Revision inadmissible for lack of identity of object and cause between labor wage dispute and objection to execution

Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2024

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de revizuire

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la 5 aprilie 2024, sub nr. x/2024, revizuentul A. a solicitat revizuirea deciziei nr. 113 din 6 martie 2024 pronunţate de Tribunalul Prahova, secţia I civilă în dosarul nr. x/2023, susţinând că încalcă autoritatea de lucru judecat cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 477 alin. (1) C. proc. civ. dată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă în decizia nr. 1163 din 16 aprilie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018.

Invocând în drept dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuentul a afirmat că în considerentele deciziei nr. 113 din 6 martie 2024 pronunţate în dosarul nr. x/2023, având ca obiect contestaţie la executare - ordonanţă preşedinţială - Tribunalul Prahova, secţia I civilă a interpretat dispoziţiile art. 477 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul cărora a fost formulată cererea de apel împotriva sentinţei civile nr. 7203 din 15 noiembrie 2023 a Judecătoriei Piteşti, în sensul că instanţa nu este ţinută să soluţioneze în mod obligatoriu cauza conform dispoziţiilor din Codul muncii, invocate de reclamant, ci potrivit textului de lege care să conducă la pronunţarea soluţiei, în cauză acestea fiind dispoziţiile art. 999 raportate la cele ale art. 651 C. proc. civ., în condiţiile în care acţiunea introductivă are natura unei contestaţii la executare.

Revizuentul a apreciat că această interpretare este contradictorie şi încalcă autoritatea de lucru judecat a celei din conţinutul deciziei nr. 1163 din 16 aprilie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, care a avut în vedere dispoziţiile art. 477 alin. (1) C. proc. civ., în baza cărora a procedat la judecata fondului cauzei în limitele stabilite de către apelant.

A menţionat că prin decizia nr. 1054 din 27 septembrie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Prahova, secţia I civilă a declinat competenţa de soluţionare a ordonanţei preşedinţiale în favoarea Judecătoriei Ploieşti, fără a impune limite în ceea ce priveşte soluţionarea fondului şi, ulterior, a apelului ce urma a se formula.

Revizuentul a susţinut că, la soluţionarea pe fond a ordonanţei preşedinţiale, Judecătoria Ploieşti a dat eficienţă excepţiei prevăzute de art. 270 din Codul muncii, conform căreia cauzele prevăzute la art. 266 din acest act normativ sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru.

De asemenea, a învederat că Tribunalul Prahova a consemnat în decizia nr. 113 din 6 martie 2024, că intimata Regia Autonomă de Servicii Publice, în calitate de creditoare, a reţinut în procedura executării silite o cotă mai mare de 1/2 din salariul lunar net al revizuentului, contrar prevederilor art. 257 alin. (2) din Codul muncii, precum şi faptul că, potrivit art. 257 din acelaşi act normativ, declanşarea de către angajator a altei executări silite, în dosarul execuţional al Biroului Executorului Judecătoresc B., nu este legală.

Revizuentul a susţinut că această situaţie a fost reţinută, explicit, şi în cuprinsul deciziei nr. 1054 din 27 septembrie 2024, pronunţate în dosarul nr. x/2023 al Tribunalului Prahova, secţia I civilă.

A arătat că nerespectarea de către angajator a dispoziţiilor art. 169 alin. (4), art. 257 alin. (2) şiart. 259 din Codul muncii, precum şi diminuarea drastică a veniturilor salariale lunare nete, l-au determinat să promoveze cererea privind emiterea unei ordonanţe preşedinţiale.

În ipoteza în care Tribunalul Prahova ar fi soluţionat apelul în limitele stabilite şi solicitate expres de către revizuent prin cererea formulată la 15 ianuarie 2024, atunci ordonanţa preşedinţială ar fi fost declarată admisibilă şi fondată, întrucât executarea silită declanşată de către angajator este nelegală, aspect recunoscut chiar de către angajator prin adresa din 15 iulie 2023 emisă în dosarul execuţional nr. x/2021 al Biroului Executorului Judecătoresc C..

2. Hotărârile cu privire la care s-a invocat contradictorialitatea

2.1 Iniţial, cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamantul A. a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia I civilă sub nr. x/2023, prin sentinţa nr. 1054 din 27 septembrie 2023, competenţa de soluţionarea a acesteia fiind declinată în favoarea Judecătoriei Ploieşti.

Prin sentinţa civilă nr. 7203 din 15 noiembrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Ploieşti a luat act de renunţarea reclamantului la capătul de cerere privind obligarea pârâtei Regia Autonomă de Servicii Publice la restituirea diferenţelor de drepturi salariale rezultate dintre sumele reţinute în procedura executării silite şi rata legală de 1/3 din salariul net, de la data de 1 iulie 2023 până la data intrării în legalitate, precum şi la capătul de cerere privind anularea, ca nelegală, a dispoziţiei de poprire din data de 12.07.2023 emise de Biroul Executorului Judecătoresc B. în dosarul de executare nr. 746/2023. A respins, ca neîntemeiată, excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de reclamant. A respins, ca inadmisibilă, cererea de ordonanţă preşedinţială, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă de Servicii Publice.

Prin decizia nr. 113 din 6 martie 2024 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia I civilă în dosarul nr. x/2023, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 7203 din 15 noiembrie 2023 a Judecătoriei Ploieşti, pronunţate în contradictoriu cu intimata-pârâtă Regia Autonomă de Servicii Publice.

2.2 Prin sentinţa nr. 796 din 7 martie 2017, Tribunalul Prahova, secţia I civilă a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Regia Autonoma de Servicii Publice. A obligat pârâta să recalculeze salariul, premiile şi primele acordate reclamantului, în raport de salariul minim brut pe economie, potrivit prevederilor contractelor colective de muncă aplicabile la nivelul angajatorului, începând cu 1 februarie 2013, până la data încetării efectelor acestor contracte, calculate la un coeficient de ierarhizare a salariului de 3,32. A obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantului diferenţele de drepturi salariale, premiile şi primele acordate reclamantului, care au reieşit ca urmare a calculului între salariul rezultat ca urmare a aplicării coeficientului de 3,32 şi salariul efectiv achitat reclamantului, începând cu 1 februarie 2013, până la data plăţii efective. A respins, în rest acţiunea, ca neîntemeiată.

Prin încheierea din camera de consiliu din 11 octombrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Prahova, secţia I civilă a admis cererea formulată de petenta Regia Autonomă de Servicii Publice, în contradictoriu cu intimatul A. şi a lămurit dispozitivul sentinţei nr. 796 din 7 martie 2017 pronunţate în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Prahova, secţia I civilă, în sensul menţionării datei încetării efectelor contractelor colective de muncă, respectiv 8 aprilie 2014.

Prin decizia nr. 1163 din 16 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018, a fost respins apelul declarat de intimatul A. împotriva încheierii de şedinţă din 11 octombrie 2018, pronunţate de Tribunalul Prahova, secţia I civilă, în contradictoriu cu Regia Autonomă de Servicii Publice. A schimbat în tot încheierea, în sensul că a respins cererea de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 796 din 7 martie 2017 a Tribunalului Prahova.

3. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la 27 august 2024, intimata a invocat excepţia de necompetenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pe fondul căii extraordinare de atac, a solicitat respingerea acesteia, ca inadmisibilă, menţionând, în esenţă, că susţinerile revizuentului nu pot fi circumscrise prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Revizuentul a depus răspuns la întâmpinare la data de 24 septembrie 2024.

4. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin rezoluţia din 11 aprilie 2024, Înalta Curte a stabilit termen pentru soluţionarea cererii de revizuire la 26 septembrie 2024.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a respins excepţia de necompetenţă materială, invocată de intimată prin întâmpinare, reţinând că este competentă să soluţioneze cauza, în raport de dispoziţiile art. 510 alin. (2) teza I C. proc. civ., întrucât cererea de revizuire pendinte, întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din cod vizează contrarietatea între decizia nr. 113 din 6 martie 2024 a Tribunalului Prahova, secţia I civilă şi decizia nr. 1163 din 16 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, competenţa materială revenind instanţei mai mare în grad faţă de instanţa care a pronunţat hotărârea în raport cu care se solicită revizuirea.

Totodată, în considerarea dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate ale cererii de revizuire.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Invocarea normei de drept citate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Autoritatea de lucru judecat este reglementată în art. 430 C. proc. civ., astfel:,,(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. (2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestaţia în anulare sau revizuire îşi păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre".

Reglementarea enunţată are ca scop necesitatea înlăturării încălcării autorităţii de lucru judecat, atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, atât în ceea ce priveşte efectul negativ, cât şi cel pozitiv, astfel cum reiese din interpretarea prevederilor art. 431 C. proc. civ.

Potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Legiuitorul a consacrat explicit, în plan normativ, efectul pozitiv al lucrului judecat prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecăţii în mod incidental şi dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, are autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât se presupune că ceea ce s-a judecat exprimă realitatea raporturilor juridice dintre părţi.

În acest context, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat valorifică, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care opreşte o nouă judecată în fond, dacă există tripla identitate de elemente (părţi, obiect, cauză), aspecte dezlegate anterior de instanţă, ce au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecăţii, fără a se cere, în mod necesar, existenţa triplei identităţi de acţiune.

Examinând motivele de revizuire prin prisma dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinire condiţiile de admisibilitate enunţate anterior.

Astfel, litigiul finalizat prin această hotărâre, asupra căreia poartă cererea de revizuire, a avut ca obiect cererea reclamantului A. formulată în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă de Servicii Publice, într-o procedură execuţională, prin care s-a solicitat emiterea unei ordonanţe preşedinţiale, în sensul obligării pârâtei ca sumele reţinute în procedura executării silite să nu depăşească 1/3 din salariul net al reclamantului de la data de 1 iulie 2023, precum şi restituirea diferenţelor de drepturi salariale rezultate dintre sumele reţinute prin procedura executării silite şi rata legală de 1/3 din salariul net, de la 1 iulie 2023 până la data intrării în legalitate.

Prin sentinţa civilă nr. 7203 din 15 noiembrie 2023, pronunţată în dosarul x/2013, Judecătoria Ploieşti a luat act de renunţarea reclamantului la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la restituirea diferenţelor de drepturi salariale rezultate dintre sumele reţinute prin procedura executării silite şi rata legală de 1/3 din salariul net, de la 1 iulie 2023, până la data intrării în legalitate, precum şi la capătul de cerere privind anularea, ca nelegală, a dispoziţiei de poprire din 12 iulie 2023 emise de Biroul Executorului Judecătoresc B. în dosarul de executare nr. 746/2023. A respins, ca neîntemeiată, excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de reclamant. A respins, ca inadmisibilă, cererea de ordonanţă preşedinţială, astfel cum a fost precizată.

Apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 7203 din 15 noiembrie 2023 a Judecătoriei Ploieşti a fost respins prin decizia nr. 113 din 6 martie 2024 a Tribunalului Prahova, secţia I civilă.

În ceea ce priveşte litigiul anterior, finalizat prin decizia nr. 1163 din 16 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte constată că a avut ca obiect cererea reclamantului privind obligarea pârâtei Regia Autonomă de Servicii Publice la plata unor drepturi salariale, în baza contractului colectiv de muncă aplicabil în unitatea în care îşi desfăşura activitatea precum şi indexarea salariului de încadrare ca urmare a majorării salariului brut pe economie, şi obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu diferenţa dintre cuantumul tuturor drepturilor rezultate, calculate în acest fel, şi veniturile salariale încasate de la data de 1 februarie 2013, până la data plăţii efective.

Acţiunea civilă a fost admisă în parte prin sentinţa nr. 796 din 7 martie 2017 a Tribunalului Prahova, secţia I civilă, pârâta fiind obligată să recalculeze salariul, premiile şi primele acordate reclamantului cu titlu de drepturi salariale, în raport de salariul minim brut pe economie, potrivit prevederilor contractelor colective de muncă aplicabile la nivelul angajatorului, începând cu 1 februarie 2013, până la data încetării efectelor acestor contracte, calculate la un coeficient de ierarhizare a salariului de 3,32. Totodată, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului diferenţele de drepturi salariale, precum şi premiile şi primele acordate, reieşite din calculul dintre salariul rezultat ca urmare a aplicării coeficientului de 3,32 şi salariul efectiv achitat, începând cu data de 1 februarie 2013, până la data plăţii efective.

Ulterior, la solicitarea pârâtei Regia Autonomă de Servicii Publice, în sensul precizării datei încetării efectelor contractelor colective de muncă, dispozitivul sentinţei nr. 796 din 7 martie 2017 a Tribunalului Prahova, secţia I civilă a fost lămurit prin încheierea din camera de consiliu din 11 octombrie 2018, pronunţate de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2018, însă, prin decizia nr. 1163 din 16 aprilie 2024, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva acestei încheieri şi a fost respinsă cererea de lămurire a dispozitivului sentinţei nr. 796 din 7 martie 2017 formulată de către intimată.

În raport de aspectele expuse, Înalta Curte constată că, deşi cele două litigii în care au fost pronunţate hotărârile pretins contradictorii s-au desfăşurat între aceleaşi părţi, acestea nu prezintă identitatea de obiect şi cauză, prevăzută de lege pentru admisibilitatea cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, litigiul soluţionat prin decizia nr. 113 din 6 martie 2024 a Tribunalului Prahova, secţia I civilă a avut ca obiect o cerere de ordonanţă preşedinţială care a fost calificată ca având natura juridică a unei contestaţii la executare, în timp ce cauza soluţionată prin decizia nr. 1163 din 16 aprilie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă a vizat un apel soluţionat împotriva unei încheieri pronunţate în condiţiile art. 443 C. proc. civ. într-un litigiu de muncă.

În lipsa identităţii de obiect a celor două litigii nu poate fi reţinută nici identitatea de cauză a acestora, de vreme pretenţiile solicitate de către revizuent în dosarul nr. x/2023 al Tribunalului Prahova, în care a fost pronunţată hotărârea a cărei revizuire se cere, au fost valorificate pe calea unei ordonanţe preşedinţiale, iar, cele formulate în dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Ploieşti, soluţionat prin decizia nr. 1163 din 16 aprilie 2019, au fost analizate prin prisma dispoziţiilor art. 443 C. proc. civ., într-un proces judecat pe fond conform dispoziţiilor din Codul muncii.

Potrivit art. 999 şi urm. C. proc. civ., ordonanţa preşedinţială este o procedură reglementată în scopul adoptării unor dispoziţii provizorii în cazuri urgente, prin hotărârea pronunţată nesoluţionându-se fondul dreptului contestat, ci dispunându-se unele măsuri de fapt, necesare pentru conservarea dreptului sau preîntâmpinarea unei pagube.

În cuprinsul deciziei nr. 113 din 6 martie 2024, instanţa a reţinut că, în exercitarea rolului activ în aflarea adevărului, reglementat la art. 22 alin. (4) C. proc. civ., în soluţionarea excepţiei de necompetenţă materială cu privire la cererea de ordonanţă preşedinţială, invocate în cauza înregistrată sub nr. x/2023 (în care a fost pronunţată sentinţa de declinare nr. 1054 din 27 septembrie 2023), judecătorul a stabilit şi aplicat textul corect situaţiei de fapt fundamentate juridic de către reclamant.

Prin aceeaşi hotărâre, Tribunalul Prahova a mai reţinut că, în condiţiile situaţiei de fapt invocate în cererea introductivă şi a petitelor ce vizau, exclusiv, legalitatea unor acte de procedură execuţională, trebuiau menţinute constatările hotărârii de declinare cu privire la obiectul cauzei, instanţa nefiind ţinută să o soluţioneze conform dispoziţiilor Codului muncii, invocate de reclamant, ci potrivit dispoziţiilor art. 999 raportate la cele ale art. 651 C. proc. civ., în condiţiile în care acţiunea introductivă are natura unei contestaţii la executare.

Contrar susţinerilor revizuentului, această dezlegare jurisdicţională nu contrazice decizia nr. 1163 din 16 aprilie 2019, întrucât nu are legătură cu chestiunea de drept soluţionată în dosarul în care a fost respinsă cererea de lămurire a dispozitivului unei hotărâri date într-un litigiu soluţionat în baza normelor Codului muncii. De altfel, chiar în decizia nr. 1163 din 16 aprilie 2019, Tribunalul Prahova, secţia I civilă a consemnat că, după începerea executării silite se poate uza, exclusiv, de calea contestaţiei la executare privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu.

Ca atare, Înalta Curte constată că revizuentul a invocat în mod neîntemeiat incidenţa dispoziţiilor art. 430 alin. (2) C. proc. civ., întrucât aspectele dezlegate prin decizia nr. 1163 din 16 aprilie 2019 a Tribunalului Prahova, secţia I civilă nu sunt încălcate prin decizia a cărei anulare se solicită, nepunându-se, aşadar, problema soluţionării unor chestiunii litigioase deja rezolvate.

În aceste condiţii, reţinând că analiza efectuată din perspectiva dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu a reliefat existenţa elementelor de admisibilitate prevăzute de acest text de lege şi observând şi prevederile art. 513 alin. (3) din cod, conform cărora "Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază", pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 113 din 6 martie 2024, pronunţate de Tribunalul Prahova, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2023.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 113 din 6 martie 2024, pronunţate de Tribunalul Prahova, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2023.

Cu recurs la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată astăzi, 26 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform dispoziţiilor art. 402 din C. proc. civ.