Negative Jurisdictional Conflict Resolved: Judicial Death Declaration Assigned to Last Romanian Domicile Court

Şedinţa publică din data de 10 octombrie 2024

I. Circumstanţele cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti la 26.10.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. a solicitat instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună declararea pe cale judecătorească a morţii numitei B., dispărută din 04.12.2023, dispariţia fiind declarată de către organele de poliţie din Italia din localitatea Nizza di Sicilia unde aceasta lucra ca îngrijitoare.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:

Prin sentinţa civilă nr. 3069/2024 din 08 mai 2024, Judecătoria Piteşti, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, reţinând că instanţa competentă nu poate fi identificată în raport de competenţa exclusivă reţinută de C. proc. civ., întrucât art. 944 din C. proc. civ. stabileşte competenţa prin raportare la ultimul domiciliu cunoscut, or, în cauză, ultimul domiciliu cunoscut al persoanei pentru care s-a solicitat declararea judecătorească a morţii nu este în România.

De asemenea, a avut în vedere că pentru determinarea competenţei teritoriale a instanţelor judecătoreşti, prezintă importanţă domiciliul de fapt al persoanei dispărute, locuinţa efectivă a acesteia, motiv pentru care, câtă vreme aceasta avea încheiat un contract de muncă pe teritoriul italian, unde locuia cu rezidenţă stabilită în mod legal, în mod evident domiciliul real al acesteia se afla în Italia.

Prin sentinţa civilă nr. 6629/2024 din 13 august 2024, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată de către reclamantă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat, din oficiu, judecata cauzei şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă, reţinând, în esenţă, în pronunţarea acestei soluţii, că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că numita B. a avut ultimul domiciliu cunoscut în oraşul Mioveni, judeţul Argeş, cu reşedinţa în Italia, în oraşul în care a lucrat până la data dispariţiei, nefiind astfel imposibil de a identifica instanţa română competentă teritorial să soluţioneze prezenta cerere, cu atât mai mult cu cât reclamanta a arătat că numita B. nu s-a stabilit în mod definitiv în Italia, doar lucrând în acel oraş, revenind periodic în România, în localitatea în care avea domiciliul, respectiv în oraşul Mioveni.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte constată că, în speţă, Judecătoria Piteşti, secţia civilă şi Judecătoria sectorului 1 Bucureşti şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, prezentul conflict de competenţă fiind generat de constatările diferite ale celor două instanţe cu privire la noţiunea de ultimul domiciliu cunoscut, regăsită în cuprinsul dispoziţiilor art. 944 din C. proc. civ.

Prin prezentul demers judiciar, reclamanta A. a solicitat instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună declararea, pe cale judecătorească, a morţii numitei B., dispărută din 04.12.2023, dispariţia fiind declarată de către organele de poliţie din Italia din localitatea Nizza di Sicilia unde aceasta lucra ca îngrijitoare.

În speţă, instanţele aflate în conflict au apreciat, în mod corect, că sunt incidente dispoziţiile art. 944 C. proc. civ., care stabilesc o competenţă teritorială exclusivă de soluţionare a cererilor de declarare judecătorească a morţii unei persoane în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie aceasta a avut ultimul domiciliu cunoscut.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a menţionat că petenta lucra cu forme legale în Italia, unde figura cu reşedinţa în oraşul Nizza di Sicilia, oraşul în care aceasta din urmă a dispărut, aşa cum reiese şi din înscrisurile depuse la dosar, revenind, periodic, în ţară, la domiciliul acesteia din oraşul Mioveni.

În drept, potrivit art. 944 din C. proc. civ. "Cererea de declarare a morţii unei persoane se introduce la instanţa competentă în a cărei circumscripţie acea persoană a avut ultimul domiciliu cunoscut."

Din interpretarea literală a normei legale redate rezultă că sub aspect teritorial, competenţa aparţine instanţei în a cărei circumscripţie persoana a cărei moarte se solicită a fi declarată a avut ultimul domiciliu cunoscut.

Astfel cum s-a evidenţiat şi în doctrină, textul art. 944 din C. proc. civ. are în vedere ultimul domiciliu din ţară, cunoscut, al persoanei dispărute, iar nu cel din străinătate.

În urma verificărilor efectuate în baza de date a Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, potrivit informării aflate la dosarul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, secţia civilă, rezultă că pârâta B. figura cu domiciliul activ la momentul dispariţiei şi sesizării instanţei de judecată, în oraşul Mioveni.

Pe de altă parte, potrivit art. 1072 alin. (2) din C. proc. civ. "Dacă, în aplicarea prevederilor alin. (1), nu se poate identifica instanţa competentă să judece cauza, cererea va fi îndreptată, urmând regulile de competenţă materială, la Judecătoria Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti, respectiv la Tribunalul Bucureşti."

Norma legală precitată are menirea de a reglementa acele situaţii pe care, faţă de datele concrete ale cazului, normele de competenţă obişnuite nu le acoperă, însă, din punct de vedere material, competenţa aparţine instanţelor române.

În speţa dedusă judecăţii, în raport de aspectele anterior relevate, nu există elemente de îndoială cu privire la identificarea instanţei competente teritorial în soluţionarea pricinii, care este atrasă de ultimul domiciliu din ţară al persoanei dispărute (oraş Mioveni) potrivit dispoziţiilor art. 944 C. proc. civ., nefiind, ca atare, incidente prevederile art. 1072 alin. (2) C. proc. civ.

Împrejurarea că aceasta se afla în Italia la data dispariţiei unde avea stabilită rezidenţa ca urmare a obţinerii permisului legal de muncă, nu atrage incidenţa dispoziţiilor art. 1072 alin. (2) C. proc. civ. întrucât aceste prevederi legale devin aplicabile numai în ipoteza în care există imposibilitatea determinării competenţei instanţei în raport de criteriile stabilite de legiuitor, în cazul de faţă, ultimul domiciliu din ţară al persoanei dispărute.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti, secţia civilă, ca instanţă în a cărei rază teritorială s-a aflat ultimul domiciliul din ţară, cunoscut, al persoanei a cărei declarare judecătorească a morţii se solicită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 octombrie 2024.