Foster placement ruling final; appeal inadmissible under child protection law

Şedinţa publică din data de 10 octombrie 2024

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2023 pe rolul Tribunalului Teleorman la 24.04.2023, reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman în contradictoriu cu pârâţii A., B. şi C., a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să se dispună înlocuirea măsurii plasamentului în regim de urgenţă a copilului D., de la asistentul maternal profesionist C., cu domiciliul în jud. Teleorman, cu instituirea măsurii plasamentului minorei la acelaşi asistent maternal profesionist; pe perioada plasamentului să se dispună ca drepturile şi obligaţiile părinteşti cu privire la persoana copilului D., să fie exercitate de Directorul General al D.G.A.S.P.C Teleorman, conform art. 66 alin (3) din Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului şi stabilirea cuantumului contribuţiei lunare pentru întreţinerea minorului D. şi obligarea numitei A. şi a numitului B., la plata acesteia, în condiţiile stabilite de art. 529 alin. (2) din C. civ. sau obligarea acestora să presteze acţiuni sau lucrări de interes local pe durata aplicării măsurii de protecţie specială, pe raza administrativ-teritorială în care are domiciliul, precum şi stabilirea numărului de ore pe lună, conform art. 67 din Legea 272/2004.

Prin sentinţa civilă nr. 67 din 19 iulie 2023, Tribunalul Teleorman sectia Civilă -Complet specializat pentru protecţia specială şi adopţie, a admis cererea formulată de reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, a dispus înlocuirea măsurii plasamentului în regim de urgenţă a copilului D. de la asistentul maternal profesionist C., cu instituirea măsurii plasamentului minorei la acelaşi asistent maternal profesionist, a dispus delegarea exerciţiului drepturilor şi obligaţiilor părinteşti cu privire la persoana copilului D., pe perioada plasamentului, către Directorul General al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman şi a obligat pe pârâţii B. şi A. să presteze acţiuni sau lucrări de interes local pe durata aplicării măsurii de protecţie specială, pe raza administrativ-teritorială în care îşi au domiciliul la un număr de 40 de ore pe lună pentru pârâtul B., respectiv 20 de ore pe lună pentru pârâta A., conform art. 67 alin. (2) din Legea nr. 272/2004; a respins cererea reconvenţională formulată de pârâţii B. şi A., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâtul B., soluţionat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie prin decizia civilă nr. 16A din 15 ianuarie 2024, în sensul respingerii apelului, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii civile, la 15 februarie 2024, a declarat recurs pârâtul B..

În şedinţa publică din 10 octombrie 2024, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii recursului.

2. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Având a soluţiona cu prioritate excepţia inadmisibilităţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente de drept:

Înalta Curte reţine că acţiunea dedusă judecăţii a fost întemeiată, în drept, pe dispoziţiile art. 59 lit. a), art. 62 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Potrivit art. 136 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 "Hotărârea instanţei de fond este executorie şi definitivă. ", iar potrivit art. 137 din acelaşi act normativ, "Termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii".

Conform art. 138 din Legea nr. 272/2004 "Dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a cauzelor privind stabilirea măsurilor de protecţie specială se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ..".

Dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind noul C. proc. civ. sunt în sensul că "Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială (în speţă, Legea nr. 272/2004) se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului, la instanţa ierarhic superioară."

Conform art. 483 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Alin. (2) teza a doua a aceluiaşi articol prevede că "De asemenea, nu sunt supuse recursului, hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs ".

Având a face aplicarea în cauză a acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că decizia civilă nr. 16A din 15 ianuarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie prin care a fost respins apelul formulat de pârâtul B. împotriva sentinţei civile nr. 67 din 19 iulie 2023, Tribunalul Teleorman sectia Civilă -Complet specializat pentru protecţia specială şi adopţie, este o hotărâre definitivă, astfel cum reiese şi din propriile-i menţiuni.

Prin urmare având în vedere că decizia civilă nr. 16A din 15 ianuarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie este o hotărâre definitivă, aceasta nu poate fi atacată cu recurs.

În această ordine de idei, art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., reglementând principiul legalităţii căilor de atac, prevede că "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei", context în care se reţine că recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legiuitor constituie o încălcare atât a principiului legalităţii, cât şi a principiului egalităţii în faţa legii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept, persoana interesată având posibilitatea de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în vederea apărării drepturilor subiective sau intereselor sale legitime, însă numai în condiţiile legii.

Faţă de aceste considerente, constatând că decizia civilă recurată este o hotărâre definitivă, pronunţată de către instanţa de apel într-o materie în care legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului, nefiind susceptibilă de control de legalitate, Înalta Curte, va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 16A din 15 ianuarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 16A din 15 ianuarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 octombrie 2024.