Prefect’s permit challenge deemed lawful exercise of powers; damages claim rejected.

Şedinţa publică din data de 8 octombrie 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V- a civilă la data de 16 octombrie 2020 sub nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii Inspectoratul Regional în Construcţii Bucureşti - Ilfov (calitate procesuală preluată de Inspectoratul Regional în Construcţii Bucureşti- Ilfov) şi Prefectul Judeţului Ilfov, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să-i oblige în solidar la plata sumei de 2.873.933 RON despăgubiri materiale determinate de promovarea în instanţă a acţiunii privind anularea autorizaţiei de construire şi a certificatului de urbanism nr. x din 11 iunie 2014 şi a autorizaţiei de construire nr. x din 22 septembrie 2014, acţiune respinsă de Tribunalul Ilfov, prin sentinţa civilă nr. 640/06.03.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2016, sumă actualizată cu dobânda legală şi indicele de inflaţie de la data introducerii acţiunii şi până la data plăţii, precum şi a sumei de 487.180 RON daune morale provocate de suferinţele psihice suferite ca urmare a consecinţelor produse de aceeaşi acţiune promovată în mod nelegal de pârâtul Prefectul Judeţului Ilfov, sumă actualizată cu dobânda legală şi indicele de inflaţie de la data introducerii acţiunii şi până la data plăţii.

2. Hotărârea pronunţată în cauză

Prin sentinţa civilă nr. 1350 din 24 septembrie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamantul A..

3. Decizia Curţii de Apel Bucureşti

Prin decizia civilă nr. 497 A din 29 martie 2022 a fost respins ca nefondat apelul, soluţie recurată de reclamantul A..

4. Calea de atac exercitată în cauză şi motivele de recurs

Soluţia de respingere a apelului ca nefondat, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, a fost recurată de reclamantul A., care solicită admiterea recursului, casarea hotârârii atacate, iar în rejudecare admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

A invocat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi a arătat că au fost încălcate normele de drept material conţinute de art. 219-224 C. proc. civ., referitoare la răspunderea persoanelor de drept privat pentru faptele ilicite ale organelor lor de conducere pentru funcţiile încredinţate, ale art. 252 ale O.U.G. nr. 57/2019 privind atribuţiile prefectului, precum şi dispoziţiile art. 1353 din C. civ., întrucât instanţa de apel a adus argumente care nu corespund pretenţiei deduse judecăţii întemeiată pe răspunderea civilă delictuală.

A invocat şi încălcarea prevederilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ., susţinând că instanţa de fond şi cea de apel aveau obligaţia să lămurească orice aspecte pe care le-ar fi considerat neclare, inclusiv cele care ţineau de calificarea în drept a pretenţiilor şi să le pună în discuţia părţilor cu referire la abuzul de drept.

În continuare, a arătat că instanţa de apel a dat o interpretare greşită temeiurilor de drept invocate sau faptelor săvârşite, deşi acţiunea promovată de pârât având ca obiect anularea certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de construire a fost formulată cu încălcarea atribuţiilor de serviciu şi în lipsa unei norme care să impună acest demers, ceea ce o califică ca fiind ilicită şi exercitată în mod abuziv.

A învederat că pârâtul Prefectul Ilfov avea obligaţia legală să exercite mai întâi controlul de legalitate al proceselor-verbale de control nr. x din 24 martie 2016 şi nr. 17250 din 24 martie 2016 prin care s-a apreciat că s-a autorizat realizarea de locuinţe colective cu depăşirea valorilor maxime a coeficienţilor urbanistici ori a regimului de înălţime, însă acest pârât, la sugestia fostului Inspectorat Regional în Construcţii Bucureşti - Ilfov, în prezent Inspectoratul Judeţean în Construcţii Ilfov, a promovat acţiunea privind anularea autorizaţiei de construire nr. x din 22 septembrie 2014, emisă de primarul oraşului Popeşti-Leordeni, precum şi a certificatului de urbanism nr. x din 11 iunie 2014, acţionând abuziv şi nejustificat, cu consecinţa îngrădirii dreptului de dispoziţie asupra proprietăţii sale şi a imposibilităţii de a valorifica apartamentele construite în baza autorizaţiei.

A mai criticat faptul că instanţa de apel s-a raportat în motivarea sa numai la respingerea acţiunii ce a format obiectul dosarului nr. x/2017 a Tribunalului Ilfov, motivând că prin această hotărâre nu se constată automat existenţa faptei ilicite în sarcina pârâţilor sau că nu există persoane responsabile, fără a da, însă, eficienţă dispoziţiilor art. 219-2024 C. civ. ori art. 1353 C. civ. şi interpretând greşit probele administrate în cauză, care dovedeau abuzul de drept şi fapta ilicită cauzatoare de prejudicii săvârşită de pârâţi.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Inspectoratul de Stat în Construcţii a solicitat respingerea recursului ca nefondat, motivat de faptul că în mod legal instanţa de apel a constatat corecta aplicare de către prima instanţă a art. 14, 15, 1353 din C. civ. şi art. 12 alin. (1) şi (2) teza I din C. proc. civ., atunci când, în urma verificării elementelor specifice răspunderii pentru săvârşirea unei fapte ilicite, vizând presupusa încălcare a unor dispoziţii legale imperative de către Inspectoratul Judeţean în Construcţii Ilfov şi de către intimatul Prefectul Judeţului Ilfov, a ajuns la concluzia că pârâţii au acţionat în limitele atribuţiilor conferite de lege şi cu bună-credinţă.

Totodată, intimatul-pârât a arătat că nu pot fi primite critici referitoare la situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel sau la modul î care au fost apreciate probele, ci doar acele critici care se pot încadra în motivele de casare prevăzute de lege, întrucât recursul nu presupune reexaminarea cauzelor sub toate aspectele, ci doar exercitarea unui control de legalitate, susţineri ce se subsumează unei veritabile excepţii de nulitate, calificată ca atare şi supusă dezbaterilor părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii, dedusă din apărările formulate prin întâmpinare, aceasta este nefondată, întrucât recurentul aduce în discuţie critici referitoare la încălcarea şi greşita aplicare în speţă a dispoziţiilor art. 219-224 C. proc. civ., art. 252 din O.U.G. nr. 57/2019 privind atribuţiile prefectului, precum şi a dispoziţiilor art. 1353 din C. civ., dar şi împrejurarea că, în raport de prevederile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., instanţele fondului aveau obligaţia să pună în discuţia contradictorie a părţilor aspectele considerate neclare cu privire la calificarea în drept a pretenţiilor; aceste critici pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Pe fond, examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată neîntemeiat recursul, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

Astfel, recurentul-reclamant a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., conturat prin încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 219-224 C. proc. civ., art. 252 ale O.U.G. nr. 57/2019 privind atribuţiile prefectului, precum şi dispoziţiile art. 1353 din C. civ.. De asemenea, a invocat faptul că instanţa de apel nu au pus în discuţia contradictorie a părţilor aspectele ambigue privitoare la calificarea în drept a pretenţiilor, aşa cum impuneau prevederile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., aspect ce se subsumează motivului de casare pevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Este nefondată critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 219-224 C. civ., privind răspunderea persoanelor de drept privat şi de drept public, întrucât în mod corect instanţele fondului au considerat că, prealabil analizei chestiunii răspunderii juridice a persoanei de drept public din perspectivă delictuală, trebuia lămurit mai întâi dacă faptele imputate au avut sau nu loc în exerciţiul unui drept al pârâtului, iar apoi, odată stabilit că era vorba de exerciţiul unui drept - respectiv, prerogativa prefectului de a verifica legalitatea actelor administrative ale administraţiei publice locale, cum sunt şi autorizaţia de construire şi certificatul de urbanism emise de Primăria Popeşti-Leordeni, şi de a decide oportunitatea atacării lor în justiţie, prerogative recunoscute de art. 252 şi art. 255 din O.U.G. nr. 57/2019 - trebuia verificat în ce măsură acest drept era exercitat abuziv în sensul art. 1353 din C. civ. şi a art. 14-15 din C. civ.

Aşadar, dispoziţiile art. 219-224 C. civ., despre care se pretinde în cererea de recurs că au fost încălcate, deveneau relevante doar în măsura în care se ajungea la concluzia că Prefectul Judeţului Ilfov şi-ar fi exercitat în mod abuziv prerogativa de a introduce acţiunea în anularea autorizaţiei de construire şi a certificatului de urbanism; câtă vreme instanţele fondului nu au reţinut în fapt un exerciţiu abuziv al dreptului, nu s-a mai pus nici problema analizei răspunderii civile delictuale ale persoanei juridice de drept public, conform normelor amintite, evocate în cererea de recurs.

În realitate, nemulţumirile recurentului-reclamant nu vizează greşita aplicare a art. 219-224 C. civ. şi art. 252 din O.U.G. nr. 57/2019, ci modul în care instanţele de fond au evaluat situaţia de fapt premisă, respectiv dacă acţiunea prefectului a fost una vădit nejustificată şi asumat păgubitoare pentru reclamant ("războiul dintre autorităţi") sau dimpotrivă, acesta a acţionat în limitele marjei sale de apreciere şi în virtutea obligaţiei de a veghea asupra legalităţii actelor administraţiei publice locale, chestiune care însă excede analizei instanţei de recurs, care se mărgineşte la verificarea modului în care au fost aplicate regulile de drept la o situaţie de fapt definitiv stabilită şi care nu poate fi mai poate fi reapreciată.

De asemenea, nu se poate considera că instanţa de apel nu ar fi pus în discuţia contradictorie a părţilor, conform art. 22 C. proc. civ., chestiunile juridice referitoare la problema abuzului de drept, în condiţiile în care prima instanţă examinase deja această chestiune în însăşi sentinţa sa; tribunalul a analizat dispoziţiile art. 14-15 din C. civ. şi art. 12 C. proc. civ. şi problema abuzului de drept atât la nivel teoretic, cât şi în concret, cu referire la acţiunea în justiţie declanşată de pârâtul Prefectul Judeţului Ilfov, astfel încât părţile au fost în măsură prin chiar cererea de apel şi întâmpinarea formulată în apel să formuleze susţineri, critici şi apărări pe această chestiune.

Prin urmare, vor fi respinse atât argumentele recurentului subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., referitoare la aplicarea nelegală a dispoziţiilor art. 219-224 C. civ. şi art. 252 din O.U.G. nr. 57/2019, cât şi cele circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., privitor la neexercitarea de către instanţa de apel a rolului său activ în aflarea adevărului, prin pretinsa neutilizare a prerogativelor prevăzute de art. 22 alin. (2) din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte restul criticilor şi argumentelor invocate de recurent, se constată că, în privinţa art. 1353 C. civ. invocat în recurs, potrivit cu care "Cel care cauzează un prejudiciu prin chiar exerciţiul drepturilor sale nu este obligat să-l repare, cu excepţia cazului în care dreptul este exercitat abuziv", instanţele fondului au argumentat în fapt că nu s-a dovedit că pârâtul ar fi acţionat, în virtutea prerogativelor sale de a formula acţiune în justiţie, cu scopul de a păgubi sau vătăma pe reclamant într-un mod excesiv şi nerezonabil şi contrar bunei-credinţe prevăzute de art. 14 din C. civ., atunci când a solicitat în instanţă anularea autorizaţiei de construire nr. x/2014 şi a certificatului de urbanism nr. x/2014 eliberate de Primarul Oraşului Popeşti Leordeni, ci în interiorul marjei sale de apreciere şi a obligaţiei de a verifica legalitatea actelor administrative ale administraţiei locale, atunci când în urma unor procese-verbale de control din 2016 întocmite de Inspectoratul de Stat în Construcţii au rezultat indicii de nelegalitate a actelor atacate.

Instanţa de apel a reţinut că simpla respingere a acţiunii ce a format obiectul dosarului nr. x/2016, introdusă de Prefectul Judeţului Ilfov "nu conduce prin ea însăşi la concluzia exercitării abuzive a drepturilor recunoscute de lege". S-a constatat, din verificarea proceselor-verbale de control întocmite de Inspectoratul de Stat în Construcţii, care au stat la baza acţiunii în justiţie formulată de prefect, că nu rezultă caracterul vădit neîntemeiat al acestora, iar "normele invocate de către personalul cu atribuţii de control din cadrul Inspectoratul Regional în Construcţii Bucureşti - Ilfov (IRCBI) nu sunt lipsite de fundament raţional"; de asemenea, s-a reţinut că probele administrate nu reliefează starea conflictuală dintre autorităţi, pe care o invocă reclamantul.

Or, restul criticilor formulate de reclamant prin cererea de recurs urmăresc să conteste nu modul de aplicare a dreptului, ci aceste statuări în fapt şi aprecieri ale instanţelor fondului cu privire la încadrarea prefectului în marja sa de apreciere şi de acţiune, pe baza cărora au fost pronunţate soluţiile de respingere a acţiunii de faţă şi să solicite o reevaluare a lor în sensul stabilirii caracterului excesiv şi nerezonabil, lipsit de bună-credinţă al Prefectului Judeţului Ilfov, pentru a se constata un exerciţiu abuziv al dreptului acestuia de a ataca în justiţie autorizaţia de construire a reclamantului.

Aceste critici nu pot fi primite şi analizate în recurs, întrucât tind la reevaluarea probelor şi a situaţiei de fapt şi la cenzurarea aprecierilor instanţelor de fond cu privire la depăşirea de către prefect a limitelor în care îşi putea exercita dreptul său la acţiune, ceea ce contravine prevederilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în conformitate cu care recursul poate fi declarat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute în mod expres şi limitativ de acest text de lege şi doar în scopul examinării conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum stabilesc prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reţinând că sunt neîntemeiate criticile invocate în cererea de recurs, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 497A din 29 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 octombrie 2024.