Contestation of execution: Territorial competence permanently acquired when public order incompetence exception not raised at first legally cited hearing

Şedinţa publică din data de 08 octombrie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cererii deduse judecăţii:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia la data de 21 august 2022, sub nr. x/2022, contestatoarea A. S.R.L. a chemat-o în judecată pe intimata Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Mangalia, prin primar, solicitând instanţei anularea formelor de executare şi a actelor care au stat la baza executării silite şi suspendarea executării silite până la soluţionarea pe fond a prezentei cauze.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 711-720 C. proc. civ.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 72 din 23 ianuarie 2024, Judecătoria Mangalia a admis admis cererea de repunere pe rol; a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Mangalia, invocată de contestatoare; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina.

În fundamentarea acestei soluţii, reţinând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 260 alin. (4) Codul de procedură fiscală, coroborat cu cele ale art. 651 C. proc. civ., instanţa a apreciat că instanţa de executare competentă să soluţioneze prezenta contestaţie la executare este Judecătoria Slatina, ţinând cont de faptul că sediul contestatoarei A. S.R.L. se află în municipiul Slatina, judeţul Olt.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Slatina, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 3111 din 04 iulie 2024, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de contestatoarea A. S.R.L., în contradictoriu cu intimata Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Mangalia, prin primar, în favoarea Judecătoriei Mangalia; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Slatina şi Judecătoria Mangalia şi a trimis cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, raportându-se la cele statuate prin decizia nr. 31/2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea unui recurs în interesul legii, instanţa a apreciat că Judecătoria Mangalia este competentă să soluţioneze prezenta cauză, competenţa acesteia fiind câştigată prin nepunerea în discuţia părţilor a excepţiei necompetenţei invocată de contestator la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate şi puteau pune concluzii, ci abia la al 5-lea termen de judecată.

II. Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia, în considerarea argumentelor ce succed:

Pe calea contestaţiei la executare, contestatoarea A. S.R.L. a solicitat anularea formelor de executare şi a actelor care au stat la baza executării silite şi suspendarea executării silite până la soluţionarea pe fond a prezentei cauze, reglementată de prevederile din materia executării silite.

Prin urmare, normele de competenţă teritoriale sunt cele reglementate de dispoziţiile art. 714 şi art. 651 C. proc. civ. care, fiind de ordine publică, potrivit art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., atrag incidenţa dispoziţiilor art. 130 alin. (2) din acelaşi cod, privind modalitatea de invocare a excepţiei de necompetenţă.

Din perspectiva determinării cadrului analizei deferite soluţionării în prezentul regulator de competenţă, Înalta Curte observă că problema de drept care a generat conflictul negativ de competenţă de faţă nu priveşte, aşa cum reiese din considerentele reţinute în sentinţele pronunţate de către instanţele aflate în conflict, norma de drept aplicabilă obiectului dedus judecăţii din perspectiva competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei.

Astfel, Judecătoria Mangalia, prima instanţă sesizată, a reţinut incidenţa, în cauză, pe de o parte a dispoziţiilor art. 260 alin. (4) Codul de procedură fiscală, coroborat cu cele ale art. 651 C. proc. civ., în aplicarea cărora a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei Slatina, iar pe de altă parte că, prin precizările depuse la dosar, contestatoarea a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Mangalia, având în vedere sediul acesteia, potrivit dispoziţiilor art. 651 alin. (1) şi art. 116 C. proc. civ.

În schimb, instanţa astfel sesizată, şi anume Judecătoria Slatina, a apreciat că a rămas competentă să judece cauza Judecătoria Mangalia, deoarece nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale în termenul prevăzut de art. 131 C. proc. civ., reţinând astfel că sunt incidente în speţă considerentele Deciziei nr. 31/2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

Aşadar, particularitatea cauzei vizează modul de stabilire a momentului până la care instanţa poate invoca excepţia necompetenţei sale teritoriale în accepţiunea dispoziţiilor art. 131 C. proc. civ. în interpretarea cărora a fost pronunţată Decizia nr. 31/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii", iar art. 131 din acelaşi cod prevede că "(1) La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu. (2) În mod excepţional, în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop."

Din interpretarea art. 130 alin. (2) C. proc. civ., rezultă că, atât timp cât excepţia nu a fost invocată de instanţă din oficiu sau de parte la primul termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită, soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată şi aceasta rămâne competentă teritorial să o soluţioneze, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă acţiunea ar atrage competenţa teritorială a altei instanţe. O astfel de interpretare se impune şi în considerarea faptului că, în actuala reglementare, legiuitorul a urmărit o reformare a sistemului excepţiilor de necompetenţă în scopul declarat de asigurare a celerităţii soluţionării cauzelor.

În egală măsură, Înalta Curte reţine că textul art. 130 şi art. 131 C. proc. civ. se referă, ca termen limită (limine litis) pentru invocarea necompetenţei de ordine publică sau pentru verificarea din oficiu a competenţei de către instanţă, la "primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", singura excepţie pentru depăşirea acestui termen fiind cea prevăzută de art. 131 alin. (2) din acelaşi act normativ.

Ca urmare, art. 131 alin. (2) C. proc. civ. reglementează un caz de excepţie de la regula verificării din oficiu a competenţei şi, implicit, a soluţionării excepţiei de necompetenţă la termenul arătat la alin. (1), respectiv atunci când sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare pentru stabilirea competenţei, sens în care se va acorda un singur termen.

În alte cuvinte, ca regulă generală, deşi chestiunea competenţei trebuie lămurită chiar la primul termen de judecată, părţile trebuie să fie legal citate în acest sens, iar, în mod excepţional, dacă pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri sau probe suplimentare, acest aspect va fi pus în discuţia părţilor, fiind acordat un termen în acest scop; legiuitorul acordând această posibilitate tocmai pentru ca aspectul esenţial al stabilirii competenţei de soluţionare a cauzei să fie tranşat cu respectarea garanţiilor procesuale instituite de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, Înalta Curte reţine ca fiind relevante şi aspectele dezlegate prin punctele 64, 65, 71 şi 72 ale Deciziei nr. 31/2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea unui recurs în interesul legii, în care s-a stipulat expres astfel:

"64. Aşadar, efectul neinvocării excepţiei de necompetenţă materială cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate şi pot pune concluzii este acela că instanţa sesizată devine competentă să soluţioneze cauza.

65. Drept urmare, dacă excepţia de necompetenţă nu a fost invocată în condiţiile menţionate mai sus, atunci necompetenţa instanţei sesizate se acoperă definitiv, cu consecinţa pentru instanţa sesizată a definitivării competenţei de soluţionare a cauzei cu care a fost sesizată, în baza dispoziţiilor art. 130 alin. (2) sau (3) din C. proc. civ.

(...)

71. Aşadar, instanţa care primeşte dosarul îşi poate invoca din oficiu, în condiţiile art. 130 alin. (2) şi art. 131 din C. proc. civ., necompetenţa materială procesuală şi poate declina competenţa în favoarea instanţei iniţial învestite, pentru considerentul că aceasta a devenit competentă prin neinvocarea în termen a excepţiei de necompetenţă. Procedând astfel, aceasta nu se transformă într-o instanţă de control judiciar, căci nu are a analiza aspecte privind nelegala compunere, respectarea principiilor dreptului la apărare şi al contradictorialităţii etc., ci doar întrunirea condiţiilor prevăzute expres de regulile de invocare a excepţiei necompetenţei materiale procesuale.

72. Pe de altă parte, instanţa care judecă conflictul de competenţă nu poate ignora faptul că instanţa iniţial învestită a devenit competentă, prin acoperirea necompetenţei sale iniţiale, neinvocate în termen, ci va trebui să îi trimită acesteia dosarul, pentru că ea trebuie să determine competenţa în mod concret, în pricina ce se judecă, iar nu in abstracto, într-o pricină similară."

Pe cale de consecinţă, ipoteza relevantă pentru a se reţine incidenţa unei prorogări legale de competenţă sui-generis este cea a neinvocării excepţiei de necompetenţă materială la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate în faţă primei instanţe şi la care au putut pune concluzii.

Or, o astfel de ipoteză este incidentă în cauză câtă vreme termenul de judecată din data de 07 februarie 2023 a fost primul în faţa Judecătoriei Mangalia, la care procedura de citare cu părţile a fost legal îndeplinită, iar instanţa nu a pus în discuţie excepţia de necompetenţă teritorială, invocată de contestatoarea A. S.R.L., prin precizările depuse la 03 februarie 2023, prin poştă electronică . Din cuprinsul încheierii de şedinţă de la respectivul termen de judecată rezultă că s-a acordat termen pentru a se depune de către contestatoare dovada achitării taxei judiciare de timbru în original şi pentru a se comunica intimatei precizările depuse la dosar de către contestatoare.

Ulterior, în cauză, au mai fost acordate alte termene de judecată, respectiv la data de 07 martie 2023 (s-a suspendat judecarea cauzei, în temeiul art. 242 C. proc. civ.), la data de 25 aprilie 2023 (s-a admis excepţia netimbrării cererii de repunere pe rol şi s-a menţinut suspendarea cauzei), la data de 21 noiembrie 2023 (instanţa a dispus citarea contestatoarei cu menţiunea de a achita taxa de timbru în cuantum de 525 RON, aferentă cererii de repunere pe rol) şi la data de 23 ianuarie 2024, când instanţa a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei teritoriale invocate de contestatoare.

Înalta Curte observă că ipoteza de excepţie reglementată de prevederile alin. (2) ale art. 131 C. proc. civ. presupune punerea în discuţia părţilor a necesităţii lămuririi chestiunii competenţei prin administrarea unui probatoriu suplimentar, însă, din analiza încheierii de şedinţă din 07 februarie 2023, nu rezultă că motivul avut în vedere de către instanţă pentru stabilirea, în sarcina contestatoarei, a obligaţiei de a depune originalul dovezii achitării taxei judiciare de timbru avea o legătură cu existenţa unor nelămuriri asupra aspectelor relevante din perspectiva competenţei instanţei.

În contextul factual reliefat, termenul la care se referă prevederile art. 131 C. proc. civ. a fost, în faţa Judecătoriei Mangaliei, cel din 07 februarie 2023, întrucât părţile au fost legal citate şi din piesele dosarului rezultă că, la respectivul termen, nu au existat impedimente pentru ca aceastea să pună concluzii asupra chestiunii stabilirii competenţei instanţei. Cu toate acestea, aspectul necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Mangaliei a fost pus în discuţia părţilor abia la termenul de judecată din 23 ianuarie 2024, când excepţia a fost admisă prin sentinţa civilă nr. 72 din 23 ianuarie 2024, ulterior primului termen de judecată.

Punerea în discuţie a excepţiei de necompetenţă teritorială de soluţionare a cauzei cu depăşirea pragului procesual reglementat de prevederile art. 130 alin. (2) C. proc. civ. nu mai este posibilă, competenţa fiind câştigată în mod definitiv de instanţa pe rolul căreia a fost înregistrată contestaţia la executare. Efectul nepunerii în discuţie în termen a excepţie de necompetenţă reprezintă stabilizarea competenţei în favoarea instanţei sesizate, aspect care nu poate fi ulterior ignorat, prin declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea altei instanţe.

Pe cale de consecinţă, cum Judecătoria Mangalia a pus în discuţie şi a admis excepţia de necompetenţă teritorială după primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate şi puteau pune concluzii, cu depăşirea momentului procesual prevăzut de art. 130 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază ca lipsită de efecte juridice invocarea în acest stadiu a excepţiei necompetentei teritoriale, aşa încât Judecătoria Mangalia este instanţa care a rămas legal învestită cu soluţionarea cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Mangalia, este instanţa competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea prezentului regulator de competenţă, conform art. 135 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 08 octombrie 2024.