Tort claim against physician and hospital for rude conduct fails; cassation appeal dismissed, plaintiff ordered to pay costs.

Şedinţa publică din data de 8 octombrie 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti la data de 20.05.2020 sub dosar nr. x/2020, reclamanta A., personal şi ca reprezentant legal al minorului B., a solicitat în contradictoriu cu pârâţii dr. C. şi Spitalul Clinic de Urgenţă Marie S. Curie obligarea acestora la plata de daune în cuantum de 100.000 euro cu titlu de daune morale.

A arătat că cererea sa se circumscrie dispoziţiilor procedurale civile, precum şi ale C. civ., respectiv art. 1349, 1373, 1357, art. 72, art. 252-257 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 565/19.01.2021, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 768/07.07.2023 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a, a fost respinsă ca nefondată cererea de chemare în judecată, fiind respinsă ca nefondată şi cererea pârâtului Spitalul Clinic de Urgenţă Marie S. Curie de acordare a cheltuielilor de judecată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia civilă nr. 1645A din 7 decembrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă A., a fost admis apelul declarat de apelantul pârât Spitalul Clinic de Urgenţă Marie S. Curie şi a fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul că obligării reclamantei la plata sumei de 3570 RON cheltuieli de judecată către pârâtul Spitalul Clinic de Urgenţă Marie S. Curie şi la plata sumei de 2395 RON cheltuieli de judecată în apel către acelaşi apelant pârât. Au fost păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei. A fost respinsă ca neîntemeiată cererea intimatei pârâte de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1645 A din 7 decembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs recurenta- reclamantă A., aceasta prevalându-se de motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6, 8 şi ale art. 488 alin. (2) teza finală C. proc. civ.

II.1. Motivele de recurs

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut că, în opinia sa, hotărârea recurată este lipsită de motivare, fiind rezultatul unei cercetări superficiale a aspectelor reclamate, a contextului şi a probelor existente la dosarul cauzei.

A precizat că soluţia instanţei de apel este o transpunere a hotărârii primei instanţe, fără o examinare a motivelor de apel ce au fost învederate acesteia.

A reiterat că instanţa de control judiciar, în temeiul efectului devolutiv al apelului, nu a verificat legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe, prin raportare la scopul urmărit de reclamantă prin promovarea acţiunii, fără a stabili situaţia de fapt reală, sub toate aspectele sesizate şi în raport de particularităţile speţei.

Mai mult, în susţinerea argumentaţiei sale, a precizat că situaţia de fapt reţinută de către prima instanţă a fost generată de înscrisuri (Decizia 195/2022 a Comisiei Superioare de Disciplină a Colegiului Naţional al Medicilor), care nici nu au fost aduse la cunoştinţa reclamantei, nu au fost comunicate şi nici nu au fost puse în discuţia părţilor, neregăsindu-se în dosarul electronic al cauzei.

Recurenta a exemplificat că instanţa de apel nu a menţionat care ar fi argumentele sau prevederile legale care certifică sau legalizează o anumită conduită a cadrelor medicale faţă de pacienţi si că instanţa de apel nu a explicat ce se înţelege prin comportamente autoritare, tonuri ridicate şi fondul volumului mare de muncă.

A concluzionat că teza pe baza căreia s-a realizat cererea sa de chemare în judecată este norma comună, şi anume art. 1349 C. civ., care conduce spre reglementări speciale sub aspectul drepturilor încălcate.

Recurenta şi-a exprimat nemulţumirea şi cu privire la faptul că teza cererii sale de chemare în judecată a fost flagrant deturnată de către instanţa de fond prin examinarea conţinutului unei probe al cărui emitent nu era parte în dosar, probă ce nu a fost comunicată părţii şi nici adusă la cunoştinţa acesteia prin nici o modalitate.

În continuare, recurenta, în motivarea demersului de faţă, a invocat dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi a arătat că dreptul la un proces echitabil a devenit din garanţie formală, un drept substanţial.

A susţinut că total contrar acestui principiu, soluţia Curţii de apel, a omis să verifice anumite aspecte şi a parcurs superficial altele, a examinat acte şi înscrisuri ce nu au făcut obiectul cererii in sine şi în consecinţă, a pronunţat o hotărâre nemotivată sau cu motive contrare.

În susţinerea celor afirmate, a făcut referire la practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi la practica CEDO (cauza Albina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României) şi a reiterat că instanţa are obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă (...), de a proteja părţile împotriva unor soluţii sau măsuri discreţionare dispuse de către instanţele de judecată.

În privinţa motivului de casare prevăzut de art. 488, alin. (1) pct. 4 si 8 C. proc. civ., recurenta a învederat că soluţiile pronunţate în cauză nu exprimă propriile convingeri ale completurilor despre aspectele deduse judecaţii, ci reproduc aspecte regăsite în cercetările comisiilor de disciplină din cadrul Colegiului Medicilor.

A susţinut că instanţa nu a fost învestită cu cercetarea si cenzura deciziilor comisiilor de disciplină; cererea sa nu este o contestaţie la nivelul instanţei a deciziei colegiului medicilor, chestiune ce aparţine competenţei instanţelor de contencios administrativ.

Recurenta, în continuare a făcut trimitere la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. cu privire la imixtiunea instanţei de judecată în sfera activităţii executive sau legislative şi a arătat că atunci când instanţa efectuează acte ce intră în atribuţiile altor autorităţi săvârşeşte un abuz de putere.

A conchis că în litigiul pendinte instanţa a săvârşit un exces de putere, atât timp cât nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau a unei probe hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

In susţinerea alegaţiilor sale, recurenta, a mai arătat că instanţa judecătorească nu poate ignora cadrul procesual al litigiului, dar si că judecătorii hotărăsc doar asupra obiectului cererii deduse judecăţii, prin introducerea din oficiu a altor persoane in cauză, peste voinţa părţilor, abuzând de rolul său activ.

In esenţă, a mai criticat şi faptul că decizia comisiei de disciplină este un fapt susceptibil de a fi contestat, deci nu poate avea o valoare definitivă şi absolută, având in vedere că cercetarea disciplinară de la nivelul colegiului medicilor este una improprie şi care nu a avut nicio legătură cu aspectele sesizate prin plângerea reclamantei.

In acest context, a invocat ca o teza suplimentară celor prevăzute de art. 488 C. civ., în raport de care s-a susţinut că instanţa a încălcat dreptul la un proces echitabil.

În final, recurenta a concluzionat că nerespectarea dreptului la un proces echitabil constituie exces de putere.

II.2. Apărările formulate în cauză

În termen legal, respectiv în termen de 30 de zile de la comunicarea cererii de recurs, intimatul-pârât Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Marie Sklodowska Curie a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea deciziei civile nr. 1645A din 07 decembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a 4-a Civilă, ca fiind legală şi temeinică.

Intimatul-pârât, a arătat că motivele de recurs invocate nu pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 si 8 C. proc. civ., întrucât fac trimitere la situaţia de fapt şi la probele administrate la fond, fapt ce excede controlului de legalitate specific căii de atac extraordinare a recursului.

A mai precizat că scopul prezentului recurs este repunerea în discuţie a probelor şi o reinterpretare a acestora de către instanţa de recurs, fapt inadmisibil în această etapă procesuală.

În privinţa primului motiv de recurs prin care s-a invocat nemotivarea de către instanţa de apel a deciziei recurate, intimatul pârât a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat.

Cu privire la argumentul recurentei în sensul că decizia recurată este nemotivată, intimatul a precizat că instanţa de apel a efectuat o evaluare temeinică si completă a probelor administrate si a aspectelor care au rezultat din cercetarea dosarului.

In privinţa necomunicării către recurentă a deciziei nr. 195/2022, emisă de Colegiul Medicilor, a arătat că înscrisul a fost depus la dosarul cauzei în cursul judecăţii instanţei de fond, aspect care ţine de temeinicia deciziei recurate şi nu de legalitatea acesteia.

Intimata pârâtă, C., a formulat întâmpinare prin care a solicitat in principal, anularea recursului întrucât nu se încadrează în motivele prevăzute limitativ în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. În subsidiar a solicitat respingerea recursului ca fiind neîntemeiat.

Cu titlu prealabil, intimata a solicitat admiterea excepţiei netimbrării şi anularea cererii de recurs.

A mai solicitat să se constate nulitatea recursului formulat de recurenta reclamantă, întrucât acesta nu se încadrează în motivele de casare prevăzute în art. 488 C. proc. civ.

Mai mult, motivele arătate de recurentă sunt formal invocate, iar recursul nu cuprinde critici întemeiate cu privire la legalitatea deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti.

III. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate prin motivele de recurs, raportat la actele şi lucrările dosarului, precum şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte apreciază ca nefondat recursul declarat în cauză pentru motivele ce succed:

Recurenta-reclamantă A. a invocat ipotezele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6, 8 şi cele ale art. 488 alin. (2) teza finală C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 6 C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, recurenta a susţinut, pe de o parte, că decizia recurată este lipsită de motivare, fiind rezultatul unei cercetări superficiale a aspectelor reclamate, a contextului, precum şi a probelor din dosarul cauzei, iar pe de altă parte a arătat că soluţia instanţei de apel nu a verificat legalitatea şi temeinicia sentinţei şi nu a stabilit situaţia de fapt reală, sub toate aspectele sesizate şi în raport de particularităţile speţei.

Înalta Curte constată că decizia atacată corespunde standardelor de motivare stabilite prin dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât instanţa de apel, în limitele devoluţiunii stabilite prin motivele de apel - determinate de ceea ce s-a apelat, precum şi de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă - a răspuns criticilor susţinute de reclamantă prin motivele de apel, verificând stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de prima instanţă.

În plus, Curtea de Apel a analizat condiţiile cumulative pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a intimaţilor-pârâţi, verificând existenţa faptei ilicite, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi a vinovăţiei, concluzionând că nu a reieşit folosirea de către intimata-pârâtă a unui limbaj ireverenţios şi jignitor, astfel cum a fost invocat de recurentă.

Instanţa de apel a analizat obiectul cererii, susţinerile părţilor, a arătat motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia pronunţată, argumentele juridice pentru care s-a schimbat în parte sentinţa apelată, precum şi cele pentru care s-a menţinut soluţia primei instanţe de respingere a pretenţiilor reclamantei şi a reţinut că răspunderea civilă delictuală poate fi angajată doar în situaţia îndeplinirii tuturor condiţiilor răspunderii civile delictuale.

Instanţa de apel a demonstrat aplicarea normelor de drept incidente la situaţia de fapt din speţă, prin referiri concrete la materialul probator administrat în cauză, astfel încât decizia recurată cuprinde toate elementele de natură a permite instanţei de recurs realizarea controlului judiciar.

Faţă de referirea recurentei la jurisprudenţa CEDO, potrivit acestei jurisprudenţe constante, dreptul la un proces echitabil, din perspectiva art. 6 din Convenţie, include, în esenţă, obligaţia instanţelor naţionale de a-şi motiva hotărârile (Hotărârea Ruiz Torija împotriva Spaniei din 9 decembrie 1994, Hotărârea Higgins împotriva Franţei din 19 februarie 1998 şi Hotărârea Hirvisari împotriva Finlandei din 27 septembrie 2001).

Acest imperativ de motivare a hotărârilor judecătoreşti serveşte unui dublu obiectiv. Pe de o parte, este menit să asigure că dreptul de a fi audiat în instanţă este respectat şi că, prin urmare, instanţa ia în considerare în suficientă măsură argumentele părţilor (Hotărârea Jokela împotriva Finlandei din 21 mai 2002 şi Hotărârea Nedzela împotriva Franţei din 27 iunie 2006), iar pe de altă parte, el serveşte la realizarea controlului judecătoresc în căile de atac.

În speţă, acest deziderat a fost atins, sub ambele sale aspecte.

Instanţele fondului au procedat la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, astfel că au fost respectate cerinţele unui proces echitabil; obligaţia instanţelor naţionale de a-şi motiva hotărârile judecătoreşti nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument punctual, ci este suficient să fie examinate tezele de fapt şi de drept propuse de părţi în susţinerea propriilor poziţii, chiar şi prin considerente comune, precum şi să fie exteriorizată această analiză într-o manieră care să facă decelabil raţionamentul care a condus la adoptarea soluţiei dispusă prin hotărârea judecătorească. Or, decizia atacată trece acest test, răspunde susţinerilor şi apărărilor apelantei, pe care le analizează şi le înlătură într-o manieră clară.

Faţă de faptul că recurenta a invocat şi ipoteza motivelor contradictorii din cuprinsul considerentelor deciziei recurate, Înalta Curte constată că o atare susţinere este pur formală, iar invocarea acestui motiv de casare se referă în realitate la nemulţumirea recurentei cu privire la modul de luare a interogatoriului, de interpretare a activităţii Comisiei de disciplină, de modul în care instanţele de fond şi de apel au reţinut situaţia de fapt.

Pe de altă parte, împrejurarea că recurenta-reclamantă are o manieră proprie de interpretare a probatoriului administrat în cauză şi că nu este de acord cu argumentaţia instanţei de apel, sub aspectul soluţiei, nu echivalează cu o nemotivare şi nu determină incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurenta a mai invocat şi faptul că instanţa de apel nu a verificat legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe, prin raportare la situaţia de fapt reală şi la particularităţile cauzei, pronunţând soluţia prin prisma unei situaţii de fapt străine de cea dedusă judecăţii, necunoscute recurentei, însă criticile expuse în cuprinsul cererii de recurs care privesc modul de evaluare a situaţiei de fapt şi de interpretare a probelor administrate în cauză (necomunicarea deciziei nr. 195/2022 aparţinând Comisiei Superioare de Disciplină a Colegiului Naţional al Medicilor, analiza depoziţiilor martorilor, modul de administrare a interogatoriului pârâtei, faptul că instanţa de apel nu a analizat comportamentul reclamantei, că instanţele nu au administrat probatoriul necesar pentru a clarifica conduita pârâtei), nu pot fi subsumate motivelor de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., întrucât ele pun în discuţie temeinicia, iar nu legalitatea deciziei atacate.

Aceste critici exced unui veritabil motiv de nelegalitate şi tind la o reanalizare a probatoriilor şi implicit la o reapreciere asupra situaţiei de fapt, ceea ce depăşeşte sfera de control a instanţei de recurs, astfel cum este reglementată de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care stabileşte că recursul urmăreşte examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. - instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti - recurenta susţine că instanţa de apel a dat dovadă de exces de putere prin extinderea unor prerogative asupra unor chestiuni ce nu impun competenţa unei instanţe. În opinia recurentei, excesul de putere poate semnifică şi schimbarea obiectului cererii, introducerea în cauză a altor persoane, peste voinţa părţilor şi însuşirea concluziilor unei alte entităţi, cu transgresarea cadrului litigiului stabilit de părţi. În speţă, în mod greşit instanţa de apel a dat valoare incontestabilă soluţiei dată de Comisia de Disciplină din cadrul Colegiului Medicilor, în condiţiile în care instanţele nu fuseseră sesizate cu cenzurarea hotărârii comisiilor de disciplină, procedură ce fusese deschisă de parte în paralel şi distinct de cea de faţă.

Înalta Curte observă că încălcarea limitelor puterii judecătoreşti presupune imixtiunea în atribuţiile şi competenţa altor puteri ale statului, de natură a înfrânge principiul separaţiei puterilor în stat, iar nu chestiuni legate de schimbarea obiectului dedus judecăţii, aspect încadrabil în realitate în dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., însă chiar şi în cadrul dat de acest motiv de casare, critica nu se susţine, întrucât instanţa de apel nu a operat cu o schimbare a obiectului acţiunii, ci doar a luat în considerare, în analiza şi evaluarea situaţiei de fapt, ca probă, inclusiv conţinutul deciziei comisiei de disciplină la care se referă recurenta.

În virtutea principiului rolului activ, consacrat legislativ prin disp. art. 22 C. proc. civ. instanţa poate dispune oricum administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc.

Astfel, instanţa nu numai că nu a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, ci era obligată să analizeze în cauză toate mijloacele de probă pe care le considera pertinente şi utile aflării adevărului, inclusiv Decizia nr. 195/2022 a Comisiei Superioare de Disciplină, pe care a coroborat-o cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, astfel încât se poate conchide că decizia recurată a fost legal pronunţată în baza întregului probatoriu administrat în cauză.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentei privind necomunicarea deciziei mai-sus arătate şi o eventuală încălcare a principiului contradictorialităţii, precum şi presupunerea recurentei ca aceste înscrisuri ar fi fost depuse ulterior rămânerii în pronunţare, acestea urmează a fi înlăturate.

Aşa cum s-a arătat şi în decizia curţii de apel, amintita decizie a comisiei de disciplină a fost depusă la dosarul cauzei, încă din faţa prime instanţe, la 7 martie 2023; în virtutea art. 10 C. proc. civ. părţile au obligaţia de a studia dosarul şi de a urmări soluţionarea acestuia, astfel încât nu se poate reţine încălcarea principiului contradictorialităţii.

Legat de susţinerile recurentei referitoare la modul în care instanţa de apel trebuia sau nu să analizeze decizia comisiei de disciplină şi celelalte probe, trebuie reamintit că instanţa de recurs realizează exclusiv un control de legalitate, nu şi de temeinicie a hotărârii recurate, astfel încât nu poate proceda la verificarea situaţiei de fapt deja stabilite şi nici la reaprecierea materialului probator al cauzei - atribuţie exclusivă a instanţelor de fond, care sunt suverane cu privire la administrarea şi evaluarea probatoriului necesar cauzei, art. 488 pct. 8 C. proc. civ. nefiind incident în asemenea situaţii.

În aplicarea dispoziţiilor art. 451-453 C. proc. civ., se va dispune obligarea recurentei-reclamante A. la plata sumei de 2393 RON către intimatul-pârât Spitalul Clinic de Urgenţă Marie S. Curie cu titlu de cheltuieli de judecată.

Va fi respinsă cererea de obligare a recurentei-reclamante A. la plata sumei solicitate de intimata-pârâtă C., cu titlu de cheltuieli de judecată, întrucât nu s-a făcut dovada acestora.

Pentru considerentele expuse, fiind constatată legalitatea deciziei recurate, reţinând că sunt neîntemeiate criticile invocate în cererea de recurs, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge ca nefondat, recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1645A din 7 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă pe recurenta-reclamantă A. la plata sumei de 2393 RON către intimatul-pârât Spitalul Clinic de Urgenţă Marie S. Curie cu titlu de cheltuieli de judecată.

Respinge cererea de obligare a recurentei-reclamante A. la plata sumei solicitate de intimata-pârâtă C., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 octombrie 2024.