Global compensation for permanent construction ban: res judicata and unjust enrichment in extraordinary appeal

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Obiectul cererii deduse judecăţii:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă, la data de 22 decembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamatul A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Lugoj a solicitat instanţei obligarea pârâtului la următoarele:

1. Plata sumei de 17.011, RON echivalentul a 3493 euro la cursul actual de 4,87 RON/euro, reprezentând despăgubiri, calculate pe ultimii trei ani, respectiv 22.12.2017 - 22.12.2020, pentru afectarea dreptului său de proprietate şi lipsirea de folosinţă asupra terenului de 530 mp situat în Lugoj strada x nr. înscris în Cf. nr. x (nr. vechi 10545) nr. cadastral xb nr. top. x

2. Plata sumei de 336.493 RON, echivalentul a 69.095 euro la cursul actual de 4,87 RON/l euro, reprezentând preţul practicat pentru concesiune pe o perioadă de 49 de ani a unui teren echivalent de UAT-uri (unităţi administrative teritoriale)

3. Actualizarea la cursul valutar, rata inflaţiei şi acordarea dobânzii legale pentru sumele datorate de pârât din momentul înregistrării prezentei acţiuni şi până la plata la zi a sumelor ce fac obiectul prezentei cereri.

I.1.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Timiş, în fond:

Prin sentinţa civilă nr. 698/PI din 07 iunie 2023, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată şi modificată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Lugoj reprezentat prin primar; a admis cererea reconvenţională formulată de pârâtul Municipiul Lugoj reprezentat prin primar, în contradictoriu cu reclamantul A., şi, în consecinţă, a constatat că reclamantul a fost despăgubit de către pârât pentru terenul în suprafaţă de 530 mp situat în Lugoj, str. x nr. înscris în CF nr. x Lugoj, nr. cadastral xb nr. top. x; a obligat reclamantul să plătească pârâtului suma de 3.382 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

I.1.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în apel:

Prin decizia civilă nr. 19 din 01 februarie 202414 februarie 2024, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a admis apelul declarat de apelantul-reclamant A., în contradictoriu cu intimatul-pârât Municipiul Lugoj, împotriva sentinţei civile nr. 698/PI din 07 iunie 2023, pronunţate de Tribunalul Timiş; a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A.; a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 18.180 euro, echivalentul a 89.567 RON, cu titlu de despăgubiri globale; a respins în rest cererea de chemare în judecată; a respins cererea reconvenţională; a obligat pârâtul la cheltuieli de judecată către reclamant în cuantum total de 8.811 RON, din care 7.711 RON cheltuieli de judecată în primă instanţă şi 1.100 RON cheltuieli de judecată în apel.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 19 din 01 februarie 202414 februarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a declarat recurs pârâtul Municipiul Lugoj, prin primar.

II.1. Motivele de recurs:

Recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.

În dezvoltarea motivelor de recurs, sub aspectul incidenţei art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a arătat că raţionamentul avut în vedere la emiterea hotărârii din apel are la bază faptul că prima instanţă, în mod corect, a conchis că reclamantului îi este recunoscut dreptul doar la despăgubiri globale pentru interdicţia de construire asupra terenului, nu şi la prestaţii periodice, iar valoarea acestora trebuie raportată la valoarea de circulaţie a terenului.

Ulterior, în motivare, s-a reţinut că instanţele care au acordat despăgubiri sub formă de prestaţii periodice au avut în vedere situaţii diferite decât cea supusă analizei în cauza pendinte, iar modalitatea de calcul este diferită, fără a se expune argumentele logico-juridice care să susţină soluţia pronunţată, respectiv în ce constau situaţiile diferite avute în vedere de către instanţa de apel.

Or, toate litigiile care au avut loc între cele 2 părţi, în legătură cu terenul proprietatea reclamantului ce este afectat permanent de canalul colector principal al municipiului Lugoj, pentru care a fost obligat la plata unor despăgubiri, au avut în vedere aceeaşi situaţie, fiind soluţionate sub imperiul aceloraşi prevederi legale incidente, iar obligarea la plăţi periodice a fost doar rezultatul unor soluţii anterioare ale instanţelor care s-au pronunţat fără a observa incidenţa în cauză a textelor legale aplicabile, care permit doar dreptul la o despăgubire globală.

De altfel, existau deja hotărâri judecătoreşti definitive, care au tranşat definitiv, cu puterea lucrului judecat, faptul că în litigiile anterioare starea de fapt a fost aceeaşi, iar hotărârile judecătoreşti din primele două litigii ce au făcut obiectul dosarelor nr. x/2008 şi nr. y/2011, prin care pârâtul a fost obligat la despăgubiri periodice, au fost ulterior lipsite de efect prin decizia civilă nr. 321/08.11.2016 a Curţii de Apel Timişoara, pronunţată în dosar nr. x/2014, ca urmare a faptului că instanţa a calificat juridic starea de fapt dedusă judecăţii şi a stabilit că despăgubirile nu pot fi acordate sub forma unor prestaţii băneşti periodice, ci doar sub forma unei despăgubiri globale.

Aşadar, în lipsa unei motivări în ce constau "situaţiile diferite" supuse analizei în prezenta cauză, nu se pot cunoaşte care au fost elementele de fapt şi de drept care au condus instanţa de apel să aprecieze că pentru un teren care a fost evaluat în cauză al 24.745 euro, fără a se ţine cont de existenţa canalului colector, ci doar de interdicţiile determinate de vecinătatea cu calea ferată şi cu digul de protecţie al râului Timiş, plata până unei sume de peste 30.000 de euro de către recurent, în baza unor hotărâri judecătoreşti ulterior lipsite de efect, nu poate fi considerată ca o obligaţie îndeplinită, de despăgubire globală a reclamantului, în condiţiile în care dreptul acestuia a fost acela de a primi despăgubiri globale.

Mai mult, pentru a lipsi şi mai mult de claritate raţionamentul hotărârii date, instanţa de apel a apreciat că despăgubirea trebuie să fie dreaptă şi justă şi că reclamantul este îndrituit să primească o sumă echivalentă cu valoarea de circulaţie a terenului prin raportare la suprafaţa reală, măsurată a acestuia, respectiv suma de 18.180 euro, ceea ce relevă o motivare contradictorie.

Lipsa de motivare a soluţiei din apel are în vedere şi faptul că în dispozitiv apare menţiunea respingerii în rest a cererii de chemare în judecată, fără a exista vreo referire cu privire la ce pretenţie a reclamantului s-a pronunţat instanţa de apel în sensul respingerii şi nici nu există o motivare în considerente din care să rezulte aspectele soluţionate în această manieră, astfel că nu se poate aprecia petitul care a fost respins şi care, astfel, ar putea intra sub incidenţa autorităţii de lucru judecat.

Prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut că nu s-a luat în considerare efectul pozitiv al lucrului judecat, din perspectiva a ceea ce s-a reţinut în considerente de către instanţe în dosarele nr. x/2014 şi nr. y/2017, care au pronunţat hotărâri definitive, ulterioare hotărârilor judecătoreşti pronunţate în primele două litigii (din dosarele nr. x/2008 şi nr. y/2011), statuările judecătoreşti din primele hotărâri fiind calificate ca lipsite de efect prin decizia civilă nr. 321/08.11.2016 (dosarul nr. x/2014).

Or, instanţa de apel a reţinut din hotărârile anterioare, cu putere de lucru judecat, doar concluzia finală pe care a preluat-o izolat de restul considerentelor şi de întreg contextul juridic al chestiunii litigioase, respectiv faptul că reclamantul are dreptul doar la o despăgubire globală, fără, însă, a ţine seama că despăgubirea primită de reclamant până în acest moment, de peste 30.000 euro (o despăgubire mai mare decât valoarea de piaţă a terenului), îndeplineşte cerinţele unei despăgubiri echitabile, stabilite în limitele prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional, cum corect a reţinut prima instanţă.

Pe de altă parte, hotărârea recurată este nelegală şi din perspectiva faptului că instanţa de apel nu a ţinut cont de principiul îmbogăţirii fără justă cauză, în accepţiunea art. 1345 C. civ., plecând de la considerentele deciziei civile nr. 321/08.11.2016, pronunţată de către Curtea de Apel Timişoara în dosar nr. x/2014, care are autoritate de lucru judecat, potrivit cărora reclamantul a fost îndreptăţit de la momentul la care a dobândit în proprietate terenul doar la despăgubiri globale.

Nelegalitatea hotărârii recurate a fost invocată şi din perspectiva modului în care a fost soluţionată în apel solicitarea reclamantului de respingere a cererii reconvenţionale, în cererea de apel, fără ca a fi însoţită de vreo critică a hotărârii primei instanţe cu privire la modul în care a fost admisă cererea reconvenţională, motiv pentru care recurentul, atunci când a formulat întâmpinare, nu a putut, la rândul său, să îşi construiască apărarea cu privire la acest punct din apel.

Or, în contextul lipsei de motivare a cererii din apel raportat la această solicitare, se reţine că nici instanţa de apel nu a considerat că se impune a prezenta motivele de fapt şi de drept pentru care a stabilit că cererea reconvenţională este neîntemeiată şi trebuie respinsă ca atare, în considerente apărând doar această menţiune, ceea ce relevă o nemotivare a hotărârii şi incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

II.2. Apărările formulate în cauză:

La data de 28 iunie 2024, prin poştă, în termen legal, intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În susţinerea poziţiei sale procesuale, a arătat că în prima parte a cererii de recurs recurenta a expus istoricul litigiilor dintre părţi şi aspecte ce ţin de netemeinicia hotărârii atacate, cu ignorarea dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ.

Contrar susţinerilor recurentei, aşa cum rezultă din probele existente la dosar, a luat la cunoştinţă despre canalul colector major al municipiului Lugoj care subtransversează terenul numai după ce a solicitat un certificat de urbanism în vederea edificării unei construcţii şi i s-a răspund negativ datorită restricţiilor ce derivă din existenţa canalului.

A mai arătat că afirmaţia lipsei de motivare a soluţiei în apel este una de ordin general şi formal, în realitate instanţa de apel a analizat toate aspectele deduse judecăţii şi a dispus în consecinţă.

Nici motivul de casare vizând încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material nu este susţinut de prezentarea expresă a normelor de drept material pretins încălcate.

A mai precizat că referirea la efectul pozitiv al lucrului judecat comparând litigiile anterioare ţine de procedura civilă şi nu de dreptul pozitiv, iar principiul îmbogăţirii fără justă cauză nu a fost invocat după primele hotărâri în care a fost obligată la despăgubiri pentru perioade limitate de timp, deşi obligaţia stabilită în sarcina sa avea o justă cauză, respectiv primele două hotărâri definitive.

În plus, declanşarea unei acţiuni întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză ar fi fost prescrisă, motive pentru care recurenta a apelat, eludând obstacolele, pe calea unei cererii reconvenţionale.

Contrar susţinerilor recurentei referitoare la nemotivarea soluţiei de respingere a cererii reconvenţionale, instanţa de apel a analizat toate aspectele cazului dedus judecăţii şi a motivat temeinic hotărârea luată.

Recurentul-pârât nu a depus răspuns la întâmpinare.

II.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 22 decembrie 2020, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicare şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 09 august 2024, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului declarat în cauză la data de 08 octombrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Prin acţiunea formulată, reclamantul A. a solicitat primei instanţe să constate că pârâtul Municipiul Lugoj a ocupat în perioada 22.12.2007-22.12.2020 terenul proprietatea sa şi să dispună obligarea acestuia la plata de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a terenului, în perioada respectivă, dar şi pentru viitor, pe o perioadă de 49 ani.

În motivare, a invocat, în esenţă, că este proprietar al terenului în suprafaţă de 530 mp, situat în Lugoj, str. x, înscris în CF x Lugoj, nr. cadastral xb, nr. top x-3781/a/4/1 afectat de o interdicţie de construire pentru zona de protecţie a canalului colector care face parte din domeniul public al Municipiului Lugoj, ceea ce face imposibilă edificarea unei construcţii pe terenul folosit de pârât fără o despăgubire echitabilă pentru viitor şi în scop comercial; că interdicţia de construire nu este notată în cartea funciară şi că fiind în situaţia de a fi lipsit de libera exercitare a dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu atât acesta, cât şi tatăl său, A. senior, au declanşat mai multe acţiuni în justiţie împotriva Municipiului Lugoj şi a S.C. B. S.A. (utilizatorul canalului).

Astfel, a menţionat că la data de 01 aprilie 2008, defunctul său tată a înregistrat pe rolul Judecătoriei Lugoj, sub nr. x/2008, o acţiune în despăgubiri, iar prin sentinţa civilă nr. 1747/10.06.2010 a Judecătoriei Lugoj, rămasă definitivă şi irevocabilă, Municipiul Lugoj a fost obligat să plătească suma de 52.152 RON cu titlu de despăgubiri reprezentând echivalentul lipsei de folosinţă a terenului în perioada 01.04.2005-21.03.2007

În continuare, a precizat că la data de 10 august 2011, tatăl său a înregistrat pe rolul aceleiaşi instanţe a nouă acţiune ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2011 împotriva aceluiaşi pârât, solicitând despăgubiri pentru perioada 10.08.2008-10.08.2011, proces care a fost suspendat la data de 22 august 2022, întrucât Primarul Municipiului Logoj a înregistrat acţiune ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2012 la Judecătoria Lugoj, prin care a solicitat nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate nr. x din 04 februarie 2004 vizând terenul în suprafaţa de 530 mp, acţiunea fiind respinsă prin sentinţa civilă nr. 808/05.03.2013 a Judecătoriei Lugoj, rămasă definitivă prin decizia nr. 633/R/10.07.2014 a Tribunalului Timiş.

De asemenea, a arătat că cererile sale ulterioare de acordare de despăgubiri pe perioade de câte 3 ani au parcurs 2 cicluri procesuale care s-au finalizat prin deciziile civile nr. 321/08.11.2016, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în dosarul nr. x/2014, şi nr. 321/05.06.2019, pronunţată de aceeaşi instanţă, în dosarul nr. x/2017, în ambele cauze fiind respinsă cererea acestuia pe motiv că despăgubirile nu mai pot fi acordate sub forma unor prestaţii băneşti periodice, ci doar sub forma unor despăgubiri globale, lucru nesolicitat de reclamant, iar în al doilea ciclu procesual s-au menţinut dispoziţiile anterioare cu justificarea autorităţii/puterii de lucru judecat.

Prin cererea de modificare a acţiunii introductive, cu privire la primul capăt de cerere, reclamantul a apreciat că modul de calcul al despăgubirilor este cel al echivalentului unei chirii pe perioada menţionată cu aplicarea dispoziţiilor art. 1777-1783 C. civ., iar referitor la capătul 2 al cererii de chemare în judecată, a considerat că valoarea despăgubirii globale este reprezentată de valoarea reală de circulaţie a terenului care face obiectul prezentului litigiu, valoarea stabilită fără a se lua în considerare afectarea sa de către canalul colector major al municipiul Lugoj, la care se adaugă şi cheltuielile efectuate cu plata impozitului pentru teren.

Pârâtul, la rândul său, a formulat o cerere reconvenţională, prin care a solicitat să se constate faptul că pentru terenul în discuţie reclamantul a obţinut despăgubiri periodice, respectiv suma de 52.152 RON (echivalentul a 11.932,00 euro la data plăţii - 20.07.2012), prin sentinţa civilă nr. 1747/10.06.2010, pronunţată în dosarul nr. x/2008, şi suma de 19.080,00 euro, prin sentinţa civilă nr. 1089/17.04.2012, pronunţată din dosarul nr. x/2011, astfel că acestuia i-a fost achitată o sumă de 58,51 euro/mp, până în prezent, sumă care depăşeşte o despăgubire globală rezonabilă.

Tribunalul Timiş, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 698/PI/07.06.2023, a respins cererea reclamantului şi a admis cererea reconvenţională a pârâtului, constatând că reclamantul a fost despăgubit de pârât pentru terenul proprietatea sa, reţinând, în esenţă, pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti anterioare prin care s-a statuat asupra ocupării terenului şi despăgubirilor solicitate de reclamant, precum şi efectul pozitiv al lucrului judecat ataşat considerentelor deciziei civile nr. 321/08.11.2016 şi deciziei civile nr. 321/05.06.2019, ambele pronunţate de Curtea de Apel Timişoara.

Astfel, prima instanţă a reţinut că reclamantul nu are dreptul să primească despăgubiri sub forma unor prestaţii băneşti periodice pentru terenul proprietatea sa afectat de existenţa unei interdicţii de construire pentru zona de protecţie a canalului colector ce face parte din domeniul public al Municipiului Lugoj, ci are dreptul doar la plata unei despăgubiri globale.

Prin decizia civilă nr. 19/01.02.2024, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a admis apelul declarat de reclamant împotriva primei instanţe, pe care a schimbat-o în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată, cu obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri globale, reţinând că prin hotărârile judecătoreşti evocate instanţele au acordat reclamantului despăgubiri sub formă de prestaţii periodice pentru lipsa de folosinţă a terenului, în schimb în prezenta cauză prima instanţă a avut în vedere valoarea de circulaţie a terenului, ţinând cont şi de cele statuate prin decizia civilă nr. 321/2016 a Curţii de Apel Timişoara, în sensul că reclamantul poate solicita doar despăgubiri globale, aspect valorificat de reclamant prin promovarea prezentului demers judiciar.

În cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât Municipiul Lugoj, prin primar, a arătat că soluţia pronunţată în cauză nu a fost susţinută cu argumente logico-juridice care să lămurească în ce constau "situaţiile diferite" avute în vedere de curtea de apel, de vreme ce litigiile anterioare s-au derulat între aceleaşi părţi, în legătură cu aceeaşi situaţie de fapt (terenul proprietatea reclamantului afectat permanent de canalul colector principal al municipiului Lugoj, pentru care pârâtul a fost obligat la plata unor depăgubiri) şi sub imperiul aceloraşi prevederi legale incidente.

În plus, hotărârile judecătoreşti pronunţate în primele 2 litigii, prin care pârâtul a fost obligat la despăgubiri periodice, au fost ulterior lipsite de efect prin decizia civilă nr. 321/08.11.2026 a Curţii de Apel Timişoara, pronunţată în dosarul nr. x/2014, ca urmare a calificării juridice a stării de fapt dedusă judecăţii, stabilind că despăgubirile nu pot fi acordate sub forma unor prestaţii băneşti periodice, ci doar sub forma unor despăgubiri globale.

În considerentele deciziei recurate, curtea de apel, menţinând raţionamentul primei instanţe, a reţinut că situaţia dedusă judecăţii este diferită de cea din litigiile anterioare, de vreme ce în prezenta cauză reclamantului îi este recunoscut doar dreptul la despăgubiri globale pentru interdicţia de construire asupra terenului, cu caracter permanent, după cum s-a statuat cu putere de lucru judecat prin decizia civilă nr. 321/08.11.2016 a Curţii de Apel Timişoara, pronunţată în dosarul nr. x/2014, reconfirmată prin decizia civilă nr. 321/15.06.2019, ce se raportează la valoarea de circulaţie a terenului, pe când prin hotărârile anterioare s-au acordat despăgubiri sub formă de prestaţii periodice pentru lipsa de folosinţă asupra terenului.

Aşadar, în considerarea obiectului acţiunii şi a limitelor în care a fost învestită prima instanţă, curtea de apel a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale cu privire la dreptul reclamantului de acordare a despăgubirilor globale, raportându-se la situaţia de fapt dedusă judecăţii şi probatoriul administrat în cauză, iar împrejurarea că recurentul-pârât nu îşi însuşeşte raţionamentul acestei instanţe cu privire la anumite aspecte ale judecăţii şi raportările pe care aceasta le-a făcut în calea de atac a apelului la hotărârea tribunalului atunci când a validat dezlegările în raport de motivele de apel formulate, nu echivalează cu nemotivarea hotărârii.

De altfel, recurentul-pârât nu conturează în realitate, prin susţinerile sale, o veritabilă critică de nelegalitate, ci, dimpotrivă, urmăreşte reanalizarea şi reaprecierea probatoriului, în vederea stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de instanţa de apel în legătură cu dreptul reclamantului la acordarea doar a despăgubirilor globale, însă aceste critici pun în discuţie aspecte de netemeinicie a deciziei atacate, în timp ce recursul urmăreşte verificarea conformităţii hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, aşa cum prevede art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, prin reevaluarea situaţiei de fapt deduse judecăţii.

Din moment ce elementele factuale reţinute de către instanţa de apel, în urma analizării probatoriului administrat, constituie fundamentul aplicării dispoziţiilor legale incidente, iar această situaţie de fapt nu poate fi cenzurată de instanţa de recurs, rezultă că nu se poate reţine o nemotivare a deciziei atacate în forma invocată de recurentul-pârât, prin prisma motivulului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Subsumat aceluiaşi caz de casare, recurentul-pârât a reliefat o motivare parţială şi, în acelaşi timp, contradictorie a hotărârii atacate, de vreme ce instanţa de apel a apreciat că "despăgubirea trebuie să fie dreaptă şi justă" şi că "reclamantul este îndrituit să primească o sumă echivalentă cu valoarea de circulaţie a terenului prin raportare la suprafaţa totală, măsurată a acestuia, respectiv suma de 18.180 euro", în condiţiile în care terenul în discuţie are o valoare de piaţă de 24.745 euro, pentru care reclamantul a primit până în prezent o sumă ce depăşeşte echivalentul a 30.000 euro, despre care instanţa nu a făcut nicio menţiune, însă a considerat că trebuie despăgubit cu încă 18.180 euro, ajungând să primească, în total, 48.000 euro.

Înalta Curte reaminteşte că ipoteza în care se poate ajunge la contrarietate în sensul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează existenţa unei contrarietăţi între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că acţiunea este fondată; contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv şi considerente, cum este cazul admiterii acţiunii prin dispozitiv şi justificarea în considerente a soluţiei de respingere a cererii de chemare în j udecată; nemotivarea soluţiei din dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia ori prezentare în exclusivitate a unor considerente străine de natura cauzei.

Or, pretinsele considerente care ar ilustra un atare viciu reprezintă doar o redare distorsionată şi incompletă a unui raţionament clar şi concis pe care instanţa de apel l-a expus în evaluarea premiselor ce au confirmat dreptul reclamantului la plata despăgubirilor globale şi, totodată, au infirmat concluzia primei instanţe potrivit căreia obligaţia de plată a despăgubirilor, raportată la valoarea de circulaţie a terenului, a fost îndeplinită de pârât prin plata despăgubirilor anterioare ce au vizat anumite perioade în care reclamantul a fost lipsit de folosinţa imobilului în discuţie.

În raport de această statuare, contradictorialitatea invocată de către recurentul-pârât se raportează la aspecte ce ţin de modul de evaluare a terenului în cadrul altor proceduri juridicţionale, pe un palier distinct faţă de obligaţia de dezdăunare a pârâtului reclamată prin prezentul demers judiciar, a căror finalitate nu a fost valorificată în cauză, o atare susţinere tinzând în realitate la o cenzurare a situaţiei de fapt calificată juridic printr-o hotărâre definitivă pronunţată într-un alt dosar, premisă de la care a pornit analiza instanţei de apel în evaluarea motivelor de apel deduse judecăţii de către reclamant şi care nu poate face obiectul recursului, aşa încât aprecierea instanţei contrară opiniei expuse de către recurent nu echivalează cu o motivare contradictorie în sensul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

O altă încălcare a dispoziţiilor legale, cu referire la acelaşi motiv de casare, ce susţine nelegalitatea deciziei recurate, constă în aceea că instanţa de apel, deşi a admis în parte cererea de chemare în judecată şi a respins cererea reconvenţională, a omis să motiveze această soluţie, în cuprinsul deciziei recurate nefiind indicate considerentele pe care se întemeiază soluţia dată apelului reclamantului.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cadrul motivelor de apel, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, în cazul în care instanţa a înţeles să grupeze, printr-un raţionament juridic de sinteză, argumentele folosite de parte în dezvoltarea unuia şi aceluiaşi motiv al cererii sale, pentru a le răspunde printr-un considerent comun, nu i se poate reproşa omisiunea de a motiva hotărârea, căci nemotivarea nu există în situaţia în care instanţa a analizat grupat argumentele reţinute, cum este cazul în speţă.

În concret, prin motivele de apel, reclamantul a criticat hotărârea primei instanţe sub aspectul existenţei unor considerente contradictorii prin aceea că tribunalul a recunoscut dreptul reclamantului la despăgubiri globale, însă nu s-a pronunţat asupra cuantumului acestora, reţinând că obligaţia reclamată în cauză a fost îndeplinită prin plata unor despăgubiri periodice anterioare.

O atare manieră de soluţionare a cererii de chemare în judecată relevă încălcarea autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1747/10.06.2010 a Judecătoriei Lugoj, hotărâre ce nu se referă la o despăgubire globală, ci la prestaţii periodice.

Instanţa de apel, analizând aceste critici, a reliefat cele statuate, cu putere de lucru judecat, prin decizia civilă nr. 321/08.11.2016 a Curţii de Apel Timişoara, pronunţată în dosarul nr. x/2014, în considerarea căreia a validat raţionamentul primei instanţe în partea cu privire la concluzia referitoare la recunoaşterea dreptului reclamantului de a obţine despăgubiri globale pentru interdicţia de construire asupra terenului, raportată la valoarea de circulaţie a terenului, drept pe care acesta a înţeles să-l valorifice prin promovarea prezentului demers judiciar, şi a cenzurat concluzia instanţei în partea în care a reţinut că obligaţia de plată către reclamant a fost îndeplinită de pârât prin plata despăgubirilor anterioare pentru lipsa de folosinţă a terenului pe anumite perioade de timp, acelaşi argument fiind susţinut şi de către pârât, prin cererea reconvenţională.

Aşadar, instanţa de apel a expus considerentele care susţin soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că aceasta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia de respingere a cererii de chemare în judecată, în partea privind acordarea despăgubirilor periodice (primul capăt de cerere), nefiind obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte decizia recurată.

Faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentului-pârât nu poate conduce la concluzia că nu au fost analizate argumentele expuse de acesta, în soluţionarea cererii reconvenţionale, argumentele ce susţin soluţia de admitere a cererii principale demonstrând implicit caracterul neîntemeiat al cererii reconvenţionale, astfel că nu se impunea nicio analiză suplimentară.

În ceea ce priveşte incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că o parte din argumentaţia criticilor recurentului-pârât se raportează la încălcarea efectului pozitiv al lucrului judecat, din perspectiva celor statuate prin hotărâri judecătoreşti definitive care au tranşat în mod definitiv problema relativă la dreptul reclamantului la despăgubiri globale, din care instanţa de apel a reţinut cu putere de lucru judecat doar concluzia finală pe care a preluat-o în mod izolat de restul considerentelor şi de întreg contextul juridic al chestiunii litigioase, critică ce se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., în virtutea căruia este interzisă reluarea dezbaterilor asupra unei chestiuni litigioase deja tranşate de către o jurisdicţie anterioară şi asupra căreia o altă instanţă a statuat definitiv.

Înalta Curte reţine că principiul autorităţii de lucru judecat corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi de ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţei de judecată a chestiunii litigioase deja rezolvate, în mod definitiv, într-un litigiu anterior. Plecând de la dispoziţiile art. 430-431 C. proc. civ., se reţine că efectul de "lucru judecat" al hotărârii judecătoreşti are două accepţiuni: stricto sensu semnifică efectul negativ al autorităţii de lucru judecat (bis de eadem), care face imposibilă judecarea unui nou litigiu între aceleaşi părţi, pentru acelaşi obiect şi pentru aceeaşi cauză (exclusivitatea), iar lato sensu semnifică efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat (res judicata), care presupune că hotărârea judecătorească beneficiază de prezumţia irefragabilă că exprimă adevărul şi că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre judecătorească.

Ca atare, este necesar a se distinge între efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, care are drept consecinţă respingerea cererii în temeiul acestei excepţii, atunci când este îndeplinită condiţia triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, prevăzută la art. 431 alin. (1) C. proc. civ., şi efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, consacrat la art. 431 alin. (2) din acelaşi Cod, care se referă la imposibilitatea de a statua diferit asupra modului în care anterior au fost dezlegate anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi.

Sub aspectul nelegalităţii deciziei atacate, recurentul-pârât a invocat încălcarea prevederilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora "oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Înalta Curte constată că instanţa de apel, în deplin acord cu cele statuate prin decizia civilă nr. 321/08.11.2016, a stabilit că, în prezenta cauză, reclamantului i-a fost recunoscut dreptul doar la despăgubiri globale pentru interdicţia de construire asupra terenului, nu şi la pretenţii periodice, cuantumul primelor urmând să se raporteze la valoarea de circulaţie a terenului.

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 1747/10.06.2010 a Judecătoriei Lugoj, pronunţată în dosarul nr. x/2008, reclamantului i s-a recunoscut dreptul de a primi o despăgubire pentru lipsa de folosinţă asupra terenului aferentă perioadei 01.04.2005-21.03.2007 în cuantum de 52.152 RON. Apoi, prin sentinţa civilă nr. 1089/17.04.2012, pronunţată în dosarul nr. x/2011, Judecătoria Lugoj a obligat pe pârâtul Municipiul Lugoj la plata către reclamantul A. a unei despăgubiri pentru lipsa de folosinţă asupra aceluiaşi teren pentru perioada 10.08.2008-10.08.2011, în cuantum de 19.080 euro.

Cu toate acestea, prin decizia civilă nr. 321/08.11.2016, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în dosarul nr. x/2014, s-a reţinut cu putere de lucru judecat că "(...) odată stabilit caracterul permanent al interdicţiei, despăgubirile nu mai pot fi acordate (...) sub forma unor prestaţii băneşti periodice ci, într-o interpretare logică a textului de lege, rezultă că ele se vor acorda sub forma unor despăgubiri globale (...)", concluzia referitoare la imposibilitatea reclamantului de a pretinde despăgubiri periodice fiind confirmată prin decizia civilă nr. 321/15.06.2019, pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2017.

În această idee, prin decizia civilă nr. 321/08.11.2016, în observarea considerentelor hotărârilor anterioare din dosarele nr. x/2008 şi nr. y/2011 (prin care reclamantului i-au fost acordate despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a aceluiaşi teren, dar pentru anumite intervale de timp), în mod corect, curtea de apel a reţinut că instanţele au stabilit, cu caracter irevocabil, doar imposibilitatea folosirii întregului teren în litigiu nu însă şi natura definitivă a acestei limitări a dreptului de proprietate.

Mai mult, prin sentinţa civilă nr. 1089/17.04.2012, pronunţată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr. x/2011, confirmată prin decizia civilă nr. 750/08.10.2014 a Tribunalului Timiş, s-a respins solicitarea reclamantului A. de a-i fi acordate despăgubiri periodice şi pentru viitor, tocmai pentru faptul că acestea vizează un prejudiciu eventual, incert, nesusceptibil de evaluare la acel moment în condiţiile în care ar putea interveni modificări, inclusiv în privinţa situaţiei juridice a terenului.

Astfel, construind raţionamentul logico-juridic ce a condus la concluzia că reclamantul are dreptul la acordarea doar a despăgubirilor globale pentru terenul în discuţie, ţinând cont că în speţă interdicţia de construire este una permanentă şi acest aspect nu a fost stabilit ca atare în niciunul din litigiile similare anterioare, după cum s-a statuat în mod definitiv prin decizia civilă nr. 321/08.11.2016 a Curţii de Apel Timişoara, chestiunea privind modalitatea de acordare a despăgubirilor periodice nu mai poate fi readusă în discuţie în prezentul litigiu, întrucât i se opune efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, premisă de la care a pornit şi instanţa de apel în evaluarea criticilor reclamantului cu acest obiect.

Prin urmare, instanţa de apel nu a nesocotit efectul pozitiv al puterii de lucru judecat al hotărârilor anterioare pronunţate în dosarele nr. x/2014 şi nr. y/2017, prin care reclamantului i s-a acordat despăgubiri periodice pentru lipsa de folosinţă a terenului, astfel că nu este fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

În analiza criticii referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 1345 C. civ., în ceea ce priveşte îmbogăţirea fără justă cauză, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte are în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ., motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

Aşadar, obiectul controlului judicar în recurs este reprezentat de decizia pronunţată de instanţa de apel, în raport de care criticile pot şi trebuie să fie formulate pe calea apelului ori în cadrul apărărilor formulate în acest cadru procesual, neputând fi invocate direct în recurs (omisso medio); numai în măsura în care, aceste critici, fie nu puteau fi invocate în apel, fie au fost invocate în termen şi au fost respinse sau omise de la soluţionare în apel, pot fi reiterate în faţa instanţei de recurs, care este chemată că cenzureze legalitatea procedurilor în apel.

Astfel, din verificarea conţinutului memoriului de apel, Înalta Curte observă că reclamantul-apelant A. s-a limitat la a susţine, în esenţă, în calea ordinară de atac, pe de o parte, împrejurări ce ţin de modul de soluţionare a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, cu privire la acordarea despăgubirilor globale, în contextul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti prin care s-a statuat cu caracter definitiv că nu i se pot acorda despăgubiri periodice, iar, pe de altă parte, cu privire la cererea reconvenţională formulată de intimatul-pârât, admisă de instanţa de apel, în raport de care a apreciat că reclamantul a fost deja despăgubit pentru terenul în cauză, în baza unor hotărâri judecătoreşti anterioare privind despăgubirile anterioare şi care ar depăşi valoarea despăgubirilor globale eventuale.

Apărările intimatului-pârât Municipiul Lugoj, prin primar, formulate în cadrul întâmpinării depuse în apel s-au circumscris doar aspectelor criticate de apelantul-reclamant, fără a evidenţia vreun argument care să susţină incidenţa art. 1345 C. civ. ce reglementează instituţia îmbogăţirii fără justă cauză.

În aceşti termeni, criticile deduse judecăţii pentru prima dată prin memoriul de recurs, apar ca fiind formulate omisso medio, contravenind, astfel, dispoziţiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, fiind susţinute pentru prima dată în calea extraordinară de atac pendinte, deşi ele puteau fi sesizate în faţa instanţei de apel, aceste critici ale recurentului-pârât nu sunt susceptibile de analiză în recurs.

Aceasta întrucât caracterul extraordinar al recursului presupune exclusiv o verificare a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept incidente, control judiciar imposibil de efectuat, în speţă, tocmai ca urmare a inexistenţei unor dezlegări ale instanţei de apel cu privire la respectivele aspecte.

Drept urmare, omisiunea recurentului-pârât de a deduce, spre examinare, criticile în discuţie în faţa instanţei de apel prin apărările formulate la cererea de apel, deşi, avea deschisă această posibilitate, în acord cu efectul devolutiv al respectivei căi de atac, care presupune, conform art. 476 alin. (1) C. proc. civ., o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel analizând cauza atât în fapt, cât şi în drept, nu îl îndreptăţeşte pe acesta să le valorifice, la acest moment procesual, cu nerespectarea principiului non omisso medio, anterior enunţat.

De altfel, raportarea recurentului la această instituţie de drept civil este vădit eronată câtă vreme în cauză nu se poate vorbi despre inexistenţa unei cauze juste a măririi patrimoniului reclamantului, în detrimental patrimoniului pârâtului, care este de esenţa îmbogăţirii fară justă cauză.

Pentru toate aceste considerente, observând că nu pot fi reţinute cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că decizia instanţei de apel este legală, astfel că recursul declarat de recurentul-pârât Municipiul Logoj, prin primar, împotriva deciziei civile nr. 19 din 01 februarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, va fi respins ca nefondat, conform art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Lugoj, prin primar, împotriva deciziei civile nr. 19 din 01 februarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 08 octombrie 2024.