Competence conflict over prejudicial succession issues and applicability of exclusive jurisdiction during indivision

Şedinţa publică din data de 29 octombrie 2024

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Turda la data de 1 februarie 2024, sub nr. x/2024, în urma disjungerii din dosarul nr. x/2021, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul C., au solicitat pronunţarea unei sentinţe prin care să constate că masa succesorală a defunctei D., decedată la data de 8 februarie 2020, se compune ca activ din dreptul de proprietate asupra cotei de 1/2 din terenul arabil extravilan cu suprafaţă de 5.800 mp, situat în extravilanul mun. Turda, înscris în Titlul de proprietate nr. x din data de 26 octombrie 1993, emis pe numele lui E. (identic cu E.), parcela x, tarlaua x, iar, ca pasiv succesoral, din obligaţia de a transmite numitului F. dreptul de proprietate asupra cotei proprii de 1/2 din acest teren, asumată prin promisiunea de vânzare-cumpărare încheiată la data de 23 decembrie 1994, unicul moştenitor al acesteia fiind pârâtul de rând 2, C. şi să dispună predarea masei succesorale în întregime pe seama pârâtului C..

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 255 din data de 16 februarie 2024, Judecătoria Turda a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Carei.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Turda a reţinut că dispoziţiile art. 118 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. stabilesc că cererile privitoare la moştenire şi la sarcinile acesteia, precum şi cele privitoare la pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva celuilalt sunt de competenţa exclusivă a instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului.

A arătat că această prevedere legală este imperativă, astfel încât părţile nu o pot înlătura, fiind vorba despre o competenţă teritorială exclusivă, cu caracter absolut.

Totodată, a constatat că, din copia certificatului de deces al numitei D., rezultă că ultimul domiciliu al acesteia a fost în Carei, jud. Satu Mare, localitate care se află în circumscripţia Judecătoriei Carei, astfel încât acestei instanţe îi revine competenţa de soluţionare a prezentei cauze în conformitate cu dispoziţiile art. 118 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

De asemenea, a apreciat că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 118 alin. (2) C. proc. civ. pentru a opera prorogarea legală de competenţă deoarece nu este vorba de succesiuni deschise succesiv, în care unul dintre defuncţi să fie moştenitorul altui defunct, ci de mai multe succesiuni independente, a căror unică legătură este faptul că defuncţii sunt coproprietari asupra unor terenuri.

A reţinut şi că, potrivit art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., necompetenţa teritorială exclusivă este de ordine publică, iar potrivit dispoziţiilor 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetenţa teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi sau de judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 627 din data de 10 septembrie 2024, Judecătoria Carei a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Turda, a constatat conflictul negativ de competenţă ivit între Judecătoria Turda şi Judecătoria Carei, a dispus suspendarea cauzei şi a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Astfel, Judecătoria Carei, în esenţă, a reţinut că, potrivit art. 118 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., "în materie de moştenire, până la ieşirea din indiviziune, sunt de competenţa exclusivă a instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului: cererile creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moştenitori (...)."

A arătat că, prin încheierea din data de 1 februarie 2024, primele două capete de cerere au fost disjunse, în privinţa acestora fiind invocată excepţia necompetenţei teritoriale a primei instanţe învestite.

Conform acţiunii civile, cererile în discuţie se referă la masa succesorală rămasă în urma defunctei D. (primul capăt de cerere), decedată la data de 8 februarie 2020, şi "predarea masei succesorale, în întregime, în favoarea pârâtului C., ca unic moştenitor (capătul doi de cerere).

Totodată, a constatat că o atare excepţie a fost invocată de către Judecătoria Turda "din oficiu, la termenele anterioare" disjungerii cererilor de faţă, însă, un atare procedeu este contrar prevederilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora excepţia trebuie invocată "la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii."

A apreciat că expresia "la termenele anterioare" sugerează că nu a fost respectat momentul procesual stabilit de către legiuitor, iar această stare de fapt, coroborată cu împrejurarea că dosarul a fost înregistrat în anul 2021, fiind evidentă vechimea acestuia, sunt în măsură să pună în discuţie caracterul tardiv al invocării excepţiei; numai că o certitudine în această privinţă va putea fi stabilită în cadrul regulatorului de competenţă, având în vedere imposibilitatea instanţei de a accesa documentele din dosarul Judecătoriei Turda.

În al doilea rând, a reţinut că, aşa cum rezultă din conţinutul prevederii art. 118 C. proc. civ., normele derogatorii privind competenţa teritorială a instanţei să soluţioneze cererile respective sunt aplicabile "până la ieşirea din indiviziune."

A considerat că această precizare legală are un caracter esenţial, neputând fi ignorată nici de către părţi, nici de către instanţă; trebuie observat că, în chiar cuprinsul primului capăt de cerere, se susţine că pârâtul C. este unicul moştenitor al defunctei D., acest aspect rezultând din certificatul de moştenitor nr. x/2020, eliberat de către notarul public G. în dosarul succesoral nr. x/2020.

Ca atare, reţinând că este vorba despre un singur moştenitor, a apreciat că nu a existat o indiviziune succesorală, o asemenea situaţie neexistând la momentul sesizării Judecătoriei Turda.

Prin urmare, a concluzionat că această stare de fapt exclude incidenţa art. 118 din C. proc. civ., competenţa teritorială urmând a fi determinată potrivit dreptului comun - art. 107 alin. (1), art. 112 alin. (1) C. proc. civ., în acest sens pronunţându-se şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin decizia nr. 1864 din data de 31 octombrie 2023.

În concluzie, constatând că moştenitorii defunctului F., de la care reclamantul a afirmat că a cumpărat imobilul în cauză, au domiciliul în municipiul Turda, instanţa competentă să soluţioneze această cauză este Judecătoria Turda, potrivit art. 107 alin. (1) coroborat cu art. 112 alin. (1) C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

În speţa de faţă, Judecătoria Turda şi Judecătoria Carei şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, ivirea prezentului conflict negativ de competenţă fiind generată de constatarea diferită a celor două judecătorii cu privire la normele de procedură civilă în temeiul căreia se stabileşte instanţa competentă a soluţiona pricina.

Astfel, Judecătoria Turda a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 118 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în timp ce Judecătoria Carei a dat eficienţă prevederilor art. 107 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 112 alin. (1) C. proc. civ.

În speţă, Înalta Curte constată că, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Carei, sub nr. x/2021, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâţii E., C., H., I., J., K. şi L., solicitând ca, prin sentinţa ce se va pronunţa: să se constate că masa succesorală a defunctei D., decedată la data de 8 februarie 2020, se compune ca activ din dreptul de proprietate asupra cotei de 1/2 din terenul arabil extravilan cu suprafaţă de 5.800 mp, situat în extravilanul mun. Turda, înscris în Titlul de proprietate nr. x din data de 26 octombrie 1993, emis pe numele lui E. (identic cu E.), parcela x, tarlaua x, iar, ca pasiv succesoral, din obligaţia de a transmite numitului F. dreptul de proprietate asupra cotei proprii de 1/2 din acest teren, asumată prin promisiunea de vânzare-cumpărare încheiată la data de 23 decembrie 1994, unicul moştenitor al acesteia fiind pârâtul de rând 2, C.; să se dispună predarea masei succesorale în întregime pe seama pârâtului C.; să se stabilească de către instanţă că în masa succesorală după defunctul F., decedat la data de 6 iulie 2016, se include ca activ succesoral dreptul de creanţă constând în dreptul de a pretinde, în calitate de promitent cumpărător, îndeplinirea de către numiţii E. şi D., în calitate de promitenţi vânzători, a obligaţiei de a perfecta contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică, în vederea transmiterii dreptului de proprietate asupra terenului arabil cu suprafaţa de 5.800 mp, situat în extravilanul mun.

Turda, înscris în Titlul de proprietate nr. x din data de 26 octombrie 1993, parcela x, tarlaua x, emis pe numele lui E. (identic cu E.), conform antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 23 decembrie 1994, iar ca pasiv succesoral din obligaţia de a le transmite dreptul de proprietate asupra acestui teren, asumată prin promisiunea de vânzare-cumpărare încheiată la data de 20 octombrie 2003; să se stabilească faptul că moştenitorii acestuia sunt pârâţii H., în calitate de fiu, în cotă de 3/9, I., în calitate de fiică, în cotă de 3/9, J., K.

şi L. asupra cotei de 1/9 pentru fiecare, în calitate de nepoate de fiu predecedat şi să se dispună predarea masei succesorale în favoarea moştenitorilor, în cotele arătate; să fie obligaţi pârâţii E., C., H., I., J., K. şi L. să îndeplinească formalităţile prevăzute de art. 3, 4, 5 şi 9 din Legea nr. 17/2014, inclusiv cele pentru întabularea dreptului de proprietate în cartea funciară, necesare încheierii contractelor succesive de vânzare-cumpărare în formă autentică, în vederea transmiterii de către pârâţii E. şi C. a dreptului de proprietate asupra cotelor proprii din imobilul în litigiu, în favoarea pârâţilor H., în cotă de 3/9, I., în cotă de 3/9, J., în cotă de 1/9, K., în cotă de 1/9, şi L., în cotă de 1/9, iar, ulterior, de către aceştia a dreptului de proprietate asupra aceluiaşi imobil în favoarea reclamanţilor, conform promisiunii de vânmzare-cumpărare din data de 20 octombrie 2023;

în caz contrar, să fie autorizaţi să îndeplinească aceste formalităţi, în numele pârâţilor; să fie obligaţi pârâţii E. şi C. să încheie contract autentic de vânzare-cumpărare în vederea transmiterii dreptului de proprietate asupra întregului imobil anterior menţionat, în favoarea lui H., în cotă de 3/9, I., în cotă de 3/9, J., în cotă de 1/9, K., în cotă de 1/9, şi L., în cotă de 1/9, în caz contrar sentinţa să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare; să fie obligaţi pârâţii H., I., J., K. şi L. să încheie contract autentic de vânzare-cumpărare în vederea transmiterii dreptului de proprietate asupra cotelor proprii din terenul arabil în litigiu în favoarea reclamanţilor, în caz contrar sentinţa să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare; să se dispună întabularea la cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului identificat mai sus în favoarea reclamanţilor, ca bun comun dobândit cu titlu de drept cumpărare.

Prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 1 februarie 2024, în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Turda a dispus disjungerea primelor două capete de cerere şi formarea unui dosar nou, având ca obiect succesiune (reclamanţi: A. şi B.; pârât: C.).

În vederea soluţionării capetelor de cerere disjunse, a fost creat dosarul nr. x/2024, cu privire la care s-a ivit prezentul conflict negativ de competenţă.

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, Înalta Curte constată că s-a susţinut de către reclamanţi că terenul în litigiu a fost dobândit de numitul E. (identic cu E.), care a decedat la data de 20 martie 1994 şi, potrivit certificatului de moştenitor nr. x/1994, în masa succesorală a acestuia se cuprinde şi terenul anterior menţionat, iar moştenitorii săi sunt E. şi defuncta D., în cote de 1/2, în calitate de descendenţi (fii).

Au arătat că E. şi defuncta D. au încheiat la data de 23 decembrie 1994 un contract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată cu numitul F., prin care s-au obligat să-i vândă terenul în cauză, preţul fiind achitat în întregime, iar posesia terenului a fost predată promitentului-cumpărător la data încheierii contractului.

De asemenea, au învederat că, la rândul său F. s-a obligat, prin convenţia încheiată la data de 20 octombrie 2023, să transmită reclamanţilor dreptul de proprietate asupra terenului pentru care aceştia au achitat suma de 5.000.000 ROL, iar odată cu semnarea convenţiei le-a fost predată şi posesia terenului.

Au precizat reclamanţii că atât D., cât şi F. au decedat.

Prioritar, Înalta Curte constată că în cadrul prezentului dosar urmează să se pronunţe cu privire la competenţa de soluţionare a cauzei ce are ca obiect primele două capete ale cererii de chemare în judecată, respectiv cele care privesc masa succesorală a defunctei D. şi care formează obiectul dosarului nr. x/2024, disjuns din dosarul nr. x/2021.

Înalta Curte reţine că scopul acţiunii cu care reclamanţii A. şi B. au învestit Judecătoria Turda (dosarul nr. x/2021) este acela de a se obţine fie încheierea unor acte de vânzare-cumpărare, fie pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, prin care aceştia să dobândească dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu.

Prin capetele de cerere disjunse (dosarul nr. x/2024), reclamanţii au solicitat: să se constate că masa succesorală a defunctei D. se compune, ca activ, din dreptul de proprietate asupra terenului cu privire la care se poartă prezentul proces, iar, ca pasiv succesoral, din obligaţia de a transmite numitului F. dreptul de proprietate asupra acestuia, asumată prin promisiunea de vânzare-cumpărare încheiată la data de 23 decembrie 1994, unicul moştenitor al acesteia fiind pârâtul C.; să se dispună predarea masei succesorale în întregime pe seama pârâtului C..

Ca atare, în cadrul procesual stabilit de către reclamanţi prin cererea de chemare în judecată, aspetele litigioase supuse judecăţii prin capetele de cerere disjunse, ce vizează masa succesorală a defunctei D., reprezintă chestiuni prejudiciale, probleme juridice a căror rezolvare trebuie să preceadă soluţionarea celorlalte capete de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâţilor la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare sau pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, finalitatea urmărită de reclamanţi fiind dobândirea de către aceştia a dreptului de proprietate asupra terenului care se doreşte a fi adus în masa succesorală a autoarei pârâtului şi cu privire la care se pretinde că există obligaţia de înstrăinare a dreptului de proprietate, potrivit promisiunilor de vânzare-cumpărare invocate în cauză.

Potrivit art. 124 alin. (1) C. proc. civ.:

"Instanţa competentă să judece cererea principală se va pronunţa şi asupra apărărilor şi excepţiilor, în afara celor care constituie chestiuni prejudiciale şi care, potrivit legii, sunt de competenţa exclusivă a altei instanţe."

De regulă chestiunile prejudiciale sunt, potrivit legii, de competenţa exclusivă a altei instanţe, însă nu este exclus ca o chestiune prejudicială să fie chiar de competenţa instanţei în faţa căreia aceasta s-a ivit, însă trebuie să se ţină cont de principiile specializării, al repartizării aleatorii a cauzelor şi al continuităţii instanţei, iar sintagma competenţă exclusivă acoperă toate situaţiile în care competenţa este de ordine publică, potrivit art. 129 C. proc. civ.

Or, în speţă, în privinţa capetelor de cerere disjunse, nu sunt aplicabile prevederile art. 118 C. proc. civ., care stabilesc competenţa exclusivă a instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului, nefiind vorba despre o stare de indiviziune generată de decesul autoarei pârâtului.

Astfel, potrivit art. 118 alin. (1) C. proc. civ.:

"În materie de moştenire, până la ieşirea din indiviziune, sunt de competenţa exclusivă a instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului: 1. cererile privitoare la validitatea sau executarea dispoziţiilor testamentare; 2. cererile privitoare la moştenire şi la sarcinile acesteia, precum şi cele privitoare la pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia; 3. cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moştenitori sau împotriva executorului testamentar".

Textul legal menţionat precizează în mod clar aplicarea sa în timp, respectiv, faptul că în materie de moştenire este competentă instanţa de la ultimul domiciliu al defunctului "până la ieşirea din indiviziune", adică atâta vreme cât între moştenitori subzistă starea de indiviziune.

Prin urmare, după lichidarea moştenirii, adică după desăvârşirea împărţelii între moştenitori, nu mai subzistă motive care să justifice o competenţă teritorială exclusivă, pentru că după acest moment nu se mai poate vorbi despre "cereri în materie de moştenire".

Mutatis mutandis, aceeaşi soluţie se impune şi atunci când încă de la data deschiderii succesiunii o atare stare de indiviziune nu a existat, pentru că masa succesorală nu a revenit mai multor persoane cu vocaţie succesorală concretă.

Or, în cadrul procedurii succesorale dezbătute după D. (decedată la 8 februarie 2020), autoarea pârâtului, s-a eliberat de către Biroul Individual Notarial G. certificatul de moştenitor nr. x din data de 20 februarie 2020, din care rezultă că are calitatea de unic moştenitor legal al acesteia pârâtul C., în calitate de fiu.

Rezultă, aşadar, că la momentul învestirii instanţei nu exista o stare de indiviziune determinată de decesul defunctei a cărei masă succesorală este vizată de prezentul litigiu, pârâtul fiind unicul moştenitor al acesteia, context în care nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 118 C. proc. civ.

Ca atare, cum nu se pune problema necompetenţei de ordine publică a Judecătoriei Turda în privinţa dosarul disjuns, chestiunile prejudiciale ce fac obiectul acestuia pot fi soluţionate chiar de către această instanţă, care s-a apreciat competentă a soluţiona celelalte capete ale cererii de chemare în judecată.

Prin urmare, Înalta Curte, în aplicarea art. 124 alin. (1) C. proc. civ., constată că instanţa competentă a se pronunţa asupra chestiunilor prejudiciale supuse judecăţii prin capetele de cerere disjunse (dosarul nr. x/2024) este chiar instanţa în faţa căreia acestea s-au ivit, respectiv Judecătoria Turda.

Ca atare, având în vedere toate cele anterior reţinute, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Turda.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Turda.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 octombrie 2024.