Appellate remand for insufficient motivation despite merits review: limits of Article 480(3) CPC on evoking the merits

Şedinţa publică din data de 29 octombrie 2024

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

l.Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia I civilă la 30.01.2023, sub nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat, obligarea pârâtului B. să înlăture de pe pagina sa oficială de C., următoarele articole publicate sau numai porţiunile din postări ce se referă la persoana sa, în termen de 1 zi lucrătoare de la data pronunţării unei hotărâri judecătoreşti definitive, sub sancţiunea unor penalităţi în cuantum de 1.000 RON pe zi de întârziere: postarea din 14.08.2022 pe pagina de C. a pârâtului care a preluat articolul din `Lumea Justiţiei" intitulat "Daune pentru arestare nemotivată", la postarea din 18.08.2022 pe pagina de C. a pârâtului care a prezentat fragmentat plângerea adresată de acesta ministrului justiţiei; postarea din 27.08.2022 pe pagina de C. a pârâtului; postarea din 29.08.2022 pe pagina de C. a pârâtului care trimite la articolul publicat la 29 august 2022 de reşiţa.ro şi intitulat "Caraş-Severinul, o mică Sicilie? B. cere destructurarea unui grup de interese format din procurori, judecători şi oameni politici!"; postările din 29.08.2022 şi 30.08.2022 pe pagina de C. a pârâtului care fac trimitere la articolul de presă "Faceţj ceva cu B.

ăsta că altfel ne ia naiba pe toţi" (publicat la 29 august 2022 pe "caraş online caon.ro"); postările succesive din 4 septembrie 2022 pe pagina de C. a pârâtului care fac trimitere la articolul de presă "Siciliana -Bani furaţi, delapidaţi sau batjocoriţi de administraţii judeţene incompetente". B. vrea ca vinovaţii să plătească" (publicat la 4 septembrie 2022 de reşiţa.ro); postarea din 13.10.2022 pe pagina de C. a pârâtului persoană publică a preşedintelui Consiliului Judeţean Caraş-Severin, B., intitulată "Cum se poate fura în Caraş-Severin şi să rămâi cu banii?? studiu de caz - interzicerea pe viitor a postării de către pârât pe internet (prin reţete de socializare sau alte mijloace) a unor articole sau informaţii cu caracter defăimător/calomnios la adresa sa; obligarea pârâtului la plata sumei de 800.000 RON, cu titlu de daune morale, respectiv câte 100.000 RON pentru fiecare postare în care s-a constatat încălcarea dreptului la demnitate şi a dreptului la propria imagine a reclamantului; obligarea pârâtului la aducerea la cunoştinţă publică a dispozitivului hotărârii judecătoreşti definitive prin postare pe pagina de persoană publică a preşedintelui Consiliului Judeţean Caraş-Severin, B.

în următoarea zi după ziua pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive şi să prezinte scuze publice reclamantului în aceeaşi modalitate în fiecare zi, timp de 3 luni de zile, după data pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de tribunal

Prin sentinţa civilă nr. 654/08.11.2023, Tribunalul Dolj, secţia I civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului B. invocată prin întâmpinare, excepţie unită cu fondul, a respins acţiunea civilă formulată de reclamant, ca neîntemeiată. În baza art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a dispus reducerea onorariului avocatului ales al pârâtului B. de la suma de 50.000 RON, la suma de 5.000 RON, şi a obligat pe reclamantul A. la plata către pârâtul B. a sumei de 6044,20 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea onorariului avocaţial redus şi cheltuieli de deplasare şi cazare în cuantum de 1044,2 RON.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel principal reclamantul A. şi apel incident pârâtul B..

3. Hotârârea pronunţată în apel de curtea de apel

Prin decizia civilă nr. 105 din 27 martie 2024, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a admis apelurile formulate de reclamantul A. şi de pârâtul B., împotriva sentinţei civile nr. 654 din 08.11.2023, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, a dispus anularea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.

4. Recursul exercitat în cauză

Această ultimă hotărâre a fost atacată pe calea recursului de către pârâtul B.., care şi-a fundamentat criticile pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

În argumentarea criticilor de nelegalitate invocate, recurentul-pârât a susţinut următoarele:

Decizia atacată a fost dată cu încălcarea art. 480 alin. (3) C. proc. civ., instanţa de control judiciar apreciind, în mod greşit, că sentinţa apelată ar fi fost nemotivată.

Astfel, contrar reţinerilor curţii de apel, sentinţa tribunalului a fost motivată, instanţa apreciind asupra întregului material probator administrat în cauză şi constatând că nici prin cererea de chemare în judecată şi nici ulterior în probaţiune, reclamantul nu a detaliat în ce constă prejudiciul suferit, argumentând apoi că, deşi se invocă încălcarea unui atribut al personalităţii umane, demnitatea, onoarea, respectiv dreptul la imagine, afirmarea acestei atingeri este una generică, fără a fi produse probe.

Totodată, s-a mai reţinut de către tribunal că "reclamantul nu a dovedit aspecte concrete prin care să fi fost supus oprobriului public, afirmaţiile pârâtului fiind numai prin "natura lor" prejudiciabile, nu şi faptic" respectiv că "şi în prezent, acesta (reclamantul) se bucură de acelaşi statut, fiind respectat şi apreciat în societate, dar şi în plan profesional (...)".

Instanţa de fond a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada faptei ilicite pretins săvâşite de pârât şi a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale, considerând că lipsa oricăreia dintre cele patru condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ, duce la imposibilitatea angajării răspunderii civile delictuale.

Faptul că, în cadrul motivării sentinţei, au apărut menţiuni cu privire la situaţia reclamantului şi a pârâtului cu referire la existenţa unui conflict cu privire la terenuri, la temperamentul pârâtului, nu constituie vreo dovadă a lipsei de motivare a sentinţei atacate, ci doar simple erori materiale ce pot fi îndreptate prin procedura specială, reglementată prin art. 442 şi art. 445 C. proc. civ.

De altfel, prin prisma prevederilor art. 442- 444 din C. proc. civ. şi inadmisibilitatea unei astfel de solicitări pe calea apelului - rezultă că desfiinţarea hotărârii apelate si trimiterea cauzei spre rejudecare intervine doar când prima instanţă a soluţionat în mod greşit procesul, fără a intra în cercetarea fondului, pe baza unei excepţii procesuale-prescripţie, putere de lucru judecat, inadmisibilitate, lipsa calităţii procesuale etc, textul în discuţie fiind aplicabil şi în situaţia în care prima instanţă s-a pronunţat asupra altor aspecte decât cele cu care a fost învestită.

Per a contrario, instanţa judecă fondul ori de câte ori acţiunea nu s-a soluţionat în baza admiterii unei excepţii procesuale: respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, precum şi admiterea acţiunii, în parte, cu respingerea unor pretenţii, ca neîntemeiate, şi admiterea acţiunii în întregime.

Omisiunea nemotivării în fapt şi/sau în drept a soluţiei de admitere sau respingere a acţiunii nu presupune soluţionarea procesului fără a intra în judecata fondului, întrucât prin soluţia de respingere a acţiunii, instanţa s-a pronunţat asupra tuturor capetelor de cerere, acţiunea fiind respinsă în întregul ei, iar dacă, în cazul admiterii, judecătorul nu s-a pronunţat asupra a tot ceea ce s-a cerut, calea deschisă este cea prevăzută de art. 444 din C. proc. civ.,

Instanţa de apel poate îndrepta orice viciu al motivării sentinţei primei instanţe, indiferent dacă se menţine sau nu soluţia primei instanţe, instanţa de control judiciar fiind obligată să arate argumentele pentru care s-a pronunţat soluţia în calea de atac şi susţinerile care au fost înlăturate, astfel încât să se evidenţieze că instanţa a examinat aspectele invocate.

Această modalitate de judecată în căile de atac este pe deplin concordantă cu art. 6 din C.E.D.O., Curtea având o jurisprudenţă constantă în a arăta că "o instanţă superioară poate, în anumite cazuri, să remedieze deficienţele procedurii în primă instanţă şi (...) este uşor de conceput ca o astfel de instanţă să înlocuiască decizia viciată cu propria decizie, cu condiţia ca aceasta să respecte garanţiile de la art. 6"

Cu toate că potrivit jurisprudenţei instanţei de contencios european a drepturilor omului, obligaţia de motivare nu presupune răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, este necesar să fie examinate, în mod real, chestiunile supuse judecăţii, ceea ce presupune expunerea argumentelor care, prin conţinutul lor, influenţează soluţia, context în care obligaţia de motivare impune o aprecierea întotdeauna ataşată de natura şi circumstanţele cauzei, respectiv stilul judiciar şi tipologia actului de justiţie, fiind înţeleasă ca un silogism logic apt să explice inteligibil hotărârea luată.

5. Apărările formulate în recurs

La 17 iunie 2024, intimatul-reclamant a depus întâmpinare, în termen legal, solicitând respingerea recursului declarat în cauză.

Recurentul-pârât a depus răspuns la întâmpinare, în termen legal, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru motivele expuse pe larg prin memoriul de recurs.

6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicare şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din 01 august 2024, s-a fixat termen de judecată la data de 29 octombrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării recursului declarat în cauză.

II. Soluţia si considerentele Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor expuse, Înalta Curte constată caracterul fondat al recursului exercitat de pârâtul B. pentru considerentele ce succed.

Prioritar, Înalta Curte reţine că prin memoriul de recurs, recurentul-pârât a invocat incidenţa a trei motive de casare reprezentate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctele 5, 6 şi 8 C. proc. civ., în contextul în care, în susţinerea incidenţei acestor motive de nelegalitate, partea a invocat exclusiv nesocotirea de către instanţa de apel a prevederilor art. 480 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ.

În aplicarea principiului rolului activ al judecătorului, consfinţit la nivel legislativ prin art. 22 alin. (4) din C. proc. civ., conform căruia "Judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire. În acest caz judecătorul este obligat să pună în discuţia părţilor calificarea juridică exactă.", şi constatând că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ. au fost invocate în mod formal de către parte, în susţinerea incidenţei acestora partea neaducând niciun argument, Înalta Curte urmează a examina legalitatea deciziei recurate în raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. care vizează ipoteza în care se critică nerespectarea de către instanţa de apel a regulilor de procedură, aşa cum este cazul în speţa dedusă judecăţii.

Prin demersul judiciar iniţiat de reclamantul A. se urmăreşte, pe tărâmul acţiunii în răspundere civilă delictuală, obligarea pârâtului B. la repararea prejudiciului de imagine cauzat prin faptele culpabile ale acestuia, de denigrare a reclamantului prin postările efectuate de acesta pe o reţeaua de socializare (C.).

Aşa cum se relevă prin cererea introductivă de instanţă, pretenţia reclamantului, întemeiată în sfera răspunderii civile delictuale, îşi are sorgintea în conduita pârâtului, care a formulat acuzaţii pe pagina de C. cu privire la activitatea sa profesională, acuzându-l de săvârşirea de fapte de natură penală sau care ar determina o răspundere disciplinară sau că ar fi o persoană cu o moralitate îndoielnică.

Reclamantul a afirmat că fapta ilicită reclamată constă în lansarea de către pârât, în spaţiul public, al unor afirmaţii denigratoare care i-au adus grave prejudicii de ordin moral, fiindu-i afectat dreptul la imagine, întrucât exercită funcţia de magistrat-judecător, Preşedinte al secţiei Penale din cadrul Tribunalului Caraş-Severin.

Prima instanţă a respins acţiunea, constatând că nu există faptă ilicită, element esenţial ce trebuie întrunit cumulativ alături de celelalte condiţii (existenţa vinovăţiei făptuitorului, existenţa unui prejudiciu şi a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu) pentru atragerea răspunderii pârâtului.

Din lecturarea sentinţei Tribunalului Dolj, se constată că această instanţă a examinat situaţia de fapt şi prevederile legale incidente, cu referire la existenţa unei acţiuni ilicite care să poată fi reproşată pârâtului şi care să se fi concretizat printr-o exercitare a libertăţii de exprimare dincolo de limitele acceptabile.

Astfel, se relevă că în determinarea caracterului licit sau ilicit al acţiunii de postare a articolelor pretins defăimătoare, tribunalul a efectuat o analiză amplă a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, aplicabilă în speţa de faţă, prin raportare la prevederile art. 20 şi art. 30 din Constituţia României şi la dispoziţiile legale interne incidente, conchizând în sensul că nu există faptă ilicită şi că nu orice prejudiciu conferă dreptul la o compensaţie bănească, ci numai cel de o anumită gravitate, în condiţiile concrete ale faptului prejudiciabil.

Ulterior enunţării criteriilor obiective, necesare analizei drepturilor aflate în conflict, prima instanţă a făcut trimiteri concrete la probele aflate la dosarul cauzei, reţinând că în calitate de judecător de drepturi şi libertăţi, reclamantul a luat faţă de unele persoane măsura arestării preventive, măsură care nu a fost confirmată de instanţa de control judiciar, respectiv de Curtea de Apel Timişoara, iar prin postările făcute pe pagina de C., pârâtul a adus la cunoştinţa alegătorilor săi aceste aspecte, fără însă a-i fi imputată reclamantului săvârşirea vreunei fapte de natură penală, contravenţională sau care să atragă răspunderea sa disciplinară.

Având a stabili, în contextul obligaţiilor pozitive care decurg din art. 8 din Convenţie, dacă relatările în discuţie au păstrat un just echilibru între protecţia drepturilor reclamantului la reputaţia sa, element constituent al dreptului la protecţia vieţii private, şi libertate de exprimare protejată de art. 10 din Convenţie, în aprecierea depăşirii limitelor libertăţii de exprimare şi necesitaţii respectării dreptului la viaţa privată, respectiv dreptul la imagine şi dreptul la reputaţie, tribunalul a reţinut că autorul articolelor nu este pârâtul din cauza de faţă, acesta fiind doar unul dintre cei care au distribuit aceste articole deja apărute în spaţiul public pe pagina publică a entităţilor "luju.ro", "expres de banat", "caon.ro" (caraş online.ro), iar scopul acelor postări a fost tocmai informarea cetăţenilor, iar nu denigrarea reclamantului, existenţa faptei de postare fiind probată prin înscrisurile ataşate la dosar, nefiind contestată de părţi.

În analiza căii ordinare de atac, instanţa de apel a considerat că tribunalul, deşi a reţinut că fapta ilicită cauzatoare de prejudicii imputată pârâtului este reprezentată de afirmaţiile sau acuzaţiile incluse în cele opt postări de pe reţeaua de socializare C., nu a procedat la o analiză a conţinutului acestor articole şi nu şi-a expus argumentele pentru care a apreciat că preluarea unor articole şi distribuirea acestora pe pagina de socializare a pârâtului nu reprezintă o faptă ilicită, motiv pentru care a apreciat că sentinţa nu este motivată în acord cu dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., este arbitrară şi nu permite exercitarea controlului judiciar, astfel că, prin decizia recurată, a admis apelul, a anulat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Dolj, în cadrul impus de art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

În combaterea acestui raţionament juridic, în calea extraordinară de atac, recurentul-pârât a susţinut încălcarea art. 480 alin. (3) C. proc. civ., arătând că, de vreme ce prima instanţă a soluţionat fondul cauzei, instanţa de apel, admiţând calea de atac, avea obligaţia de a anula sentinţa şi de a proceda la reţinerea cauzei spre rejudecare, cu evocarea fondului.

Potrivit dispoziţiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ., "în cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul tară a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, în cazul în care părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului. Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanţa de apel, precum şi necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. (...)".

Rezultă din dispoziţiile legale mai sus citate că soluţia anulării hotărârii instanţei de fond, după admiterea apelului, intervine numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute în art. 480 alin. (3) C. proc. civ., respectiv dacă instanţa a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori dacă judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată.

Textul legal citat instituie, totodată, şi regula potrivit căreia instanţa de apel, după anularea sentinţei, va judeca procesul, evocând fondul.

Prin excepţie de la această regulă, art. 480 alin. (3) C. proc. civ. stabileşte că în oricare dintre cele două situaţii, instanţa de apel va putea, totuşi, trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, o singură dată, însă numai dacă părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri, prin cererea de apel sau prin întâmpinare.

În toate celelalte situaţii în care se constată că există un alt motiv de nulitate decât cel prevăzut la alin. (5), iar prima instanţă a judecat în fond, regula instituită prin art. 480 alin. (6) C. proc. civ. este aceea a devoluării fondului de către instanţa de apel.

Sintagma "fără a intra în judecata fondului" echivalează cu necercetarea fondului, respectiv atunci când instanţa dă soluţia în temeiul unei excepţii procesuale, omite să se pronunţe asupra unei cereri ori dă altceva decât s-a cerut.

Aşadar, intenţia legiuitorului a fost aceea de a elimina interpretarea extensivă în sensul că instanţa nu ar fi "cercetat suficient" fondul cauzei, prin administrarea tuturor probelor necesare sau prin analiza exhaustivă a motivelor de fapt ori de drept prezentate de părţi.

În speţa pendinte, Înalta Curte constată că tribunalul nu numai că nu a soluţionat procesul în temeiul unei excepţii procesuale, ci a intrat în cercetarea fondului cauzei, pronunţându-se asupra pricinii deduse judecăţii, în sensul respingerii, motivate, a acesteia.

Astfel, prima instanţă, analizând probatoriul administrat în cauză, a oferit prevalenţă dreptului la liberă exprimare, în detrimentul dreptului la viaţa privată al reclamantului, reţinând în considerente că:

"pârâtul B. se adresează reclamantului în calitatea acestuia de magistrat - judecător - Preşedinte al secţiei Penale din cadrul Tribunalului Caraş Severin care se bucură, deci, de o anumită notorietate. În raport cu standardul impus de Convenţie, o persoană de drept privat necunoscută publicului poate pretinde o protecţie deosebită a dreptului său la viaţa privată, acest lucru nefiind însă valabil şi pentru persoanele publice, cum este reclamantul. În cazul acestora din urmă, art. 8 prevalează în faţa art. 10 din Convenţie doar dacă aspectele publicate se raportează exclusiv la detalii din viaţa lor privată sau au ca unic scop simpla satisfacere a curiozităţii publicului în această privinţă, (cauza Axel Springer c. Germaniei), ceea ce nu este cazul în speţă", reţinând totodată că "reclamantul, în calitatea sa de persoană publică, trebuie sa accepte un grad al criticii mult mai ridicat în raport cu persoanele care nu au această calitate, fiind expus, în mod inevitabil, unui control strict al faptelor şi afirmaţiilor sale, trebuind să arate o mai mare toleranţă în această privinţă (cauza Lingens c. Austriei). Funcţionarii publici trebuie să fie deschişi la critică, chiar şi când aceasta are doar scopul de a provoca (Bargao et Domingos Correia c. Portugaliei)."

De asemenea, tribunalul a mai constatat că "nu a găsit necesar a face o analiză amănunţită asupra conţinutului afirmaţiilor, spre a le încadra în judecăţi de valoare (opinii despre calităţile profesionale, morale şi personale) ori fapte propriu-zise (acuzaţii de a fi comis fapte determinate), acestea fiind scuzabile faţă de circumstanţele relevate anterior", justificat de împrejurarea că este suficient că acestea oferă afirmaţiilor o bază faptică care să conducă la concluzia că pârâtul nu a acţionat cu rea-credinţă.

S-a mai reţinut că ansamblul acestor elemente a determinat instanţa să aprecieze că în cuprinsul postărilor era înfăţişată o bază factuală suficientă, pe care se sprijineau judecăţile de valoare avansate de pârât în cuprinsul articolului, independent de valoarea de adevăr a supoziţiilor avansate în cuprinsul articolului, în condiţiile în care în acest tip de litigii nu se face proba verităţii. ".

În analiza existenţei unui prejudiciu moral suferit de către reclamant, ca o condiţie a antrenării răspunderii civile delictuale în temeiul dispoziţiilor art. 1357 alin. (1) din C. civ., în considerarea dispoziţiilor interne şi ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale care nu dau dreptul la despăgubiri în lipsa dovezilor că persoana a suferit, efectiv, un prejudiciu moral cauzat de încălcarea dreptului subiectiv sau al unui interes, tribunalul a reţinut că în cauză reclamantul nu a relevat un minim probatoriu sub aspectul producerii unui prejudiciu moral, constatând că "nici prin cererea de chemare în judecată, şi nici ulterior şi în probaţiune, reclamantul nu a detaliat în ce constă prejudiciul suferit, arătând generic că prin aceste postări, i-au fost aduse grave şi evidente prejudicii morale, fiindu-i afectat dreptul la imagine dar şi demnitatea şi onoarea. Însă, acest element nu poate fi reţinut ca dovedit în condiţiile în care, deşi se invocă încălcarea unui atribut al personalităţii umane, demnitatea, onoarea, respectiv dreptul la imagine, afirmarea acestei atingeri este una generică, fără a fi produse probe". În legătură cu aceeaşi chestiune, tribunalul, analizând materialul probator, a reţinut că "reclamantul nu a dovedit aspecte concrete prin care să fi fost supus oprobriului public, afirmaţiile pârâtului fiind numai prin natura lor prejudiciabile, nu şi faptic. Mai mult, postările publice pe pagina de C., vizionate de un număr redus de persoane nici măcar nu au fost credibile (prin raportare la perceperea pârâtului în spaţiu public), astfel încât, cel puţin, să se creeze aparenţa unei veridicităţi a celor afirmate, faptele pârâtului beneficiind, în mod evident, de o doză de exagerare şi de subiectivism pe fondul conflictului cu reclamantul, conflict care mai există. În plus, nu a rezultat împrejurarea că ar fi fost deteriorată în vreun fel buna reputaţie pe care reclamantul pretinde că o are în mediul personal, social şi profesional. Dimpotrivă, acesta se bucură în continuare de acelaşi statut, fiind respectat şi apreciat în societate, dar şi profesional, afirmaţiile publice ale pârâtului neavând, nici pe departe, impactul negativ reclamant prin acţiunea introductivă".

Totodată, a mai reţinut că "Fapta ilicită, prin chiar natura sa, nu este de natură să conducă în sine la concluzia producerii unei atingeri unuia din atributele esenţiale ale persoanei, cum este cazul de faţă, în condiţiile în care reclamantul nu a făcut dovada producerii unui prejudiciu moral. (...) Cum fapta ilicită invocată de către reclamant constă în afirmaţiile din cuprinsul articolelor care au fost publicate de o altă entitate, şi nu de către pârât, care doar a distribuit ulterior acest articol, reiese că pârâtul nu se face vinovat de afirmaţiile pentru care s-a solicitat acordarea de daune morale, nefiind creatorul de conţinut al respectivelor articole. (...) Gradul infim de credibilitate al celor imputate, precum şi impactul real şi nu potenţial al celor publicate- o parte din postări fiind preluate de pe site-ul luju.ro- fac inaplicabile dispoziţiile care reglementează antrenarea răspunderii civile delictuale, fapta pârâtului, deşi în aparenţă ilicită, neavând aptitudinea concretă de a naşte în conştiinţa publicului a unor serioase îndoieli referitoare la persoana faţă de care se fac respectivele afirmaţii".

Aşadar, contrar celor reţinute de instanţa de apel, hotărârea primei instanţe este motivată în fapt şi în drept, este clară şi precisă, se referă la probele administrate şi conduce în mod logic şi convingător la soluţia pronunţată în dispozitiv, iar eventualele lacune sau inadvertenţe ale motivării pot fi suplinite sau remediate prin motivarea instanţei de apel, aşa încât nu sunt îndeplinite condiţiile pentru retrimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal.

Ca urmare, este corect argumentul recurentului-pârât în sensul că măsura trimiterii cauzei spre rejudecare, dispusă prin decizia recurată este lipsită de temei legal, decizia recurată fiind pronunţată cu încălcarea art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

Dat fiind că, în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., în temeiul art. 497 din C. proc. civ., recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 105 din 27 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă., va fi admis, cu consecinţa casării deciziei recurate şi trimiterii cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 105 din 27 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 octombrie 2024.