Jurisdiction for contractual compensation claims against a commercial entity under special companies law rules
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Appeals and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction, determining that the Bucharest Court of Appeal (Section VI) holds both material and territorial competence to hear the case. The dispute involved a former branch director claiming 149,600 RON in compensation based on a mandate contract, following his revocation for fault by the company's board of directors, which triggered a jurisdictional deadlock between the Buzău and Bucharest courts. The Court ruled that because the claim arises from a commercial mandate contract governed by the special regime of the Romanian Companies Law, the specific provisions regarding director liability and the parties' contractual forum clause apply, overriding the general rule that lower-value civil disputes fall under the jurisdiction of the court at the defendant's registered address or the location of the branch. Consequently, the case must be heard by the tribunal located in the primary seat of the legal entity, as established by Article 63 of Law No. 31/1990 and Article 135 of the Civil Procedure Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 453 C. proc. civ, art. 63 din Legea nr. 31/1990, art. 1431 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, art. 109 C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 152 alin. (2) din Legea nr. 31/1990; Jurisdiction for contractual compensation claims against a commercial entity under special companies law rules: La pronunţarea acestei soluţii, instanţa a avut în vedere că acţiunea formulată de reclamant are ca temei actele şi faptele săvârşite de acesta în calitate de director al Sucursalei Monteoru, în baza mandatului acordat de societatea pârâtă, conform art. 1431 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, context în care a reţinut incidenţa art. 63 din Legea nr. 31/1990 şi a art. 109 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 08 octombrie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă:
I. Circumstanţele cauzei:
1. Obiectul cererii deduse judecăţii:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 16 decembrie 2022, sub nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. şi Recuperare a Capacităţii de Muncă "T.B.R.C.M S.A., a solicitat:
1. obligarea pârâtei S.C. "T.B.R.C.M." S.A. la plata sumei de 149.600 RON, actualizată cu indicele de inflaţie, cu titlu de compensaţie, astfel cum este reglementată de art. XI din contractul de mandat, modificat prin art. 3 din actul adiţional nr. x/13.08.2013;
2. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces, în temeiul art. 453 C. proc. civ.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:
2.1. Prin sentinţa nr. 436 din 31 mai 2023, Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă teritorială, în cauza privind cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. şi Recuperare a Capacităţii de Muncă "T.B.R.C.M" S.A., şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
În fundamentarea acestei soluţii, raportându-se la obiectul cererii de chemare în judecată şi la dispoziţiile art. 63 din Legea nr. 31/1990, Tribunalul Buzău a apreciat că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza este instanţa de la sediul societăţii pârâte.
2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 2766 din 22 noiembrie 2023, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că cererea de obligare a societăţii la plata de daune-interese urmează regula de drept comun, iar valoarea obiectului cererii este mai mică de 200.000 RON.
2.3. Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 6818 din 09 mai 2024, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău; a constatat ivit conflict negativ de competenţă; a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
La pronunţarea acestei soluţii, instanţa a avut în vedere că acţiunea formulată de reclamant are ca temei actele şi faptele săvârşite de acesta în calitate de director al Sucursalei Monteoru, în baza mandatului acordat de societatea pârâtă, conform art. 1431 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, context în care a reţinut incidenţa art. 63 din Legea nr. 31/1990 şi a art. 109 C. proc. civ.
II. Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în considerarea argumentelor ce succed:
Obiectul cererii deduse judecăţii îl constituie pretenţiile reclamantului A. vizând obligarea pârâtei B. şi Recuperare a Capacităţii de Muncă "T.B.R.C.M" S.A. la plata sumei de 149.600 RON, actualizată cu indicele de inflaţie, cu titlu de compensaţie, astfel cum este reglementată de art. XI din contractul de mandat, modificat prin art. 3 din actul adiţional nr. x/13.08.2013.
Fundamentul unor asemenea pretenţii, astfel cum a fost precizat de reclamant prin cererea de chemare în judecată, îl constituie raporturile juridice desfăşurate între părţi în baza contractului de mandat nr. x/05.04.2010, prelungit iniţial până la 05 aprilie 2014, apoi prin actul adiţional nr. x/13.08.2013 până la data de 05 aprilie 2018, pentru ca, prin actul adiţional nr. x/02.03.2018, să se stabilească prelungirea duratei de valabilitate a contractului de mandat până la data de 05 aprilie 2022, prin care s-a încredinţat reclamantului, în calitate de director al sucursalei Sărata Monteoru, organizarea, conducerea şi gestionarea patrimoniului sucursalei, pe baza obiectivelor şi criteriilor de performanţă menţionate în anexele la contract.
Prin art. 1 din decizia nr. 31/24.11.2020 a Consiliului de Administraţie, s-a dispus revocarea mandatului de director al Sucursalei Sărata Monteoru, mandat acordat prin contractul nr. x/05.04.2010, astfel cum a fost modificat şi completat ulterior prin actele adiţionale. Prin art. 2 al aceleiaşi decizii, raportat la reţinerea culpei sale în motivarea deciziei de revocare, s-a stabilit că nu i se va acorda compensaţia prevăzută de art. 3 din actul adiţional nr. x/13.08.2013.
Aşa fiind, Înalta Curte reţine că pretenţiile deduse judecăţii constând în plata unor despăgubiri au ca temei răspunderea contractuală rezultată din contractul de mandat nr. x/05.04.2010, încheiat în baza art. 152 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, astfel cum a fost modificat prin acte adiţionale succesive, pentru prejudiciul cauzat reclamantului ca urmare a revocării intempestive a mandatului, prin decizia nr. 31 din 24 noiembrie 2020 a Consiliului de Administraţie al T.B.R.C.M. S.A.
Potrivit dispoziţiilor art. 152 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, directorii sunt răspunzători pentru neîndeplinirea îndatoririlor lor, iar prevederile art. 1371 alin. (3), ale art. 1441, art. 1443, art. 1444, art. 150 şi ale art. 15312 alin. (4) din acelaşi act normativ se aplică directorilor în aceleaşi condiţii ca şi administratorilor.
Ca atare, în ceea ce priveşte răspunderea invocată în susţinerea pretenţiilor, sunt incidente dispoziţiile speciale prevăzute de art. 1431 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, dispoziţii care consacră dreptul consiliului de administraţie de a revoca oricând directorii, însă, în cazul în care revocarea survine fără justă cauză, directorul în cauză este îndreptăţit la plata daunelor interese.
Or, dată fiind natura comercială a contractului de mandat încheiat între părţi, cât şi supunerea acestuia regimului special instituit prin dispoziţiile art. 1431 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a litigiului dedus judecăţii sunt aplicabile dispoziţiile art. 63 din Legea nr. 31/1990, în forma în vigoare la data contractului, care instituie o competenţă materială specială şi, în acelaşi timp, una teritorială, în favoarea tribunalului în circumscripţia căruia îşi are societatea sediul principal.
De altfel, prin contractul de mandat încheiat, părţile au convenit prin art. XIII - Litigii, că litigiile izvorâte din încheierea, executarea, modificarea, încetarea şi interpretarea clauzelor contractului, nerezolvate pe cale amiabilă, sunt de competenţa instanţelor în raza cărora îşi are sediul societatea.
Având în vedere că sediul pârâtei B. şi Recuperare a Capacităţii de Muncă "T.B.R.C.M S.A. se află în Bucureşti, str. x, Înalta Curte constată că Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă este instanţa competentă material şi teritorial să soluţioneze acţiunea dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 08 octombrie 2024.