Defamation damages: Partial admission against one co-defendant does not violate the principle of admissibility where solidary liability is unavailable

Şedinţa publică din data de 8 octombrie 2024

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secţia civilă, la data de 22.04.2021, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. si C., obligarea acestora la plata unei despăgubiri in cuantum de 50.000 euro pentru prejudiciul nepatrimonial creat prin faptele ilicite săvârşite de aceştia, conf. art. 253 alin. (4) C. civ.; obligarea pârâţilor la încetarea încălcării si interzicerea pentru viitor a săvârşirii de fapte care aduc atingere drepturilor nepatrimoniale ale subsemnatei, conf. art. 253 alin. (1) lit. b), C. civ.; obligarea pârâţilor să ceară public scuze reclamantei, conf. art. 253 alin. (3) lit. b) C. civ.; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecata, conf. art. 453 C. proc. civ.

2. Sentinţa Tribunalului Cluj

Prin sentinţa civilă nr. 578 din 3 noiembrie 2022, Tribunalul Cluj, secţia civilă, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., şi în consecinţă, a obligat pârâtul:

- să achite reclamantei suma de 30.000 RON, despăgubiri pentru prejudiciul nepatrimonial;

- să înceteze încălcarea drepturilor nepatrimoniale ale reclamantei şi interzicerea săvârşirii pentru viitor a unor fapte care să aducă atingere drepturilor nepatrimoniale ale acesteia.

- a obligat pârâtul B. să ceară public scuze reclamantei.

A compensat cheltuielile de judecată făcute de reclamantă şi de pârâtul B.. A respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul C.. A obligat reclamanta să achite pârâtului C., suma de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a promovat apel, pârâtul B..

3. Decizia Curţii de Apel Cluj

Prin decizia civilă nr. 186/A din 28 iunie 2023 a Curţii de Apel Cluj, a fost admis în parte apelul declarat de pârâtul B. împotriva sentinţei Tribunalului Cluj, care a fost schimbată în sensul că a fost obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 10.000 RON, cu titlu de despăgubiri, restul dispoziţiilor sentinţei fiind menţinute.

Totodată, prin aceeaşi decizie, s-a respins apelul declarat de acelaşi pârât împotriva încheierilor pronunţate în şedinţele publice din 08.11.2021 şi 08.09.2022.

Prin hotărârea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 186/A din 28.06.2023 a Curţii de Apel Cluj, s-a admis cererea de completare a deciziei şi a fost obligată intimata A. să plătească apelantului suma de 1680 RON, cheltuieli de judecată în apel, parţiale.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 186/A din 28 iunie 2023 a Curţii de Apel Cluj a declarat recurs pârâtul B., care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate ca fiind nelegală şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Recurentul a arătat că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea principiului disponibilităţii reglementat de art. 9 C. proc. civ., privind limitele procesului stabilite prin cererea de chemare în judecată a reclamantei şi apărările şi criticile acesteia, precum şi a principiului procesual înscris în art. 22 C. proc. civ., conform căruia judecătorul trebuie să se pronunţe numai asupra a ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii sale.

Recurentul a concluzionat că, atât timp cât reclamanta a solicitat exclusiv angajarea răspunderii solidare prin obligarea ambilor pârâţi la plata sumei de 50.000 euro, fără a formula în niciun moment un petit subsidiar în sensul de a se angaja răspunderea fiecăruia pentru fapta proprie, instanţa de fond nu putea proceda la admiterea acţiunii doar faţă de pârâtul B., iar instanţa de apel nu putea valida o astfel de soluţie.

Orice soluţie de admitere a acţiunii, chiar şi în parte, impunea cu necesitate a se reţine primordial, existenţa solidarităţii pasive, deoarece acesta a fost temeiul solicitat de reclamanta -intimată.

A concluzionat că este nelegală soluţia de admitere a acţiunii şi de obligare a pârâtului B. la plata unei sume de bani cu titlu de prejudiciu moral, în contextul în care instanţa a acordat altceva decât s-a cerut, fără a reţine solidaritatea pasivă invocată de reclamantă; soluţia legală era aceea a respingerii în integralitate a cererii de chemare în judecată.

Mai mult, a afirmat că nici modalitatea de reparare a prejudiciului solicitat de reclamantă nu a fost în acord cu dispoziţiile legale în materie.

Având în vedere că faptele ilicite imputate pârâţilor au constat în publicarea unor videoclipuri distincte imputate fiecărui pârât în parte apreciate ca fiind defăimătoare, videoclipuri succedate la intervale diferite de timp, a afirmat că nu există o unicitate a faptei, iar obligaţia de a cuantifica aportul la săvârşirea fiecărei fapte ilicite imputate, gravitatea afirmaţiilor fiecăruia dintre pârâţi, a impactului asupra psihicului reclamantei pentru fapta ilicită a fiecărui pârât în parte şi suma de bani pe care o pretinde de la fiecare dintre ei, revenea reclamantei.

5. Apărări formulate în cauză

Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului precum şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Astfel, critica referitoare la încălcarea principiului disponibilităţii, reglementat de art. 9 C. proc. civ., şi a principiului rolului activ, înscris în dispoziţiile art. 22 C. proc. civ., conform căruia judecătorul trebuie să se pronunţe numai asupra a ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii sale (...), constând în aceea că atât timp cât prin acţiune s-a solicitat exclusiv angajarea răspunderii solidare a ambilor pârâţi, fără un petit subsidiar în sensul angajării unei răspunderi distincte pentru fapta proprie, nu s-ar fi putut proceda la admiterea acţiunii doar faţă de unul dintre pârâţi, nu poate fi primită.

De principiu, părţile determină, prin cererile pe care le formulează, limitele în care instanţa poate analiza faptele deduse judecăţii. Pe de altă parte, instanţa este obligată să suplinească, prin demersuri concrete, lipsurile acestor cereri, solicitând părţilor să expună cât mai clar temeiurile demersurilor lor judiciare, indiferent că este vorba despre cereri sau apărări.

În speţă, se constată că intimata-reclamantă a chemat în judecată pe pârâţii B. şi C. pentru a fi obligaţi în solidar la repararea prejudiciului nepatrimonial cauzat prin faptele ilicite săvârşite de aceştia, iar instanţele de fond, în baza probatoriului administrat au concluzionat că în cazul unuia dintre pârâţi (C.) nu se poate reţine săvârşirea vreunei astfel de fapte, fapta ilicită reclamată prin cererea de chemare în judecată verificându-se numai în persoana celuilalt pârât (B.).

În această situaţie, când condiţiile răspunderii civile delictuale se regăsesc îndeplinite doar în persoana unuia dintre pârâţii chemaţi în judecată, acţiunea nu poate fi admisă decât în parte, adică împotriva persoanei vinovate de săvârşirea faptei ilicite imputate, aspect ce nu reprezintă schimbarea obiectului pricinii sau acordarea a altceva decât s-a solicitat (aşa cum consideră recurentul pârât), ci doar o acordare parţială a celor pretinse de reclamant.

Prin obligarea la despăgubiri a numai unuia dintre pârâţii chemaţi în judecată, şi într-un cuantum mai mic decât cel pretins, nu sunt depăşite limitele procesului stabilite prin cererea de chemare în judecată a reclamantei, ci ceea ce s-a acordat se situează în interiorul acestor limite; practic, se acordă reclamatei mai puţin decât a solicitat, soluţie posibilă din punct de vedere al principiului disponibilităţii, întrucât a acorda mai puţin nu înseamnă a depăşi.

În ceea ce priveşte maniera în care s-a făcut cuantificarea daunelor şi despăgubirilor acordate, Înalta Curte reţine că aceste critici exced unui veritabil motiv de nelegalitate şi tind la o reapreciere asupra situaţiei de fapt, ceea ce depăşeşte sfera de control a instanţei de recurs, astfel cum este reglementată de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care stabileşte că recursul urmăreşte examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, faţă de cele mai sus expuse, Înalta Curte apreciază că în mod corect, instanţa de apel a stabilit la rândul său că "neîndeplinirea în cauză a condiţiilor prevăzute de lege pentru a fi antrenată răspunderea solidară a pârâţilor, ca urmare a faptului că din probaţiunea administrată a rezultat săvârşirea faptei ilicite numai de către unul dintre pârâţi, nu poate conduce la concluzia inadmisibilităţii obligării unuia singur dintre pârâţi la plata de despăgubiri în favoarea reclamantei".

Critica privind neindicarea cuantumului sumelor solicitate şi aportul fiecărui pârât la săvârşirea faptei ilicite nu poate fi primită, întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie şi nu de nelegalitate dintre cele expres şi limitativ prevăzute art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reţinând că sunt neîntemeiate criticile invocate în cererea de recurs, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge ca nefondat, recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 186A din 28 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 octombrie 2024.