Warranty against eviction claim: Inadmissibility of nullification contest for misapplication of new vs. old civil code provisions as substantive error rather than material error

Şedinţa publică din data de 8 octombrie 2024

Asupra cauzei constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea principală, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă la 27 iunie 2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat să se constate că pârâtele Industria Sârmei Câmpia Turzii S.A., B. şi C. S.A. sunt debitorii obligaţiei de garanţie contra evicţiunii, cu privire la imobilul- teren şi construcţii- situat în Bucureşti, Şoseaua x, precum şi să fie obligate, în solidar, la plata sumei de 961.800 RON, urmând ca realizarea creanţei faţă de pârâta Industria Sârmei Câmpia Turzii S.A.- În insolvenţă- să se facă în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenţei.

La 7 august 2018, pârâta Industria Sârmei Câmpia Turzii S.A. a formulat cerere de chemare în garanţie a pârâtelor B. şi C. S.A., solicitând obligarea acestora la suportarea pagubelor generate de obligarea sa la plata creanţelor.

II. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 30 din 8 februarie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea principală, a respins ca rămasă fără obiect, cererea de chemare în garanţie.

III. Hotărârea pronunţată în apel

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, iar prin decizia civilă nr. 302 A din 23 februarie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins apelul, ca nefondat.

IV. Recursul formulat în cauză şi soluţia Înaltei Curţi

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin decizia civilă nr. 805 din 21 martie 2024, a fost admis recursul, a fost casată decizia recurată şi s-a trimis cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.

V. Contestaţia în anulare

Împotriva acestei decizii au formulat contestaţie în anulare B. şi C. S.A., în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., solicitând admiterea contestaţiei, anularea deciziei atacate şi rejudecând recursul, respingerera acestuia ca nefondat.

VI. Motivele contestaţiei în anulare

Contestatorii au invocat prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., susţinând că dezlegarea dată prin hotărâre de către instanţa de recurs este rezultatul unei erori materiale, în sensul că Înalta Curte a aplicat dispoziţiile art. 1704 din Noul C. civ., fără a face distincţie după data naşterii tuturor contractelor de vânzare- cumpărare ce fac obiectul litigiului de faţă, deşi a menţionat în considerente că primele două contracte sunt supuse legii aplicabile la data întocmirii lor, adică vechiul C. civ., iar cel de-al treilea Noului C. civ.

În dezvoltarea motivului de contestaţie în anulare au apreciat că această eroare a instanţei de recurs a influenţat decisiv soluţia, deoarece a extins aplicabilitatea dispoziţiilor art. 1704 din Noul C. civ. şi la contractul nr. x din 17 martie 2004, cu toate că dispoziţiile vechiul C. civ. nu prevedeau o reglementare similară celei din art. 1704 din C. civ. actual, nefiind stipulată posibilitatea în cazul cumpărătorului să fie despăgubit pentru stingerea litigiului pe cale amiabilă.

Contrar dispoziţiilor art. 1704 din C. civ., în art. 1351 vechiul C. civ. era stipulată obligaţia de garanţie pentru evicţiune doar dacă cumpărătorul epuiza toate gradele de jurisdicţie pentru apărarea dreptului său, ceea ce în speţă nu s-a realizat, litigiul finalizându-se în mod amiabil. În art. 1351 vechiul C. civ. era stipulată obligaţia de garanţie pentru evicţiune doar dacă cumpărătorul epuiza toate gradele de jurisdicţie pentru apărarea dreptului său, ceea ce în speţă nu s-a realizat, litigiul finalizându-se în mod amiabil.

Au concluzionat că, întrucât instanţa de recurs nu a arătat în mod expres faptul că a avut în vedere în considerente dispoziţiile art. 1704 din Noul C. civ. doar în privinţa contractului nr. x din 13 februarie 2013, această eroare se încadrează în categoria de erori materiale de natură să atragă admiterea contestaţiei în anulare.

V. Apărări formulate în cauză

Intimata A. S.R.L. a solicitat respingerea contestaţiei ca inadmisibilă, întrucât, în conformitate cu prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., eroarea materială reprezintă o greşeală involuntară, de ordin formal, procedural, care a influenţat determinant pronunţarea soluţiei asupra recursului, or contestatoarele se referă la modul de interpretare a legii de către instanţa de recurs.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi

Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, Înalta Curte reţine următoarele.

Conform art. 503 alin. (2) pct. 2 "hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare, atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale".

Textul nu are în vedere greşeli care ar putea fi calificate drept erori de judecată, ci simple greşeli materiale, cum ar fi respingerea unui recurs ca tardiv, deşi din dovezile de la dosar rezulta că acesta a fost depus în termen, anularea recursului ca netimbrat, cu toate că la dosar exista dovada de plată a taxei de timbru, anularea recursului ca nemotivat în condiţiile în care motivarea s-a făcut prin însăşi cererea de recurs etc.

În speţă, contestatorii au invocat o greşită aplicare, în decizia de recurs, a prevederilor art. 1704 din noul C. civ. în privinţa tuturor contractelor de vânzare-cumpărare ce formează obiectul litigiului de faţă, deşi în cazul unuia dintre contracte era aplicabil vechiul C. civ., aşa cum însăşi instanţa de recurs reţinuse într-o primă fază, pentru ca ulterior să omită a mai face această distincţie.

Din analiza deciziei a cărei anulare se solicită se constată că Înalta Curte a statuat (pag. 7 din decizie) că în privinţa contractului nr. x din 17 martie sunt incidente dispoziţiile vechiul C. civ., iar contractul nr. x din 13 februarie 2013 este supus noului C. civ., fără a tranşa nicăieri în hotărâre faptul că art. 1704 din Noul C. civ. s-ar aplica tuturor contractelor.

Din paginile 9 şi 10 ale hotărârii atacate - partea din considerente asupra căreia contestatorii au atras atenţia - reiese că menţionarea explicită a aplicabilităţii art. 1704 din Noul C. civ. este făcută doar cu referire la contractul nr. x din 13 februarie 2013, iar nu şi în privinţa celorlalte contracte.

De altfel, motivele invocate în cadrul contestaţiei în anulare tind la o reexaminare a probelor cu privire la momentul încheierii contractelor, iar, pe de altă parte, la reanalizarea incidenţei în timp a normelor de drept material, aplicabile în cauză, aspecte care exced greşelilor materiale avute în vedere de legiuitor la edictarea normei.

În aplicarea dispoziţiilor art. 451-453 C. proc. civ., va fi dispusă obligarea în solidar a contestatorilor B. şi S.C. C. S.A. prin administrator D. la plata sumei de 4000 RON către intimatul S.C. A. S.R.L. în insolvenţă, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorii B. şi S.C. C. S.A. prin administrator D. împotriva deciziei civile nr. 805 din 21 martie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorii B. şi S.C. C. S.A. prin administrator D. împotriva deciziei civile nr. 805 din 21 martie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Obligă în solidar contestatorii B. şi S.C. C. S.A. prin administrator D. la plata sumei de 4000 RON către intimatul S.C. A. S.R.L. IN INSOLVENŢĂ, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 octombrie 2024.