Loss of use compensation for public-interest property: statutory maximum rental rates versus market value and the inadmissibility of factual re-examination in cassation

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Obiectul cererii deduse judecăţii:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia la data de 20 noiembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta Societatea Naţională de Cruce Roşie din România i-a chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Mangalia, prin primar, şi Primarul Municipiului Mangalia, solicitând instanţei obligarea pârâţilor la plata contravalorii lipsei de folosinţă a imobilului proprietatea acesteia, situat în mun. Mangalia, judeţul Constanţa (Spitalul Municipal Mangalia), pentru ultimii trei ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie calculat de la data rămânerii definitive a sentinţei până la data achitării efective a debitului, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 555, art. 1537 şi urm. C. civ., art. 44 din Constituţia României, art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 45 din Legea nr. 165/2013 şi anexa 2 lit. a) pct. 2 din Legea nr. 10/2001.

Prin sentinţa civilă nr. 526 din 06 aprilie 2021, Judecătoria Mangalia a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, invocată de pârâţi, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.

Cauza astfel declinată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, la data de 29 aprilie 2021, iar prin sentinţa civilă nr. 849 din 01 iulie 2021, această instanţă a admis excepţia necompetenţei sale funcţionale şi a declinat competenţa în favoarea secţiei I civile a Tribunalului Constanţa.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Constanţa, în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 1832 din 07 iunie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a admis cererea precizată formulată de către reclamanta Societatea Naţională de Cruce Roşie din România, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Mangalia, prin primar; a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 119.847 euro, în echivalentul în RON de la data plăţii, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă aferentă perioadei 20.11.2017-17.09.2020 pentru imobilul situat în Municipiul Mangalia, judeţul Constanţa, compus din teren în suprafaţă de 5.369 mp şi construcţia Spitalul Municipal Mangalia, cu următoarea componenţă: C129 - de tip P+2E, C128- de tip P+1E, C127- de tip P şi anexa C150; a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 7.215 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 5.000 RON reprezentând onorariu avocat redus şi 2.215 RON reprezentând onorariu expert şi cheltuieli de deplasare.

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, în apel:

Prin decizia civilă nr. 34C din 19 februarie 2024, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de apelanta-reclamantă Societatea Naţională de Cruce Roşie din România şi de apelantul-pârât Municipiul Mangalia, prin primar, împotriva sentinţei civile nr. 1832 din 07 iunie 2023, pronunţată de Tribunalul Constanţa.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 34C din 19 februarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a declarat recurs pârâtul Municipiul Mangalia, prin primar.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 17 aprilie 2024, sub nr. x/2020*, fiind repartizat computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluţia din 18 aprilie 2024 a constatat că cererea de recurs îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. civ. în ceea ce priveşte cerinţa impusă de lit. d) a aceluiaşi articol, a reţinut că recurentul-pârât a procedat la încadrarea criticilor în motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. în raport de dispoziţiile art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a stabilit că recurentul-pârât este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.

II.1. Motivele de recurs:

Recurentul-pârât Municipiul Mangalia, prin primar, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare.

În dezvoltarea motivelor de recurs, sub aspectul incidenţei motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a arătat instanţa de apel nu a analizat motivul de apel referitor la raportarea expertului doar la maximul prevăzut de legea specială (pct. 3 din cererea de apel), fără să aplice o valoare obiectivă prin raportare la preturile medii ale pieţii imobiliare.

În această privinţă, a arătat că instanţa de fond a stabilit ca obiectiv la efectuarea raportului de expertiză imobiliară stabilirea valorii lipsei de folosinţă a reclamantei pentru perioada 20.11.2017-17.09.2020, fără depăşirea valorii maxime admise de legea specială, respectiv 4% din valoarea terenului şi 6% din valoarea construcţiei, însă acest aspect nu a fost analizat de instanţa de apel pe motiv că pârâţii nu au formulat obiecţiuni la instanţa de fond, critica cu acest obiect fiind formulată doar ca motiv de apel.

Or, pârâţii, în întâmpinarea formulată la instanţa de fond, au invocat lipsa caracterului obiectiv al pretenţiilor reclamantei, iar instanţa de fond a stabilit obiectivul la expertiză astfel ca valoarea chiriei să nu depăşească valoarea maximă admisă de lege şi nu să se raporteze doar la această valoare.

Astfel, solicitarea recurentului-pârât de efectuare a unei noi expertize s-a întemeiat şi pe aspectul că valoarea stabilită de expert nu are la bază niciun criteriu obiectiv de stabilire a valorii chiriei cuvenite reclamantei pentru perioada de referinţă, ţinând cont de faptul că cuantumul chiriilor pentru spatiile locative în Mangalia nu poate fi comparat cu cuantumul chiriei pentru spatii locative în Bucureşti sau în alte oraşe mari din ţară aşa încât valoarea stabilită de expert calculată prin aplicarea procentului de 4%, respectiv de 6% din valoarea imobilelor, nu este o valoare obiectivă raportat la prţturile de piaţă practicate în Mangalia.

O altă critică în ceea ce priveşte nelegalitatea hotărârii atacate, prin prisma aceluiaşi motiv de casare - art. 488 alin. (81) pct. 6 C. proc. civ., se raportează la neanalizarea motivului de apel formulat la pct. 4 din cererea de apel, respectiv buna-credinţă a pârâtei prin raportare la prevederile art. 45 alin. (6)1 din Legea nr. 615/2013.

Din această perspectivă, a susţinut că orice cheltuială a chiriaşului, ca entitate publică, trebuie să respecte prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale şi să aibă o bază legală înainte de a fi prinsă în buget, buget care la rândul lui trebuie aprobat de consiliul local, bază legală ce presupune respectarea modalităţii de calcul stabilite de legiuitor, încheierea unui contract conform alin. (6)3 şi aprobarea acestuia î consiliul local, conform art. 36 alin. (6) lit. a) pct. 3 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, în vigoare până la data de 08.07.2019 şi art. 129 alin. (7) lit. c) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

Or, demersurile autorităţilor locale au fost în vederea respectării condiţiilor legale necesare îndeplinirii obligaţiilor stabilite de legiuitor, având o atitudine activă în acest sens, prin efectuarea pe propriile speze a unui raport de evaluare şi prin invitarea reclamantei să-şi exprime acordul în vederea încheierii contractului de închiriere propunând valoarea maxima permisă, aşa cum a fost calculată de evaluator, respectiv 17.266 RON/lună -207.194 RON/an (adresa nr. x/16.07.2020).

Cu ignorarea raportului de evaluare efectuat în mod independent de un evaluator autorizat ANEVAR, ce deţine şi calitatea de expert judiciar, reclamanta a apelat la un notar public pentru a efectua un alt calcul în vederea stabilirii valorii totale a imobilului, cu nesocotirea dispoziţiilor art. 45 alin. (61) teza ultima din Legea 615/2013.

În plus, notificarea de încheiere a contractului şi modelul contractului au fost transmise la data de 10.09.2020, înainte de formularea prezentei acţiuni, iar ulterior acestei datei nu a mai avut nicio sedinţă ordinară a consiliului Local, întrucât urmau alegerile locale şi constituirea unui nou consiliu, ce a fost validat la data de 01.11.2020, ocazie cu care s-a observat faptul că încă din 01.10.2020, reclamanta SNCRR nu mai avea calitate de proprietar, în urma notificării primite de la domnul A., adjudecatar al imobilului în baza actului de adjudecare nr. 99/2020 emis de BEJ B. în dosarul excuţional nr. x/2020.

Or, în privinţa acestui motiv de apel instanţa de apel nu s-a pronunţat, deşi a invocat faptul că nici instanţa de fond nu a analizat acest aspect invocat şi în cuprinsul întâmpinării.

II.2. Apărările formulate în cauză:

La data de 16 mai 2024, prin poştă, în termen legal, intimata-reclamantă Societatea Naţională de Cruce Roşie din România - SNCRR a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În susţinerea poziţiei sale procesuale, cu titlu prealabil, a solicitat respingerea căii de atac ca tardivă, în situaţia în care nu a fost respectat termenul de declarare a acesteia.

Sub aspectul incidenţei motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu referire la critica relevată de recurentul-pârât prin prisma neanalizării motivului de apel (pct. 3) referitor la raportarea expertului doar la maximul prevăzut de lege speciala, fără să aplice o valoare obiectivă prin raportare la preţurile medii ale pieţei imobiliare, intimata-reclamantă a susţinut că instanţa de apel a analizat acest motiv de apel expunând pe larg considerentele pentru care l-a respins.

În acest sens, instanţa de prim control judiciar a constatat că apelantul-pârât nu a criticat modalitatea de calcul al expertului prin raportare la valoarea maximă a chiriei ce ar fi putut fi negociată între părţi nici prin obiecţiunile formulate la raportul de expertiză şi nici în cererea de efectuare a noii expertize.

În plus, instanţa de apel a statuat că legiuitorul a avut în vedere limita maximă a chiriei ce ar fi putut fi negociată, însă, în cauză, noul proprietar nu a putut negocia astfel cuantumul chiriei în limitele legale cu apelantul-pârât având în vedere data punerii în executare, la aproape 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.

De astfel, instanţa de apel a reţinut că ulterior depunerii raportului de expertiză, la data de 25 mai 2023 pârâtul a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză, ce au fost admise de către prima instanţă, iar prin răspunsul la obiecţiuni expertul a explicat modalitatea de calcul a despăgubirilor şi chiar a refăcut calculele cu privire la cea de a doua obiecţiune referitoare la evaluarea construcţiei CI27.

De asemenea, instanţa de apel a constatat că pârâtul a susţinut aceleaşi motive din cadrul obiecţiunilor la care expertul a răspuns atunci când a reiterat cererea de efectuare a unui nou raport de expertiză şi care nu au vizat calcul chiriei raportat la valoarea maximă.

Mai mult, recurentul-pârât Municipiul Mangalia, prin primar, tinde la efectuarea unei noi expertize cu un nou obiectiv care nu a fost solicitat iniţial în faţa instanţei de fond, iar susţinerile că expertul nu a ţinut cont de dispoziţiile legale şi nu relevă valoarea reală sunt înfrânte chiar de conţinutul raportului de expertiză.

Referitor la critica hotărârii atacate prin prisma neanalizării motivului de apel (pct. 4) referitor la buna-credinţă a pârâtului prin raportare la prevederile art. 45 alin. (61) din Legea nr. 615/2013, intimata-reclamantă a arătat că instanţa de apel a analizat motivul 3 de apel, explicând pe larg în considerentele deciziei argumentele pentru care acest motiv de apel a fost respins.

În acest sens, instanţa de prim control judiciar a reţinut că buna-credinţă nu poate fi reţinută, întrucât abia după cca 2 ani de la data rămânerii definitive a deciziei instanţei (08.06.2017), Primarul Municipiului Mangalia a emis Dispoziţia nr. 719/04.03.2019, prin care a pus în executare parţială decizia civilă nr. 152/C/25.11.2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, dar fără a dispune şi cu privire la lipsa de folosinţă pe această perioadă cu toate că reclamanta a fost obligată de instanţa de judecată de a menţine afectaţiunea de interes public a Spitalului pe o perioadă de 10 ani, de la data rămânerii irevocabile a hotărârii instanţei.

Astfel, reclamanta nu şi-a putut exercita atributele dreptului de proprietate de la data de 08.06.2017 (data rămânerii irevocabile a deciziei nr. 152/25.11.2016) din culpa exclusivă a pârâţilor care au tergiversat încheierea contractului de închiriere până în prezent.

Concomitent, trebuie reţinut că orice ingerinţă în folosirea proprietăţii trebuie să răspundă criteriului proporţionalităţii şi trebuie să asigure un just echilibru între cerinţele de interes general ale comunităţii şi imperativele protejării drepturilor fundamentale ale individului (cauza Sporrong şi Lonnroth contra Suediei, paragraful 69).

Tot astfel, preocuparea de a asigura un atare echilibru se reflectă şi în structura art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, fiind necesar să existe un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat de orice măsură care privează o persoană.

De altfel, instanţele corect au reţinut că dreptul reclamantei, în calitate de proprietar al imobilului restituit în natură, la încasarea unei sume de bani de la pârât, în calitate de actual deţinător al acestui imobil, pentru acoperirea prejudiciului rezultat din lipsirea sa de folosinţă bunului în perioada în care trebuie menţinută afectaţiunea de interes public, este instituit prin lege, motiv pentru care stabilirea obligaţiei corelative de plată în sarcina pârâtului nu presupune decât verificarea condiţiilor prevăzute de art. 45 alin. (61) din Legea nr. 165/2013.

Recurentul-pârât nu a depus răspuns la întâmpinare.

II.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 20 noiembrie 2020, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicare şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 30 mai 2024, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului declarat în cauză la data de 08 octombrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât Municipiul Mangalia, prin primar a criticat hotărârea atacată sub aspectul neanalizării motivului de apel referitor la raportarea expertului doar la maximul prevăzut de legea specială, fără să aplice o valoare obiectivă prin raportare la preţurile medii ale pieţei imobiliare.

Criticile subsumate acestui motiv de casare, nu pot fi primite, deoarece nu sunt apte să releve incidenţa în speţă a ipotezei reglementate de legiuitor - lipsa motivării - concluzia fiind că acest motiv de nelegalitate a fost invocat doar formal.

Din considerentele deciziei atacate rezultă că, dimpotrivă, raţionamentul instanţei de apel este expus în detaliu şi permite instanţei de control judiciar şi, implicit, părţilor în litigiu, să urmărească şi să verifice reperele de fapt şi de drept valorificate în analizarea motivului de apel referitor la împrejurarea că expertul a avut în vedere exclusiv valoarea maximă a chiriei prevăzute de lege.

Contrar alegaţiilor recurentului-pârât, se constată că instanţa de apel, în examinarea criticilor cu acest obiect, a menţinut soluţia tribunalului, reţinând că modalitatea de calcul a expertului prin raportare la valoarea maximă a chiriei ce ar fi putut fi negociată între părţi nu a fost contestată de recurentul-pârât prin obiecţiunile formulate la raportul de expertiză ori cererea de efectuare a noii expertize.

De asemenea, a apreciat că, în cauză, noul proprietar nu a putut negocia cuantumul chiriei în limitele prevăzute de lege cu apelantul-pârât având în vedere data punerii în executare la aproape doi ani de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, deşi limita maximă a chiriei prevăzută de legiuitor ar fi putut fi negociată.

Prin urmare, expunerea acestor considerente ale deciziei atacate denotă un raţionament logico-juridic riguros, clar şi detaliat, apt să răspundă tuturor susţinerilor şi apărărilor esenţiale ale părţii, fiind respectate întrutotul exigenţele prescrise de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Sub acest aspect, considerentele instanţei de apel sunt judicios prezentate şi argumentate, având corespondent în elementele de fapt şi de drept ale cauzei deduse judecăţii, nefiind, în mod vădit, afectate de viciul nemotivării, cum eronat susţine recurentul-pârât, iar soluţia pronunţată în apel decurge în mod logic şi necesar din expunerea motivelor reţinute de tribunal.

Aşa cum constant s-a reţinut şi în jurisprudenţa instanţei de contencios european, motivarea hotărârii judecătoreşti nu implică în mod necesar un răspuns exhaustiv la fiecare argument expus de părţi, ci este recunoscută instanţelor naţionale posibilitatea grupării acestora tocmai pentru a fi examinate prin considerente comune, apte să dea o rezolvare specifică aspectelor esenţiale ridicate de părţi, şi care, procesual, se subordonează aceleiaşi problematici puse în discuţie.

Aceasta este şi situaţia în cauză, curtea de apel grupând criticile formulate prin apel, examinarea acestora fiind realizată prin considerentele suficiente ce analizează, în detaliu, argumentele pentru care instanţa a apreciat că valoarea maximă a chiriei este prevăzută de legiuitor şi putea fi negociată de părţi în condiţiile particulare ale speţei de faţă.

În atare condiţii, faptul că instanţa de apel a validat raţionamentul tribunalului prin care a valorificat concluziile expertului, funcţie de obiecţiunile formulate de pârât la raportul de expertiză, în raport de criteriile legale de determinare a contravalorii chiriei de care beneficiază noul proprietar, obligând astfel pârâtul la plata către reclamantă a despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă a imobilului compus din teren şi construcţiile situate pe acesta, nu este în măsură să releve vreo nelegalitate a deciziei atacate, susceptibilă de încadrare în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., aceasta fiind doar expresia caracterului devolutiv al căii de atac a apelului, curţii de apel fiindu-i permis să statueze atât în fapt, cât şi în drept.

De altfel, alegaţiile recurentului-pârât referitoare la: obiectivul stabilit de instanţa de fond la efectuarea expertizei imobiliare ţinând cont de lipsa caracterului obiectiv al pretenţiilor reclamantei invocate de pârât, prin întâmpinare; la cuantumul diferit dintre chiriilor pentru spaţiile locative din Mangalia şi cele din Bucureşti; la valoarea neobiectivă stabilită de expert prin aplicarea procentului de 4%, respective 6% din valoarea imobilelor faţă de preţurile practicate pe piaţa din Mangalia şi la solicitarea unei noi expertize faţă de valoarea stabilită de expert fără a avea la bază un criteriu obiectiv de stabilire a valorii chiriei cuvenite reclamantei pentru perioada de referinţă vizează, în realitate, aspect ce ţin de temeinicia hotărârii atacate, care nu poate fi cercetată în această etapă procesuală.

Înalta Curte subliniază că dispoziţiile art. 483 alin. (3) şi (4) şi art. 488 C. proc. civ. îngăduie ca prin intermediul recursului să fie dedusă analizei numai conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Ca atare, instanţele de fond trebuie să asigure situaţiile premisă pentru judecata în recurs, ceea ce înseamnă, în concret, stabilirea efectivă a situaţiei de fapt pe baza administrării probatoriilor. Instanţa de recurs va considera că sunt câştigate cauzei faptele astfel cum au fost determinate de către instanţele de fond şi va verifica numai dacă normele de drept au fost corect aplicabile la aceste fapte.

Sub pretextul neanalizării acestui motiv de apel, recurentul-pârât tinde practic, prin argumentarea acestor critici, la o cenzurare a aprecierii date de instanţă stării de fapt, în raport de mijloacele de probă administrate, şi la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Recursul este o cale de atac extraordinară, ce poate fi exercitată doar pentru motivele de nelegalitate prevăzute în mod expres şi limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., nefiind o cale de atac devolutivă.

Nu pot fi primite nici criticile ce privesc neanalizarea motivului de apel relativ la buna-credinţă a pârâtului prin raportare la prevederile art. 45 alin. (61) din Legea nr. 615/213, prin prisma aceluiaşi art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Aspectele invocate de către recurentul-pârât în cadrul acestui motiv de recurs reprezintă o reiterare fidelă a criticilor susţinute la pct. 4 din cererea de apel aduse sentinţei de fond, asupra cărora deja curtea de apel s-a pronunţat prin decizia atacată.

Astfel, cu privire la motivul de apel prin care apelantul-pârât a criticat soluţia primei instanţe motivat de împrejurarea că nu a putut încheia contractul de închiriere în raport cu chiria mare pretinsă de către reclamantă, instanţa de apel a reţinut, în raport cu dispoziţiile art. 45 alin. (61) din Legea nr. 165/2013, că pe perioada menţinerii afectaţiunii de interes public Spitalului Municipiului Mangalia noul reclamant beneficiază de plata chiriei. Cum pârâtul nu a plătit fără nicio justificare chiria începând cu data de 8.06.2017 şi până la data de 17.09.2020, curtea de apel a apreciat că suma datorată cu titlu de despăgubiri trebuie actualizată cu indicele de inflaţie, cum în mod corect a stabilit prima instanţă.

Deşi instanţa de apel a expus considerentele pentru care a apreciat aceste critici ca fiind neîntemeiate, recurentul-pârât nu au înţeles să critice efectiv acest raţionament, ci s-a limitat la a invoca din nou aceleaşi critici din apel şi prin motivele de recurs, susţinerile în forma expusă nefiind apte să antreneze cenzurarea legalităţii soluţiei curţii de apel.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept, astfel încât criticile formulate trebuie să se raportează punctual la conţinutul deciziei supuse acestei căi extraordinare de atac şi nu la cele ale sentinţei pronunţate de prima instanţă, de vreme ce acestea nu supun controlului de legalitate modalitatea în care instanţa de apel a dezlegat problemele de drept deduse judecăţii.

Or, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel, reluând aceleaşi critici deduse dezlegării jurisdicţionale în etapa apelului, recurentul-pârât a nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii de atac a recursului. Aceasta întrucât în calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ci obiectul exclusiv al judecăţii îl constituie legalitatea hotărârii pronunţate în apel, după cum s-a arătat în cele ce preced.

În concluzie, din examinarea considerentelor deciziei recurate din perspectiva criticii generice întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., contrar alegaţiilor recurentului-pârât, rezultă că hotărârea respectă exigenţele procesului echitabil, sub aspectul motivării sale, instanţa de apel enunţând, astfel cum prevede art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, argumentele de fapt şi de drept ce formează premisele raţionamentului juridic care au dus la deznodământul judiciar în cauză, răspunzând atât motivelor de apel, cât şi apărărilor grefate pe acestea, într-o modalitate adecvată obiectului cauzei cu care instanţa de apel a fost învestită şi enunţând argumentele esenţiale pentru care a considerat legală şi temeinică soluţia pronunţată de tribunal.

Drept urmare, pentru argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Mangalia, prin primar, împotriva deciziei civile nr. 34/C din 19 februarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Totodată, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 451 alin. (2) C. proc. civ., "Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său."

Aşa cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, partea care a câştigat procesul nu poate obţine rambursarea unor cheltuieli, decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil. O asemenea concluzie se impune şi în dreptul intern.

Realitatea şi necesitatea cheltuielilor ţin de justificarea că ele au fost concepute într-o legătură strictă şi indisolubilă cu litigiul, au precedat sau au fost contemporane acestuia şi au fost privite de partea care le-a plătit ca având caracter indispensabil, spre a obţine serviciul avocatului la calitatea preconizată, ca garanţie a succesului său.

Caracterul rezonabil al cheltuielilor impune ca, în raport cu natura activităţii efectiv prestate, complexitatea, riscul litigiului ori reputaţia celui care acordă asemenea servicii, ele să nu fie exagerate.

Ţinând cont că recurentul-pârât se află în culpă procesuală, având în vedere că recursul declarat de acesta urmează a fi respins şi că promovarea căii de atac a determinat-o pe intimata-reclamantă să efectueze cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat angajat să o reprezinte în această etapă procesuală, luând în considerare criteriile de individualizare prevăzute de art. 451 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că suma de 15.000 RON, pretinsă de intimata-reclamantă Societatea Naţională de Cruce Roşie din România - SNCRR este disproporţionată în raport cu complexitatea cauzei şi activitatea desfăşurată de avocatul acestei părţi în împrejurările concrete ale cauzei, şi anume studierea motivelor de recurs, formularea întâmpinării şi prezenţa la singurul termen acordat pentru judecata pe fond a căii de atac, la care se adaugă complexitatea medie a cauzei.

În consecinţă, Înalta Curte va obliga pe recurentul-pârât Municipiul Mangalia, prin primar, la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 7.500 RON, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., către intimata-reclamantă Societatea Naţională de Cruce Roşie din România - SNCRR.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Mangalia, prin primar, împotriva deciziei civile nr. 34/C din 19 februarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Obligă pe recurentul-pârât Municipiul Mangalia, prin primar, la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 7.500 RON, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., către intimata-reclamantă Societatea Naţională de Cruce Roşie din România - SNCRR.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 08 octombrie 2024.