Municipality prevails in real estate recovery action against film company; appellate decision quashed and remanded after Supreme Court ruled statutory compensation right does not block revendication

Şedinţa publică din data de 8 octombrie 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud sub nr. x/2022, reclamantul Oraşul Năsăud a chemat în judecată pe pârâta Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor "RomâniaFilm", solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor "RomâniaFilm" la lăsarea în deplină proprietate şi posesie a reclamantului a imobilului Cinematograf "A." situat în Oraşul Năsăud, x jud. Bistriţa-Năsăud, compus din teren în suprafaţă de 981 m.p. înscris în C.F. nr. x Năsăud cu nr. top. x şi clădire cu destinaţia de cinematograf cu regim de înălţime P+l, în suprafaţă construită la sol de 495 m.p., înscrisă în C.F. nr. x Năsăud, rectificarea cărţii funciare nr. x Năsăud în sensul radierii dreptului de proprietate al Regiei Autonome a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor "RomâniaFilm" asupra terenului şi clădirii cu destinaţia de cinematograf şi înscrierea dreptului de proprietate publică a Oraşului Năsăud asupra acestora şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului litigiu.

Reclamantul şi-a întemeiat în drept cererea de chemare în judecată pe dispoziţiile Legii nr. 303/2008, O.U.G. nr. 7/2008, Legea nr. 328/2006, art. 863, art. 865, art. 563, art. 907, art. 908 C. civ., art. 136 din Constituţia României.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de tribunal:

Prin sentinţa civilă nr. 2562/F din 3 noiembrie 2022 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dosarul nr. x/2022, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Oraşul Năsăud în contradictoriu cu pârâţii RADEF RomâniaFilm şi Statul Român.

Pârâta RADEF RomâniaFilm a fost obligată să lase în deplina proprietate şi posesie reclamantului imobilul Cinematograf "A.", situat în oraşul Năsăud, Piaţa Unirii, nr. 2, judeţ Bistriţa-Năsăud, compus din teren în suprafaţă de 981 m.p. şi clădire cu destinaţie de cinematograf, înscrise în C.F. nr. x Năsăud, nr. cadastrale 27138, 27138-C1.

S-a dispus rectificarea cărţii funciare nr. x Năsăud în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei RADEF "România Film" asupra cotei de 700/981 din imobilul teren în suprafaţă de 981 m.p. înscris în C.F. x Năsăud, nr. cadastral x şi asupra clădirii cu destinaţie de cinematograf existente pe acest teren, cu nr. cadastral x.

S-a dispus intabularea dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului teren în suprafaţă de 981 m.p. şi asupra clădirii cu destinaţie de cinematograf existente pe acest teren, înscrise în C.F. nr. x Năsăud, nr. cadastral x, 27138-C1.

Pârâta RADEF RomâniaFilm a fost obligată la plata către reclamant a sumei de 18.232,38 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel de curtea de apel:

Prin încheierea din 9 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a fost admisă cererea Oraşului Năsăud prin Primar, în sensul că s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. IV şi ale art. VI din Legea nr. 101/2023 pentru completarea O.G. nr. 39/2005, raportat la dispoziţiile art. 136 alin. (2) şi (4), art. 1 alin. (3) şi (5), art. 21 din Constituţia României.

Prin decizia nr. 332A din 23 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor RomâniaFilm prin administrator judiciar SCP Tanasă şi B. împotriva sentinţei civile nr. 2562/F din 3 noiembrie 2022 a Tribunalului Bistriţa- Năsăud.

A fost schimbată în tot sentinţa apelată, în sensul că a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Oraşul Năsăud prin Primar pentru revendicare, rectificare C.F. şi intabulare.

A obligat intimatul Oraşul Năsăud să plătească apelantei suma de 5.546,19 RON cheltuieli de judecată în apel.

4. Calea de atac formulată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 332A din 23 noiembrie 2023 şi a încheierii de şedinţă din 9 noiembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a formulat recurs recurentul-reclamant Oraşul Năsăud prin Primar, întemeiat în drept pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârilor recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Cu privire la încheierea din 9 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a solicitat casarea acesteia pentru motivul prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât încheierea este nemotivată şi contradictorie.

A învederat că, având în vedere dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanţa de apel ar fi trebuit să analizeze dacă dezlegarea apelului formulat de RADEF depinde de soluţia ce ar urma să se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

În opinia recurentului-reclamant, motivarea respingerii cererii de suspendare a fost eliptică, prolixă şi absolut nemotivată, cu atât mai mult cu cât raportul de dependenţă între soluţia asupra apelului şi excepţia de neconstituţionalitate invocată era evident, întrucât RADEF a invocat în apel exclusiv incidenţa Legii 101/2023, iar excepţia privea tocmai aceste dispoziţii legale.

A apreciat că motivarea instanţei asupra cererii de suspendare este şi contradictorie, conducând la concluzia că dezlegarea apelului depinde întru totul de analizarea pe fond a textului de lege criticat pentru neconstituţionalitate, situaţie ce intră în contradicţie cu soluţia de respingere a cererii de suspendare.

Cu privire la decizia civilă nr. 332A din 23 noiembrie 2023, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sub aspectul motivelor contradictorii, recurentul a arătat că dincolo de greşita aplicare a dispoziţiilor de drept material din materia acţiunii în revendicare (art. 563 şi urm. C. civ.) şi de faptul că instanţa de apel a realizat o veritabilă "expropriere" a titularului dreptului de proprietate publică, cele două seturi de considerente sunt în mod vădit antagonice, întrucât (i) instanţa constată că deţine dreptul de proprietate asupra bunului revendicat; (ii) nu există vreun considerent în decizia recurată în sensul că RADEF ar deţine vreun drept de proprietate asupra respectivului bun, dar (iii) cu toate acestea, instanţa a respins acţiunea în revendicare.

Un alt aspect de contrarietate a considerentelor, în opinia recurentului, este reprezentat de faptul că, deşi instanţa de apel a reţinut că reclamantul este titularul dreptului de proprietate şi că ar putea solicita intabularea dreptului în cartea funciară, ulterior respinge şi capătul de cerere subsidiar prin care s-a solicitat rectificarea cărţii funciare a imobilului, în sensul radierii dreptului de proprietate înscris în favoarea RADEF (prin încheierea din 03.12.2018) şi înscrierea dreptului de proprietate al reclamantului.

Subsumat aceluiaşi motiv de casare invocat, recurentul a argumentat şi faptul că decizia recurată conţine, totodată, motive străine de natura pricinii, în sensul că instanţa de apel statuează că şi RADEF ar deţine la rândul ei un drept asupra imobilului revendicat, fără a identifica, în mod concret, ce fel de drept deţine, respectiv dacă este vorba de un drept real, de proprietate sau dezmembrământ al dreptului de proprietate, ori un drept de creanţă.

Mai arată că o a doua categorie de motive străine de natura pricinii sunt cele referitoare la aprecierea eronată a instanţei de apel, în sensul că petitul privind rectificarea tabulară ar avea un caracter principal.

Astfel, instanţa de apel a constatat că pârâtul Statul român nu a formulat plângere împotriva încheierii de carte funciară din data de 03.12.2018 prin care RADEF şi-a înscris aşa-zisul drept de proprietate în cartea funciară, în baza Legii 15/1990 şi a H.G. nr. 530/1991, fără să ţină seama de faptul că la data de 03.12.2018 deja intervenise Legea nr. 303/2008 prin care imobilul fusese transferat din proprietatea privată a Statului Român în proprietatea publică a subscrisei, astfel încât la acel moment statul român nu ar fi avut vreun motiv pertinent pentru a formula plângere împotriva acestei încheieri de carte funciară, nemaiputând invoca un drept propriu, considerente care nu au niciun fel de legătură cu obiectul speţei deduse judecăţii, respectiv acţiunea în revendicare imobiliară formulată de UAT Năsăud împotriva RADEF.

În mod asemănător, considerentele pentru care instanţa de apel a respins capătul de cerere privind rectificarea cărţii funciare nu au legătură cu obiectul cauzei deduse judecăţii. Astfel, pentru a respinge acest capăt de cerere, instanţa a motivat că acţiunea în rectificare tabulară are caracter accesoriu faţă de o acţiune pe fondul dreptului cu privire la care se solicită rectificarea cărţii funciare şi a ignorat cu desăvârşire faptul că, în acţiunea formulată subscrisa s-a arătat expres caracterul accesoriu al capătului de cerere referitor la rectificarea cărţii funciare faţă de capătul de cerere referitor la revendicare.

Cu privire la motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Afirmă că instanţa de apel nu a indicat natura dreptului pe care se presupune că l-ar deţine RADEF asupra imobilului, precum şi că nu există nici o dispoziţie legală în Legea nr. 303/2008, Legea nr. 328/2006 sau O.U.G. nr. 39/2005 care să confere RADEF vreun drept asupra imobilului şi care să conducă la respingerea acţiunii în revendicare.

Învederează că respingerea acţiunii în revendicare pentru motivul că şi pârâtul deţine un drept, nu poate interveni decât în situaţia în care pârâtul ar deţine un drept de proprietate, provenit dintr-un titlu mai caracterizat si preferabil dreptului de proprietate invocat de reclamant.

Contrar practicii judecătoreşti, instanţa de apel nu a realizat o analiză comparativă a titlurilor, astfel cum impun dispoziţiile art. 563 C. civ. şi nu a stabilit că RADEF ar avea vreun drept de proprietate asupra imobilului în litigiu, dar nici nu a indicat titlul din care ar deriva un asemenea drept, fapt ce echivalează în opinia recurentului, cu nemotivarea hotărârii pronunţate.

Recurentul a concluzionat că instanţa de apel a respins acţiunea în revendicare fără a soluţiona fondul acesteia potrivit dispoziţiilor legale invocate, cu neluarea în considerare a dreptului de proprietate pe care îl au asupra imobilului, drept ce derivă din lege.

În continuare, a reiterat susţinerile privind modul în care a devenit proprietar asupra terenului şi imobilului în discuţie şi a concluzionat că, având în vedere succesiunea de acte normative incidente în cauză, este cert faptul că sălile de cinema în general şi cinematograful "A." din Năsăud în particular nu s-au aflat niciodată în proprietatea RADEF, acestea fiind în mod neîntrerupt, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 303/2008, în proprietatea privată a statului, iar prin efectul Legii nr. 303/2008, de la data de 02.01.2009, au intrat în domeniul public al UAT.

A mai criticat că, în mod complet nelegal, instanţa de apel a respins acţiunea în revendicare pentru existenţa unui presupus drept de creanţă al RADEF împotriva sa, în legătură cu predarea bunului.

Recunoaşterea vreunui drept de creanţă în favoarea RADEF ar echivala cu obligarea titularului dreptului de proprietate publică derivat din lege şi recunoscut prin hotărâre judecătorească anterior intrării în vigoare a Legii 101/2023, să realizeze o răscumpărare a imobilului de la RADEF, care nu deţine niciun drept de proprietate asupra imobilului şi nu a deţinut niciodată şi nici nu a contribuit patrimonial la edificarea clădirii cinematografului, construită de statul român din fonduri publice. Or, aceasta ar fi o veritabilă "expropriere" a domeniului public al Oraşului Năsăud, prin stabilirea unui alt titular al dreptului de proprietate, fără vreo despăgubire, şi cu stabilirea obligaţiei Oraşului Năsăud de plată a contravalorii propriului bun către "expropriatorul" RADEF.

A concluzionat că decizia recurată este pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor de drept material care privesc acţiunea în revendicare şi dreptul de proprietate publică.

Recurenta a mai învederat şi încălcarea dispoziţilor art. 6 C. civ. şi a principiului securităţii şi previzibilităţii raporturilor juridice civile - art. 1 alin. (3) Constituţia României.

Instanţa de apel a interpretat efectele actelor juridice implicate de prezenta speţă din perspectiva Legii nr. 101/2023, act normativ intervenit după 14 ani de la naşterea dreptului de proprietate publică al UAT Năsăud asupra imobilului în litigiu, instituit în anul 2009, prin efectul Legii 303/2008 si ulterior pronunţării de către Tribunalul Bistriţa Năsăud a sentintei civile nr. 2562/F12022, interpretare dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 6 C. civ.

Or, existenta si caracteristicile dreptului de proprietate publică al UAT Năsăud nu pot fi analizate si nu pot avea alte efecte decât cele prevăzute de legea în vigoare la data naşterii acestui drept, întrucât actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi, nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor".

Din această perspectivă, considerentele instanţei de apel în sensul că "situaţia juridică a imobilului este în curs de constituire" sunt fundamental greşite.

Dreptul de proprietate s-a constituit deja şi este stabilită încă din anul 2009 (intrarea în vigoare a Legii 303/2008) de la acel moment şi până în prezent existând un singur titular al dreptului de proprietate publică - UAT Năsăud, aspect neschimbat prin Legea 101/2023.

A mai afirmat că realizând o astfel de aplicare greşită a legii şi apreciind că, prin intervenţia Legii 101/2023, situaţia juridică a dreptului de proprietate asupra imobilului s-ar fi schimbat, cu toate că nu s-a adus nicio modificare dreptului de proprietate public stabilit în favoarea reclamantului prin Legea 303/2008, instanţa de apel a încălcat şi principiile securităţii şi previzibilităţii raporturilor juridice civile, care reprezintă dimensiuni fundamentale ale principiului statului de drept, reglementat de art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie.

Cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 900 şi art. 907 C. civ., recurentul a afirmat că în mod greşit instanţa de apel a respins capătul de cerere referitor la rectificarea cărţii funciare, reţinând că prin acţiunea introdusă nu s-a solicitat şi radierea înscrierii dreptului de proprietate al RADEF şi restabilirea situaţiei anterioare înscrierii acestuia.

A învederat că în cadrul acţiunii în revendicare formulate a făcut dovada contrară, în sensul că deţine un titlu de proprietate publică asupra acestui imobil, izvorât din lege, în timp ce RADEF nu deţine niciun titlu cu privire la acest imobil şi că simplu mod în care a fost formulată cererea de chemare în judecată reflectă că a cerut şi radierea dreptului de proprietate al RADEF asupra terenului şi clădirii cu destinaţia de cinematograf şi înscrierea dreptului de proprietate publică a Oraşului Năsăud asupra acestora .

A concluzionat că, în mod evident, considerentele instanţei de apel, în sensul că intabularea dreptului de proprietate se putea realiza pe cale administrativă, încalcă în mod vădit dispoziţiile art. 900 şi ale art. 887-888 C. civ., de vreme ce RADEF avea deja înscris dreptul său de proprietate în cartea funciară, ceea ce năştea o prezumţie de proprietate în favoarea acestuia, pentru răsturnarea căreia era necesară tocmai formularea unei acţiuni în rectificare tabulară.

5. Apărările formulate în cauză:

La 29 aprilie 2024 intimata-pârâtă RADEF - RomâniaFilm a depus întâmpinare, comunicată, solicitând respingerea recursului si menţinerea deciziei civile nr. 332/A/23 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, sectia I Civilă, ca fiind temeinică si legală.

A arătat că în privinţa recursului declarat împotriva încheierii de şedinţă din 09.11.2023, instanţa de apel în mod corect a apreciat ca măsura suspendării nu se impune, fără ca prin aceasta sa încalce vreo dispoziţie legală.

Cu privire la fondul cauzei, a susţinut că instanţa de apel a reţinut în mod corect că pârâta are calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra imobilului in litigiu, drept izvorât din lege (H.G. nr. 530/01.08.1991), reconfirmat si consolidat de Legea 101/2023, precum şi că incidente în speţă sunt dispoziţiile Legii nr. 101/2023.

La 22 mai 2024, recurentul a depus răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea susţinerilor inserate în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar de intimata-pârâtă şi în consecinţă, casarea hotărârilor recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată prin filtrul criticilor invocate şi a regulilor de drept aplicabile, Înalta Curte constată că, în esenţă, instanţa de apel a respins acţiunea în revendicare formulată nu pentru că reclamantul nu ar avea calitatea de proprietar al imobilului în discuţie, ci pentru că acest imobil nu ar fi fost deţinut fără drept de către pârâtă.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că reclamantul a devenit proprietarul imobilului în litigiu prin efectul legii, respectiv prin efectul articolului unic pct. 8 din Legea nr. 303/2008, care a aprobat cu modificări Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 7/2008, modificând articolul II din Legea nr. 328/2006 în sensul că sălile şi grădinile de spectacol cinematografic, prevăzute în anexa nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005, aflate în domeniul privat al statului şi în administrarea R.A.D.E.F. - "Româniafilm" (printre care se numără şi imobilul în litigiu), împreună cu terenurile şi bunurile mobile aferente, trec în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale locale, comunale, orăşeneşti, municipale şi al sectoarelor municipiului Bucureşti, după caz, şi în administrarea consiliilor locale respective.

Într-adevăr, trecerea acestor imobile din domeniul privat al statului în cel public al unităţilor administrativ teritoriale - în speţă, al oraşului Năsăud - a avut loc prin efectul legii, fără a mai fi necesară adoptarea unei hotărâri de Guvern, astfel cum just a observat instanţa de apel; iniţial, anterior modificării aduse art. II prin legea de aprobare a ordonanţei de urgenţă, transferul de proprietate menţionat era la latitudinea guvernului, care trebuia să emită o hotărâre de guvern în cazul în care lua o astfel de decizie, însă modificarea adusă prin Legea nr. 303/2008 a făcut ca trecerea imobilelor din proprietatea privată a statului în cea publică a unităţilor administrativ teritoriale locale să opereze de drept.

De asemenea, a fost prevăzută procedura de preluare în administrarea consiliilor locale a respectivelor imobile, stabilindu-se obligativitatea încheierii unui protocol, în acest scop, între primarul unităţii administrativ-teritoriale beneficiare şi reprezentantul mandatat de către conducerea Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor «România-Film», în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii, protocolul încheiat urmând a fi asumat de către consiliile locale respective prin hotărâre.

Aşadar, prin efectul legii, imobilul litigios a intrat în proprietatea publică a unităţii administrativ teritoriale Oraşul Năsăud, reclamantul fiind în drept să solicite intabularea sa în cartea funciară printr-o simplă cerere adresată biroului local de carte funciară.

În ceea ce priveşte, însă, trecerea imobilului în administrarea consiliului local, ulterior dobândirii dreptului de proprietate de către oraş, procedura de preluare efectivă nu a fost parcursă, ca urmare a refuzului pârâtei, astfel încât recurentul-reclamant este lipsit de posesia bunului, ceea ce, din perspectiva Înaltei Curţi, îndeplineşte ipoteza acţiunii în revendicare; trebuie spus, totodată, că nefinalizarea procedurii de preluare priveşte doar prerogativa administrării imobilului, dar nu afectează transferul dreptului de proprietate în patriomoniul public al oraşului Năsăud, care a operat prin efectul legii.

Cu toate acestea, instanţa de apel a apreciat că admiterii cererii în revendicare i se opun prevederile Legii nr. 101/2023, intrată în vigoare ulterior pronunţării hotărârii primei instanţe, lege prin care s-au completat dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia şi pentru reglementarea unor măsuri privind sălile şi grădinile de spectacol cinematografic.

Astfel, instanţa de apel a avut în vedere că potrivit dispoziţiilor art. IV alin. (1) din noua lege, "la data intrării în vigoare a prezentei legi, sălile şi grădinile de spectacol cinematografic care au trecut din domeniul privat al statului şi din administrarea R.A.D.E.F. "România-Film", împreună cu terenurile şi bunurile mobile aferente, în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale locale, comunale, orăşeneşti, municipale, după caz, şi în administrarea consiliilor locale respective, conform prevederilor art. II pct. 1 din Legea nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005, care nu au fost preluate şi/sau cu privire la care nu au fost îndeplinite formalităţile de predare-primire constând în încheierea protocolului de predare-primire sau, după caz, de adoptare a hotărârii de consiliu local al comunei/oraşului/municipiului, sunt prevăzute în anexa nr. 3 şi anexa nr. 4." În anexa nr. 4 este înscris şi cinematograful "A.", tocmai din cauza nefinalizării procedurii de predare.

Potrivit dispoziţiilor art. IV alin. (3) din aceeaşi lege, "în cazul sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic prevăzute în anexa nr. 4, dispoziţiile alin. (2) se completează cu etapele procedurale necesare evaluării imobilului în cauză, în vederea achitării contravalorii acestuia de către unitatea administrativ-teritorială interesată…. (4) Procedura prevăzută la alin. (2) se aplică şi în cazul acelor săli şi grădini de spectacol cinematografic, prevăzute în anexa nr. 3 şi anexa nr. 4, care au fost preluate de autorităţile administraţiei publice locale fără adoptarea unei hotărâri de consiliu local al comunei/oraşului/municipiului şi/sau încheierea protocolului de predare-primire cu R.A.D.E.F. "România-Film".

Instanţa de apel a conchis că, prin urmare, legiuitorul a intervenit şi a stabilit că predarea imobilelor trecute în domeniul public al unităţilor administrativ teritoriale locale şi în administrarea consiliilor locale respective se face doar cu plata contravalorii acestora de către unitatea administrativ teritorială, fiind prevăzută şi procedura de predare şi de evaluare, reglementare ce include şi imobilul în cauză, astfel încât, deşi prima premisă a unei acţiuni în revendicare - calitatea reclamantului de proprietar neposesor - este îndeplinită, totuşi nu ar fi îndeplinită şi cea de a doua premisă, anume ca deţinerea imobilului de către pârâtă să se facă fără drept, întrucât până la parcurgerea amintitei proceduri de evaluare şi predare, pârâta este în drept să deţină bunul.

Această rezolvare, ce opune dreptului de proprietate o simplă detenţie este greşită în drept.

Într-adevăr, o detenţie precară poate duce la respingerea unei acţiuni în predarea unui bun, atunci când detenţia este una legitimă, fie că are loc în temeiul unui titlu de deţinere care fie emană de la însuşi proprietarul - caz în care tot proprietarul are şi posesia, dar o exercită prin intermediul detentorului, care îi poate opune contractul, astfel încât nu suntem în ipoteza unei acţiuni în revendicare propriu zise - fie că s-a născut în virtutea unei dispoziţii legale, dar nu poate bloca a-i fi recunoscut dreptul de proprietate şi de a poseda bunul - fie şi prin intermediul deţinătorului - proprietarului care solicită această recunoaştere pe calea acţiunii în revendicare.

În această din urmă ipoteză, detenţia legitimă a pârâtului nu paralizează în mod necesar acţiunea în revendicare, care urmăreşte recunoaşterea calităţii de proprietar a reclamantului şi obţinerea posesiei - fie ea şi prin intermediul detentorului, în acele situaţii în care proprietarul trebuie să respecte o astfel de detenţie (o închiriere opozabilă, un drept de retenţie etc).

A respinge acţiunea în revendicare pe motiv că, deşi reclamantul şi-a dovedit dreptul de proprietate, pârâtul are totuşi un titlu pentru a deţine bunul (de exemplu, un contract de închiriere sau un drept de retenţie) echivalează cu negarea dreptului de proprietate; în astfel de situaţii acţiunea în revendicare nu trebuie respinsă, iar proprietatea trebuie recunoscută; doar în măsura în care pârâtul solicită, i se poate recunoaşte acestuia, la rândul său, dreptul temporar de a deţine bunul - dar nu sub nume de proprietar, ci în limitele titlului său de deţinere.

În speţă, însă, nu ne aflăm într-o astfel de ipoteză, deoarece pârâtul se prevalează de un drept al său de proprietate - emanat în virtutea H.G. nr. 830/1991 - deci opune o posesie sub nume de proprietar, iar nu o simplă detenţie legitimă, ceea ce face îndeplinit întru totul cadrul acţiunii în revendicare, care ar trebui admisă atunci când se stabileşte, în urma comparării drepturilor, că proprietatea aparţine reclamantului, căci posesia sub nume de proprietar a pârâtei nu poate fi legitimă în faţa dreptului de proprietar al reclamantului, reţinut ca atare de instanţa de apel.

În speţă, pârâta R.A.D.E.F. "România-Film" s-a apărat inclusiv în recurs prin invocarea prevalenţei dreptului său de proprietate, întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 15/1990 şi ale H.G. nr. 530/1991, deşi nu a atacat printr-un recurs propriu considerentele deciziei din apel care i-l neagă.

Pârâta nu a făcut, însă, dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului în baza Legii nr. 15/1990.

Deşi potrivit art. 5 din Legea nr. 50/1991 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, regia autonomă este proprietara bunurilor din patrimoniul său, se reţine totodată că, potrivit art. 55 din acelaşi act normativ, actualele centrale şi celelalte unităţi cu statut similar îşi încetează activitatea pe măsura înfiinţării regiilor autonome şi societăţilor comerciale potrivit prezentei legi. Patrimoniile acestora vor fi transmise entităţilor nou create în conformitate cu hotărârile guvernului care se vor adopta pentru fiecare caz, rezultând că patrimoniul regiilor autonome, prin urmare şi al pârâtei, se stabileşte prin hotărâre de guvern, dreptul de proprietate asupra bunurilor aparţinând fostelor unităţi economice de stat nefiind dobândit de acestea direct în temeiul Legii nr. 50/1991.

Pârâta a fost înfiinţată prin H.G. nr. 530/1991, iar potrivit art. 3, patrimoniul acesteia este cel prevăzut în anexa I a H.G. nr. 530/1991. Potrivit art. 5 din H.G. nr. 530/1991, regia autonomă "Româniafilm" are un patrimoniu net de 919.633 mii RON, constituit prin însumarea patrimoniului unităţilor din structură, pe baza bilanţului la 30 iunie 1991, iar patrimoniul regiei va fi definitivat în termen de 30 de zile şi va fi reevaluat conform legii. În cuprinsul Anexei I la H.G. nr. 530/1991 s-a prevăzut că patrimoniul RADEF "Româniafilm" este de 919.633 RON şi este compus din patrimoniul D.R.C.D.F. şi al oficiilor teritoriale de difuzare a filmelor, în valoare de 27.730 RON, din patrimoniul întreprinderilor cinematografice, în valoare de 879.316 RON şi din patrimoniul C. desprins din fosta Fabrică de prelucrare a peliculei, în valoare de 12587 RON. În cuprinsul art. 5 din Anexa I la H.G. nr. 530/1991 se prevede că patrimoniul regiei autonom "Româniafilm" este constituit prin însumarea patrimoniului unităţilor din structură, pe baza bilanţului la 30 iunie 1991, iar patrimoniul regiei va fi definitivat în termen de 30 de zile şi va fi reevaluat conform legii.

Prin urmare, dispoziţiile legale cuprinse în Legea nr. 15/1990 şi H.G. nr. 530/1991 nu stabilesc dobândirea dreptului de proprietate al pârâtei asupra cinematografului în litigiu şi asupra terenului aferent, întrucât nu sunt determinate în concret bunurile din patrimoniul regiei autonome pârâte, ci dimpotrivă, se prevede că acest patrimoniu va fi stabilit pe baza bilanţului la 30 iunie 1991 şi definitivat în termen de 30 de zile, iar ulterior reevaluat conform legii.

În consecinţă, doar pe baza dispoziţiilor Legii nr. 15/1990 şi ale H.G. nr. 530/1991 şi în lipsa altor documente din care să rezulte că în patrimoniul pârâtei au intrat şi imobilele în litigiu nu se poate reţine că pârâta a dobândit dreptului de proprietate asupra acestor imobile.

În plus, înseşi dispoziţiile O.U.G. nr. 39/2005 şi ale Legii nr. 303/2008, ce enumeră în anexe cinematografele aflate în domeniul privat al statului şi administrarea pârâtei care pot trece/trec în proprietatea publică a unităţilor administrativ teritoriale, exclud interpretarea pârâtei, potrivit cu care toate imobilele săli de cinematograf preluate odată cu transformarea unităţilor de stat din domeniu în regie autonomă ar fi devenit automat şi de plano proprietatea pârâtei, prin simplul efect al Legii nr. 15/1990 şi H.G. nr. 530/1991.

Aşadar, imobilul în dispută a rămas în domeniul privat al statului şi a fost inventariat ca atare în anexa 1 la O.U.G. nr. 39/2005 privind cinematografia până la modificarea adusă de Legea nr. 303/2008, care a trecut bunul în proprietatea publică a reclamantului, astfel încât pârâta nu a justificat vreun drept de proprietate opozabil spre comparare dreptului conferit prin lege reclamantului.

Pârâta a mai afirmat, de-a lungul procesului, că prevederile art. II din Legea nr. 328/2006 privind trecerea în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale locale a sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic, prevăzute în anexa nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005 nu se aplică imobilului în discuţie, chiar dacă se regăsea în anexă, unde a fost greşit înscris, deoarece dispoziţia se referea textual la acele săli cinematografice "aflate în domeniul privat al statului şi în administrarea R.A.D.E.F. - «Româniafilm»"; or, pretinde intimata-pârâtă, în cauză, cinematograful nu se mai afla în domeniul privat al statului şi doar în administrarea pârâtei, cum prevedea premisa normei ce transfera dreptul de proprietate către unităţile administrativ teritoriale, de vreme ce pârâta era însuşi proprietarul tabular, înscris în cartea funciară, al imobilului. Acest lucru face să fi fost legal înscrisă în anexa 4 a legii noi, Legea 101/2023, potrivit cu care transferul dreptului de proprietate către oraşul Năsăud va opera doar după plata contravalorii imobilului şi a investiţiilor, ceea ce, din punctul de vedere al pârâtei, echivalează cu o recunoaştere prin lege a faptului că este proprietara tabulară asupra bunului.

Aceste susţineri nu pot fi primite, întrucât, pe de o parte, pârâta s-a înscris ca proprietar în cartea funciară abia în anul 2018, ulterior transferului de proprietate operat prin Legea nr. 328/2006 către unităţile administrativ teritoriale, deci nu poate susţine, în baza unei înscrieri ulterioare în cartea funciară, că nu se afla în ipoteza acestei legi, iar pe de altă parte, înscrierea în anexa 4 a Legii 101/2023 nu echivalează cu recunoaşterea calităţii pârâtei de proprietar tabular, aşa cum pretinde, de vreme ce art. IV din lege vorbeşte fără echivoc că se aplică sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic "care au trecut din domeniul privat al statului şi din administrarea R.A.D.E.F. «România-Film», împreună cu terenurile şi bunurile mobile aferente, în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale locale (...) conform prevederilor art. II pct. 1 din Legea nr. 328/2006", fiind exclusă, aşadar, calitatea pârâtei de proprietar asupra acestor imobile.

Prin urmare, se reţine că instanţa de apel a reţinut corect calitatea de proprietar a reclamantului cu priviră la imobilul litigios, însă în mod nelegal a respins acţiunea în revendicare în virtutea faptului că pârâta nu ar deţine bunul fără drept, ci ar avea un temei pentru această deţinere în prevederile Legii nr. 101/2023.

Aşa cum s-a mai arătat, dacă deţinerea bunului de către pârâtă se face sub nume de proprietar, atunci nu este o simplă deţinere, ci este o posesie, care însă nu poate fi legitimă în lipsa unui titlu de proprietate şi în prezenţa unui titlu de proprietate validat de instanţă al reclamantului.

Cât priveşte dispoziţiile art. IV din Legea nr. 101/2023, acestea nu au introdus - şi nici nu aveau cum - în favoarea deţinătoarei R.A.D.E.F. "România-Film" un drept real opozabil dreptului de proprietate al reclamantului cu privire la imobil, de natură a-i paraliza acestuia din urmă acţiunea în revendicare, ci doar un drept de creanţă, respectiv dreptul pârâtei R.A.D.E.F. "România-Film" de a cere contravaloarea imobilelor pentru care nu s-au efectuat formalităţile de predare-primire către consiliul local şi a investiţiilor realizate la acestea, precum şi o anume procedură de urmat pentru realizarea acestui drept.

Indiferent de soluţia ce urmează a fi dată de Curtea Constituţională a României excepţiei de neconstituţionalitate ridicată de reclamant în prezenta cauză cu privire la art. IV-VI din Legea nr. 101/2023, motivat de caracterul retroactiv al acestora, de natură a afecta securitatea juridică şi a-i leza drepturi deja dobândite, precum şi de a aduce atingere unui drept de proprietate publică, este cert că actul normativ nu a negat - şi nici nu avea cum - drepturile de proprietate dobândite de unităţile administrativ teritoriale anterior intrării sale în vigoare şi nici prerogativele specifice dreptului de proprietate, ci doar a acordat pârâtei un drept de creanţă, în cazurile în care bunul nu a fost încă preluat de autorităţile locale, drept de creanţă care, însă, nu poate bloca o acţiune în revendicare, mai ales când faptul nepreluării imobilului nu s-a datorat inacţiunii reclamantului proprietar, ci refuzului pârâtei de a-l preda după trecerea dreptului de proprietate în patrimoniul adversarului, prin efectul Legii nr. 303/2008.

Prevederile legale nou edictate, art. IV-VI din Legea nr. 101/2023, nu instituie un titlu legitim de deţinere în favoarea pârâtei, cel mult ar putea exista o discuţie cu privire la un eventual drept de retenţie până la recuperarea creanţei recunoscute prin lege, însă un astfel de drept nu a fost solicitat în cauză a fi constatat.

Prin urmare, în vederea tranşării raportărilor juridice specifice acţiunii în revendicare, în raport de cele mai sus expuse şi în vederea rezolvării, pe cale de consecinţă, şi a capătului de cerere în rectificare carte funciară în considerarea celor rezultate din analiza revendicării, în condiţiile în care dreptul reclamantului a fost negat de pârâta ce figurează înscrisă în cartea funciară ca titular al dreptului de proprietate şi ţinând cont de dispoziţiile art. 497 C. proc. civ., va fi admis recursul, va fi casată decizia recurată şi va fi trimisă cauza spre rejudecare instanţei de apel.

Cât priveşte recursul declarat împotriva încheierii din data de 9.11.2023, prin care a fost respinsă cererea de suspendare a judecăţii până la rezolvarea de către Curtea Constituţională a excepţiei de neconstituţionalitate invocate, se constată că şi acesta este fondat, întrucât argumentaţia instanţei, aşa cum e consemnată în cuprinsul încheierii de dezbateri, este lapidară, eliptică şi neclară, situaţie ce echivalează cu o nemotivare, iar în măsura în care s-ar specula asupra motivelor ce s-ar putea deduce din succintele menţiuni făcute de instanţa apelului, acestea ar putea apărea ca fiind contradictorii.

Astfel, instanţa de apel a reţinut în motivarea respingerii suspendării cauzei că textul de lege contestat de reclamant ca neconstituţional este cel invocat de pârâtă în cererea de apel şi că urmează a se pronunţa asupra acestuia ca o chestiune de fond, fără a rezulta de ce anume aceste aspecte ar conduce la respingerea cererii de suspendare.

O argumentaţie ce nu face legătura silogistică între premise şi concluzie nu reprezintă o reală motivare, ceea ce atrage incidenţa art. 488 pct. 6 C. proc. civ., instanţa de apel urmând a relua, în rejudecare, discuţia referitoare la cererea de suspendare a cauzei şi a da o soluţie motivată corespunzător.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Oraşul Năsăud prin Primar împotriva deciziei civile nr. 332A din 23 noiembrie 2023 şi a încheierii de şedinţă din 9 noiembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Casează decizia şi încheierea recurate şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 octombrie 2024.