Balancing freedom of expression and right to reputation: sufficiency of factual basis for media criticism of a politician’s relative in public interest debate

Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2024

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia I civilă la data de 1 septembrie 2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., să se constate încălcarea drepturilor sale la demnitate, onoare, reputaţie şi imagine, consacrate şi garantate de dispoziţiile art. 58, 72 şi 73 C. civ., de art. 30 din Constituţia României, precum şi de art. 8 şi 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale; obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 RON, reprezentând daune morale, pentru prejudiciul creat prin încălcarea drepturilor menţionate, la formularea unor scuze publice, precum şi la publicarea dispozitivului hotărârii judecătoreşti definitive, în termen de maxim 5 zile, sub obligaţia de a plăti 300 RON pe zi daune cominatorii.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 58, 72, 73, 1357 şi 1373 C. civ., pe cele ale art. 8 şi 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, precum şi pe cele ale art. 30 din Constituţia României.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 307 din 7 aprilie 2023, Tribunalul Dolj, secţia I civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B..

3. Hotărârea instanţei de apel

Prin decizia nr. 380 din 26 octombrie 2023, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 307 din 7 aprilie 2023, pronunţate de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, în contradictoriu cu pârâtul B..

4. Recursul

Împotriva deciziei nr. 380 din 26 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii recurate, iar pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată.

Invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut aplicarea greşită a normelor de drept material incidente, menţionând că, deşi a solicitat efectuarea unei analize a afirmaţiilor intimatului, corelativă dreptului la liberă exprimare, instanţa de apel, fără a încuviinţa emiterea unei adrese către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, pentru a stabili dacă a colaborat cu securitatea, s-a limitat la o examinare generală, sumară, a acestui aspect.

Pentru a justifica afirmaţiile denigratoare ale intimatului, instanţa a reţinut că situaţia dedusă judecăţii se circumscrie ipotezei analizate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în sensul că publicul are dreptul la informare - drept esenţial într-o societate democratică - care, în circumstanţe excepţionale, se poate referi şi la aspecte ale vieţii private a persoanelor publice, în special în cazul personalităţilor politice.

Din punctul său de vedere, instanţa de apel a omis să sublinieze şi să reţină că recurentul, vizat de afirmaţiile ofensatoare ale intimatului, nu este persoană publică, ci tatăl unui politician. Astfel, dacă intimatul a intenţionat, prin faptele sale, să evidenţieze un anumit comportament al politicianului A., atunci afirmaţiile acestuia ar fi trebuit să se rezume, exclusiv, la acţiunile acestuia.

Recurentul a apreciat, contrar celor reţinute de instanţa de apel, că afirmaţiile intimatului nu au avut nicio legătură cu fiul său, ci cu el însuşi, deşi nu face parte din viaţa politică, bucurându-se, sub acest aspect, de o protecţie mai mare a drepturilor recunoscute persoanei fizice.

În ceea ce priveşte campania mediatică a intimatului, a învederat că aceasta a avut ca unic scop denigrarea sa.

Deşi a precizat în cererea de chemare în judecată că a părăsit România în anul 1986, fiind condamnat politic pentru refuzul de a se înapoia în ţară, stabilindu-se în Statele Unite ale Americii, unde a pus bazele unei afaceri prospere, instanţa de apel a ignorat aceste aspecte, limitându-şi analiza la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Recurentul a combătut aspectele reţinute de curtea de apel, în sensul că intimatul nu a acţionat cu rea-credinţă, reţinând caracterul public al informaţiilor expuse. Totodată, a criticat faptul că instanţa de apel a considerat irelevant faptul că un fost judecător (C.) a fost obligat să îi plătească daune morale pentru afirmaţiile făcute în cadrul unor emisiuni televizate, apreciind, în mod nejustificat, că hotărârea sancţionatorie nu este definitivă.

A arătat că, într-o analiză superficială, instanţa de apel a reţinut, cu privire la sursele indicate de intimat, că reprezintă baza factuală a afirmaţiilor sale defăimătoare, respectiv că o calificare a faptei ca fiind furt aparţine părţii pârâte, dar că la stabilirea acestei împrejurări s-a bazat pe informaţiile indicate în cuprinsul articolelor de presă citate ca surse.

De asemenea, a susţinut că instanţa a confundat aspectele relevate în cererea de chemare în judecată, iar faptul că informaţiile furnizate erau publice nu înseamnă că erau reale.

A afirmat că niciun document depus de intimat în susţinerea apărărilor formulate prin întâmpinarea depusă la prima instanţă nu a atestat că recurentul a fost cercetat sau condamnat penal pentru infracţiunea de furt.

În ceea ce priveşte rolul presei, a menţionat că acesta constă în informarea corectă a publicului asupra unor chestiuni de interes general. Deşi curtea a încercat să expună, în favoarea intimatului, cauze exoneratoare de răspundere, respectiv că maniera de prezentare a afirmaţiilor incriminate nu excedează limitelor acceptabile ale dreptului la liberă exprimare, situaţia de fapt dedusă judecăţii a evidenţiat reaua-credinţă a acestuia, acţiunea sa fiind în sensul de a-i afecta imaginea recurentului.

Din punctul său de vedere, premisele de la care instanţa de apel a pornit sunt greşite, susţinerile intimatului nefiind reale.

Cu toate că instanţa de apel a reţinut în finalul considerentelor hotărârii recurate că nu s-a putut proba cu înscrisuri faptul că acuzaţiile/afirmaţiile intimatului au o bază factuală, în raport de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a concluzionat că analiza de ansamblu a atitudinii intimatului nu denotă faptul că acesta a acţionat cu rea-credinţă, fiind convins că accesiunea politică a fiului recurentului s-a realizat pe criterii subiective şi că există o problemă despre care publicul larg avea interesul de a fi informat, libertatea de exprimare permiţându-i să recurgă la o anumită doză de exagerare.

Dacă instanţa de apel, în analiza bunei-credinţe reţinute în privinţa intimatului, ar fi făcut minime verificări în temeiul principiului rolului activ, ar fi observat că în presă au fost prezentate, în anul 2021, anumite informaţii care contrazic alegaţiile acestuia.

Reclamând modalitatea de examinare a îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale, recurentul a susţinut că afirmaţiile intimatului au un puternic caracter ilicit, legea civilă sancţionând acţiunile prin care se aduce atingere drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane, dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ cele patru condiţii reglementate de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale, respectiv, fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia autorului.

Evocând dispoziţiile art. 72 şi 75 C. civ., a arătat că orice persoană are dreptul la respectarea demnităţii sale, fiind interzisă orice atingere adusă onoarei sau demnităţii persoanei, fără consimţământul acesteia sau fără respectarea limitelor prevăzute de cel din urmă articol.

A făcut trimitere la decizia nr. 1576 din 7 decembrie 2011 a Curţii Constituţionale, prin care s-a statuat că demnitatea umană este un atribut inalienabil al persoanei umane, valoare ce impune fiecărui membru al societăţii un comportament de respect şi protecţie a celorlalţi indivizi, precum şi interzicerea oricărei atitudini umilitoare sau degradante la adresa omului.

A susţinut că aprecierea prejudiciului moral nu se rezumă la determinarea "preţului" suferinţelor psihice care sunt inestimabile, ci la examinarea multilaterală a tuturor consecinţelor negative în toate planurile vieţii sociale ale persoanei vătămate.

Cu privire la faptele ilicite, a solicitat să se observe că intimatul, în mod intenţionat şi cu rea-credinţă, a prezentat publicului informaţii neadevărate, nesusţinute de niciun mijloc de probaţiune, care nu se bucură de protecţia oferită de lege libertăţii de exprimare, în lipsa unei baze factuale.

Faptul că aceste informaţii erau disponibile în mass media a fost apreciat că nu este de natură să înlăture răspunderea civilă delictuală a intimatului, care trebuia să efectueze minime diligenţe în vederea verificării corectitudinii informaţiilor expuse în presă. Însă, intimatul a ales să prezinte selectiv aspectele denigratoare care atrag audienţa şi să adauge la cele existente informaţii cu privire la condamnarea recurentului pentru infracţiunea de furt.

În privinţa prejudiciului, ca şi condiţie esenţială pentru angajarea răspunderii civile delictuale, a solicitat să se aibă în vedere că afirmaţiile intimatului reprezintă neadevăruri, de natură a-i atinge imaginea neîntinată pe care o are în rândul partenerilor şi colaboratorilor săi în afacerea de succes pe care o are în Statele Unite ale Americii.

Faptul că o persoană proferează afirmaţii denigratoare pe un post de televiziune cu mare audienţă, fără a prezenta minime baze factuale, precum şi folosirea apelativului "securist" în lipsa efectuării unei minime verificări, i-a cauzat recurentului un prejudiciu cert, susceptibil de reparaţie.

A solicitat să se aibă în vedere, că, potrivit înscrisurilor depuse în susţinerea cererii de chemare în judecată, mama sa a fost condamnată politic, astfel încât suferinţa resimţită este cu atât mai mare cu cât se insistă în prezentarea sa ca fiind "securist".

A susţinut că raportul de cauzalitate între faptele ilicite săvârşite de intimat şi prejudiciul reclamat reiese în mod direct, instanţa urmând a stabili că toate aceste consecinţe dăunătoare se produc asupra sa prin săvârşirea faptelor ilicite. Cu privire la vinovăţie, pentru a se angaja răspunderea civilă delictuală, a arătat că este suficient ca autorul să fi acţionat sub cea mai uşoară formă a culpei.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul nu a depus întâmpinare.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul prin prisma criticilor invocate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Înalta Curte reţine că, prin demersul judiciar iniţiat, recurentul A. a solicitat obligarea pârâtului B., pe temeiul răspunderii civile delictuale, la repararea prejudiciului nepatrimonial cauzat prin proferarea unor afirmaţii în cadrul emisiunii intitulate "100% Tu decizi" din data de 11 aprilie 2022, de la postul de televiziune D., care, în opinia sa, conţin acuzaţii defăimătoare, de natură să îi încalce dreptul la imagine, reputaţie şi la demnitate.

Concret, prin motivele de critică formulate, recurentul a invocat aplicarea greşită a normelor în materia răspunderii civile delictuale, susţinând că, în raport de prejudiciul moral suferit ca urmare a folosirii de către intimat la postul public de televiziune a unor termeni denigratori, sunt îndeplinite condiţiile cumulative ale art. 1357 C. civ. pentru sancţionarea acestuia.

Raportat la limitele învestirii instanţei din apel, stabilite conform dispoziţiilor art. 477 - 478 C. proc. civ. - în sensul că acestea vizează folosirea la adresa reclamantului a apelativului "securist", precum şi a imputării unei condamnări penale pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt, analiza raportului juridic litigios a presupus examinarea unor drepturi fundamentale aflate în conflict, protejate atât prin legislaţia naţională, cât şi prin cea convenţională.

Cu referire la răspunderea civilă delictuală, Înalta Curte constată că aceasta se constituie într-un mecanism juridic reglementat prin art. 1357 C. civ., conform căruia "Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă."

În ceea ce priveşte atingerile aduse vieţii private, art. 74 C. civ. enumeră o serie de fapte care pot fi considerate delicte civile, prin care se consideră a fi încălcate drepturile reglementate la art. 71 (dreptul la viaţă privată), art. 72 (dreptul la demnitate), art. 73 (dreptul la propria imagine), respectiv, art. 75 alin. (2) (limitele exercitării drepturilor şi libertăţilor constituţionale) din C. civ.

Prin art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale s-a prevăzut că orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private.

Conform art. 10 din Convenţie, orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare, dreptul cuprinzând libertatea de opinie şi de a primi sau a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a se ţine seama de frontiere. Exercitarea acestor libertăţi, ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi, poate fi supusă însă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, fiind măsuri necesare într-o societate democratică, pentru protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora în scopul împiedicării divulgării de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.

Raportând normele juridice enunţate la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că în mod corect a apreciat instanţa de apel că faptele ilicite reclamate în cauză nu deschid dreptul recurentului la reparaţie pe temeiul juridic al răspunderii civile delictuale.

Sub un prim aspect, recurentul a criticat decizia instanţei de apel din perspectiva analizei efectuate în privinţa sa, prin spectrul unei persoane publice, deşi dezbaterile televizate au avut ca obiect ascensiunea politică a fiului său, A..

Înalta Curte constată că instanţa de apel, procedând la examinarea faptelor ilicite prin prisma probaţiunii administrate (fragmente din emisiune, redate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, precum şi cele depuse la dosarul de fond), a reţinut că dezbaterea din cadrul emisiunii s-a focalizat asupra fiului recurentului, A., fost ministru al Economiei în anul 2021, parlamentar şi membru al unui partid politic, şi a avut ca scop conturarea profilului moral al acestuia prin prisma originii sale.

În analiza sa, instanţa de apel a reţinut că intimatul a subliniat aportul recurentului la ascensiunea politică a fiului său, prin afirmaţiile sale evidenţiind o posibilă influenţă relaţională şi pecuniară a acestuia, generată de activitatea desfăşurată/funcţiile ocupate în timpul şi după căderea regimului comunist.

Examinând critica antereferită, Înalta Curte constată, similar curţii de apel, raportat la obiectul dezbaterii televizate, că, de vreme ce aceasta a adus în prim-plan un subiect de interes general (ascensiunea politică a unui fost ministru), iar tema emisiunii a fost, indiscutabil, legată de o preocupare a publicului asupra vieţii politice, devine nerelevant a se examina calitatea de persoană publică a recurentului.

Astfel, subiectul abordat în cadrul emisiunii se circumscrie sferei celor de interes public pentru care Curtea Europeană a arătat, în jurisprudenţa sa, că trebuie să afecteze publicul în aşa măsură încât acesta să poată, în mod legitim, să se intereseze de ele, pe motiv că îi atrag atenţia sau îl preocupă în mod semnificativ, acest raţionament fiind valabil şi în privinţa celor apte că creeze o mare controversă, care vizează o problemă socială importantă sau care au legătură cu o problemă despre care subzistă interesul publicului să fie informat.

Curtea a subliniat că acest interes public nu poate fi redus la aşteptările unui public amator de detalii referitoare la viaţa privată a altor persoane şi nici la gustul cititorilor pentru senzaţional, pentru a verifica dacă publicarea informaţiilor are legătură cu un subiect de importanţă generală, fiind necesar să se evalueze ansamblul, având în vedere contextul în care acesta se înscrie (cauza Couderc şi Hachette Filipacchi Associés împotriva Franţei).

Reţinând aceste statuări jurisprudenţiale, în mod corect a considerat curtea de apel că recurentul nu poate invoca confidenţialitatea vieţii sale private, de vreme ce a existat un interes public pentru difuzarea informaţiilor referitoare la activitatea sa profesională şi a relaţiilor dintre mediul de afaceri şi viaţa politică sau a unor prezumtive încălcări ale legii, prin prisma statutului fiului său, de persoană publică, deţinător al unor importante funcţii oficiale.

În acest context, este justificată referirea instanţei de apel la hotărârile pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Mosley împotriva Regatului Unit şi Von Hannover împotriva Germaniei, în sensul în care conflictul dintre art. 10 şi art. 8 din Convenţie se rezolvă în favoarea celui din urmă doar atunci când informaţiile furnizate sunt de natură privată şi când nu există niciun interes public pentru difuzarea lor, în cauza pendinte acest interes public subzistând, prin raportare la cele relatate în expozeurile precedente, afirmaţiile/acuzaţiile intimatului intrând sub incidenţa art. 10 din Convenţie.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 30 alin. (1) din Constituţie, "libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor sunt inviolabile," iar, conform alin. (6) al aceluiaşi articol, "libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la imagine".

De asemenea, art. 31 din Constituţie prevede că dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit şi că mijloacele de informare în masă sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.

Conform art. 20 alin. (1) din Constituţie, aceste texte de lege trebuie interpretate şi aplicate în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, întrucât libertatea de exprimare este garantată şi prin art. 10 din Convenţia Europeană, care, prin paragraful al doilea, permite statelor să instituie anumite limitări, cu condiţia respectării cerinţele prevăzute pentru valabilitatea lor, respectiv protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora.

În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a distins între fapte şi judecăţi de valoare şi a arătat că, dacă concreteţea primelor se poate dovedi, cele din urmă nu-şi pot demonstra exactitatea, pentru acestea cerinţa fiind irealizabilă şi aducând atingere libertăţii de opinie în sine, element fundamental al dreptului asigurat de art. 10 din Convenţie.

În hotărârea pronunţată în cauza Lavric contra României, Curtea a subliniat distincţia dintre judecăţile de valoare şi imputarea unor fapte concrete, menţionând că, inclusiv în cazul în care o afirmaţie poate fi considerată ca o judecată de valoare, trebuie să existe o bază factuală suficientă să o susţină, în caz contrar aceasta fiind excesivă (în cauza Pedersen şi Baadsgaard contra Danemarcei).

În cauza pendinte, pornind de la realitatea obiectivă potrivit căreia recurentul este autorul (tatăl) unui fost ministru, pentru a constata dacă afirmaţiile expuse în emisiunea TV sunt defăimătoare, instanţa de apel a examinat contextul proferării acestora, în scopul verificării bunei-credinţe a intimatului, precum şi a existenţei bazei factuale, respectiv a faptelor sau împrejurărilor care, în mod rezonabil, i-ar putea justifica susţinerile.

Examinând probatoriul administrat în cauză (care nu poate fi reevaluat în recurs în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.), instanţa de apel a reţinut că afirmaţiile pretins incriminatorii au fost alegate în spaţiul public simultan indicării de către intimat a unor surse jurnalistice existente anterior difuzării emisiunii din data de 11 aprilie 2022.

Astfel, a constatat că acuzaţia adusă recurentului, în sensul că este "securist" a fost preluată de către intimat dintr-un articol publicat online la data de 15 octombrie 2021 de E. cu titlul "EXCLUSIV. File din dosar. Tatăl ex-ministrului A., condamnat penal pentru pagubele aduse RSR prin plecarea sa în SUA în 1986", o altă sursă a acestor acuzaţii, indicată de această parte la prima instanţă, fiind reprezentată de articolul intitulat "Încă un F.-ist cu trecut securist. Tatăl lui A. şi-a facut milioanele în SUA ca acoperit şi paravan al DIE", publicat online de G.. STIRI NECENZURATE la data de 30 noiembrie 2020.

Totodată, curtea a reţinut că intimatul a făcut referire la informaţiile furnizate de numitul C., care, deşi a fost condamnat la plata unor daune morale în dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Bucureşti, în baza sentinţei nr. 645 din 18 mai 2023, la momentul expunerii acestora, respectiv la data de 11 aprilie 2022, sursa nu era infirmată de către instanţele de judecată, soluţia nefiind definitivă, faţă de susţinerile apărătorului recurentului, consemnate în preambulul hotărârii.

În această conjunctură, în raport de caracterul preexistent al surselor citate faţă de afirmaţiile intimatului, sunt nefondate susţinerile recurentului cu privire la faptul că termenii folosiţi în cadrul emisiunii au conţinut defăimător, de vreme ce s-a dovedit existenţa unei minime baze factuale, constatările instanţei de apel axându-se pe probaţiunea administrată în cauză.

Astfel, se constată că expresiile folosite de către intimat nu au cauzat un prejudiciu recurentului, de natură a reclama încălcarea dreptului la imagine şi la reputaţie, având o bază factuală şi nefiind făcute într-o campanie mediatică de denigrare a recurentului, ci în contextul furnizării unor informaţii credibile, cu suport probator, preluate din surse jurnalistice disponibile publicului prealabil emisiunii în cauză.

În cauzele Lingens împotriva Austriei/Nadtoka împotriva Rusiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că, atunci când readucerea în atenţia publicului a aceluiaşi subiect apare ca o contribuţie la o dezbatere de interes public, imperativele unei astfel de protecţii trebuie să fie puse în balanţă cu interesele dezbaterii libere a chestiunilor politice.

Faţă de relevanţa în cauză a acestor statuări, în mod judicios curtea de apel nu a reţinut reaua credinţă a intimatului, considerând că acesta a intenţionat să supună atenţiei publicului un subiect de interes general, privitor la ascensiunea politică a unui fost oficial.

Pe de altă parte, s-a constatat că intimatul nu a urmărit să afecteze în vreun fel reputaţia recurentului, dezbaterea desfăşurată nerelevând o preocupare faţă de persoana acestuia, în mod particular, ci faţă de un subiect care prezenta interes pentru opinia publică, referitor la cariera politică a fiului său, fost ministru.

În aceste condiţii, în mod justificat a considerat curtea de apel că afirmaţiile intimatului nu sunt de natură să atragă răspunderea civilă delictuală, de vreme ce acestea au fost suficient documentate, iar dezbaterea care a făcut obiectul emisiunii l-a vizat, exclusiv, pe fiul său, fostul ministru A..

În contextul examinat, daunele morale solicitate de către recurent pe temeiul răspunderii civile delictuale impuneau existenţa unei legături cauzale cu încălcarea drepturilor reclamate, scopul despăgubirii constând în acordarea unei compensaţii pentru daunele produse, respectiv pentru consecinţele unei încălcări reale a drepturilor prevăzute la art. 58, 72 şi 73 C. civ.

Cu privire la acest aspect, analiza efectuată în recurs, în raport de criticile formulate, nu a relevat o asemenea situaţie, condiţiile prevăzute la art. 1357 C. civ. nefiind, aşadar, îndeplinite.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 380 din 26 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 380 din 26 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 26 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform dispoziţiilor art. 402 din C. proc. civ.