Territorial competence of relative order cured by defendant's failure to invoke exception in time

Şedinţa publică din data de 10 octombrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată:

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la 18 august 2022 pe rolul Judecătoriei Rădăuţi, sub nr. x/2022, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta B. S.R.L. Bucureşti solicitând instanţei ca prin hotarârea pe care o va pronunţa să interzică pârâtei să emită somaţii de plată reclamantului pentru achitarea sumei de 367,73 RON întrucât acesta nu are nicio datorie fata de această societate.

În motivarea cererii, s-a arătat că, în fapt, începând cu luna martie 2022, reclamantul a început să primească înştiinţări de la pârâtă prin care i se solicită să achite suma de 367,73 RON pentru o presupusă datorie pe care ar avea-o faţă de C..

Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat să se dispună respingerea cererii de chemare în judecată formulate de către reclamant. De asemenea, s-a arătat că întrucât reclamantul a încetat să achite creanţa rezultată în urma rezilierii contractului de furnizare la 01.07.2018, C. S.A. a cesionat, la 04.02.2022, creanţa deţinută în favoarea D..

Totodată, au fost efectuate formalităţile de înscriere a Contractului de cesiune creanţe în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, sub avizul nr. x.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Prin sentinta civilă nr. 637/08.03.2023, Judecătoria Rădăuţi a admis exceptia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, reţinând, în esenţă, că sunt incidente, în ceea ce priveşte competenţa teritorială a instanţei, prevederile art. 107 C. proc. civ., potrivit cu care este competentă teritorial să soluţioneze cererea de chemare în judecată instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

De asemenea, a reţinut că faţă de obiectul pricinii deduse judecăţii, obligaţie de a nu face, nu este incidentă norma procesuală care să reglementeze o competenţă teritorială alternativă, care să îi permită reclamantului alegerea între două instanţe deopotrivă competente.

Făcând aplicarea acestor dispoziţii legale, instanţa a reţinut că sediul pârâtului, aşa cum este indicat în cuprinsul cererii introductive, este în sectorului 3, Bucureşti, aflat în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 6324 din 06 iunie 2024, Judecătoria sectorului 3 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Rădăuţi, şi constatând intervenit conflictul negativ de competenţă, a suspendat soluţionarea cauzei şi a dispus înaintarea dosarului spre soluţionarea conflictului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că reclamantul este cel care declanşează procesul civil, acestuia îi revine şi alegerea instanţei, ulterior exercitării acestei opţiuni nici acesta şi nici instanţa, din oficiu, nu poate să ceară, respectiv să dispună, declinarea competenţei de soluţionare a pricinii în favoarea unei alte instanţe.

Or, cum reclamantul a înregistrat cererea de chemare în judecată pe rolul Judecătoriei Rădăuţi şi pârâtul, prin întâmpinare, nu a invocat excepţia de necompetenţă teritorială, în aplicarea dispoziţiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., aceasta a devenit competentă să soluţioneze cererea de chemare în judecată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Înalta Curte reţine că Judecătoria Rădăuţi şi Judecătoria sectorului 3 Bucureşti şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, cea dintâi instanţă reţinând că, în speţă, este incidentă regula de drept comun prevăzută de art. 107 C. proc. civ., în timp ce a doua instanţă a apreciat că norma de competenţă incidentă în cauză este de ordine privată şi nu putea fi invocată de instanţa de judecată, din oficiu, raportat la prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Obiectul demersului judiciar dedus judecăţii îl reprezintă soluţionarea unei acţiuni, prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtului de a nu mai emite somaţii de plată pentru achitarea sumei de 367,73 RON întrucât acesta nu are nicio datorie faţă de pârâtă.

Având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, în materie de competenţă teritorială sunt incidente dispoziţiile generale reglementate de art. 107 din C. proc. civ., respectiv o competenţă teritorială de ordine privată, în accepţiunea prevederilor art. 129 alin. (3) din C. proc. civ.

În conformitate cu dispoziţiile art. 130 din C. proc. civ., excepţia necompetenţei se invocă în mod diferit, în funcţie de felul necompetenţei, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate.

Necompetenţa este de ordine publică în situaţiile expres prevăzute de art. 129 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competenţa generală a instanţelor judecătoreşti, competenţa materială şi competenţa teritorială exclusivă, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura. În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetenţa este de ordine privată.

Întrucât dispoziţiile art. 107 din C. proc. civ., aplicabile în cauză, sunt norme de competenţă relativă, nesocotirea lor poate fi invocată pe calea excepţiei de necompetenţă în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. - doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că pârâta deşi a depus întâmpinare în faţa Judecătoriei Rădăuţi, aceasta nu a înţeles să invoce excepţia necompetenţei teritoriale, rezumându-se a formula apărări cu privire la pricina dedusă judecăţii.

Prin urmare, atât timp cât excepţia nu a fost invocată în condiţiile stipulate de art. 130 alin. (3) C. proc. civ., soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia a fost înregistrată cererea şi aceasta rămâne competentă teritorial a o soluţiona, fără a se putea dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competenţa teritorială a altei instanţe.

În consecinţă, prin alegerea exprimată de reclamant prin introducerea cererii de chemare în judecată, coroborată cu neinvocarea, de către pârâtă, a excepţiei de necompetenţă teritorială, Judecătoria Rădăuţi a devenit, în mod exclusiv, competentă să judece prezentul litigiu

În acest sens, se reţine aplicabilitatea în cauză a deciziei nr. 31/2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii care a statuat că "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 131 din C. proc. civ., instanţa învestită prin hotărârea de declinare a competenţei poate invoca necompetenţa materială procesuală dacă instanţa care şi-a declinat competenţa în favoarea sa nu a invocat excepţia de necompetenţă în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanţă se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunţată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ..", reţinându-se în paragrafele 68-72 următoarele:

"68. În al treilea rând, răspunsul la problema de drept contradictorie existentă în jurisprudenţa instanţelor naţionale vizând posibilitatea instanţei căreia i se declină competenţa de a analiza în ce măsură instanţa care şi-a declinat competenţa în favoarea sa a respectat şi prevederile legale privind condiţiile şi termenele de invocare a excepţiei de necompetenţă nu poate fi decât acela că trebuie acordată această posibilitate instanţei la care se declină competenţa, deoarece, în caz contrar, prevederile legale care reglementează condiţiile şi, mai ales, termenele de invocare a excepţiei de necompetenţă ar fi lipsite de orice eficienţă.

69. Nu poate fi primit argumentul exprimat în a doua opinie jurisprudenţială în sensul că instanţa în faţa căreia se iveşte conflictul de competenţă s-ar transforma într-o instanţă de control judiciar, deşi declinatorul de competenţă nu este supus niciunei căi de atac, întrucât instanţa trebuie să verifice cui îi aparţine competenţa în cauza concretă dedusă judecăţii.

70. De altfel, legalitatea declinării de competenţă nu este sustrasă controlului, o atare situaţie fiind inacceptabilă din perspectiva cerinţelor statului de drept. Şi aceasta, deoarece instanţa competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă verifică modul în care atât normele de competenţă propriu-zise, cât şi normele referitoare la condiţiile şi termenele de invocare a excepţiei de necompetenţă au fost respectate. Faptul că prevederile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ. dispun în sensul că hotărârea de declinare a competenţei nu este supusă niciunei căi de atac nu poate duce la altă concluzie, deoarece s-a eliminat calea de atac împotriva hotărârii de declinare a competenţei cu scopul asigurării celerităţii procesului civil şi având în vedere că declinarea de competenţă nu are caracter obligatoriu pentru instanţa de trimitere, aceasta fiind, la rândul său, îndrituită să îşi verifice competenţa şi, dacă este cazul, să se desesizeze în favoarea instanţei pe care o consideră competentă.

71. Aşadar, instanţa care primeşte dosarul îşi poate invoca din oficiu, în condiţiile art. 130 alin. (2) şi art. 131 din C. proc. civ., necompetenţa materială procesuală şi poate declina competenţa în favoarea instanţei iniţial învestite, pentru considerentul că aceasta a devenit competentă prin neinvocarea în termen a excepţiei de necompetenţă. Procedând astfel, aceasta nu se transformă într-o instanţă de control judiciar, căci nu are a analiza aspecte privind nelegala compunere, respectarea principiilor dreptului la apărare şi al contradictorialităţii etc., ci doar întrunirea condiţiilor prevăzute expres de regulile de invocare a excepţiei necompetenţei materiale procesuale.

72. Pe de altă parte, instanţa care judecă conflictul de competenţă nu poate ignora faptul că instanţa iniţial învestită a devenit competentă, prin acoperirea necompetenţei sale iniţiale, neinvocate în termen, ci va trebui să îi trimită acesteia dosarul, pentru că ea trebuie să determine competenţa în mod concret, în pricina ce se judecă, iar nu in abstracto, într-o pricină similară.".

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Rădăuţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Rădăuţi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 octombrie 2024.