Negative conflict of jurisdiction resolved in favor of the originally seized court due to late invocation of territorial incompetence exception

Şedinţa publică din data de 10 octombrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată:

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu la 08.02.2023, sub nr. x/2023, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare pentru suma de 88949,41 RON actualizată începând cu 29.05.2021 şi până la plata efectivă a debitului; obligarea pârâtei la plata sumei de 7451,25 RON şi 1520,37 euro reprezentând sumele poprite din cont în executarea contractului de credit nr. x/2006 încheiat cu C. S.A., actualizate cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală penalizatoare, începând cu data popririi (24.10.2022) şi până la plata efectivă; să se constate existenţa unui drept de retenţie asupra tuturor bunurilor proprietatea pârâtei, mobile şi imobile, şi notarea în acestuia în cartea funciară.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Prin încheierea din 11 octombrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Sibiu a dispus disjungerea capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare pentru suma de 88949.41 RON, actualizată începând cu 29 mai 2021 şi până la data plăţii efective şi repartizarea acestuia pe rolul aceluiaşi complet de judecată, cu acelaşi termen de judecată şi formarea unui nou dosar.

Dosarul disjuns a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sibiu sub nr. x/2023.

Prin sentinţa civilă nr. 227/31.01.2024, pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2023, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sibiu, invocată din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, reţinând în esenţă, că în temeiul art. 628 din C. proc. civ. şi având în vedere că Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a devenit instanţă de executare, având în vedere că prin încheierea civilă din 04.04.2022, pronunţată în dosar nr. x/2022, aceasta a dispus încuviinţarea executării silite privind pe creditoarea A. şi pe debitorul B., în temeiul titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 3294A din 28.12.2020 pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2016, pentru realizarea obligaţiei de plată în sumă de 88.949,41 RON reprezentând sultă, 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, precum şi plata penalităţilor de întârziere de la 29.05.2021 şi până la plata efectivă a întregii sume, precum şi a cheltuielilor de executare, competenţa de soluţionare a pricinii aparţine acestei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 7177/2024 din 14 mai 2024, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Sibiu şi Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, a suspendat judecata cauzei şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că reclamantul şi-a întemeiat demersul judiciar pe prevederile din dreptul comun, fiind vorba despre o acţiune în pretenţii, iar nu în temeiul art. 628 C. proc. civ. care reprezintă o cale specială, un incident în cursul executării silite, care să atragă incidenţa instanţei de executare, aşa cum a reţinut instanţa prin soluţia de declinare.

De asemenea, a mai reţinut că excepţia necompetenţei a fost invocată tardiv, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Se constată că Judecătoria Sibiu şi Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, cea de-a doua instanţă reţinând că Judecătoria Sibiu nu putea invoca din oficiu excepţia de necompetenţă teritorială, ulterior primului termen de judecată la care părţile au fost legal citate.

În conformitate cu statuările obligatorii din cuprinsul Deciziei nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă verifică modul în care atât normele de competenţă propriu-zise, cât şi normele referitoare la condiţiile şi termenele de invocare a excepţiei de necompetenţă au fost respectate.

Procedând la o astfel de verificare în cauza dedusă judecăţii, se constată următoarele:

Astfel cum prevăd dispoziţiile art. 130 C. proc. civ., excepţia de necompetenţă se invocă în mod diferit, în funcţie de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate.

Necompetenţa este de ordine publică în situaţiile expres prevăzute de dispoziţiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ.., respectiv:

"1. când sunt încălcate normele privind competenţa generală - când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti;2.în cazul încălcării competenţei materiale - când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad; 3. când sunt încălcate normele privind competenţa teritorială exclusivă - în cazul în care procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura."

Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată.

C. proc. civ. cuprinde reglementări exprese potrivit cărora necompetenţa materială şi teritorială, atât cea de ordine publică cât şi cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene şi în anumite condiţii.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că:

"necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."

Din interpretarea textului de lege anterior redat rezultă că, atât timp cât excepţia nu a fost invocată în condiţiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată şi aceasta rămâne competentă a o soluţiona, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competenţa altei instanţe de judecată.

În acelaşi timp, se reţine că textul art. 130 şi art. 131 C. proc. civ.. se referă, ca termen limită pentru invocarea necompetenţei de ordine publică sau pentru verificarea din oficiu a competenţei de către instanţă, "primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".

Singura excepţie pentru depăşirea acestui termen este cea prevăzută de art. 131 alin. (2) C. proc. civ.."În mod excepţional, în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop."

În speţă, se reţine că la primul termen de judecată, din 11 octombrie 2023, acordat pentru soluţionarea dosarului nr. x/2023, Judecătoria Sibiu, constatând că procedura de citare este legal îndeplinită, în temeiul prevederilor art. 131 din C. proc. civ., a statuat că este competentă general, material şi teritorial în soluţionarea capetelor 2 şi 3 din cererea de chemare în judecată. În privinţa petitului 1 din cererea de chemare în judecată, având ca obiect obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare, a apreciat că se impune măsura disjungerii acestuia, prin înregistrarea unui dosar nou, pe rolul aceluiaşi complet de judecată, cu acelaşi termen de judecată.

Cererea disjunsă a fost înregistrată astfel, pe rolul Judecătoriei Sibiu sub nr. de dosar x/2023 şi a fost acordat termen de judecată la 31 ianuarie 2024.

La 31 ianuarie 2024, apreciind că este la primul termen de judecată acordat pentru soluţionarea dosarului disjuns nr. x/2023 şi constatând că procedura de citare este legal îndeplinită, a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale în soluţionarea capătului 1 de cerere.

Din cuprinsul încheierii de şedinţă din 11 octombrie 2023, pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2023, rezultă că acesta a fost primul termen de judecată la care instanţa, în raport de prevederile art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., era îndrituită să îşi verifice competenţa materială, teritorială şi generală inclusiv cu privire la petitul 1 de cerere, cu care fusese legal învestită.

Soluţia disjungerii, apreciată de către instanţă ca măsură necesară în scopul unei mai bune administrări a justiţiei, nu reprezintă o cauză care să justifice o prorogare a termenului în care instanţa trebuie să îşi verifice propria competenţă, materială, teritorială şi generală în soluţionarea pricinii, prevederile legale fiind clare în acest sens, obligaţia de verificare şi de stabilire a instanţei competente material, general şi teritorial trebuie realizată in limine litis la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii pe fond.

Invocarea de către Judecătoria Sibiu a excepţiei necompetenţei teritoriale în soluţionarea capătului de cerere 1 disjuns, ulterior primului termen de judecată din 11 octombrie 2023, respectiv la 31 ianuarie 2023, contravine normelor imperative ale art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că excepţia necompetenţei a fost invocată cu încălcarea momentului procesual impus.

Este real că art. 131 alin. (2) C. proc. civ. prevede în mod explicit că, în ipoteza în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuri sau probe suplimentare, judecătorul va putea acorda un singur termen în acest scop şi, fiind vorba despre o situaţie de excepţie, norma este de strictă interpretare şi aplicare, ipoteză care însă nu se regăseşte în speţă, instanţa dispunând amânarea în vederea administrării probei cu interogatoriul pârâtului şi pentru depunerea de înscrisuri.

Împrejurarea că instanţa a apreciat că se impune disjungerea capătului 1 din cererea de chemare în judecată şi crearea unui dosar nou, nu împiedică operarea sancţiunii decăderii pentru nerespectarea termenului legal în care trebuia pusă în discuţie excepţia necompetenţei teritoriale.

Invocarea excepţiei de necompetenţă teritorială de ordine publică la termenul din 31 ianuarie 2023 şi, mai mult decât atât, după ce instanţa, în aplicarea art. 131 C. proc. civ., a constatat anterior, în dosarul din care a fost disjunsă cererea, că este competentă general, material şi teritorial să soluţioneze capetele 2 şi 3 din acţiune, nu mai este posibilă, competenţa fiind câştigată în mod definitiv de instanţa pe rolul căreia a fost înregistrată cererea. Efectul neinvocării în termen a excepţiei de necompetenţă de ordine publică constă în stabilirea competenţei în favoarea instanţei sesizate, fiind consolidată în mod definitiv competenţa instanţei pe rolul căreia a fost introdusă cererea de chemare în judecată.

Având în vedere considerentele expuse, în aplicarea dispoziţiilor legale anterior menţionate, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 octombrie 2024.