Competence conflict: non-invocation of territorial incompetence exception in alternative jurisdiction fixes court's jurisdiction

Şedinţa publică din data de 10 octombrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată:

1. Obiectul cauzei

Prin cererea formulată la 08.09.2023 şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Călăraşi sub nr. x/2023, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la rambursare sumei de 10430,94 RON reprezentând: a) 7846,20 RON, despăgubiri achitate pentru prejudiciile rezultate în urma accidentului de circulaţie; b) 2061,14 RON, reprezentând dobânda penalizatoare calculată de la data la care F.P.V.S. a efectuat plata despăgubirilor şi până la introducerea acţiunii; c) 303,45 RON, contravaloarea prestaţiei societăţii A. în dosarul F.P.V.S. x; d) 220,15 RON contravaloarea prestaţiei societăţii B. S.R.L. în dosarul F.P.V.S. x, şi obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată precum şi plata dobânzii legale penalizatoare calculate de la data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la achitarea integrală a debitului precum şi a celorlalte cheltuieli.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Prin sentinţa civilă nr. 323 din 21.02.2024, Judecătoria Călăraşi a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reşiţa, reţinând, în esenţă, că sunt incidente prevederile art. 107 C. proc. civ. potrivit cu care este competentă teritorial să soluţioneze cererea de chemare în judecată instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Făcând aplicarea acestor dispoziţii legale, instanţa a reţinut că sediul pârâtului, aşa cum este indicat în cuprinsul cererii introductive, este în localitatea Reşiţa, judeţul Caraş Severin, aflat în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Reşiţa.

Prin încheierea din 18 iunie 2024, Judecătoria Reşiţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Călăraşi, şi constatând intervenit conflictul negativ de competenţă, a suspendat soluţionarea cauzei şi a dispus înaintarea dosarului spre soluţionarea conflictului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că reclamantul este cel care declanşează procesul civil, în conformitate cu prevederile art. 116 şi 130 alin. (4) C. proc. civ., acestuia îi revine şi alegerea instanţei, ulterior exercitării acestei opţiuni, nici acesta şi nici instanţa, din oficiu, nu poate să ceară, respectiv să dispună declinarea competenţei de soluţionare a pricinii în favoarea unei alte instanţe.

Or, cum reclamantul a înregistrat cererea de chemare în judecată pe rolul Judecătoriei Călăraşi şi doar pârâtul ar fi putut invoca, prin întâmpinare, excepţia de necompetenţă teritorială, în aplicarea dispoziţiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., şi cum pârâtul nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Călăraşi, aceasta a devenit competentă să soluţioneze cererea de chemare în judecată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Înalta Curte reţine că Judecătoria Călăraşi şi Judecătoria Reşiţa şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, cea dintâi instanţă reţinând că, în speţă, este incidentă regula de drept comun prevăzută de art. 107 C. proc. civ., în timp ce a doua instanţă a apreciat că norma de competenţă incidentă în cauză este de ordine privată şi nu putea fi invocată de instanţa de judecată, din oficiu, raportat la prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Obiectul demersului judiciar dedus judecăţii îl reprezintă soluţionarea unei acţiuni în regres, prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata unor sume de bani achitate cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciile rezultate în urma unui accident de circulaţie, respectiv contravaloarea prestaţiei achitate societăţii A. în dosarul F.P.V.S. 1731/19 şi contravaloarea prestaţiei achitate societăţii B. S.R.L. în dosarul F.P.V.S. x.

Având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, în materie de competenţă teritorială sunt incidente dispoziţiile generale reglementate de art. 107 din C. proc. civ. şi art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., respectiv o competenţă teritorială alternativă de ordine privată, în accepţiunea prevederilor art. 129 alin. (3) din C. proc. civ.. În acest caz, competenţa teritorială nu este una exclusivă, dispoziţiile art. 107 din actul normativ menţionat constituind norma generală în materie de competenţă teritorială, în favoarea instanţei de la domiciliul pârâtului.

Aşadar, pentru determinarea competenţei teritoriale, sunt aplicabile regulile de drept comun prevăzute de art. 107 şi art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ.

În conformitate cu dispoziţiile art. 130 din C. proc. civ., excepţia necompetenţei se invocă în mod diferit, în funcţie de felul necompetenţei, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate.

Necompetenţa este de ordine publică în situaţiile expres prevăzute de art. 129 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competenţa generală a instanţelor judecătoreşti, competenţa materială şi competenţa teritorială exclusivă, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura. În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetenţa este de ordine privată.

Întrucât dispoziţiile art. 107 şi art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., aplicabile în cauză, sunt norme de competenţă relativă, nesocotirea lor poate fi invocată pe calea excepţiei de necompetenţă în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. - doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că pârâta nu a depus întâmpinare în faţa Judecătoriei Călăraşi şi nici nu a fost prezentă la termenele de judecată.

Împrejurarea că pârâta nu a fost citată în mod legal de către Judecătoria Călăraşi, cererea de chemare în judecată şi citaţia fiindu-i comunicate la o altă adresă decât cea unde are sediul, pârâta luând cunoştinţă despre acţiune de pe portalul instanţei, iar la adresa din Municipiul Reşiţa unde au fost comunicate către pârâtă actele de procedură locuind o persoană fizică, din verificarea ONRC rezultând că sediul pârâtei este în Mun. Călăraşi, Str. x, jud. Călăraşi, nu poate fi reţinută de Înalta Curte în procedura regulatorului de competenţă, aceste chestiuni urmând a fi analizate, în măsura în care se va impune, de către instanţa competentă să soluţioneze, pe fond, pricina.

Prin urmare, atât timp cât excepţia nu a fost invocată în condiţiile stipulate de art. 130 alin. (3) C. proc. civ., soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia a fost înregistrată cererea şi aceasta rămâne competentă teritorial a o soluţiona, fără a se putea dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competenţa teritorială a altei instanţe.

În consecinţă, prin alegerea exprimată de reclamant prin introducerea cererii de chemare în judecată, coroborată cu neinvocarea, de către pârâtă, a excepţiei de necompetenţă teritorială, Judecătoria Călăraşi a devenit, în mod exclusiv, competentă să judece prezentul litigiu.

În acest sens, se reţine aplicabilitatea în cauză a deciziei nr. 31/2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii care a statuat că "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 131 din C. proc. civ., instanţa învestită prin hotărârea de declinare a competenţei poate invoca necompetenţa materială procesuală dacă instanţa care şi-a declinat competenţa în favoarea sa nu a invocat excepţia de necompetenţă în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanţă se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunţată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ..", reţinându-se în paragrafele 68-72 următoarele:

"68. În al treilea rând, răspunsul la problema de drept contradictorie existentă în jurisprudenţa instanţelor naţionale vizând posibilitatea instanţei căreia i se declină competenţa de a analiza în ce măsură instanţa care şi-a declinat competenţa în favoarea sa a respectat şi prevederile legale privind condiţiile şi termenele de invocare a excepţiei de necompetenţă nu poate fi decât acela că trebuie acordată această posibilitate instanţei la care se declină competenţa, deoarece, în caz contrar, prevederile legale care reglementează condiţiile şi, mai ales, termenele de invocare a excepţiei de necompetenţă ar fi lipsite de orice eficienţă.

69. Nu poate fi primit argumentul exprimat în a doua opinie jurisprudenţială în sensul că instanţa în faţa căreia se iveşte conflictul de competenţă s-ar transforma într-o instanţă de control judiciar, deşi declinatorul de competenţă nu este supus niciunei căi de atac, întrucât instanţa trebuie să verifice cui îi aparţine competenţa în cauza concretă dedusă judecăţii.

70. De altfel, legalitatea declinării de competenţă nu este sustrasă controlului, o atare situaţie fiind inacceptabilă din perspectiva cerinţelor statului de drept. Şi aceasta, deoarece instanţa competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă verifică modul în care atât normele de competenţă propriu-zise, cât şi normele referitoare la condiţiile şi termenele de invocare a excepţiei de necompetenţă au fost respectate. Faptul că prevederile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ. dispun în sensul că hotărârea de declinare a competenţei nu este supusă niciunei căi de atac nu poate duce la altă concluzie, deoarece s-a eliminat calea de atac împotriva hotărârii de declinare a competenţei cu scopul asigurării celerităţii procesului civil şi având în vedere că declinarea de competenţă nu are caracter obligatoriu pentru instanţa de trimitere, aceasta fiind, la rândul său, îndrituită să îşi verifice competenţa şi, dacă este cazul, să se desesizeze în favoarea instanţei pe care o consideră competentă.

71. Aşadar, instanţa care primeşte dosarul îşi poate invoca din oficiu, în condiţiile art. 130 alin. (2) şi art. 131 din C. proc. civ., necompetenţa materială procesuală şi poate declina competenţa în favoarea instanţei iniţial învestite, pentru considerentul că aceasta a devenit competentă prin neinvocarea în termen a excepţiei de necompetenţă. Procedând astfel, aceasta nu se transformă într-o instanţă de control judiciar, căci nu are a analiza aspecte privind nelegala compunere, respectarea principiilor dreptului la apărare şi al contradictorialităţii etc., ci doar întrunirea condiţiilor prevăzute expres de regulile de invocare a excepţiei necompetenţei materiale procesuale.

72. Pe de altă parte, instanţa care judecă conflictul de competenţă nu poate ignora faptul că instanţa iniţial învestită a devenit competentă, prin acoperirea necompetenţei sale iniţiale, neinvocate în termen, ci va trebui să îi trimită acesteia dosarul, pentru că ea trebuie să determine competenţa în mod concret, în pricina ce se judecă, iar nu in abstracto, într-o pricină similară.".

În plus, este de reţinut că, în toate cazurile de competenţă alternativă, alegerea instanţei aparţine reclamantului, iar odată învestită una dintre instanţele competente teritorial, opţiunea acestuia nu poate fi contestată, întrucât prin introducerea acţiunii s-a fixat în mod definitiv competenţa teritorială a instanţei respective.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Călăraşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Călăraşi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 octombrie 2024.