteia la apelul principal.

Precizează că apelul incident trebuie formulat în raport cu legea, condiţiile apelului incident vizând calitatea procesuală activă şi pasivă, termenul de exercitare, obligativitatea formei scrise şi enunţarea unei solicitări exprese de schimbare a hotărârii primei instanţe, ceea ce în cauză nu s-a respectat de către pârâta B., astfel că admiterea acestuia reprezintă o gravă încălcare a dreptului reclamantei la un proces echitabil.

Totodată, menţionează că, în conformitate cu prevederile art. 479 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel trebuia să aibă în vedere la pronunţarea hotărârii că nu putea fi înlăturată calitatea procesuală pasivă a pârâtei B., întrucât aceasta este reprezentantul legal al instituţiei; nu puteau fi înlăturate prevederile invocate de reclamantă drept temei al acţiunii, întrucât răspunderea civilă este o instituţie unică, atât cea delictuală, cât şi cea contractuală având ca fundament principii de reparare a prejudiciului produs, rezultat al săvârşirii unui fapt ilicit.

De asemenea, având în vedere obiectul cauzei, consideră că reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe texte de lege ce nu pot fi înlăturate, considerându-se în mod greşit ca fiind prioritară răspunderea contractuală.

Nu se poate valorifica un text de lege în sensul în care acesta ar urma să stabilească faptul că răspunderea contractuală primează sau o astfel de răspundere ar trebui aplicată cu prioritate în raport cu dispoziţiile invocate de reclamantă.

În cauză, curtea de apel nu a reflectat la o corectă analiză, o corectă raportare la cerinţele speciale, atât argumentele expuse de instanţa de apel, cât şi analiza subsecventă (realizată cu privire la criticile concret regăsite în memoriul de apel) relevă o incorectă aplicare a cerinţelor speciale ce degajă din art. 476 alin. (2), art. 477 alin. (1) şi art. 479 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel oferind un caracter facultativ limitelor legale ale devoluţiunii.

Întrucât curtea de apel consideră delicte doar infracţiunile săvârşite, arată că inclusiv Curtea de Apel Alba Iulia, în ceea ce priveşte subiectul activ al infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti, a hotărât că subiect activ al infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti poate fi orice persoană, fără a prezenta relevanţă dacă făptuitorul a fost sau nu parte în procesul în care s-a pronunţat hotărârea la a cărei executare se împotriveşte.

În acest sens, este suficient să existe o hotărâre judecătorească şi făptuitorul să ştie că este pusă în executare (decizia penală nr. 886 din 30 noiembrie 2010 pronunţată în recurs de secţia penală a Curţii de Apel Alba Iulia).

Menţionează că deţine 7 hotărâri judecătoreşti definitive refuzate a fi puse în executare de către intimta-pârâtă B., inclusiv cu privire la reîncadrarea în funcţie a unui funcţionar public.

Mai arată şi că deţine inclusiv hotărâri ale curţii de apel în care se arată că B. nu a respectat deciziile judecătoreşti şi instanţa o obligă pentru a treia oară să pună în executare hotărârile, ceea ce nu a făcut nici în prezent.

Potrivit jurisprudenţei CEDO, autorităţile obligate să execute o hotărâre judecătorească nu pot crea ele însele situaţii de natură să facă imposibilă executarea.

Invocă, astfel, hotărârea pronunţată în cauza Niţescu c. României (cererea nr. x/03, hotărârea din 21 aprilie 2009), prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 4 din Convenţie şi a art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie, ca urmare a neexecutării unei hotărâri judecătoreşti prin care s-a dispus reintegrarea în funcţie a reclamantului şi plata salariilor până la reintegrarea sa în funcţie.

Neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti nu poate fi justificată invocând motive care nu au fost puse în discuţia instanţelor naţionale, motiv pentru care consideră că faptele pârâtei B. se circumscriu atât laturii penale, cât şi răspunderii civile delictuale.

- Printr-o altă susţinere, raportat la nerespectarea sănătăţii şi securităţii în muncă, arată că obligaţia de i se a asigura condiţii normale de muncă revine instituţiei, ceea ce atrage răspunderea proprie a acesteia, în calitate de comitent.

Evocând situaţia de fapt, arată că ansamblu probator confirmă faptul că s-a îmbolnăvit în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu în cadrul instituţiei Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa-Năsăud, care, prin pârâta B., nu i-a respectat condiţiile de securitate şi sănătate în muncă.

Mai arată şi că nu au fost respectate de către pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa-Năsăud, prin pârâta B., prevederile H.G. nr. 493/2006 şi nici dispoziţiile pct. 19 din Anexa 2 din H.G. nr. 1091/2006.

- Recurenta-reclamantă critică inclusiv înlăturarea probatoriului invocat de reclamantă, probatoriu cu privire la hărţuirea permanentă a sa la locul de muncă, ameninţările, denigrarea şi conduita abuzivă a intimatei-pârâte B. asupra sa, respectiv crearea unui climat ostil la locul de muncă.

Invocă şi faptul că martorii părţilor adverse, fiind funcţionari publici care se află în relaţii de subordonare cu B., sunt cercetaţi penal de către Parchetele din Bistriţa pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă depusă în cauză, motiv pentru care depoziţiile acestora nu pot constitui probe în prezenta cauză.

Mai arată şi că despăgubirile morale în cuantum de 80.000 euro, pe care le solicită, nu reprezintă o reparaţie a prejudiciului suferit, ci constituie o compensaţie relativ echitabilă a acestuia.

- În ceea ce priveşte modul în care s-a realizat judecata în apel, invocă neobservarea exigenţelor impuse de principiul disponibilităţii şi de cel al contradictorialităţii, precum şi a celor ce rezultă din dispoziţia înscrisă în art. 479 alin. (1) C. proc. civ., fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În acest sens, reiterează susţinerile prin care arată că şi-a întemeiat acţiunea pe texte de lege ce nu pot fi înlăturate, considerându-se în mod greşit drept prioritară răspunderea civilă contractuală.

Nu se poate valorifica un text de lege în sensul în care acesta ar urma să stabilească faptul că răspunderera contractuală primează sau o astfel de răspundere ar trebui aplicată cu prioritate în raport cu dispoziţiile invocate de recurenta-reclamantă.

Susţine că interpretarea curţii de apel creează contextul în care pârâta B. nu mai deţine calitate procesuală, având în vedere că aceasta nu este parte contractantă.

5. Apărări formulate în cauză

Intimata-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa-Năsăud a formulat întâmpinare în termen legal, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, respectiv excepţia nulităţii acestuia, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În dezvoltarea excepţiei inadmisibilităţii căii de atac a invocat că, potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., hotărârile pronunţate în cererile care au ca obiect materia asigurărilor sociale, precum şi hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului, nu pot face obiectul recursului.

În argumentarea excepţiei nulităţii recursului, a arătat că susţinerile invocate de recurenta-reclamantă în cuprinsul cererii de recurs nu răspund cerinţelor prevăzute de dispoziţiile procedurale invocate, întrucât criticile din memoriul de recurs nu sunt apte a permite controlul de legalitate al deciziei recurate.

Precizează, aşadar, că memoriul de recurs nu conţine veritabile critici la adresa hotărârii pronunţate de instanţa de apel şi nici nu arată în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea acesteia.

Pe fond, a menţionat că, având în vedere că intimata-pârâtă B. a formulat critici, prin întâmpinare, în sensul inadmisibilităţii acţiunii, excepţie care a fost soluţionată în faţa primei instanţe, curtea, în mod just, cu respectarea drepturilor procesuale ale părţilor, a considerat că se impune citarea acesteia cu menţiunea de a preciza dacă înţelege să critice soluţia dată asupra excepţiei inadmisibilităţii pe calea întâmpinării sau prin formularea unui apel incident.

Deşi primul motiv al cererii de recurs, astfel cum a fost formulat, s-ar referi la ipoteza casării hotărârii în situaţia încălcării autorităţii de lucru judecat, conform art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., intimata-pârâtă arată că situaţia dată nu se circumscrie unei asemenea ipoteze.

Reţinerile instanţei de apel sunt temeinice şi fundamentate, având în vedere că prin apelul incident declarat de pârâta B. s-a criticat modul de soluţionare al excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, excepţie invocată de aceasta şi soluţionată în sensul respingerii ei, împrejurare care a impus analizarea cu prioritate a acestei chestiuni, în condiţiile în care, prin apelul declarat, a pus în discuţie aspecte privind temeinicia soluţiei pronunţate pe fondul cauzei de către prima instanţă.

Susţine ca fiind corectă constatarea că excepţia inadmisibilităţii acţiunii a fost invocată de către pârâta B. cu motivarea că reclamanta nu poate invoca drept temei al acţiunii dispoziţiile de drept comun în materie de răspundere civilă delictuală, în condiţiile în care prejudiciile invocate derivă din modul în care s-au desfăşurat raporturile de muncă dintre reclamantă şi intimata-pârâtă persoană juridică, respectiv din modul în care aceasta din urmă şi-a exercitat atribuţiile în raport cu reclamanta, astfel încât recurenta-reclamantă nu se poate prevala de răspunderea civilă delictuală pentru a-şi fundamenta pretenţiile, în condiţiile în care are la îndemână o acţiune în răspundere civilă contractuală.

Reţinându-se aceste aspecte, instanţa de apel a verificat modul de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, analizând care au fost limitele învestirii instanţei de fond, sens în care a constatat că, în motivarea soluţiei de respingere a excepţiei inadmisibilitătii acţiunii, reţinând prevederile art. 1.350 alin. (3) C. civ., Tribunalul Bistriţa-Năsăud a arătat că în condiţiile în care nu s-a invocat că împotriva pârâtei B. ar exista o acţiune în răspundere civilă contractuală, excepţia nu este întemeiată.

A mai reţinut instanţa de apel şi că acţiunea a fost fundamentată exclusiv pe prevederile C. civ. în materie de răspundere civilă delictuală, recurenta-reclamantă arătând că acţiunea nu a fost întemeiată pe dispoziţiile Codului muncii, care au fost doar amintite, deoarece acestea prevăd anumite termene de decădere, care nu au fost respectate.

Urmare acestor reţineri, instanţa de apel a clarificat natura raporturilor dintre reclamantă şi pârâte, stabilind care norme juridice sunt aplicabile situaţiei de fapt descrise prin cererea de chemare în judecată şi prin precizările ulterioare, pentru ca în final să concluzioneze că, în mod întemeiat, s-a invocat de către pârâta B. că împotriva sa nu putea fi formulată o acţiune în răspundere civilă delictuală întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun, reclamanta solicitând repararea prejudiciului cauzat ca urmare a modalităţii de exercitare a atribuţiilor de serviciu.

Potrivit dispoziţiilor Codului administrativ (art. 490 şi urm, art. 499, art. 428, care se completează, conform art. 367, cu legislaţia muncii şi cu reglementările de drept comun), respectiv cele din partea a VI-a a acestui act normativ, instanţa de apel a concluzionat în mod legal că o astfel de acţiune putea fi întemeiată numai pe aceste dispoziţii, nicidecum pe prevederile de drept comun în materie de răspundere civilă delictuală.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinarea intimatei-pârâte Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa-Năsăud, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor formulate şi admiterea căii de atac.

A precizat recurenta-reclamantă că şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6-8 C. proc. civ.

După cum se poate observa, motivarea hotărârii Tribunalului Bistriţa- Năsăud duce la o anumită soluţie, însă în dispozitiv instanţa a pronunţat o soluţie diferită, ceea ce conduce la casarea hotărârii.

În continuare, recurenta-reclamantă a arătat că faptele intimatei-pârâte B. se circumscriu atât laturii penale, cât şi răspunderii civile delictuale, precum şi că instanţa de prim control judiciar a admis apelul incident în legătură cu o excepţie tardiv formulată.

Invocă, totodată, încălcarea autorităţii de lucru judecat a Deciziei nr. 156/2023 a Curţii Constituţionale.

Relevând cadrul factual, recurenta-reclamantă a mai precizat şi că instanţa de apel a restrâns în mod nepermis cadrul procesual, ca urmare a scoaterii pârâtei B. din calitatea procesuală pe care a avut-o în cauză.

Mai invocă recurenta-reclamanta şi faptul că decizia atacată nu respectă prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., având în vedere că restul criticilor formulate au rămas fără obiect raportat la aspectele reţinute prin prisma inadmisibilităţii acţiunii.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului reclamantei pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de lege, invocată de intimata-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa-Năsăud, prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nul, având în vedere că niciuna dintre criticile expuse în cadrul memoriului de recurs (deşi formal încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 7 C. proc. civ.) nu pune în discuţie aspecte de nelegalitate a hotărârii atacate.

- Este formală critica recurentei privitoare la încălcarea, de către instanţa de apel, a autorităţii de lucru judecat a încheierii nr. 65/CC din 12 octombrie 2021 a primei instanţe, fără a indica în ce fel ar putea produce efectele lucrului judecat un asemenea act procedural al instanţei.

Astfel, din actele dosarului reiese că prin încheierea a cărei autoritate de lucru judecat se pretinde a fi fost nesocotită cu ocazia judecăţii în apel s-a dispus, în condiţiile prescrise de art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, admiterea cererii de reeexaminare formulate de reclamantă împotriva modalităţii de stabilire a taxei judiciare de timbru de către prima instanţă, reţinându-se că taxa legal datorată este în cuantum de 100 RON.

Fără a evidenţia, în concret, maniera în care încheierea menţionată ar antama aspecte prejudiciale, necesar a fi supuse dezbaterii contradictorii a părţilor (precum cele referitoare la stabilirea normelor de drept aplicabile pretenţiei deduse judecăţii), în raport cu limitele analizei efectuate într-o atare procedura necontencioasă (care privesc doar verificarea unei cerinţe legale extrinseci cererii de chemare în judecată), recurenta s-a rezumat doar la a indica existenţa unei încălcări a prevederilor art. 430 şi art. 431 C. proc. civ. (redând conţinutul normativ al acestora) şi la a invoca, neargumentat, fixarea cadrului procesual prin intermediul hotărârii pronunţate în procedura reexaminării taxei de timbru.

Or, această manieră de formulare a criticii, care omite a indica punctual nelegalitatea săvârşită şi a demonstra în ce modalitate o asemenea încheiere, care statuează asupra aspectelor formale ale judecăţii, legate de taxa de timbru datorată, ar tranşa şi asupra fundamentului juridic al pretenţiilor cu autoritatea lucrului judecat, nu este aptă a învesti în mod corespunzător instanţa de recurs, nefiind suficientă simpla menţiune că decizia atacată nu este legală ori că nu s-au respectat prevederile procedurale enumerate de către recurentă.

Contrar exigenţelor de motivare a recursului prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., recurenta a înţeles doar să indice aspecte generale în legătură cu conceptul juridic de "autoritate de lucru judecat", precizând scopul acestuia, "de a se evita pronunţarea unor soluţii contradictorii definitive cu privire la aceeaşi cerere", şi relevând consecinţa juridică a încălcării lui, respectiv "generarea incertitudinii cu privire la raporturile juridice deja rezolvate de instanţele judecătoreşti", fără a transpune, însă, aceste consideraţii teoretice situaţiei particulare din prezenta pricină şi fără a demonstra, astfel, premisele existenţei unei contrarietăţi între cele două acte jurisdicţionale invocate ca fiind opuse, care să confere posibilitatea unei verificări jurisdicţionale din această perspectivă.

- În afara unei critici de nelegalitate este şi susţinerea referitoare la "neconstituţionalitatea" deciziei atacate, care nu permite, prin ea însăşi, învestirea instanţei cu cercetarea unei cereri de sesizare a instanţei de contencios constituţional.

Aceasta întrucât recurenta omite, în mod evident, că hotărârile judecătoreşti nu sunt supuse controlului de constituţionalitate (faţă de prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992), ci doar exerciţiului căilor de atac, în cadrul sistemului judiciar.

- Nici susţinerea relativă la aplicarea şi interpretarea greşită a legii, de către instanţa de prim control judiciar, nu supune judecăţii veritabile aspecte de nelegalitate a deciziei atacate.

Astfel, în aceeaşi manieră inadecvată procedural, fără a contrapune chestiuni de nelegalitate judecăţii înfăptuite cu ocazia devoluţiunii cauzei în apel, recurenta a invocat, în mod abstract, "aplicarea unei alte legi decât cea incidentă raportului juridic dedus judecăţii", de către curtea de apel, susţinere neurmată de o argumentaţie juridică prin care să se tindă la a se evoca existenţa unei neconformităţi în aplicarea legii în etapa procesuală anterioară.

În schimb, recurenta afirmă doar că acţiunea formulată ar fi trebuit analizată prin prisma normelor juridice invocate drept temei al cererii declanşatoare a prezentei pricini (care guvernează răspunderea civilă delictuală sub imperiul C. civ.), fără a indica, efectiv, maniera în care ar fi fost posibilă, din punct de vedere juridic, examinarea cauzei din perspectiva temeiul juridic invocat, în detrimentul regulilor speciale stabilite ca fiind incidente judecăţii de către instanţa de apel.

Deopotrivă, recurenta a înţeles să invoce, nesusţinut în drept, că "nu pot fi înlăturate" normele juridice pe care şi-a întemeiat acţiunea, "considerându-se în mod greşit prioritară răspunderea civilă contractuală".

Or, simpla afirmare a unei greşite aplicări a legii de către instanţa de apel, neurmată de critici care să evidenţieze o eventuală nesocotire a normelor juridice pretins incidente speţei şi fără a demonstra posibilitatea înlăturării unei norme speciale găsite incidentă de instanţa de apel în raport cu materia litigioasă, conturează mai degrabă dezacordul părţii faţă de soluţia pronunţată, iar nu un motiv de casare a acesteia.

Tot astfel, sunt doar formale criticile prin care se afirmă că "răspunderea civilă este o instituţie unică, atât cea delictuală, cât şi cea contractuală având ca fundament principii de reparare a prejudicului produs", din moment ce nu opun elemente concrete de nelegalitate dezlegării jurisdicţionale a instanţei de apel, care, invalidând raţionamentul juridic al tribunalului în privinţa modalităţii de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâta B., a conferit prioritate răspunderii contractuale, în acord cu prevederile art. 1.350 alin. (3) C. civ. (ca urmare a stabilirii, în prealabil, cu ocazia devoluţiunii cauzei, a calităţii reclamantei de funcţionar public şi a naturii contractuale a raportului de serviciu al acesteia cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa-Năsăud, corelativ regimului juridic similar aplicabil pârâtei B.), ocazie cu care a reţinut ca fiind incidente prevederile în materia răspunderii funcţionarilor publici prevăzute de Codul administrativ în privinţa prejudiciului material pretins, respectiv cele prevăzute de art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 în privinţa ambelor forme de prejudiciu invocate.

În acest context, susţinerile generice ale recurentei potrivit cărora "nu se poate valorifica un text de lege în sensul în care acesta ar urma să stabilească faptul că răspunderea contractuală primează în raport cu dispoziţiile invocate" fac imposibilă extragerea unui element de nelegalitate a deciziei atacate, care ar fi presupus tocmai demonstraţia juridică a greşitei aplicări a unei norme de drept propriu-zise.

Aşa fiind, simpla invocare a nerespectării principiului devoluţiunii cauzei de către instanţa de apel, ca efect al necercetării acesteia din perspectiva temeiului de drept al acţiunii, nu constituie un veritabil aspect de nelegalitate, cât timp aceasta nu este însoţită de critici subsumabile prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ. menite să invalideze raţionamentul logico-juridic al instanţei de apel.

- Nici alegaţiile recurentei relative la încălcarea dreptului său la un proces echitabil, ca efect al admiterii apelului incident al pârâtei B., "pe care partea adversă nu l-a declarat niciodată şi nici nu l-a depus în termenul prevăzut de lege", nu fac posibilă cenzura instanţei de recurs.

În acest sens, se observă că aspectele la care face referire partea au făcut obiectul soluţionării prin încheierea din 13 februarie 2024 a instanţei de apel (ocazie cu care curtea a calificat susţinerile pârâtei B., formulate prin întâmpinare, referitoare la inadmisibilitatea acţiunii reclamantei, ca reprezentând, de fapt, un apel incident, în conformitate cu precizările acesteia, şi a respins excepţia tardivităţii declarării acestei căi de atac, invocată de reclamantă).

Rigorile prevederilor art. 486 alin. (1) lit. c) şi ale art. 494 C. proc. civ. raportate la art. 466 alin. (4) din acelaşi cod impun, însă, titularului căii de atac să indice expres încheierile premergătoare recurate, dat fiind că legea nu prevede că recursul formulat împotriva deciziei instanţei de apel se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor aceleiaşi instanţe.

Or, fiind în prezenta unei cereri de recurs declarate doar împotriva deciziei instanţei de apel, nu şi a încheierii din 13 februarie 2024 a aceleiaşi instanţe, nu este permisă extinderea controlului judiciar dincolo de aceste limite, neexistând, aşadar, cadrul pentru realizarea unei judecăţi referitoare la aspectele invocate.

Ca atare, au intrat sub efectul autorităţii de lucru judecat statuările instanţei de apel potrivit cărora aceasta a fost învestită şi cu judecata unui apel incident (prin calificarea dată susţinerilor din întâmpinarea intimatei, care îmbrăcau forma unor critici propriu-zise împotriva soluţiei de primă instanţă, iar nu a unor simple apărări).

- Lipsite de relevanţă juridică, din perspectiva obiectului de analiză al instanţei de recurs, sunt şi susţinerile în sensul că în speţă ar fi posibilă examinarea cauzei din perspectiva temeiului juridic pe care partea reclamantă a înţeles să îşi fundamenteze pretenţiile, dat fiind că "faptele numitei B. se circumscriu atât laturii penale, cât şi răspunderii civile delictuale".

Pe lângă aspectul că aceste susţineri nu antamează, în realitate, chestiuni de nelegalitate a deciziei atacate, ci doar contestarea unei situaţii de fapt, referitoare la modalitatea în care a fost stabilit cadrul factual - aspect de temeinicie, exclus controlului judiciar al instanţei de recurs, în acord cu prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. - aceste susţineri au şi un caracter pur formal, nefiind apte a fi deduse judecăţii în prezenta fază procesuală inclusiv din această perspectivă.

În acest sens, deşi afirmă că pretenţiile formulate în cauză şi-ar avea izvorul inclusiv într-o faptă de natură penală, aspect din care ar decurge consecinţa aplicabilităţii regulilor generale în materia răspunderii delictuale, recurenta se rezumă doar la a expune situaţia de fapt (în legătură cu "refuzul punerii în executare" a unor hotărâri definitive de către intimata-pârâtă B., "inclusiv cu privire la reîncadrarea unui funcţionar public în funcţie"), fără a arăta, în concret, stabilirea, pe cale judecătorească, de către o instanţă penală, a înseşi existenţei infracţiunii despre care face vorbire şi care să permită, în consecinţă, cenzura instanţei de recurs.

Or, tocmai lipsa de acurateţe juridică a susţinerilor recurentei, prin care deşi se afirmă greşita aplicare a normelor de drept în raport cu o anumită circumstanţă determinantă, fără a releva, în acelaşi timp, existenţa unui proces penal în cadrul căruia să fi fost dezlegat, printr-o hotărâre definitivă, aspectul litigios de care înţelege să se prevaleze, imprimă afirmaţiilor un caracter pur formal, care determină imposibilitatea realizării unei verificări jurisdicţionale în conformitate cu motivele expres stabilite prin dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

- Nici criticile aduse deciziei instanţei de apel, prin care se invocă faptul că "din ansamblul probator depus în cauză" ar reieşi că pârâtele nu au respectat condiţiile de securitate şi sănătate în muncă cu privire la recurentă, nu opun critici de nelegalitate actului jurisdicţional atacat.

În aceeaşi manieră deficitară, fără a combate silogismul juridic al instanţei de apel, care, potrivit celor menţionate anterior, a conferit prevalenţă regulilor în materia răspunderii contractuale (în acord cu legislaţia specială), înlăturând, astfel, de la aplicare normele ce consacră răspunderea delictuală (invocate în susţinerea acţiunii), recurenta se rezumă strict la a reafirma răspunderea intimatei-pârâte Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa-Năsăud, în calitate de comitent, pentru nerespectarea obligaţiei de a-i asigura condiţii normale de muncă.

Or, reluarea susţinerilor deduse judecăţii pe calea acţiunii principale nu este aptă a declanşa un control de legalitate, afirmaţiile invocate, cu trimitere la "materialul probator depus în cauză", vizând, pe de o parte, devoluţiunea cauzei, improprie judecăţii din recurs şi, pe de altă parte, nefiind grefate pe dezlegările în drept ale instanţei de apel, care rămân, astfel, în afara unor critici de nelegalitate propriu-zise.

Corelativ, trimiterea la "ansamblul probator depus în cauză" şi evocarea situaţiei de fapt, pentru a demonstra o eventuală nerespectare a cerinţelor minime de securitate şi sănătate pentru locul de muncă, pune în discuţie doar aspecte de netemeinicie, incompatibile cu calea extraordinară de atac a recursului, din moment ce recurenta urmăreşte o reevaluare a actelor medicale de care se prevalează în susţinerea acţiunii (şi care au făcut obiectul analizei primei instanţe), pentru a dovedi, în afara cadrului legal aplicabil litigiului, temeinicia pretenţiilor formulate.

Susţinerile sunt, deci, străine de examinarea jurisdicţională realizată în etapa procesuală anterioară, din moment ce judecata înfăptuită în apel nu a antamat aspecte precum cele evocate de recurentă, ci s-a mărginit, dată fiind analiza prioritară a criticilor privitoare la modalitatea de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată (deduse judecăţii pe calea apelului incident al pârâtei B.), la verificarea posibilităţii de promovare a unei acţiuni întemeiate pe regulile de drept comun din materia răspunderii civile delictuale, în corelaţie cu împrejurările reţinute în cauză.

Or, tocmai soluţia de admitere a apelului incident (cu consecinţa modificării sentinţei primei instanţe, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca inadmisibilă) a condus la rămânerea fără obiect a apelului principal declarat de reclamantă împotriva aceleiaşi hotărâri, prin care se tindea la devoluţiunea cauzei în raport cu toate aceste elemente de fapt, reiterate prin cererea de recurs.

Prin urmare, chestiunile invocate apar ca fiind formale şi deopotrivă în afara cadrului judecăţii realizate în apel.

Mai mult, obiectul recursului, conform celor statuate anterior, nu este reprezentat de sentinţa primei instanţe, ci de hotărârea pronunţată chiar în urma cercetării legalităţii şi temeiniciei acestui prim act jurisdicţional pronunţat în cauză.

- În egală măsură, inclusiv susţinerile recurentei referitoare la greşita respingere, de către prima instanţă, a probatoriului propus de către aceasta, respectiv a lipsei de utilitate a probei testimoniale administrate în faţa aceleiaşi instanţe, sunt străine de analiză în prezenta cale extraordinară de atac, în care nu pot fi deduse judecăţii astfel de aspecte de probaţiune, care se repercutează pe planul temeiniciei hotărârii, iar nu al legalităţii acesteia.

Astfel, distinct de limitele în care a avut loc judecata în faza procesuală precedentă, repunerea în discuţie a situaţiei de fapt şi reinterpretarea probelor administrate în faţa instanţelor devolutive nici nu erau posibile în prezenta etapă procesuală, întrucât obiectul judecăţii în recurs este limitat la verificarea legalităţii hotărârii atacate, potrivit celor arătate anterior.

Revine, aşadar, instanţelor fondului plenitudinea de apreciere în ceea ce priveşte oportunitatea administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, în conturarea cadrului factual, nefiind permisă reinterpretarea probatoriului, prin reevaluarea situaţiei de fapt, de către instanţa de recurs.

- Tot astfel, şi susţinerile referitoare la nerespectarea, de către instanţa devolutivă de control judiciar, a principiului disponibilităţii, a principiului contradictorialităţii, respectiv a dispoziţiilor relative la judecata în apel prevăzute de art. 479 alin. (1) C. proc. civ., neînsoţite de o argumentaţie juridică propriu-zisă, nu se transpun în veritabile motive de recurs.

Astfel, simpla afirmare a încălcării unei norme de drept nu este suficientă, prin ea însăşi, a declanşa controlul instanţei de recurs, fiind în sarcina părţii recurente obligaţia de a indica, în concret, maniera în care ar fi fost nesocotite prevederile invocate.

Aceasta întrucât a motiva recursul înseamnă, în special, dezvoltarea unor aspecte care să pună în discuţie nelegalitatea dezlegărilor instanţei de apel.

Neprocedând, astfel, ci indicând doar principii care guvernează procesul civil şi, corelativ, judecata în apel, fără o ancorare concretă în considerentele actului jurisdicţional atacat, recurenta înţelege mai degrabă să îşi expună nemulţumirea în raport cu soluţia pronunţată, fără, însă, a învesti legal instanţa de recurs cu judecata unor critici propriu-zise de nelegalitate.

În afara raţionamentului judiciar al instanţei de apel se plasează şi afirmaţia recurentei în sensul că hotărârea atacată "creează pârâtei B. contextul în care nu mai deţine calitate procesuală, având în vedere că aceasta nu mai este parte contractantă".

Fără a exhiba şi de această dată un element de nelegalitate a deciziei atacate (din moment ce judecata din apel nu a constatat o eventuală lipsă de calitate procesuală pasivă a pârâtei B.), susţinerea ignoră dezlegarea curţii potrivit căreia repararea prejudiciului cauzat de această pârâtă, ca urmare a modalităţii în care şi-a exercitat atribuţiile de serviciu în cadrul Casei Judeţene de Pensii Bistriţa-Năsăud, "putea fi întemeiată numai pe dispoziţiile din Codul administrativ", fiind constatată, astfel, greşita alegere a căii jurisdicţionale cu care partea reclamantă a înţeles să învestească instanţele judecătoreşti, tocmai în considerarea calităţii pârâtei, de funcţionar public.

În aceste circumstanţe, se constată că modalitatea de formulare a susţinerilor din cuprinsul memoriului de recurs nu permite verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, în lipsa unor critici subsumabile prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ. cu privire la argumentele instanţei de apel, conform celor expuse anterior.

Totodată, nici aspectul că, prin răspunsul la întâmpinare, depus de recurentă, au fost formulate aşa-numite "noi critici" faţă de cele deduse judecăţii prin memoriul de recurs nu este în măsură să acopere viciul nemotivării corespunzătoare a prezentei căi extraordinare de atac, având în vedere că, potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 487 C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs (în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs - neincidente în speţă), în interiorul termenului de formulare a recursului, prevăzut de art. 485 alin. (1) din acelaşi cod, scopul acestui act procedural fiind doar de a înlătura susţinerile părţii adverse, iar nu de a deduce, spre examinare, alte motive decât cele indicate în cuprinsul cererii de recurs.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata ca fiind nul recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 65/A/2024 din 27 februarie 2024 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 65/A/2024 din 27 februarie 2024 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 30 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.