Conflict of jurisdiction in forced execution: domicile versus residence as the basis for territorial competence

Şedinţa publică din data de 29 octombrie 2024

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa, secţia civilă, la data de 3 iulie 2024 sub numărul x/2024, petentul B.E.J. A. a solicitat încuviinţarea executării silite, prin toate modalităţile de executare, pentru creditoarea B., prin reprezentant legal C., în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 9598 din data de 4 iunie 2020 pronunţată de Judecătoria Constanţa.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 666 C. proc. civ.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin încheierea nr. 10475 din data de 24 iulie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2024, Judecătoria Constanţa, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat judecarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Constanţa, secţia civilă, în esenţă, a făcut aplicarea art. 666 coroborat cu art. 651 alin. (1) C. proc. civ., reţinând că, la momentul învestirii executorului judecătoresc cu cererea de executare silită (26 iunie 2024), domiciliul debitorului D. a fost în municipiul Bucureşti.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 8096 data de 11 septembrie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2024, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti şi Judecătoria Constanţa şi a dispus înaintarea cauzei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Astfel, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, secţia civilă a reţinut că, potrivit art. 666 raportat la art. 651 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite revine instanţei de executare, care este definită prin dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., care stabilesc că "instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Totodată, a arătat că, potrivit extrasului D.E.P.A.B.D., ataşat la dosarul cauzei, în prezent domiciliul debitorului este situat în sectorul 5 al municipiului Bucureşti, însă acesta îşi are stabilită reşedinţa, încă din data de 5 octombrie 2023 în oraşul Ovidiu, jud. Constanţa.

A reţinut şi că dispoziţiile art. 87 şi 88 C. civ. fac referire nu doar la domiciliu, ci şi la reşedinţă ca atribut de identificare în spaţiu al persoanei fizice, iar art. 91 C. civ. prevede că:

"(1) Dovada domiciliului şi a reşedinţei se face cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate. (2) În lipsa acestor menţiuni ori atunci când acestea nu corespund realităţii, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reşedinţei nu va putea fi opusă altor persoane. (3) Dispoziţiile alin. (2) nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reşedinţa a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune".

Ca atare, a constatat că debitorul avea, la data sesizării organului de executare, reşedinţa stabilită, potrivit dispoziţiilor legale, în raza teritorială a Judecătoriei Constanţa, astfel că acesteia îi aparţine competenţa de soluţionare a cauzei.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

În speţa de faţă, Judecătoria Constanţa, secţia civilă şi Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, secţia civilă şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, ivirea prezentului conflict negativ de competenţă fiind generată de interpretarea diferită a celor două instanţe a noţiunii de "domiciliu" din cuprinsul art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, ambele instanţe au făcut aplicarea prevederilor art. 666 coroborate cu cele ale art. 651 alin. (1) C. proc. civ., însă Judecătoria Constanţa, secţia civilă a avut în vedere domiciliul debitorului D., în timp ce Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti s-a raportat la reşedinţa acestuia, astfel cum aceasta a rezultat din verificările efectuate în baza de date D.E.P.A.B.D.

Înalta Curte reţine că, prin prezentul demers judiciar, petentul B.E.J. A. a învestit instanţa de judecată cu o cerere de încuviinţare a executării silite, privind pe creditoarea B., prin reprezentant legal C. şi pe debitorul D., formulată în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 9598 din data de 4 noiembrie 2020, pronunţată de Judecătoria Constanţa.

Sub aspectul determinării competenţei teritoriale, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, sunt aplicabile dispoziţiile art. 666 alin. (1) C. proc. civ. raportate la cele ale art. 651 alin. (1) şi (3) din acelaşi act normativ.

Încuviinţarea executării silite este de competenţa exclusivă a instanţei de executare, astfel cum rezultă din prevederile art. 666 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 651 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe".

Conform dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Determinarea instanţei competente să soluţioneze cererea dedusă judecăţii trebuie făcută prin raportare la noţiunea de domiciliu, ca atribut de identificare al persoanei fizice, aşa cum este definită de art. 87 C. civ., potrivit căruia "domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile este acolo unde aceasta declară că-şi are locuinţa principală."

Dispoziţiile art. 89 din acelaşi act normativ prevăd că:

"(1) Stabilirea sau schimbarea domiciliului se face cu respectarea dispoziţiilor legii speciale. (2) Stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenţia de a avea acolo locuinţa principală.(3) Dovada intenţiei rezultă din declaraţiile persoanei făcute la organele administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar în lipsa acestor declaraţii, din orice alte împrejurări de fapt."

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 87 şi art. 89 C. civ., reiese că noţiunea de "domiciliu", inserată în dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. se referă la adresa unde persoana declară că îşi are locuinţa principală, locuinţa în fapt, un atare argument regăsindu-se în mod constant în doctrina şi în practica judiciară, potrivit căreia "noţiunea de domiciliu trebuie luată într-un sens mai larg, interesând nu atât locuinţa statornică sau principală a pârâtului, ci adresa unde pârâtul locuieşte efectiv."

Din cuprinsul referatului întocmit la data de 16 iulie 2024 în urma verificărilor efectuate cu privire la debitorul D. în baza de date D.E.P.A.B.D., rezultă că acesta, la data sesizării organului de executare (26 iunie 2024), avea domiciliul în Bucureşti şi reşedinţa în judeţul Constanţa, împrejurare ce produce, în speţă, efecte juridice în ceea ce priveşte determinarea competenţei teritoriale a instanţei de executare.

Constatând că, la data sesizării de către creditoare a organului de executare, debitorul avea reşedinţa în judeţul Constanţa, se reţine că Judecătoria Constanţa, secţia civilă este instanţa de executare competentă să judece cauza, în sensul dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, având în vedere cele anterior reţinute, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 octombrie 2024.