Tort liability of land commissions for defectuous title issuance; inadmissibility of cassation appeals based on factual re-argumentation

Şedinţa publică din data de 29 octombrie 2024

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui la 25 martie 2018 sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtelor Comisia Locală de aplicare a fondului funciar Huşi şi Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Vaslui, în temeiul răspunderii civile delictuale, la plata de daune materiale în cuantum de 100.000 euro, respectiv la plata sumei de 2.000.000 euro reprezentând daune morale suferite pe parcursul timpului.

2. Primul ciclu procesual. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin sentinţa civilă nr. 544 din 6 iunie 2019, Tribunalul Vaslui a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu pârâtele Comisia Locală Huşi pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Huşi şi Comisia Judeţeană Vaslui pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Vaslui pentru capătul de cerere constând în pretenţii-daune materiale, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâtele să plătească reclamantului suma de 1.000 de RON cu titlu de daune morale şi suma de 164,50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru şi cheltuieli de deplasare avocat).

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin decizia civilă nr. 242 din 24 iunie 2020, Curtea de Apel Iaşi a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 544 din 6 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Vaslui. A admis apelurile formulate de pârâtele Comisia Locală Huşi pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi de Comisia Judeţeană Vaslui pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor împotriva sentinţei civile nr. 544 din 6 iunie 2019 a Tribunalului Vaslui, pe care a schimbat-o integral, în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală Huşi pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi de Comisia Judeţeană Vaslui pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, ca neîntemeiată.

4. Decizia pronunţată de instanţa de recurs

Prin decizia nr. 59 din 29 ianuarie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 242 din 24 iunie 2020 a Curţii de Apel Iaşi, secţia I civilă, a casat decizia recurată şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.

5. Decizia pronunţată de curtea de apel, în rejudecare

Prin decizia nr. 416 din 9 octombrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a respins apelul formulat de pârâtele Comisia Locală Huşi pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi Comisia Judeţeană Vaslui pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor împotriva sentinţei civile nr. 544 din 6 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Vaslui, secţia civilă, a admis apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 544 din 6 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Vaslui, secţia civilă, hotărâre pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâtele să plătească reclamantului suma de 5.000 de RON, cu titlu de daune morale, păstrând celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Sumele de 1.682,5 RON şi 4.132,5 RON, pentru care reclamantul a beneficiat de ajutor public judiciar sub forma reducerii taxei judiciare de timbru în apel, respectiv recurs, au rămas în sarcina statului.

Au fost obligate Comisia Locală Huşi pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi Comisia Judeţeană Vaslui pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor să-i plătească reclamantului A. suma de 1.785 RON, cheltuieli de judecată în apel şi recurs.

6. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs pârâtele Comisia Locală Huşi pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi Comisia Judeţeană Vaslui pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.

7. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 5 ianuarie 2024 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 5, astfel cum reiese din fişa Ecris şi referatul de repartizare aleatorie.

Prin rezoluţia din 15 ianuarie 2024, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

8. Recursurile formulate în cauză:

Prin memoriul de recurs exercitat de pârâta Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Huşi au fost formulate următoarele critici:

Aplicarea prevederilor art. 998 şi 999 din vechiul C. civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală, a fost greşită, deoarece nu s-a verificat îndeplinirea celor patru condiţii cerute de lege pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, şi anume: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre cele două elemente şi vinovăţia.

Scopul răspunderii civile este de a repara un prejudiciu, care în speţa de faţă nu există, deoarece drepturile intimatului au fost îndestulate peste prevederile sentinţei civile nr. 222 din 15 februarie 1996, pe teritoriul municipiului Huşi, iar acţiunile ulterioare ale intimatului sau ale fiului acestuia în raport cu alte persoane, nu au putut reprezenta motive prin care să se stabilească vinovăţia Comisiei Locale de fond funciar Huşi.

În apărare, s-a invocat prezumţia de lucru judecat a mai multor hotărâri, cu referire la suprafeţele suprapuse din titlurile menţionate, dar şi în vederea facilitării probaţiunii.

Nu se poate proceda la o rejudecare a motivelor cu privire la amplasamentul care ar fi aparţinut familiei A., şi care stă la temeiul formulării cererii în răspundere delictuală.

Nu există acte prejudiciabile cauzate intimatului-reclamant de Comisia Locală de fond funciar Huşi, nici până la emiterea titlului de proprietate nr. x din 29 aprilie 2002 şi nici după această dată. Toate faptele anterioare ale intimatului-reclamant, cât şi actele ulterioare emiterii titlului de proprietate nr. x din 29 aprilie 2002 nu fac dovada prejudicierii acestuia, atât timp cât există două titluri de proprietate valabile care acoperă toată suprafaţa la care era îndreptăţit, acesta acţionând cu intenţie şi celeritate în schimbarea titularului dreptului de proprietate litigios, prin acte succesive încheiate în detrimentul lui B., proprietarul de drept.

Pârâta Comisia Judeţeană Vaslui pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a formulat următoarele critici prin cererea de recurs, subsumate motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.:

În cauză, nu a fost săvârşită cu vinovăţie nicio faptă ilicită care să-i cauzeze un prejudiciu reclamantului şi care să o oblige la repararea acestuia, în sensul prevederilor art. 1349 şi art. 1357 din C. civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală.

Dispoziţiile art. 1358 din C. civ. statuează faptul că pentru aprecierea vinovăţiei se ţine seama de împrejurările în care s-a produs prejudiciul, străine de persoana autorului faptei, iar potrivit prevederilor art. 1382 şi art. 1383 din acelaşi act normativ, cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ţinuţi solidar la reparaţie faţă de cel prejudiciat, iar între cei care răspund solidar sarcina reparaţiei se împarte proporţional în măsura în care fiecare a participat la cauzarea prejudiciului ori potrivit cu intenţia sau cu gravitatea culpei fiecăruia, dacă această participare nu poate fi stabilită.

În cauză, Comisia Judeţeană Vaslui nu a produs nicio faptă ilicită cauzatoare de prejudiciu, deoarece cele patru titluri de proprietate emise pe numele reclamantului A. şi pe numele rudelor acestuia au avut la bază propunerea Comisiei Locale Huşi, necunoscându-se împrejurarea că anterior pe numele reclamantului şi ale rudelor acestora au fost emise şi alte titluri de proprietate în baza aceloraşi documente şi în baza aceloraşi cereri privind reconstituirea dreptului de proprietate. Doar Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi comisiile locale de fond funciar au evidenţa titlurilor de proprietate emise potrivit art. 36 din anexa aprobată prin H.G. nr. 890/2005, iar comisiile locale au şi evidenţa cererilor nesoluţionate, în conformitate cu art. 8 din Legea nr. 165/2013. Potrivit textului de lege menţionat, Comisia Locală Huşi este obligată să întocmească un registru care va cuprinde numele şi prenumele titularului, numărul titlului de proprietate şi semnătura primitorului, aceasta fiind şi cea care a înmânat familiei A. titlurile de proprietate emise.

Dacă reclamantul se considera nemulţumit de faptul că pe numele său au fost emise mai multe titluri de proprietate, de întinderea sau amplasamentul suprafeţelor înscrise în titluri ori avea orice alte obiecţiuni faţă de legalitatea acestora, avea calitatea de persoană care justifică un interes legitim, astfel că putea să solicite nulitatea lor la instanţa de judecată competentă, fără să aştepte ca autorităţile publice să atace aceste titluri la instanţa de judecată.

Prin urmare, nu a cauzat niciun prejudiciu reclamantului, astfel că nu trebuie să fie ţinută să îl repare, deoarece prin acceptarea schimbului de teren cu cetăţeanul B. reclamantul şi-a generat un stres şi o suferinţă care nu s-ar fi creat dacă acesta nu ar fi făcut demersuri privind schimbul unor terenuri înscrise în titlurile de proprietate emise iniţial pe numele său.

Titlurile de proprietate nu ar fi putut fi emise dacă documentaţia prealabilă nu era însuşită prin semnătură de persoana îndreptăţită, semnătură prin care şi-a dat acceptul cu privire la întinderea şi amplasamentul terenurilor. Dacă reclamantul nu a atacat în instanţa niciunul dintre titlurile de proprietate emise pe numele său şi al familiei sale, înseamnă că a fost mulţumit de aceste suprafeţe de teren.

În ceea ce priveşte legătura de cauzalitate între faptă, prejudiciu şi vinovăţie a arătat că nu este vinovată de faptul că reclamantul a învestit instanţele de judecată cu procese pentru rezolvarea situaţiei juridice a terenurilor sale, situaţie ce a dus la îmbolnăvirea sa, nefiind dovedit că acţiunile sau inacţiunile Comisiei Judeţene Vaslui au cauzat reclamantului aceste suferinţe.

Reclamantul nu a depus documente medicale în susţinerea pretenţiilor sale, din care să rezulte ce boli a contactat şi că acestea au fost provocate de Comisia Judeţeană Vaslui, nu au fost depuse rapoarte de expertiză medicală din care să rezulte ce boli are.

13. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, să se constate nulitatea recursului formulat de pârâta Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Huşi, întrucât a susţinut că nu se încadrează în motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia, ca neîntemeiat.

De asemenea, a solicitat să se constate nulitatea recursului formulat de pârâta Comisia Judeţeană Vaslui pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, iar în subsidiar, respingerea acestuia, ca neîntemeiat.

Intimatul-reclamant a arătat că recurentele au invocate motive de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a hotărârii, atunci când au susţinut că nu au nicio culpă în ce priveşte modul de îndeplinire a atribuţiilor prevăzute de legile fondului funciar.

În mod judicios instanţa a reţinut încălcarea unor norme care îmbracă forma unei fapte ilicite şi în mod corect a reţinut nerespectarea dispoziţiilor art. 5 lit. b), c), d), g), h), j) din Hotărârea Guvernului nr. 890/2005 de către pârâta Comisia Locală Huşi, precum şi nerespectarea de către Comisia Judeţeană Vaslui a dispoziţiilor art. 6 lit. c), i) şi j) din acelaşi act normativ.

Prin întâmpinarea formulată, recurenta-pârâtă Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Huşi a arătat că îşi menţine punctul de vedere exprimat prin cererea de recurs şi a solicitat menţinerea sentinţei civile nr. 544/2019 doar în ceea ce priveşte respingerea capătului de cerere constând în pretenţii daune materiale. În continuare, a arătat că nu este de acord cu capătul de cerere privind obligarea în solidar a celor două comisii de fond funciar la plata daunelor morale şi a cheltuielilor de judecată, raportat la culpa ce revine fiecăreia, astfel cum această încălcare a fost reţinută de Curtea de Apel în decizia recurată.

Recurenta-pârâtă Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Vaslui a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursurilor formulate de comisiile de fond funciar, casarea deciziei civile nr. 416 din 9 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi şi exonerarea ambelor comisii de la plata daunelor morale şi a cheltuielilor de judecată, iar în subsidiar, în cazul în care se va admite recursul, a solicitat stabilirea în mod proporţional a cuantumului pretenţiilor formulate, iar nu obligarea recurentelor-pârâte la repararea prejudiciului în solidar.

Intimatul-reclamant A. a formulat răspuns la întâmpinările depuse de recurentele-pârâte, prin care a solicitat respingerea recursurilor şi a reiterat excepţia nulităţii acestora pentru neîncadrarea în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În dezvoltarea răspunsului la întâmpinare, a reluat argumentele susţinute prin întâmpinare şi a arătat că motivele invocate de recurentele-pârâte sunt de netemeinicie.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând, cu prioritate, excepţia nulităţii recursurilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 483 alin. (3) şi ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept material şi/sau procesual aplicabile, astfel că părţile nu au posibilitatea de a o critica pentru motive de netemeinicie. Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate al hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres şi limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanţei de recurs reanalizarea mijloacelor de probă administrate sau reevaluarea situaţiei de fapt.

Scopul recursului transcede interesului particular şi constă în asigurarea unui cadru juridic coerent şi unitar, printr-o interpretare şi aplicare uniformă a legii materiale şi/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele şi le poate aprecia (în primă instanţă) sau, după caz, reaprecia şi completa (în apel).

În acest context, nu se poate pretinde instanţei de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului, transformând-o într-o a treia instanţă de fond, în mod vădit contrar rolului şi funcţiilor căii extraordinare de atac a recursului.

Prin urmare, motivarea recursului presupune invocarea şi argumentarea unor critici de nelegalitate care, pe de o parte, trebuie să privească soluţia pronunţată de instanţa de apel, iar, pe de altă parte, trebuie să se circumscrie motivelor prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că prin decizia civilă recurată, a fost respins apelul formulat de pârâtele Comisia Locală Huşi pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi Comisia Judeţeană Vaslui pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor împotriva sentinţei civile nr. 544/2019 din 06 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Vaslui, secţia civilă, a fost admis apelul formulat de reclamantul A. împotriva aceleiaşi sentinţe, a fost schimbată, în parte, sentinţa apelată, în sensul că au fost obligate pârâtele, în solidar, să plătească reclamantului suma de 5.000 de RON, cu titlu de daune morale şi au fost păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei, care nu contravin soluţiei primei instanţe.

În pronunţarea acestei soluţii, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că prima instanţă a stabilit, în mod corect, situaţia de fapt şi a aplicat judicios dispoziţiile legale, în sensul constatării existenţei unei fapte ilicite a pârâtelor cauzatoare de prejudiciu moral reclamantului.

În acest sens, curtea de apel a constatat că pârâtele au săvârşit fapte ilicite ce au constat în nesocotirea atribuţiilor prevăzute de legile fondului funciar, după cum urmează: în privinţa pârâtei Comisia locală de fond funciar Huşi, instanţa de apel a reţinut nerespectarea dispoziţiilor art. 5 lit. b), c), d), g), h), j), l) din Hotărârea Guvernului nr. 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor, iar în privinţa pârâtei Comisia judeţeană Vaslui, a constatat nerespectarea dispoziţiilor art. 6 lit. c), i), j) din acelaşi act normativ.

Astfel, curtea de apel a apreciat că pârâtele au procedat la emiterea titlurilor de proprietate fără o documentaţie riguroasă (în baza unor declaraţii fără relevanţă juridică şi fără a revoca sau solicita anularea primelor două titluri ale reclamantului, menţinând totodată titlul de proprietate nr. x emis pe numele lui B.) şi, pe de altă parte, nu au întreprins demersurile legale ce le incumbau pentru anularea titlurilor de proprietate emise cu încălcarea dispoziţiilor legale, furnizând informaţii contradictorii cu privire la situaţia terenului adus în CAP de autorul lui B., indicând fie că acesta s-a înscris în CAP cu 4 ha teren, fie că nu a adus teren în CAP.

În privinţa prejudiciului reclamat, curtea a reţinut că acesta constă în situaţia juridică incertă a dreptului de proprietate al lui A., împrejurarea care i-a produs reclamantului o suferinţă morală continuă, fiind antrenat în mai multe procese civile, inclusiv cu terţe persoane, în proprietatea cărora a ajuns terenul pentru care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate.

În ceea ce priveşte legătura dintre fapta ilicită şi prejudiciu, curtea de apel a constatat că aceasta rezultă din exercitarea defectuoasă de către ambele pârâte a atribuţiile legale ce le reveanu.

Astfel, din probatoriul administrat în faţa instanţelor de fond, curtea a reţinut că, în cauză, au fost emise patru titluri de proprietate în favoarea reclamantului, în temeiul aceloraşi cereri de reconstituire, iar terenurile atribuite se suprapun parţial, împrejurare în raport de care Comisia locală de fond funciar Huşi era îndrituită, conform art. 15 din H.G. nr. 890/2005, să sesizeze primarul în vederea solicitării anulării titlurilor emise ilegal, obligaţie pe care nu a înţeles să şi-o îndeplinească.

În determinarea cuantumului daunelor morale solicitate, curtea de apel a reţinut că se impune cenzurarea acestora în raport de contribuţia reclamantului la producerea prejudiciului, în calitate de membru în Comisia locală de fond funciar, în anul 2002, şi prin acceptarea unor schimburi fără relevanţă juridică, înstrăinarea terenului către fiul său, prin donaţie, vânzarea terenului, în calitate de mandatar, cunoscând soluţia pronunţată de Judecătoria Huşi în acţiunea în revendicare.

Prin urmare, faţă de consecinţele negative suferite de reclamant în plan psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost atinse aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, şi în raport de principiul potrivit cu care despăgubirea morală nu trebuie să depăşească sfera unor compensaţii destinate a alina suferinţa psihică şi nici să conducă la îmbogăţirea fără just temei a persoanelor îndreptăţite la reparaţie, curtea de apel a apreciat că acordarea sumei de 5.000 de RON cu titlu de daune morale este rezonabilă şi păstrează o justă proporţie între urmările produse şi prejudiciu.

În absenţa unor criterii riguroase care să delimiteze obligaţiile încălcate de fiecare dintre cele două pârâte, curtea de apel a dispus obligarea în solidar, a acestora, la plata despăgubirilor morale către reclamant.

Examinând conţinutul memoriilor de recurs, Înalta Curte reţine că recurentele-pârâte au formulat critici comune care vizează, în esenţă, soluţia curţii de apel de obligare a acestora, în solidar, la plata de despăgubiri morale către reclamant în temeiul răspunderii civile delictuale.

În acest context, Înalta Curte reţine că cele două cereri de recurs se impun a fi analizate global, printr-un raţionament juridic de sinteză, urmând ca, în ceea ce priveşte criticile diferite din cele două cereri de recurs, acestea să fie analizate punctual.

Înalta Curte reţine că recurentele-pârâte nu au formulat nicio critică care să privească raţionamentul logico-juridic care a stat la baza pronunţării soluţiei atacate. O atare atitudine procesuală ignoră faptul că, prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului, partea interesată nu poate invoca orice fel de nemulţumiri, ci doar pe acelea care îmbracă forma unor aspecte de nelegalitate, în conformitate cu prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.

Deşi fac trimitere la prevederile legale care reglementează condiţiile antrenării răspunderii civile delictuale, totuşi recurentele-pârâte nu formulează nicio critică punctuală, care să privească nelegalitatea soluţia instanţei de apel, prin raportare la considerentele ce au stat la baza pronunţării deciziei atacate.

Cu alte cuvinte, memoriile de recurs nu cuprind critici de nelegalitate, care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., ci doar susţineri ce privesc elemente specifice ale situaţiei de fapt, prin raportare la modul în care instanţa de apel a coroborat şi apreciat probatoriul.

În privinţa trimiterilor pe care recurenta-pârâtă Comisia Judeţeană de fond funciar Vaslui le face la prevederile art. 1349 şi art. 1357 şi următoarele din noul C. civ., Înalta Curte reţine că acestea sunt neavenite în contextul în care, raportat la data la care a fost săvârşită fapta pretins ilicită, erau în vigoare dispoziţiile art. 998-999 din vechiul C. civ., curtea de apel analizând condiţiile antrenării răspunderii civile delictuale în temeiul acestor din urmă prevederi legale incidente cauzei în raport de principiul tempus regit actum.

În continuare, în legătură cu susţinerea recurentei-pârâte Comisia Judeţeană de fond funciar Vaslui că nu a săvârşit nicio faptă ilicită cauzatoare de prejudiciu având în vedere că cele patru titluri de proprietate în discuţie au fost emise pe baza propunerilor pârâtei Comisiei Locale Huşi, că nu a avut cunoştinţă de existenţa unor titluri emise anterior, în baza aceloraşi cereri şi dovezi ale dreptului de proprietate, iar evidenţa titlurilor de proprietate emise şi a cererilor nesoluţionate privind reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate formulate în temeiul legilor fondului funciar, este în sarcina celeilalte pârâte, Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut în sarcina recurentei-pârâte Comisia Judeţeană de fond funciar Vaslui fapta ilicită a nerespectării prevederilor art. 6 lit. c), i) şi j) din Hotărârea Guvernului nr. 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.

Conform acestora, "Comisiile judeţene şi a municipiului Bucureşti au următoarele atribuţii principale: c) verifică legalitatea propunerilor înaintate de comisiile comunale, orăşeneşti şi municipale, în special existenţa actelor doveditoare, pertinenţa, verosimilitatea, autenticitatea şi concludenţa acestora; i identifică terenurile atribuite ilegal şi sesizează prefectul, care va promova acţiuni în constatarea nulităţii absolute pentru cazurile prevăzute la art. III din Legea nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare;j analizează lunar evoluţia cauzelor în justiţie în care comisia judeţeană respective comisia Municipiului Bucureşti este parte şi decide asupra măsurilor ce trebuie luate;".

Or, prin criticile formulate, recurenta-pârâtă nu a combătut în niciun fel constatările curţii de apel prin care s-a reţinut în sarcina acesteia nerespectarea atribuţiilor prevăzute de legile fondului funciar mai sus redate, aceasta limitându-se a invoca faptul că nu a avut cunoştinţă de existenţa unor titluri de proprietate emise anterior în baza aceloraşi cereri, întreaga culpă aparţinând celeilalte pârâte care ţine evidenţa titlurilor de proprietate emise şi a cererilor nesoluţionate privind reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate formulate în temeiul legilor fondului funciar.

O altă critică a recurentei-pârâte Comisia Judeţeană de fond funciar Vaslui vizează împrejurarea că reclamantul poartă culpa pentru prejudiciul creat a urmare a conduitei sale pasive, care nu a întreprins niciun demers în faţa instanţelor de judecată pentru rezolvarea situaţiei juridice a imobilelor, acesta chiar participând la şedinţele Comisie Judeţene de fond funciar Vaslui, alături de un reprezentant al Comisiei locale de fond funciar Huşi, la care au fost discutate cererile de emitere a titlurilor de proprietate pentru suprafaţa de 9900 mp. şi pentru care a fost emis titlul de proprietate nr. x din 19 aprilie 2002, anulat, parţial, de instanţă, iar reclamantul a fost informat că nu mai poate fi eliberat un alt titlu de proprietate pentru suprafaţa de teren pentru care a fost anulat titlul de proprietate de către instanţă.

Un alt argument al recurentei-pârâte, în susţinerea aceleiaşi pretinse critici de nelegalitate, se referă la faptul că prin necontestarea în instanţă a titlurilor de proprietate emise, reclamantul a fost de acord cu suprafeţele menţionate în titlurile de proprietate emise în favoarea acestuia şi a rudelor acestuia, şi ca atare, inacţiunile acesteia nu au cauzat reclamantului niciun prejudiciu.

Înalta Curte reţine însă că aceste critici nu sunt apte a combate reţinerile curţii de apel referitoare la obligaţia ce revenea celor două pârâte de a ataca în instanţă titlurile de proprietate emise cu nesocotirea legii, aşa cum impun rigorile art. 15 din H.G. nr. 890/2005, ignorând practic raţionamentul logico-juridic care a stat la baza pronunţării soluţiei recurate.

Recurenta-pârâtă face referiri în cuprinsul cererii de recurs şi cu privire la împrejurarea că reclamantul nu a depus la dosar acte medicale care să probeze prejudiciul suferit.

Înalta Curte constată că aceste aspecte privesc exclusiv temeinicia deciziei recurate, iar nu nelegalitatea acesteia, din moment ce recurenta-pârâtă nu indică normele legale pe care instanţa de apel le-a nesocotit atunci când a reţinut că reclamantul este îndreptăţit la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a eforturilor prelungite, fizice şi psihice, stresul aferent perioadei îndelungate de timp în care a fost antrenat în nenumărate litigii şi proceduri administrative, începând cu anul 1992 şi până în 2018.

Cu referire la trimiterile recurentei-pârâte Comisia judeţeană de fond funciar Vaslui la demersurile efectuate de aceasta, de organizare a unor acţiuni de instruire a secretarilor generali ai unităţilor administrativ teritoriale în scopul sprijinirii comisiilor locale de fond funciar în îndeplinirea atribuţiilor referitoare la întocmirea documentaţiilor prealabile emiterii titlurilor de proprietate şi de a responsabiliza persoanele implicate în acest proces, Înalta Curte că aceste chestiuni reprezintă aspecte de fapt şi, ca atare, exced controlului de legalitate, în condiţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.. De altfel, Înalta Curte mai reţine că aceste chestiuni nu au fost invocate şi dezbătute în faţa instanţei de apel.

În expunerea aspectelor de nelegalitate ale deciziei curţii de apel, recurenta-pârâtă Comisia locală de fond funciar Huşi s-a referit la etapele administrative parcurse în emiterea titlurilor de proprietate în favoarea reclamantului, învederând, totodată, că invocarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 998-999 din C. civ. este una greşită din perspectiva în care, în opinia acesteia, nu se verifică îndeplinirea celor patru condiţii cerute de lege pentru antrenarea răspunderii civile delictuale: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate şi vinovăţia, respectiv că "prejudiciul nu există întrucât drepturile reclamantului au fost îndestulate peste prevederile sentinţei civile nr. 222 din 15.02.1996 pe teritoriul municipiului Huşi, iar acţiunile ulterioare ale acestuia sau ale fiului său în raport cu alte persoane, nu pot reprezenta motive prin care să se stabilească vinovăţia Comisiei Locale de fond Funciar Huşi", şi că " acordarea de despăgubiri motivată de vinovăţia în solidar a celor două comisii de fond funciar de nerespectare a atribuţiilor legale cu privire la acordarea de daune morale nu poate fi reţinută având în vedere dovezile depuse în privinţa suprafeţelor suprapuse din cele două titluri de proprietate TP nr. 1165/47457 eliberat la 22 inie 1995 pe numele B. şi TP nr. 2763/49021 eliberat pe numele A.."

Chiar dacă invocă, în mod formal, interpretarea şi aplicarea greşită, de către instanţa de apel, a prevederilor legale care reglementează condiţiile antrenării răspunderii civile delictuale, totuşi se observă că recurentele-pârâte nu formulează critici concrete de nelegalitate cu privire la decizia recurată, ci doar îşi exprimă nemulţumirea faţă de maniera în care instanţa de apel a valorificat înscrisurile depuse la dosar, susţinând că, prin raportare la acestea, nu există faptă ilicită şi nu sunt îndeplinite şi celelalte condiţii ale răspunderii civile delictuale. Or, o atare atitudine procesuală ignoră faptul că în recurs nu pot fi invocate orice fel de nemulţumiri, ci doar acelea care îmbracă forma unor aspecte de nelegalitate ce pot fi subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.

În aceste condiţii, expunerea unor texte de lege şi prezentarea unor aspecte de fapt privitoare la acţiunile şi demersurile efectuate de reclamant, ulterioare emiterii titlului de proprietate nr. x din 29 aprilie 2002, respectiv vânzările succesive încheiate de acesta cu fiul său, la scurt timp de la primirea donaţiei, şi care ar exclude, în opinia recurentelor-pârâte, atragerea răspunderii civile delictuale a acestora, fără a fi arătate argumentele de drept pentru care reţinerile curţii de apel sunt nelegale, nu poate conduce la concluzia că recursul este motivat în conformitate cu exigenţele legale, astfel că devine aplicabilă sancţiunea nulităţii, prevăzută de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Aşadar, deşi în memoriul de recurs a fost indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., totuşi acesta a fost invocat doar în mod formal, din moment ce nu au fost învederate argumente concrete, prin care să se demonstreze că decizia civilă recurată a fost pronunţată în urma interpretării şi aplicării greşite a normelor de drept substanţial.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursurile formulate de pârâtele Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Huşi şi Comisia judeţeană Vaslui pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor împotriva deciziei civile nr. 416/2023 din 9 octombrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nule recursurile formulate de pârâtele Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Huşi şi Comisia judeţeană Vaslui pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor împotriva deciziei civile nr. 416/2023 din 9 octombrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 octombrie 2024.